Ce ma enerveaza pe mine - partea 1 (poate vorm mai urma si altele, poate nu)

Ce ma enerveaza pe mine cel mai mult si cel mai mult? Ei, nu stiu ce ma enerveaza cel mai mult si cel mai mult, dar m-am gandit sa fac asa o lista cu ce ma enerveaza in general.

Deci sa purcedem:

-          Politicienii din Romania – nu am intalnit pana acum nici un om normal in politica, adica: cu bun simt, ceva mai mult creier decat un graunte, fara aroganta si cu bune intentii populare (nu personale);

-          Medicii care se cred mici zei – nu doar la faza ca trebuie sa mergi la ei cu sacosa (cand nu ai bani, bagi cu oua, cum am vazut pe unul cerandu-i unei biete babute), cum adesea se intampla in RO, dar la faza ca te trateaza ca pe un idiot, cum se intampla in PL. Merg si le spun „domnule doctor, am alergie la CLOR, va rog frumos sa nu imi prescrieti un antibiotic pe baza de CLOR”. Si el imi prescrie, nu de alta dar e unul dintre cele trei medicamente pe care le stie (si pentru care atunci cand le prescrie primeste gageturi de la firmele producatoare) si ii e prea lene sa caute in carte lui (care explica tot, ca daca as avea eu una, m-as trata singura) un alt antibiotic, fara CLOR.

-          Romanii din Polonia – ce se plang de limba si refuza cu mandrie sateasca si indarjire de bou sa o invete cat de cat. Stiu ca e grea, credeti-ma, am trecut prin asta, dar daca tot stai aici (si chestia asta e valabila pentru oricine, oriunde s-ar afla), da-o incolo, dar macar sa stii sa ceri un pahar de apa, nu de alta, dar mori de sete.

-          Oamenii ce arunca gunoiul peste tot – mi-se pare stupid sa faci mizerie la tine „acasa”, chiar daca asta inseamna strada sau oras.

-          Barbatii ce vor sa se insoare cu virgine – si care in mod normal vor sa aiba o viata sexuala inainte de casatorie, ceea ce imediat duce la concluzia ca majoritatea femeilor sunt curve, doar virginele is bune;

Fata

Cineva povestea ca in Germania aspirantii la statutul de politician isi incep cariera prin liceu, pe la 15-16 ani, urcand treptat in ierarhia partidului in timp ce electoratul se obisnuieste cu imaginea lor. Daca incep mai tarziu, sa zicem pe la 25-30 de ani, sunt deja o cauza pierduta, caci nu au timp sa-si faca fata cunoscuta lumii.
Ma intreb daca asta e esenta dorintei de a imbratisa o cariera politica. Ce e de fapt politica? Nimic altceva decat o dezbatere deschisa pe tema omului si cum acesta isi aranjeaza cuibul (societate), cum si cine il conduce?
Imaginea sau ideea? Oare cati dintre noi ne-am pus intrebarea asta: E atat de important cum arata cel pe care il votez sau mai importante sunt ideeile pe care le sustine si mesajele pe care le transmite?
Din pacate am ajuns sa alegem imagini. Traim intr-o lume in care actorii sunt confundati cu persoanajele pe care le interpreteaza, cei ce nu au „face” pe „facebook” nu exista, caci nu sunt in book, iar cei pe care ii alegem sa ne conduca sunt cei carora doar le-am vazut fetele, pe placate pustii cu un singur cuvant „voteaza”.

Inca o lectie

In weekend am fost la Ambasada. Ziua martisorului.
Lume multa, mancare putina, ambasador nou, limbaj de lemn.

Cumva lipseste conexiunea la Ambasada. Lipeala. Vin putini romani si e o stingaceala ingrozitoare.
Ambasadorul ne-a intampinat cu un discurs lung si fara continut. Au mai vorbit si altii, iar povestea s-a prelungit prea mult. Lumea si-a pierdut rabdarea si a inceput sa manace.
Mancarea era putina (buget de austeritate) si s-au repezit cu totii la ea.
S-au acordat premii, felicitari, cadouri. Le-au primit ei, le-au dat ei. Noi spectatori si aplaudici.

Mi-as dori sa fie putin mai altfel. Sunt putini romani aici, iar intalnirile la ambasada ar fi un prilej minunat sa ne aducem aminte de cine suntem si ce reprezentam cu adevarat.
Ar fi dragut sa fim intampinati cu mai multa caldura, cu mai multa personalitate, cu ospitalitate, iar ospitalitatea se masoara nu numai in numarul bucatelor, dar si in gesturile gazdei.
Limbajul de lemn, sau o alta neajunsa a politicienilor/diplomatilor romani. Dupa aproape 20 de ani, nu am invatat ca oamenilor nu le place sa fie aplaudici. Isi pierd rabdarea, in prima faza, iar mai apoi devin furiosi.
Cuvintele putine si concrete sunt cele mai apreciate. Din pacate politicienii/diplomatii uiata ca se adreseaza unui public din ce in ce mai educat, mai adaptat si mai rapid, a carui optiune poate sa fie butonul rosu de la telecomanda sau mancarea.

Facand o paranteza imi aduc aminte de discursul unui viceprimar la deschiderea unui an scolar „Va doresc mult succes si multe impliniri in acest nou an scolar!”. Inutil sa mai spun ca a fost cel mai aplaudat discurs. Si singurul chip care mi-a ramas in minte de la acel eveniment.
La un curs festiv un profesor a vorbit aproape o ora. Lumea si-a pierdut rabdarea si a inceput sa il aplaude, numai sa taca. A tacut. Nu mai imi amintesc cine era.

Politicienii/diplomatii nu inteleg ca societatea le vorbeste, permanent si direct. Le transmite un mesaj, iar sarcina lor e sa il preia, sa il analizeze si sa se se adapteze, in functie de ceea ce li-se cere.
Adaptarea asta este din pacate prost vazuta la romani, caci origoliul e prea mare. Origoliul cateodata orbeste si creaza incompetenta.
Popularitatea este o formula pe care putini stiu cum sa o folosesca, dar care odata aplicata corect aduce mari beneficii.

De ce nu merg la vot?

Daca m-as grabi, sigur as ajunge, dar nu vreau fac depun efortul. Nu se merita. Nu are sens.
In primul rand, pentru ca nu exista nici un candidat care sa merite efortul.
Nici unul care si-a aratat interesul pentru mine sau pentru alti romani din Polonia.

In al doilea rand – si asta cel mai tare ma deranjeaza – pentru ca votul meu nu are valoare. Este complet inutil, iar a vota doar de dragul artei nu am pofta, nu azi.

Am vazut uninominalul – asa cum e el in varianta romaneasca – un pas in fata, caci pe listele acelea se gasesc poate, oameni care sa merite votul. Pui stampila pe un nume, un nume ales, de care ai auzit, care iti contureaza in minte o persoana, o persoana pe care o poti intalni pe strada, careia sa ii vorbesti, care sa iti raspunda.
Votezi ceva concret, nu doar o lista cu nume insirate in ordinea intereselor.

Uninominalul pentru noi – astia plecati – nu e decat o mare dezamagire. Eu personal il simt ca pe un picior in fund. Un pas in fata, catre tara adoptiva.
Pacat, caci eu nu vreau sa ma desprind de Romania, nu pot, si inca mai sper...

Faptul ca mii (a se citi milioane) de romani sunt redusi la un deputat, respectiv un senator mi-se pare o nesimtire. E revoltator, ca noi cei care muncim, aici pe meleaguri straine, si trimitem bani in tara, sa nu avem dreptul la opinie.
Revoltator, dar e preferabil. E preferabil ca noi, toti cei care suntem de ceva vreme in afara, sa nu avem opine, sa nu avem reprezentatinti. Suntem deja prea educati, prea munciti, prea „iluminati” si reprezentam un pericol pentru toti trantorii din tara.
Pe noi uleiul si zaharul nu ne indupleca, noi vrem sa traim mai bine, sa fim respectati si apreciati!
Ca sa ne neutralizeze ne-au bagat pe toti intr-o oala, o oala mica, cu o singura gaura in capac. Putem striga oricat de tare, caci gaura e una.

Un colegiu, o cruce... dar suntem milioane...

Alte alegeri, acelasi cantec

Am participat acum cativa ani la un sondaj – independent, conceput si aplicat de o mana de studenti, pentru un studiu – intr-un mic orasel de provincie. Sondajul avea ca tematica alegerile locale, in special activitatea primarului.
Am sunat din usa in usa si am intrebat, daca sunt multumiti, daca sunt fericiti, daca e bun primarul, daca nu e.
- Draga doamna, primarul asta e un nesimtit. Ne-a umilit si si-a batut joc de noi.
- Cand?
- Va spun eu, am avut o nunta, si ne-a dat pur si simplu afara din primarie. S-a purtat foarte urat cu noi.
Si imi continua povestea, punctand cat de nemultumiti sunt de primar, ca nu a facut nimic pentru oras, pentru cartier sau pentru ei. Apropiindu-ma de finalul chestionarului, ii intreb:
- Si cu cine o sa votati, acum, la alegeri?
Se fastacesc si cu jumate de gura imi raspund:
- Cu cine, cu cine? Tot cu el...
- ?!? Care el?
- Cu primarul.
- Asta?
- Asta! Dar nu zicea-ti ca ...
- Pai, stiti cum e aicea, e vecin cu noi si nu vrem sa avem probleme.
- Ce probleme sa aveti? Ca votul e secret.
- Lasa-ti ca stim noi. Nu vrem sa auda. Mai bine asa.
Am mai incarcat inca odata sa le explic ca votul e secret si ca nu sta primarul cu lanterna sa verifice, daca pe numele lui au pus ei stampila. Fara succes. Ei stiau una si buna.
Din pacte pentru ei, majoritatea gandeau la fel, iar primarul traia ca un boier, sugand laptele binecuvantat de prostia si ignoranta semenilor.

In loc de epilog:
Primarul a fost reales. Nimic nu s-a schimbat, iar dupa patru ani, alegatorii s-au mai luminat si nu l-au mai votat.

Cum ii alegeti, asa ii aveti. Mergeti la vot!