In weekend am fost la niste prieteni polonezi (el + ea + un bebe in burta) unde am facut foamea, caci ne-au invitat la cina si ne-au servit fructe de trei feluri si ceva biscuiti.
Pe cand ma intorceam acasa cu stomacul trist si gol, ma gandeam melancolica, ca daca as fi vizitat romani as fi plecat cu stomacul plin si fericit, caci le-as fi spus fara ocol ca mi-e foame, iar ei mi-ar fi intins macar o felie de paine cu gem (sau zacusca – in my dreams), cum mancam noi in zilele de saracie studenteasca.
Dar aici nu se cere asa ceva. Poate catorva prieteni foarte apropriati le-as putea sugera discret ca m-a lovit foamea si ar fi placut sa o potolesc cu o bucatica de ceva.
Polonezii sunt ospitalieri nu despre asta e vorba, insa sunt mult mai discreti, iar daca relatia nu include mancare, ea nu se serveste si nici nu se cere.
Nu zic, discretia e frumoasa, dar cateodata ma apuca un dor de „casa” si ma gandesc cu tristete ca niciodata nu o sa ma simpt in largul meu aici in afara peretilor casei mele, sa cer mancare daca mi-e foame, sa spun ce cred chiar daca asta socheaza sau nu coincide cu parerea interlocutorilor si sa ma bucur cu toate emotiile deschis si cu intensitate.
Pe de alta parte mi-e frica ca o sa ma „prea” adaptez, de voie, de nevoie si fara sa-mi dau seama o sa devin mult mai „politicaly correct” si mai putin „libera si deschisa”.
Ca sa-ti gasesti job in marketing/vânzari în Canada mai întâi trebuie sa înveti piata. Am o prietena din Germania, cu master în marketing, care lucreaza acum în vanzari corporate de calculatoare. Gasesti un ceva oarecare la început si vezi dupa cum e cu scoala. Aici oamenii sunt foarte specializati, daca ai lucrat în domeniul automobilelor nu te ia nimeni sa vinzi masini de spalat.
RăspundețiȘtergere