Dupa zece ani iti scriu din nou o scrisoare. Vei mai gasi un loc, pentru inca o dovada de iubire in cutia cu amintiri de la mine, aceea din inima ta.
Se fac zece ani dragul meu de cand ne-am cunoscut intr-o seara de iulie.
Mi-ai zambit si mi-ai spus povesti, la lumina lunii, intr-un colt de drum.
Eu te-am ascultat voioasa, ti-am zambit si ti-am raspuns la toata ghicitorile vietii. Ne-am petrecut noaptea povestind ale tineretii capcane, iubiri si desertaciuni, ca doi prieteni ce se cunosteau dintotdeuna, doua suflete pereche ce in sfarsit s-au asezat la masa iubirii.
Sufla un vant de vara, aducator de ploaie si miresme de flori. M-ai tras mai aproape, iar eu m-am lasat cuprinsa de bratele tale. Traiam clipa iubirii in noaptea aceea frumoasa. Tineri, veseli si cu ardoare, nerabdatori, impacienti, gasindu-ne unul pe altul intr-o inlantuire fara de margini sau precedent.
Tarziu au aparut si zorile, triste caci trebuiau sa ne sopteasca, ca momentul fericirii are si un final. M-ai condus tacut spre casa, nerabdator pentru urmatoarea intalnire, inmanandu-mi pe un colt de hartie numarul tau de telefon. Il pastrez inca, pitit intr-o bomboniera printre alte bijuterii.
Mi-ai spus noapte bune si mi-am facut promisiunea suprema, sub semnul caruia a stat mereu iubirea noastra: „nu iti primit nimic”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu