Noi

Ne iubeam tacut prin ascunzisuri
Printre mii de frunzisuri si apusuri de soare
Ne iubeam pe plaja, privind la ocean,
Inlantuiti in vraja, ce a durat cam un an.

Ne iubeam dimineata
intr-o camera mica,
cu o mai nimica de lampa
ce ne tinea loc de soare.

O mare intreaga,
Un oras clipea la amiza,
Cand jucaus ochii decideau
Sa se deschida.

Pe vant sau pe soare
Nea sau ploaie,
Noi asa traiam.
Si eram...

Doua boabe asemuite
Aruncate in lume,
Si nimicite;
Doua frunze fugare,
Doua raze de soare.

Ziua excesului de zel

Spunea cineva odata ca "cea mai puternica arma a prostului e excesul de zel".

Excesul se naste dintr-un sentiment de putere, anormal si imbatator, la care individul nu spera sa ajunga. Odata ajun, cu putearea in mana, el simpte nevoia sa o exercite, caci ar fi pacat sa o iroseasca, fara a o face simptita asupra semenilor.
Majoritatii ni-se intampla la un moment dat sa detinem un exces de putere - mai mult decat am sperat sau mai mult decat am luptat - pe care inevitabil o folosim sau o irosim (o controlam).
Daca toti primim putearea nu toti detinem controlul. Lipsa controlului duce spre ridicol, insa individul odata imbatat de putere, pierde simptul ridicolului. Lipsa controlului e tipica pentru oamenii mai putin inteligenti, mai putin scoliti, pentru complexati si pentru naivi.
Am observat cu tristete, ca in aceasta categorie intra foarte multi politicienii est-europeni, primari si parlamentari, prinsi in valul puterii si nevoia exercitarii.

Azi e ziua fara masini. Nu m-ar deranja sa merg cu bicicleta la munca, din pacate nu am posibilitatea. Oricum, nu despre beneficiile bicicletei vreau sa vorbesc, ci despre o stire ce mi-a venit pe calea undelor.
Intr-un orasel din Polonia, primarul in exces de zel, a inceput sarbatorirea blocand intrarea in parcarea primarie.
In alt oras, putin mai mare, au fost blocate doua artere principale, ca deh trebuie sa se obisnuiasca lumea sa mai mearga si fara masina.
E drept ca sunt prea multe masini si ar fi grozav sa mai reducem din ele, insa atat timp cat nu exista alternative (atat pentru biciclete cat si pentru transport public) corespunzatoare, nu cred ca are rost sa cadem in ridicol, incercad sa aratam cat de ecologisti suntem o zi pe an.

S.O.S. Polonia

In urma cu cateva zile un prieten, al unui prieten a trecut prin zona. Am aflat tarziu, el nu m-a sunat la timp, eu nu am fost pe faza sa ii cer numarul si a dormit o noapte in masina. Mare scofala nu e, sunt sigura ca toti am dormit odata, pe undeva in masina – eu chiar anul asta – insa treaba m-a pus pe ganduri si m-a intristat, ca a fost atat de aproape si totusi nu am apucat sa fac nimic pentru el, mai ales ca noaptea pe aici sunt deja cam 9 grade C.

Asa ca am decis sa scriu acest mesaj, prietenilor si necunoscutilor, care accidental sau cu voia vor sa treaca prin Polonia. Dati-mi un email, daca treceti pe aici si aveti nevoie de ajutor. Cu ce o fi: transport, cazare, stilul de viata, cultura sau limba.
Daca nu voi sti nici eu raspunsurile, am sa-i intreb pe altii, si tot vom rezolva ceva.

Uite scutul, nu e scutul

Americanii le-au luat polonezolor (si cehilor) scutul. L-au luat tocmai ieri, cand se implineau 70 de ani de la inceperea invaziei ruse asupra Poloniei. Nu va ganditi ca e o coincidenta, cu siguranta nu poate fi, mai ales ca cehii au fost anuntati cu o jumate de zi mai devreme, adica alalta ieri, printr-un telefon in miez de noapte. La polonezi nu au mai sunat americanii, ca era ora tarzie si au zis ca lasa mai bine pe maine.

Desi lipsa scutului nu a venit tocmai ca un dus rece, caci de ceva vreme se tot specula in media ca ar putea disparea, politicienii si opinia publica au reactionat puternic si automat la ea.
S-a uitat de criza (subiectul media favorit de un an incoace), de somaj, pana si de Euro, autostrazi, stadioane si din alea. Nu mai conteaza nici ca Polonia nu a fost chiar asa puternic afectata de criza. Toate sunt fara de sens in fata unei posibile amenintarii armate. Toate sunt inutile cand simpti ca ti-se poate lua tara.

Dar, suntem in anul 2009, in curand intram in 2010, suntem fericiti membrii ai UE, impartasim noi valori socialo-culturale si imbratisam noi preocupari pentru mediu si bunastare comuna. Cum e posibil ca, in lumea asta noua, cineva sa isi inchipuie ca ar mai putea avea acum loc o agresiune armata? In fond, la ce e necesar scutul cand totul se rezolva prin negocieri si bani?
Si totusi, multi polonezii se tem, iar cei ce nu se tem prefera sa fie precauti. In urma cu 70 de ani au fost pusi in fata situatiei de a nu mai avea tara, iar memoria e o femeie capricioasa, ce nu te lasa sa uiti durerea, deposedarea si deportarea.
Dimineata am ascultat o parodie despre convorbirea telefonica in care Obama ii anunta pe cehi ca nu va mai fi scutul si pe care Obama o incheia cam asa: "Si salutati-l pe presedintele vostru, pe Putin, din partea mea."

O alta problema pe care o creaza lipsa scutului pentru polonezi este data de importanta geopolitica a Poloniei pe harta Europei. Cu scutul in curte, polonezii sperau sa deschida mai multe usi si visterii, ce puteau aduce importanta politica si bunastare economica.
Fara scut usile raman inchise, visteriile intangibile, iar Polonia, o tanara aspiranta in ierarhia politiciilor internationale, cu buza umflata incercand sa arda etape. Ca la un job, cand te vezi prea repede manager, fara a fi un bun specialist inainte, si in timp ce desfaci dupul sampaniei, ti-se comunica ca esti retrogradat la incepatori.

Intrebarea la care trebuie acum sa raspunda specialistii si politicienii polonezi e daca poti sa devii important, fara a fi si agresiv. Timpul ne v-a da cu siguranta raspunsul, dar o anticipare corecta ne v-a scapa de multe neplaceri.

Jurnal de calatorie: Paris

Tocmai ne-am intors din Paris, unde am petrecut un minunat weekend prelungit.

Orasul e incantator de stilat, animat pana la ore tarzii si foarte plin de turisti. De diverse nationalitati si varste, turistii au devenit locuitori permanenti ai strazilor largi si inguste ale Parisului.

Un pic orasul a devenit mult prea comercial in anumite zone, pierzandu-si pe alocuri personalitatea, inlocuita cu superficialitatea serviciilor destinate si cumparate de turisti.

Parisul e frumos, dar cumva prea modern pentru gusturile mele imbinate cu aroma cartilor lui Alexandre Dumas. Am cautat mult stradutele mici, vechi si izolate, ce dadeau timpul inapoi si imaginatia inainte.

Am inceput cu Notre-Dame, foarte de dimineata, gasind-o fara coada la intrare si cu coridoarele putin aglomerate. L-am cautat pe Quasimodo, dar nu era de gasit.
Am mers pe jos pana la Luvru, admirand arhitectura impunatoare a istoriei si am patruns in piramida de sticla, care e total la nelocul ei, pentru gusturile mele.
Am urcat scarile joase ale palatului si am colindat prin incaperile sale inalte, din care mai mult tavanul era pastrat, admirand si lasandu-ne fascinati de culturile dezvoltate in diferite colturi ale lumii.

Dupa o plimpare pe Champes-Elysees si cateva poze sub Arcul de Triumph, am patruns in intunerimea metroului parizian, care ne-a lasat la poalele dealului bisericii Sacre-Coeur.
I-am urcat scarile, oprindu-ne din cand in cand sa admiram de deasupra orasul. Biserica ne-a primit calda si luminoasa.
La intoarcere ne-am ratacit printre cafenelele si artistii din Montmartre, coborand agale pana la famoasul cabaret Moulin Rouge. Desi era trecut de sase, in Pigalle era mult prea devreme, pentru a simpti aroma noptilor senzuale.

Am inceput a doua zi la Villette facand experimente si lasandu-ne incantati de planetariu si cinematograful cu simpturi. Multa rabdare, timp nelimitat si picioare neobosite sunt necesare pentru a face fata cu bine la provocarile lansate la tot pasul aici.
Dupa amiaza am luat din nou metroul, pentru a ajunge la Saint-Denis, Bazilica in care sunt inmormantati o parte din regii gloriosi ai Frantei.
Dupa ce am vizitat biserica, am facut o scurta plimbare pe trei strazi din cartierul populat cu imigranti negrii si arabi. Am cuparat dulciuri libeneze si ne-am indreptat rapid spre metrou, impinsi de dorinta arzatoare de a ne pastra gentile si buzunarele intacte.
Seara am gustat specialitatile franceze si ne-am delectat cu branza usor mirositoare si un vin bun la desert.

Am inceput a treia zi energic pe la amiaza, cu un popas prelungit la cumparaturi, colindand ore bune prin Galeria Lafayette si pe stradutele din jur. Oferta pariziana ni s-a asezat incantatoare sub ochi. Timpul, esential si efemer a zburat repede, iar la terminarea turului de forta printre standurile cu haine, genti, posete si palarii am ramas in mana cu doua pungi de hartie; intr-una doua berete.
Am admirat apusul de sub Turnul Eiffel, neavand rabdare sa stam la coada uriasa ce ducea la lifturi si ne-am inceput seara cu o plimbare in Cartierul Latin, cautand cu disperare un restaurant francez, potrivit pentru o cina delicioasa in patru.
Am baut vin de casa, am mancat faimoasa rata in sos de portocale si am lins farfuria la deliciosul ecler de ciocolata francez.
In drum spre casa am admirat Pantheonul la lumina lunii si multumita iliminatului de pe strazile pariziene.

A patra zis am dedicat-o Muzeului d’Orsay, pe care l-am gasit chic si foarte stilat pentru o fosta gara. L-am colindat bucurosi si inghesuiti de multitudinea de turisti ce se bucurau de intrarea libera a primei duminici in luna. I-am admirat sculpturile si ne-am lasat imaginatia sa colinde intre panzele-i create cu pasiune de renumiti artisti.
Dupa amiaza am petrecut-o bucurandu-ne de soare pe malul Senei si in Gradinile Tuileries.
Seara ne-am intors acasa pentru inca o cina franceza, chic & delicioasa.

Am inceput a cincea zi devreme, cu pas grabit spre Pantheon. I-am urcat scarile si i-am calcat acoperisul, fascinati de privelistea Parisului nelimitat. Am facut cateva poze cu orasul alb si am coborat sa admiram de jos pendului lui Foucault
Ne-am plimbat pana la Notre-Dame, unde coada uriasa ne-a evaport dorinta de a intra din nou in frumoasa bazilica. Dupa inca o plimbare pe malul Senei, am baut o cafea/un pahar de vin pe tearasa unei cafenele tipic pariziene si ne-am intors la periferie pentru cumparaturi.
Ne-am umplut sacolele cu branza, vin si o bagheta frantuzeasca, grabindu-ne spre aeroport.
Am ajuns mult prea devreme, iar numarul mic de magazine ne-a facut asteptarea si mai grea.
Ne-am imbarcat spre seara si am ajuns la Varsovia cu noapte.