Cateva randuri dedicate prostiei

Cand eu am descoperit lumea ma ghidam dupa instinct. Faceam lucrurile automat, fara sa ma zbat prea tare, ignorand a doua posibilitate. Cand imi dadeam seama ca varianta mea nu era ce-a mai desteapta, ma roseam pana in varful urechilor de jena si plecam capul smerita.
Traiam cu sentimentul, ca toti se uita la mine si ma dojenesc cu duritate: „Ce faci tu aici fetit-o?”

Treptat am aflat, ca oamenii nu au un spirit de observatie atat de acut, o memorie atat de buna si un interes atat de dezvoltat. De la sentimentul „sunt privita” am trecut la cel de „sunt neobservata”. Am descoperit treptat, ca indiferenta e de fapt cheia, iar pe „ei” chiar ca nu ii intereseaza „ce fac eu aici”.

Percepand indiferenta altora ca „activa” mi-am continuat nestingherita calea, dupa zicala „fiecare pe drumul lui”. Urmandu-mi drumul, a facut un ocol de 180 de grade, ajungand exact in acelasi loc: fata in fata cu oamenii.

Am inceput munca cu oamenii constienta de „dojeneala” si „indiferenta” lor, pregatita sa infrunt aceste 2 mari neajunsuri, dar naiva intr-o majora privinta. Prostia lor.
Ei bine, prostia ma uimeste inca si azi, dupa o lunga vreme de descoperiri, cand inca o gasesc frumos pitita in cele mai ciudate forme, locurii si situatii.
Nu ii cunosc cauzele pe deplin, actiunile sau leacurile. Stiu unde e si parca de nervi o scormonesc si mai tare. Se lasa greu, dar eu tot nu ii dau pace.

Dupa mai multa munca, invatatura si experinta, in loc sa ii gasesc raspunsurile ma afund tot mai des intr-un vid. O gasesc mai persistenta, mai acuma si mai naprasnica.
Asemeni unei ciume se intinde peste tot si acopera toate orizonturile.

„Prostia nu doare” spune o vorba din batrani „caci daca ar durea ar fi jale”.
Prostia nu tace, caci daca ar tacea ... prea bine ne-ar fi.
Prostia nu are limita, nici margini si nici capat.
Prostia e printre noi, semanata cu abundenta si crescuta cu salbaticie.
Prostia se vrea culta, de ajutor si binefacatoare. Iti intinde mainile amandoua, bratele si pieptul. Te tine strans si te alinta, iar cateodata iti da si sfaturi (ne)bune.
Prostia se vrea smechera, un pic aroganta si prospera. O fata mare plina de calitati si finete.

Ma intreb daca vom invinge vreodata prostia, prin educatie si technologie. Ma intreb daca societatile sunt facute sa se debaraseze de ea.

Si totusi, prostia parca isi are rolul si rostul ei pe lume, caci nu toti puteam sa fim destepti, nu toti ne nastem inteligenti si nu toti dorim sa ajungem intelepti.

Nu am chef azi...

Am atata de munca si chef ... de fel. „Nu am chef azi” imi bate ritmul in minte. Am ascultat melodia ieri. Acuma ar fi prea de tot sa o ascult zilnic.
Parca ar fi vineri. Desi, weekendurile astea de toamna au devenit atat de plictisitoare ca abia astept sa ma intorc la munca.

Imi lipseste ambitia din perspectiva. Un proiect ambitios care sa ma traga inainte. Daca astept prea mult dupa rezultate ma molesesc si simt nevoia sa fac pauze.

„Pauzele lungi si dese, cheia marilor succese!”

Comesenii fericiti – test de imaginatie

Trei stau la masa. Fiecare cu ochii in farfuria lui de mancare: primul la macaroane, al doilea la branza si al treilea la supa.

Dupa mai multe minute de tacere stanjenitoare, branza is deschide gura:
- Eu am fost azi la magazin. M-am intalnit cu ... vreti sa va povestesc? Caci va vad atat de blajini...
- Ne plictisim si noi draga, dar nu observi ca te ascultam, ii raspund macaroanele, in timp ce supa sare ca arsa:
- Eu voiam sa intreb....
- Si cum spuneam, tu lasa intrebarile si concentreaza-te pe lingura ta, m-am intalnit cu vecina. La raionul cu spaghete. Din acelea italiene, lungi, mari si groase.
- Aha! credeam ca macaroane. Din astea, scurte, mici si subtiri.
- Era tare fericita, continua branza ignorand amestecul macaroanelor. Cica are o noua reteta. Culinara. O pregateste doar cu spaghete.
- Nu ca tine, cu macaroane...
- Auzi draga, ce e scurt si lenes, la macaroane, ca si asa le infuleca greu. Ce e lung la spaghete. Iute si dese.
- Dar ce e scurt? varsa supa intrebarea.
- Lasa tu astea. Mai bine vezi sa nu ti-se racesca supa, ca dupa douazeci de ani, oricum ajungi sa mananci numai branza, in cautarea unei noi retete. Culinare.

Supa mai inghite o lingura, branza o tranteste la cos, iar macaroanele infuleca amarate: A dracu’ spaghetele! Si afurisita asta de vecina, prea des schimba retetele.

Intrebare: cine sunt personajele dialogului si cati ani au?