luni, 9 aprilie 2012

Spamul de la prieteni

Nu mai suport spamul, ce imi vine pe email de la persoanele pe care le cunosc, in forma de FW. Ma inebunesc prezentarile in ppt, de cate 2 MB, cu floricele, puisori, rauri si lacuri imaginare, oua de paste si o mie una de tampenii, ce ar trebui sa ma amuze sau sa ma sensibilizeze. Din acelasi ciclu, regulat primesc si „spamul parazit” sau de santaj, care incepe cu seducatoarele cuvinte „daca stergi asta nu ai noroc” sau „daca stergi asta jur ca nu ai inima” si se sfarseste cu santajul emotional direct „daca nu trimiti acest email la cel putin 5 prieteni, vei avea ghinion”.
Mi-e greata de prostiile astea si ma apuca in chef nebun sa-i trec la spamatori pe toti amicii mei astia draguti, care imi trimit emailuri din astea de rahat. Singurul lucru care ma impiedica sa o fac, e ca in afara spamului, oamenii astia sunt absolut normali si cateodata mai port cu ei o conversatie pe email, ii mai intreb una alta, dar sincer chiar nu le inteleg apucaturile de spam.
Pe bune, cata graunde de creier trebuie sa aiba cineva, ca sa se apuce sa imi trimita ppt cu floricele si fluturasi imaginari, impinsi de speranta norocului imaginar „daca trimiti asta la 10 prieteni ai noroc” - la pastele cailor.
Ma intreb, cine o fi avand atat timp la dispozitie sa stea sa piarda vremea, producand prezentarile astea nasparlite; probabil niste plictisiti pe la vreu job de stat.

luni, 2 aprilie 2012

Duminica Floriilor sau Duminica Palmierilor

Ieri admiram mugurii copacilor. Ma minunam de verdeata lor si incercam sa ghicesc cat de curand au sa se deschida. Azi, privesc usor dezamagita zapada, ce cade cu fulgi mari si moi peste campul insemantat. Vremea in Polonia e ca si zicala „nu zice hop pana nu treci gardul”, adica „nu zice primavara pana nu trece Pastele”, caci s-ar putea sa ninga tocmai de sarbatori.

In alta ordine de ideei azi e „Duminica Floriilor” sau „Duminica Palmierilor” cu i-se spune aici. In Polonia credinciosii merg la biserica ducand in mana buchete de flori uscate (sau verzi, daca gasesc) ce simbolizeaza ramurile de palmier puse in fata lui Isus la intrarea in Ierusalim. Buchetele sunt sfintite la biserica si ulterior aduse acasa, unde sa pastreaza pana anul viitor.