Protestele din Bucuresti si ce sa inteleaga strainii

M-au sunat aseara niste prieteni polonezi. Citisera despre protestele din Bucuresti si ma
intrebau daca totul e ok in Romania si daca familia mea e in siguranta. Le-am spus sa nu se ingrijoreze, totul e bine si mare lucru nu se intampla.
Si atunci, ce e cu protestele, au zis ei?
Am incercat sa le prezint pe scurt situatia cu oamenii nemultumiti de clasa politica, criza ce a accentuat problemele, scanteia Arafat si aroganta unui presedinte, opozitia instigatoare,
huliganii ce au patruns in multime, in fine tot tacamul. S-au pierdut la primele cuvinte. I-am simtit tulburati si i-am asigurat ca totul e bine, fara sa mai continui. Ca sa inteleaga ar fi trebui sa le explic in primul rand realitatea ilogica a Romaniei, absurditatea unor stari de fapt, indiferenta majoritatii, mentalitatea hoata si pagubasa promovata insistent, precum si lipsa valorilor
morale. Ar mai fi trebui sa spun ca de la revolutie incoace Romania a avut trei presedinti, fiecare tratat dupa cum i-se cuvine, unul cu oua clocite, altul cu o calimara de cerneala si al treilea ... vom vedea.

Ei ar fi inteles greu, sau poate nu ar fi inteles deloc, desi cand au fost in Romania s-au confruntat cu situatii ciudate (lipsa restului la cumparaturi, bomboane in loc de bani, chelneri plictisiti sau pret „preferential umflat” pentru straini). Au cunoscut insa si romani, care i-au gazduit frumos, au fost corecti, primitori si darnici.
Polonezii care ii cunosc pe romani ii vad similari cu ei si nu inteleg de ce societatea romaneasca
e atat de diferita de cea poloneza. Nu inteleg de ce in Romania totul e pe pile, ca pana si la privat te angajezi pe relatii si nu pe competenta, ca legile sunt absurde, ca cetatenii s-au obisnuit sa le incalce, ca unii sunt mai favorizati decat altii, ca banul domina si nu valorile intelectuale, morale ori culturale.

Mic ghid al Bucurestilor

Casa Poporului
in afara: o cladire impunatoare ce atrage turisti;
in interior: un loc de poveste, casa din Ferma Porcilor lui Orwell;

Muzeul Satului – un loc frumos, ce te duce in trecut la o Romanie simpla, curata si spirituala;

Calea Victoriei – o strada strampta, aglomerata si baltoasa, din loc in loc presarata cu vitrine mohorate si pretentioase, impodobite cu ceva nume sonore (ale modei);

Calea Dorobantilor – o strada mai curatica, cu masini parcate pe trotuare si ceva magazine de haine aruncate de-o parte si de alta la parterul blocurilor comuniste;

Aleea Lipscani – o ulita in reconstructie, ce incepe cu sediul elegant al unei banci si se termina cu mizeria unei colonii de tigani;

Metroul – o constructie impresionanta, interesanta si foarte utila; din pacate murdar si plin de graffiti;

Bucuresti Plaza –un centru comercial mizerabil, aglomerat si plin de fete neserviabile; un loc in care nu ai ce cauta fara o punga de la Zara atarnata pe brat;

Magazinul Unirea – o cladire uriasa, in forma de depozit, plasata in centrul orasului si impodobita cu reclame; un loc in care chicsul si luxul se impletesc miraculos;

City Mall – un loc in care poti vedea cum arata o investitie esuata;