Jucarii pentru copii

Baietilor le place sa construiasca, sa faca poduri peste ape sau drumuri printre stanci. Baietilor le place sa repare, telecomanda cu butoanele nefunctionale, radioul fara semnal sau masina mereu in nevoie. Baietilor le place sa repare, stiu asta de la fratele meu, care atunci cand primea o jucarie, se juca cu ea pana se plictisea, apoi o dezmembra, numai ca sa o reasambleze la loc. Baietilor le place sa repare si femei. Cand isi gasesc una potrivita, o iubesc pana se plictisesc, apoi decid ca trebuie sa o repare, dar nu inainte de a o dezmebra in bucati, nu fizic (desi mai sunt amatori), ci psihic. O fac ferfelita, ca mai apoi sa o reasampleze dupa gustul lor, doar ca rezultatul nu e niciodata cel sconstant, ori pentru ca la finalul reasamblarii isi dau seama ca produsul asamblat de ei e mai slab decat originalul, si intotdeuna e, ori pentru ca nu reusesc sa o asampleze cu totul, si se trudesc mereu sa o termine si sa ii aduca imbunatatiri, in timp ce ea rezita eroic, ceea ce ii angajeaza si mai profund in lupta.

Cand o relatie nu merge?

Cand unul merge la biserica, iar celalalt se cere dus la biserica.

De ce nu imi place mie facebook

Ca toata lumea am si eu facebook, nu asta pentru pagina, ci unul personal cu numele meu pe el si cu cunostinte vechi si noi, printre care recent am descoperit o amica din copilarie ce mi-a mentionat prima data de menstruatie. Da, sa fi avut vreo 7-8 ani pe vremea aia. In fine, ideea e ca sunt acolo, le dau acceptul sau le trimit eu invitatia, is reticienta, insa deschisa, mai dau cate un like, dar de fapt folosesc cel mai des optiunea de mesaje, de cand nu mai intra nimeni pe yahoo.

Ei, si in lipsa de inspiratie ma mai uit la poze, la povestile de viata, la imagini cu copii si torturi, buchete si urari, stanci, mari si statui, sau ce se mai gaseste prin vacanta si poate fi tras in poza. Si ce vad eu acolo? Va povesti de viata, povesti despre cum ar trebui sa ne imaginam ca e viata, in tinerete prin cluburi si cu multi amici, mai apoi dedicata sotului si copiilor, iar in cele din urma doi batranei se tin de mana, ca nu mai au putere de altceva.

Si daca poze indur, si propaganda mai accept, ce ma sacaie pe mine cel mai tare sunt povestile astea de viata, despre cum ar trebui sa fie, despre asteptarile tacute si insistente ale societatii, despre pasii pe care trebuie sa ii faci si impingerilea astea de la spate, de ati gasi fericirea creionata de niste maini invizibile si ireale. Ma enerveaza standardele astea sociale, statutusurile si mesajele ca vai ne-am casatorit, vai ca am nascut, vai ce frumos cati ani de casnicie, vai ce misto in vacanta in Turcia, vai copilul a facut pipi prima data la olica, uite-l aici cum sta in picioare, uite-ma pe mine cum conduc, vai ce draguta sunt, si ce ma lada lumea, mai ale femeile.

Porcaria asta ireala ma seaca pe mine, despre ce nu traim, dar de fapt suntem condamnati sa exprimam, despre perfectiunea care nu exista si standardele sociale pe care nimeni nu le ia la puricat, despre propaganda iubirii pe niste schelete de relatie.

Cand iubesti facebook e ultimul loc in care sa iti arati dragostea, ea nu se striga in gura mare si nici nu se arata ostentativ lumii, dragostea se ine ascunsa si se marturiseste in doi, incet, soptit si prin gesturi private, intelese doar de cei carora le sunt adresate.

Ca toata lumea am si eu facebook, nu asta pentru pagina, ci unul personal cu numele meu pe el si cu cunostinte vechi si noi, printre care recent am descoperit o amica din copilarie ce mi-a mentionat prima data de menstruatie. Da, sa fi avut vreo 7-8 ani pe vremea aia. In fine, ideea e ca sunt acolo, le dau acceptul sau le trimit eu invitatia, is reticienta, insa deschisa, mai dau cate un like, dar de fapt folosesc cel mai des optiunea de mesaje, de cand nu mai intra nimeni pe yahoo.

Ei, si in lipsa de inspiratie ma mai uit la poze, la povestile de viata, la imagini cu copii si torturi, buchete si urari, stanci, mari si statui, sau ce se mai gaseste prin vacanta si poate fi tras in poza. Si ce vad eu acolo? Va povesti de viata, povesti despre cum ar trebui sa ne imaginam ca e viata, in tinerete prin cluburi si cu multi amici, mai apoi dedicata sotului si copiilor, iar in cele din urma doi batranei se tin de mana, ca nu mai au putere de altceva.

Si daca poze indur, si propaganda mai accept, ce ma sacaie pe mine cel mai tare sunt povestile astea de viata, despre cum ar trebui sa fie, despre asteptarile tacute si insistente ale societatii, despre pasii pe care trebuie sa ii faci si impingerilea astea de la spate, de ati gasi fericirea creionata de niste maini invizibile si ireale. Ma enerveaza standardele astea sociale, statutusurile si mesajele ca vai ne-am casatorit, vai ca am nascut, vai ce frumos cati ani de casnicie, vai ce misto in vacanta in Turcia, vai copilul a facut pipi prima data la olica, uite-l aici cum sta in picioare, uite-ma pe mine cum conduc, vai ce draguta sunt, si ce ma lada lumea, mai ale femeile.

Porcaria asta ireala ma seaca pe mine, despre ce nu traim, dar de fapt suntem condamnati sa exprimam, despre perfectiunea care nu exista si standardele sociale pe care nimeni nu le ia la puricat, despre propaganda iubirii pe niste schelete de relatie.

Cand iubesti facebook e ultimul loc in care sa iti arati dragostea, ea nu se striga in gura mare si nici nu se arata ostentativ lumii, dragostea se ine ascunsa si se marturiseste in doi, incet, soptit si prin gesturi private, intelese doar de cei carora le sunt adresate.

A te indragosti = verb

Cand m-am indragostit prima data? Sa fi avut vreo sase ani, prin clasa intai asa, de fapt cred ca treceam in clasa a doua. De unde stiu ca m-am indragostit? Pai cum sa nu stiu :). Am stiut din prima clipa, cand am simtit un zambet larg cat casa si cald ca soarele, ca-mi inunda din senin fata. Ca atunci cand il vedeam, pe baiatul acela frumos, mai mare decat mine cu vreo patru ani, aratam ca un clovn cu gura pana la urechi si incetam sa mai raspund la comenzile simple ale parintilor, gen vino aici, bea apa, spune buna ziua. Eram blocata instant. Nu puteam scoate o vorba, doar zambeam idioata si nu mi-se putea dezlipi ochii de la el.

Da, a fost frumos ... si ma intreb cateodata ce s-a intamplat cu baiatul acela, cu parul blond si balai, cu ochii, cu ochii lui parca albastrii, sau poate verzi.

Au trecut anii si m-am indragostit iar, de blonzi, de bruneti, niciodata de roscati, de baieti mai mari, de baieti mai mici, de unii mai mult, de altii mai putin, cateodata cu adevarat, alteori doar efemer, insa de zambet nu am uitat, caci el nu m-a parasit niciodata. A ramas ascuns adanc in mine, si iese doar rar, tot mai rar la suprafata, caci dupa o vreme, a astepta dragostea sa te elibereze si sa-ti umple chipul de sclipire si mintea de dor, e doar un vis, un vis trecator.

Libertatea si viata

Viata trece... in copilarie cu viteza melcului. Tin minte ca nu puteam sa scap de sentimentul de a-mi dori sa fiu mare, sa fac ce vreau, sa merg unde imi place, fara limite si restrictii. Mereu trebuia sa ma raportez la entitatea superioara, la reguli fara sens si ingraditoare. Ma visam ca zbor, imi doream sa zbor, sa-mi iau elanul, sa plec in alta lume, unde eu sa-mi conduc destinul, sa-mi aleg libera calea, sa visez, sa creez, sa fiu eu insumi.

In adolescenta si in primii ani ai tienretii viata trece ... neobservata. Scapata de sub rigorile si regulile parintilor, dar cu o unda social moralizatoare in minte, ce face mai mult rau decat bine, cautam naiva limitele dragostei. Surazatoare, cu libertatea pe buze si in gand, mergeam sa gasesc garduri, porti si lacate, ce aveau a-mi ingradi elanul, a-mi inchide cutezarea si a-mi fereca visarea. Credula, vedeam dragostea si libertatea mana de mana, bot in bot, insa ce aveam eu sa aflu dupa anii de libertate irositi in inchisoarea iubirii, e ca cele doua institutii nu sunt compatibile de fel. Poate doar in mintea mea, dar nu in suflet, in nici un suflet, nici al altora si nici al meu, caci daca ar fi sa mizez pe cartea sinceritatii, as spune ca da, gelozia, neincrederea si banuiala, sunt cariile iubiri, pe care lumea nu ne invata sa le vindecam, ci mai degraba sa le alimentam, sa le cultivam si sa le crestem la cote bolnave.

Odata scapata de lantul iubirii sufocante, am gustat iar libertea, doar pentru o clipa, caci sub impulsul dorintei, am vandut-o urmatorului venit, pe un pret mai bun, dar am vandut-o.

Apoi au trecut anii. Si tineretea s-a dus repede, mult prea repede, in timp ce ma incurcam in numaratul anilor, m-am trezit matura. La maturitate viata goneste cu o viteza ametitoare. Nu ai o clipa de respir, nu ai un moment de liniste, toate se duc si vin ca valurile ametitoare ale marii, ce lovesc turbate stancile. Pana sa te dezmeticesti iti dai seama ca e prea tarziu, dar inca se poate, sa ne grabim deci sa prinde un loc in trenul vietii imbelsugat cu de toate.

Si libertatea? ... odata urcata in tren, asezata pe un scaun, cu mainile pline de alte maini, am zarit-o pe geam. Ramasese pe peron, caci locurile din tren erau limitate.

Si atunci incepe lupta, ce pentru unii dureaza o vesnicie, iar pentru altii se termina dupa o secunda de reflexie si regret.

Sunt cei care ii impun sa alerge in spatele trenului, ii promit ca or s-o prinda cumva, s-o urce si pe ea in tren, sa-i faca loc, chiar daca loc nu mai e. Sunt si cei ce sar din tren, caci n-ar da libertatea pe nici o alta bogatie din lume, si sunt cei ce ii spun adio, in secunda de refletie, urmata de picatura de regret.

Femeia cu plan

Femeia cu plan, e femeia care stie ce vrea. In mintea ei se aseaza una cate una piesele unui domino perfect si odata gasit punctul de plecare, ea imipinge cu putere prima pieasa si toate se duc la vale, fara intoarcere. Prima piesa e intotdeuna barbatul, barbatul potrivit sau barbatul intamplator. Femeia ii da doar un mic impuls, si pana sa se dezmeticeasca el, piesele dominoului se suprapun cu o viteza ametitoare, valul se foarmeaza, il cara voluntar sau involuntar, in locuri si situatii pe care nu si-le inchipuia. Unii mai curajosi, mai libertini sau mai naivi se avanta sa lupte impotriva valului, ei cred ca domina, dar se scufunda cu bio in labirintul intesut de demult, de prea demult ca sa ii scape macar o greseala, o gaura pe unde sa se strecoare amaratul. Planul e mereu acelasi: casatorie pana la 20-23-26 (in functie de ceasul asteptarile societatii), un apartament sau poate o casa (in functie de ambitia personala), o masina (noua de preferinta) sau chiar doua (depinde daca domnisoara are permis sau nu), copii pana la 25-28-30 (dupa ceasul biologic), sa ma mut la casa (sau la casa mai mare) pana fac copii 5-10-15 ani, sa merg in vacanta in Turcia- Dubai-China (dupa preferinte si spiritul de aventura) si tot asa... pana la adanci batraneti.

Femeia cu plan prinde in mreja cateva tipuri total diferite de barbati, agatand-i la fel de usor pe cel moi, blajinii, putin delasatorii, pe care ii manevreaza usor si fara efort, cu zambetul pe buze (si atunci uniunea lor capata denumirea de „casatorie fericita” sau „casatorie model”), precum si pe cei mai aprigi, cu sange in vena, curajosii sau luptatorii (si atunci uniunea are mari sanse sa se termine printr-un divort cu cantec).

Femeia cu plan poate fi frumoasa sau urata, rea sau buna, blanda sau iute, calma sau agitata, dar mai presus de toate e nepatrunzatoare. E femeia ce inainte de a-si pune planul in aplicare, va transmite o imagine despre sine, care v-a contrasta in toatalitatea, cu imaginea pe care o va dezvalui, dupa ce si-a pornit rotitele motorului si a spus da in fata popei.

Cel mai simplu exemplu, deseori intalnit in sfera barbatiolor, e prietena amicului meu, care era foarte de gasca atunci cand am cunoscut-o si amicul meu tocmai era lainceputul relatie. Mai ne aducea bere, era glumeata si am dansat toata noaptea la nunta lor, numai ca nici nu si-a pus bine verigheta pe deget si i-a si interzice amicului meu (de acum fost) sa ne mai vedem. Ne-am revazut peste un an, el era deja tatic, schimba scutece zambind vesel (si usor amar), s-au mutat la casa mai mare, nu are timp sa iasa la bere ca munceste in trei schimburi, ca au mai luat un credit...

Femeia cu plan e greu de recunoscut de catre cei apropitati, pentru ca ea se ascunde, nu isi arata adevaratul tel, decat dupa ce a doua piesa a dominului a cazut, cand lucrurile au pornit deja pe o cale fara intoarcere, iar o posibila oprire ar produce prea multe victime colaterale. Femeile cu plan sunt totusi vulnerabile, fiind usor de sesizat de catre ochii obiectivi, ce privesc din afara, miscarile comune si specifice acestui tip de femei, ce le tradeaza intentiile reale, pe care le dezvaluie cand grabesc lucrurile. Femeile cu plan sunt cele ce adopta foarte repede hobby-urile, amicii si mai ales amicele barbatului, si le insuseste rapid ca pe niste haine ce ii vin in masura potrivita, ca sa se debaraseze de ele in acelasi fel, caci erau la mana a doua.

Lectia de romantism

Oare nu am eu romantism sau romantismul ar trebui sa se readapteze la realitate. Stau si ma gandesc ca, daca maine ar veni un print pe un cal alb sa imi declare dragostea lui, mi s-ar parea penibil. Imi plac caii, dar imi inchipui mereu cum ar fi sa traga o balega pe asfalt calul alb al printului, in timp ce el imi intinde un buchet de trandafiri cu tepi. Eu i-as lua cu un elen fantastic, mai ales uitandu-ma cu grija sa nu cumva sa imi intre vreun tepe in mana.

Am o amica pe care amantul o abureste ca e super minunata, ca e geniala si fantastica, foarte inteligenta si perfecta, doar ca sa si-o mai bage din cand in cand in pat, cand sotia nu e pe acasa. Tipa naiva ii raspunde cu aceleasi complimente si se multumeste fericita sa fie pe locul doi, acceptand sa si-o puna pe bancheta din spate a masinii sau prin camerele semimobilate de la servici, pentru ca el nu are chef sa cheltuiasca pentru o camera decenta la hotel.

Eu ii spun ca ea e naiva (si usor proasta ) si ea imi spune cum se straduieste sa nu afle nevasta lui ala, ca ea nu vrea sa ii strice casnicia, dar il iubeste si e convinsa ca si el o iubeste si o admira pe ea .

- Si atunci, ii zic eu, nu mai bine isi lasa ala nevasta si se cupleaza cu tine?

- Nu, nu ca el are familie si trei copii si...

- ...si tu o sa mori o fata batrana, prostita de toti nefututii de la biroul. Ea se socheaza si imi spune ca eu nu inteleg, ca nu sunt romantica, ca nu pricep, ca daca as sti, ca ea simte, si el o intelege, si ii vorbeste, si in fapt ii spune, dar ca pe mine nu ma impresioneaza. Poate daca as iubi si eu cu aceeasi ardoare si patima, poate daca mi-ar curge sange roz prin vene, poate daca...

- ... poate daca as fi iar naiva sa cred in textele ieftine a colegilor de la servici, cu copii si credite, soacre si neveste, amante si munciuni. Nu multumesc, cumva nu mai tine, am vazut de prea multe ori acelasi scenariu ieftin, in care el te v-a parasi pana la urma, sub un pretext oarecare, cand se v-a fi saturat sau cand va fi gasit o noua colega de amor. Una mai infipta, mai proaspata si mai intriganta decat tine,  ce v-a fi pentru el mai tentanta de cucerit, iar dupa ce ii v–a spune aceleasi abureli gratuite ca si tie, si poate o va si complimenta cu cateva cadouri mai substantiale, care nu i-au fost necesate pentru a te seduce pe tine, v-a imparti cu ea aceeasi iubire, pe bancheta din spate a masinii lui, in birou, sub birou si poate nici nu se v-a mai zgarci asa de tare la o camera de hotel.

Ea ma priveste cu ochi neincrezatori. Eu ii spun ca printii pe cai albi nu mai vin de mult, ca acum s-a trecut la masina, iar daca poarta verigheta pe deget insemna ca sunt luati, iar daca ei insista atunci insemna ca nu sunt printii cei buni, ci zmeii cei rai si mincinosi.

Ii dau un exercitiu de imaginatie, ca sa isi mai relaxeze mintea. O rog sa isi inchipuie ca e ea in locul nevestei, iar atunci cand s-au intalnit el era liber de contract, iar ea l-a luat pe viata si acum el o onoreaza cu un atat de mult respect.

-          Cum te simti draga mea?

-          Nu stiu, caci nu am fost niciodata casatorita imi replica ea.

-          Dar asta vrei, nu-i asa? Uite, asa e mariajul. El cu tine, tu cu el si el cu ea. Il vrei asa?

TU si numai TU

Ma uit in ochii tai, te tin in brate si as vrea sa nu te mai dezlipesti niciodata de mine.

Ma imbratisezi, asezandu-ti mainile pe umerii mei, eu te sarut pe obraji, tu zambesti cu gura larg deschisa, si dintii tai nostimi, afara e alb si eu sunt fericita.

Te iubesc pana unde o duce iubirea si inapoi si iar, daca o mai duce in alta directie si mereu inapoi, caci imi stai in brate si asa mi-e bine si parca rostul lumii si sensul vietii si toate cate sunt si cine stie cate vor mai fi, toate sunt aici cu tine.

Si mai fur o clipa si tu esti clipa aia.

Te-am cautat mereu, am incercat sa te gasesc in toti si poate in fiecare, dar nu te-am gasit in niciunul, caci toti incercau si nu izbuteau nici macar sa te copieze.

Le lisea sinceritatea, caldura si dragostea.

Puritate nu aveau si nu erau drepti in ganduri, nici in fapte si nici in iubire.

Despre dragoste cu oameni ce iubesc

A calcat incet pe frunzele umede. Simtea respiratia lui in fiecare pas, pe care il facea printre copacii fragezi, printre firele de iarba gingasa si printre florile vesele de toamna. Adulmeca mersul lui pe cararea abia vizibila, pasul lui incet si sigur, ce a lasat candva aici urme, acum invizibile.

S-a aplecat. A dat cu mana la o parte cateva frunze maronii si in buchetul de iarba inca verde, si-a gasit comoara. Un inel. Un inel de aur fin, marcat cu numele ei si o data. Inelul lui. Inelul lui prin care i-a jurat dragoste si credinta mai presus de toate. Inelul lor. Inelul lor, pe care il credeau pierdut, ca acum sa fie regasit, caci dragostea nu dispare niciodata din suflet si nici simbolurile ei nu se pierde cu una cu doua.

Cand a venit timpul a plecat din nou. De data asta mult mai departe, intr-o padure mai intunecoasa, cu frunze mai mari si iarba mai inalta. De data asta nu mai cauta un inel. Il cauta pe el. Sa-l aduca acasa.

Sarbatoarea indragostitilor

A fost ieri Sfantul Valentin, dar nu m-am indelemnicit cu declaratii intre-ale iubirii, restaurante selecte sau cadouri cu fundite rosii si multe inimioare.

Mie mi-se pare o sarbatoare seaca, venita de peste ocean ca sa ne indemne la cumparat, la cheltuiala de bani si sa ne impinga spre demonstratii superficiale ale sentimentelor.
Acum ar urma bla-blaul cu iubirea ce se demonstreaza zi de zi, insa nu am sa-i dau curs.

Cred ca sarbatorile sunt benefice, avem nevoie de ele sa ne descretim fruntile si sa iesim din rutina zilnica, dar o sarbatoare fortata a iubirii e prea artificiala chiar si pentru indragostiti.
Ma gandesc ca daca ar fi vara – caci pe frigul asta abia daca ti-se face sa scoti nasul pe geam – ar fi poate mai usor de sarbatorit, cu plimbari romantice, picnicuri in padure sau apusuri de soare privindu-le imbratisati.

Dar nu e vara, asa cum nici principalii beneficiari ai sarbatorii nu sunt indragostitii. E iarna, cand posibilitatile limitate sunt compensate de greutatea cumparaturilor din sacosa, valoare cravatei impachetata in hartia rosie, karatele inelului din cutiuta in forma de inimioara sau preturile explozive din meniul din restaurantului.

Cum spuneam, sarbatoarea nu-i facuta pentru indragostiti.

Dilemele tineretii din revistele mondene

„Iubitul meu actual chiar tine la mine, ar face orice pentru mine, ma iubeste ....da, e adevarat ca stau cu el pentru bani, ... am aflat cu stupoare ca are o relatie paralela si acuma vreau sa ma razbun.”

Trecand peste ma iubeste, nu ma iubeste, ignorand relatia parelela si razbunarea pe masura, ma opresc la „stau cu el pentru bani”.

Am auzit expresia „stau cu el pentru bani” cel mai fregvent in Romania, nu ca in alte tari nu ar exista sau ca nu s-ar practica.
Inca din liceu auzeam ca X sta cu Y „pentru bani”. In naivitatea mea tinereasca incercam sa imi imaginez ce inseamana „pentru bani” – oare mai multe sucuri pe zi, o pizza pe saptamana sau chiar inghetata – si cum anume „se iubeste” un astfel de prieten – te iubesc, da-mi un leu, ca de sarutari nu mai am nevoie, mi-e plin buzunarul?

Mai recent, sora unui tanar se plangea unei confidente: „...eu i-am spus ca sta cu el pentru bani. Il i-a de prost si profita. Cand e cu el, ea comanada numai nectar la sticla, dar acasa la ea se beau doar sucuri din alea chimicale, cu 2 lei”.

In naivitatea mea arunc si eu bomba in discutie: „Eu cand am iesit prima data cu sotul meu, la intalnire, mi-a platit singura consumatia...” voiam sa mai adaug ceva, dar tacerea surorii si ochii mari ai confidentei mi-au dat de inteles ca sarisem gardul.
In extrema cealalta – neinteleasa in Romania – anume ca o domnisoara/doamna poate sa isi plateasca si singura consumatia; ca de asta munceste si are proprii ei banii.
Doi parteneri pot fi egali si in drepturi si in obligatii!
Oricum am realizat gafa si nu ma voi mai lauda cu ea.

In anumite cercuri, societati, e mai normal ca o tanara domnisoara sa fie „intretinuta” decat sa isi plateasca singura consumatia. E la fel de normal, ca o intretinuta sa se razbune, ca iubitul are o relatie paralela.
Pana la urma monogamia trebuie respectata: doar un intretinut pe o persoana!