Nu e normal sa fim agresate.

Nu doar in Romania femeile sunt agresate, doar ca in Romania agresarea e acceptata ca parte a vietii cotidiene. A fi strigata sau fluierata pe strada e vazuta mai mult ca pe un compliment, decat o insulta, iar a primi o palma pe fund la primele ore ale zilei, cand te grabesti spre munca, e ca un salut de „Buna dimineata”. Nu vreau sa cad in paranoia americana, unde a spune despre o femeie ca e frumoasa echivaleaza un proces la tribunal si multi bani in munus pentru guraliv, insa am fost nu o data inghesuita in tranvai, de cate un muncitor necalificat de +40 cu o privire usor psihopatica. Odata eram cu o amica si individul (tulburat mental) ne-a inghesuit, pana am ajuns la capatul tranvaiului. Nu stiam ce sa mai face si am coborat. Eram naive si ne era rusine, auzisem ca se intampla, dar nimeni nu ne-am invatat cum sa reactionam. Nu ne-am spus nimeni ca ii putem tragem o geanta in cap (oricum o aveam mereu in dotare si era plina cu carti) sau ca putem urla la el. Insa ne-a spus multa lume ca se intampla, ca si cum ar fi un lucru normal. DAR NU E.

E atat de anormal, ca unul din primele lucruri pe care le-am auzit dupa ce m-am mutat in alta tara a fost ca „aici, romanii sau moldovenii te flueiera doar pe strada, in rest alti europeni nu”. E atat de anormal, ca dupa un an locuit intr-o alta tara, cand cineva mi-a pus mana pe fund din nou, m-am sperit si am urlat asa de tare incat s-a auzit pe toata strada, oamenii intorcandu-se spre mine speriati. Eram socata si revoltata, desi nu era prima data cand o pateam, doar ca uitasem de „normalitate”.   

Ce ma enerveaza pe mine - partea 1 (poate vorm mai urma si altele, poate nu)

Ce ma enerveaza pe mine cel mai mult si cel mai mult? Ei, nu stiu ce ma enerveaza cel mai mult si cel mai mult, dar m-am gandit sa fac asa o lista cu ce ma enerveaza in general.

Deci sa purcedem:

-          Politicienii din Romania – nu am intalnit pana acum nici un om normal in politica, adica: cu bun simt, ceva mai mult creier decat un graunte, fara aroganta si cu bune intentii populare (nu personale);

-          Medicii care se cred mici zei – nu doar la faza ca trebuie sa mergi la ei cu sacosa (cand nu ai bani, bagi cu oua, cum am vazut pe unul cerandu-i unei biete babute), cum adesea se intampla in RO, dar la faza ca te trateaza ca pe un idiot, cum se intampla in PL. Merg si le spun „domnule doctor, am alergie la CLOR, va rog frumos sa nu imi prescrieti un antibiotic pe baza de CLOR”. Si el imi prescrie, nu de alta dar e unul dintre cele trei medicamente pe care le stie (si pentru care atunci cand le prescrie primeste gageturi de la firmele producatoare) si ii e prea lene sa caute in carte lui (care explica tot, ca daca as avea eu una, m-as trata singura) un alt antibiotic, fara CLOR.

-          Romanii din Polonia – ce se plang de limba si refuza cu mandrie sateasca si indarjire de bou sa o invete cat de cat. Stiu ca e grea, credeti-ma, am trecut prin asta, dar daca tot stai aici (si chestia asta e valabila pentru oricine, oriunde s-ar afla), da-o incolo, dar macar sa stii sa ceri un pahar de apa, nu de alta, dar mori de sete.

-          Oamenii ce arunca gunoiul peste tot – mi-se pare stupid sa faci mizerie la tine „acasa”, chiar daca asta inseamna strada sau oras.

-          Barbatii ce vor sa se insoare cu virgine – si care in mod normal vor sa aiba o viata sexuala inainte de casatorie, ceea ce imediat duce la concluzia ca majoritatea femeilor sunt curve, doar virginele is bune;

Care e treaba cu prietenia, salutul si facebook-ul

Merg azi vara si eu la o nunta in RO. La nunta alai mare, ca de obicei, desi nunta a fost mai modesta asa ca numar de invitati, dar placuta in general, desi nu sunt fana a nuntilor din RO.

Si la nunta invitati, unu, altu, oameni pe care ii cunosc/stiu de, ha, ha, multa vreme, din vremea adolescentei mele rebele si creative; pe unii ii cunosc mai bine, pe altii ii stiu doar asa, din ce ne-am mai intersectat din cand in cand.

Si la nunta surpriza! In afara de cativa, cati pot sa numar pe degetele de la maini, toate cunostintele si „stiintele” se holbau la mine cu ochii dublati si ma vorbeau pe la spate – presupun, cunoscand traditiile romanesti – dar nu ar fi venit nici in ruptul capului, sau al piciorului, sa ma salute, sa imi zica asa un „Buna ziua” sau „Buna seara”, sau macar un „Ciau” flegmatic sa-mi arunce din varful limbii, nimic.

Iar eu, incep sa ma intreb si sa intre pe cei din jur care ma mai cunosc/recunosc: Chiar atat de mult m-am schimbat? Si culmea ca nu am la activ nici o operatie plastica. Mai imbatraneste lumea, dar nici chiar asa.

Nu, draga, nu asta era problema, problema nu era la mine, ci la ei. Pai cum sa vorbeasca ei cu mine, doar e de prost gust sa ma salute daca ma cunosc, nu, locul lor e pe tusa, acolo unde prefera sa stea si sa barfeasca, „ca tocmai vorbeam de tine ca nu te-ai schimbat deloc” citez de la o cunostinta.

Ei, dar eu nu m-am last intimidata, si m-am dus eu la ei, la toti si la fiecare in parte, sa le arat ca nu mi-am uitat manierele pe alte meleaguri. Ma rog, sotul a ramas cam perplex, ca de ce trebuie sa fac eu turul salii, insa nu m-am lasat, de la mic la mare, de la frumos la urat, pe toti care ii cunosteam (doar pe cei pe care ii cunosteam, ca daca i-as fi luat si pe cei pe care ii stiam, mi-ar fi luat toata noaptea) m-am dus si i-am salutat, ca sa le dau prilejul sa se umfle dupa aia in pene, ca i-am bagat in seama, si ocazia sa-si expuna folosofiile si predicele, pe care toti erau nerabdatori sa mi-le spuna, despre viata in Romania si cea din afara.

Dar asta nu e tot, pai cum sa se termine povestea chiar asa? Si ajung acasa, deschid si eu facebook-u si ce mi-e dat sa vad? Tocmai o cerere de prietenie de la unul din aceia pe ii intalnisem la nunta si care se holbase la mine pana i s-au facut ochii rosii, dar nu s-a sinchisit sa ma salute macar. Si acuma, taman pe nepusa masa vrea, culmea, sa devenim noi prieteni buni, in mediul virtual! Ia auzi?

Loverboy – filme romanesti si filme americane

La televizor clasicul film american bazat pe stereotipuri, menit sa improspateze moralul americanilor de clasa mijlocie, daca tot au dat banii pe billet. El, faima liceului, capitanul echipe de fotbal, are gagica blonda, e iubitor de carne si-i mandria lui tata burtos, ala cu berea in mana. Ea, tocilara liceului pe care nu o baga nimeni in seama, singura si virgina, cu aspiratii de Yale, plictisitoare, dar de fapt misto. Finalul clasic, se indragostesc, se iubesc, intra amandoi la colegiu si mai si calatoresc in jurul lumii. Fantastic, nu-i asa? Daca mai adaug ca in film apare si un negru, iar fitoasa liceului e umilita la bal, finalul e perfect.

Un final mai perfect decat asta nu se poate. E finalul pe care i-l reprosa un comentator filmului Loverboy (2011), finalul american atat de asteptat, spectaculos si fericit, la care tanjeste spectatorul, ce inca mai crede in Mos Craciun.

De ce romanii au mereu finalurile astea triste, se lamenteaza un alt comentator, pentru ca el sa dea mai apoi verdictul – (sunt) „inspirate din realitate”. Doar ca nu ne place realitatea si unii inca mai astepta continuare. Mai asteapta ca printul sa se razgandeasca, ca de fapt e bun si nu e rau, ca o iubeste si de data asta e diferit. Ei asteapta sa i-se aprinda si printului roman beculetul, sa il loveasca sclipirea, sa se transforme, sa se schimbe. Ei asteapta sa vada un print de vise, un print american. Doar ca printul american are un alt rol, rolul de a invinge frustrarile clasei mijlocii ce da banii pe bilet, in timp ce printul roman are rolul sa de a ii educa pe cei care nu isi permit de fapt biletul.

O alta Romanie

A cazut zapada. Era si timpul; norii stateau plini si adormiti asteptand parca un semn. Imi zice o prietena romanca ca ii place Polonia. Nu stie ce exact o atrage la Polonia, dar ii place. Poate o fi de la curatenia de pe strazi, sau lipsa coruptiei cand intrebi portarul, care e usa pe care se intra in spital, sau poate oamenii, sau poate ... ca e similara cu Romania, dar o Romanie mai buna. O Romanie asa cum mi-se pare ca am lasat acum cativa ani in urma, asa cum mi-as dori sa fie, asa cum imi imaginam ca e pe vremea cand eram copil.

O Romania in care exista mai mult respect pentru omul de langa tine, in care gunoiul se arunca la cos, in care se da restul coret la magazin si oamenii nu asteapta sa soseasca motivarea intr-un plic alb, pentru a-si face meseria pe care si-au ales-o, si pentru care sunt platiti. O alta Romanie.

Tropa de Elite si coruptia

Am urmarit Tropa de Elite. Doua filme excelente. O echipa speciala de politisti incoruptibili, care lupta cu un sistem putred, corup si mizerabil. Mi-a creat o senzatie de „deja vu”, mai ales al doilea film. Lanturi groase atarnate la guturu pline de slanina, focuri de arma trase pentru a impresiona prostimea, masinile scumpe umplute cu pitipoance, politicienii burtosi infulecand la masa populara, parca am mai vazut asta undeva, intr-un film sau poate intr-un ziar, sau poate intr-o alta realitate, de pe un alt continent. Societatea corupta, cu asta se lupta Roberto Nascimento in film e foarte similara cu societatea in care am crescut.
Realitatea prezentata in filme e ca o palma plina de noroi pe care o primesti peste ochi si oricat ai vrea sa iti cureti murdaria de pe pupila cu un servetel uscat nu vei reusi, caci mereu v-a exista inca o firamitura de nisip care sa te jeneze, iar pupila nu iti v-a fi niciodata curata. Servetelul trebuie sa fie umed. Asa e si societatea romaneasca, ca si pupila ochilui, jenanta de coruptie, dar imposibil de curatat cu un servetel uscat. Trebuie sa intre la apa, ca sa poata iesi curata. Numai apa spala nisipul.

Romania incotro?

Am plecat de cativa ani din Romania. Am lasat atunci in urma oameni apropiati, cu care azi nu mai patrez legatura, si o stare a lucrurile, pe care acum nu o mai gasesc in societatea romaneasca. Oamenii s-au indepartat, si oricat as fi incercat ei sa mai tin cu ei legatura, interesul „poarta fesu”, iar daca esti departe, nu mai poti satisface nici un interes. Sau poate ma insel, si sunt atat de ocupati, ca nici macar nu au timp odata pe an, sa imi raspunda la emaiul trimis cu urari de ziua lor. Poate ar fi trebuit sa-i sun? Dar la ce folos, daca nu imi raspund la telefon.

Starea de fapt a societatii din Romania s-a degradat cumplit in ultimii ani si oricat as incerca, nu mai reusesc sa ma identific cu ea. Sunt depasita de ceea ce se intampla, de coruptia evidenta care nu deranjeaza pe nimeni, de pitipoancele din media si admiratia idiotilor pentru ele, de mita care se da si se incaseaza cu seninatate, de starea lucrurilor si degradarea morala a oamenilor. Gasesc unele lucruri absurde si ilogice, un par in ochi, care pe mine ma deranjeaza cumplit si ma intristeaza pana la lacrimi, in timp ce altii nu il simt.

Ma intristeaza puternic aceste schimbari nefaste din societatea romanesca si observ ca nu doar pe mine, vad ca sunt si altii care scriu despre ele, sunt nervosi, iritati si au un singur gand: vor sa plece. Ma intreb de multe ori, daca m-as mai intoarce sa locuiesc in Romania.

E un frig cumplit in Polonia, o vara cainoasa cu ploaie si vant in iunie, un sezon scurt, in care nu cresc nici caise, nici pepeni si nici piersici. Dar e o stabilitate, o directie, o realitate, o lume, in care pana la urma iti gasesti drumul, poate chiar dreptatea. O lume in care nu te lupti la nesfarsit cu absurditatile.

Protestele din Bucuresti si ce sa inteleaga strainii

M-au sunat aseara niste prieteni polonezi. Citisera despre protestele din Bucuresti si ma
intrebau daca totul e ok in Romania si daca familia mea e in siguranta. Le-am spus sa nu se ingrijoreze, totul e bine si mare lucru nu se intampla.
Si atunci, ce e cu protestele, au zis ei?
Am incercat sa le prezint pe scurt situatia cu oamenii nemultumiti de clasa politica, criza ce a accentuat problemele, scanteia Arafat si aroganta unui presedinte, opozitia instigatoare,
huliganii ce au patruns in multime, in fine tot tacamul. S-au pierdut la primele cuvinte. I-am simtit tulburati si i-am asigurat ca totul e bine, fara sa mai continui. Ca sa inteleaga ar fi trebui sa le explic in primul rand realitatea ilogica a Romaniei, absurditatea unor stari de fapt, indiferenta majoritatii, mentalitatea hoata si pagubasa promovata insistent, precum si lipsa valorilor
morale. Ar mai fi trebui sa spun ca de la revolutie incoace Romania a avut trei presedinti, fiecare tratat dupa cum i-se cuvine, unul cu oua clocite, altul cu o calimara de cerneala si al treilea ... vom vedea.

Ei ar fi inteles greu, sau poate nu ar fi inteles deloc, desi cand au fost in Romania s-au confruntat cu situatii ciudate (lipsa restului la cumparaturi, bomboane in loc de bani, chelneri plictisiti sau pret „preferential umflat” pentru straini). Au cunoscut insa si romani, care i-au gazduit frumos, au fost corecti, primitori si darnici.
Polonezii care ii cunosc pe romani ii vad similari cu ei si nu inteleg de ce societatea romaneasca
e atat de diferita de cea poloneza. Nu inteleg de ce in Romania totul e pe pile, ca pana si la privat te angajezi pe relatii si nu pe competenta, ca legile sunt absurde, ca cetatenii s-au obisnuit sa le incalce, ca unii sunt mai favorizati decat altii, ca banul domina si nu valorile intelectuale, morale ori culturale.

Placerea romanilor de a aplauda

Romanii adora sa aplaude, orice, oricand si pe oricine.

Pe TVRi discursul lui Basescu, plin de aberatii, vanitati si umiliri. Am prins doua fragmente. Primul: Rosia Montana, in care presedintele incerca sa isi motiveze (slab) decizia. O decizie proasta, mai ales in contextul politic actual, cu functionari publici si clasa politica corupta pana in maduva oaselor, care nu v-a negocia niciodata un contract favorabil de extractie a minereurilor din „muntii nostrii, ce „aur poarta”, preferand sa cersesca „din poarta-n poarta”, o mita rapida si sigura.

Nu mai zic de cianura, nu mai zic de mediu. Presedintele sustinea in discurs mineritul, o activitate pe care tarile dezvoltate (astea spre care tindem si noi) au renuntat sa o mai practice in propria lor tara. O fac in alta parte, acolo unde exista mai mult zacamant, pot platii imfim forta de munca si mediul nu ii intereseaza. In tara lor isi valorifica altfel resursele naturale, prin turism de exemplu, dar si la asta suntem noi experti. Experti cu frunza si fara turisti.

Al doilea: in timpul dicursului, lui Basescu i-au scapat cuvintele „statele unite ale Europei” in loc de Uniunea Europeana, o scapare frenetic aplaudata de aplaudicii din sala. Nu ii inteleg demersul, pentru o idee fumata, ce nu a functionat atunci si care, cu siguranta nu v-a fi reluata acum, intr-o situatie de criza globala, cand fiecare tara strange randurile spre binele propriilor cetateni si in detrimentul strainilor. Gasesc penibile si umilitoare pentru romani cuvinte venite din gura presedintelui Romaniei (tara proaspat neacceptata in Schengen), ai care cetateni (ce-i drept tigani, dar cetateni) „europeni”, sunt deportati din Franta. Pai, daca tot suntem in Uniune si Uniunea zice ca cetatenii ei (toti, de orice rasa sau culoare) isi pot intinde cortul in orice tara a Uniunii doresc muschiul lor, atunci de ce ne dau francezii afara, bre? Ce suntem noi, cetateni de mana a doua a „statelor unite ale Europei” sustinute de taman liderul nostru ales si platit de noi?

Adica, pe de o parte liderul se da mai integrat decat integrarea, iar pe de alta accepta ca „statele” sa-i umilesca si sa-i neindreptateasca compatriotii. Cine le garanteaza romanilor, romani, muncitori sau studenti (ca si aplaudicii din sala) ca nu vor fi ei urmatorii pe lista deportarilor?

Probabil presedintele, care in loc sa gandesca strategic o buna gestionare a crize in care si Romania se afla, o da pe pupicurisme „europene” fara nici un rost.

Dar nu ma supara presedintele, el poate sa faca ce vrea, sa sustine orice doreste, oricum e la ultimul mandat si poate spera la o functie europeana, nu, durerea mea e pentru cei din sala, ce doar aplauda frenetic, fara sa gandesca, fara sa analizeze, ca la un vechi congres al PCR.

Poate ca asta e slabiciunea romanilor, suntem obisnuiti sa aplaudam, orice prostie debiteaza un functionar public, platit din banii nostrii pentru binele nostru, pe care nu ni-l mai livreaza nicodata.

Republica sau monarhie

Am observat ca de cateva luni romanii au devenit obsedati de fostul rege, Mihai (nu Mihai I cum zicea o reporterita pe la PRO TV, pentru ca nu Mihai al-II-lea nu exista si poate nici nu v-a exista).

Oameni buni, in primul rand, regele nu e rege, pentru ca el a abdicat, acum multi, multi ani, cand eu nu eram nici macar in planuri (ca si majoritatea dintre voi), deci in concluzie el e fostul rege, pentru ca renuntat la statutul de rege, in momentul in care a abdicat.

In al doilea rand, Romania e o republica si nu un regat, de multi, multi ani sau cel putin de cand ma stiu eu. O republica cu mai multe forme de guvernare (ex. socialista, actualmente democratica), ce a trecut prin anumite transformari, insa este republica si nu monarhie.

Pe de o parte inteleg excitatia presei, ea cauta mereu subiecte, iar subiectul fostului rege si a familiei lui nu a fost inca pe deplin exploatat, ceea ce presa incerca acum din greu sa indrepte.

Inteleg si excitatia unor oameni simpli, dezamagiti de calitatea si factura politicienilor romani, pe care tot ei i-au votat, pe criterii de rudenie (da, asa se voteaza majoritatea primarilor in comunele romanesti, sau nu stiati?) sau necunoscand posibilitatea anularii votului (care se traduce prin: nu sunt de accord cu niciunul dintre candidati), insa nu inteleg exacerbarea generala pe tema fostului rege.

Nu ma astept ca toata lumea sa cunoasca formele de guvernamant sau doctrinele politice, insa parca nimeni nu a citit un pic de istorie. E acolo, nu de umplutura, ci ca sa ne ghideze pasii spre viitor, invatand din faptele trecutului.

Inteleg dezamagirea generala, si eu sunt dezamagita de ce se intampla in Romania si as vrea sa ii ajut cumva pe cei de acasa, sa aiba o viata mai buna, insa a sari din lac in put, nu e solutia ideala. A imbratisa ceva ce nu cunosti (in acest caz monarhia), doar pentru ca e in trend 9doar s-au casatorit Will cu Kate anul asta, si toate gospodinele au stat cu nasul in televizor), nu mi-se pare a fi o solutie. Romanii si Romania trebuie sa isi construiasca (asterne patul) pe situatia prezentului pentru viitor, nu sa isi distruga prezentul pentru a ajunge la ruinele trecutului.

De ce in Romania toata lumea vrea sa termine o facultate?

Ca sa-mi ascunda complexele.

Sa ma explic: pe vremea facultatii, cand eram o studenta vesela, aspiranta la o diploma mai serioasa, am intrat prima data in contact cu majoritatea categoriilor sociale: bogati, saraci, profesori, doctori, medici, vanzatori, zilieri, oameni de serviciu, portieri, someri si asa mai departe. Ce mi-a ramas in minte de pe vremea aceea e felul diferentiat in care ma tratau interlocutorii mei. Cu cat erau mai educati cu atat ma tratau mai bine, mai respectuos, aproape ca de la egal la egal, cand era evident ca eu doar aspiram sa ajung la nivelul lor.

In schimb, cu cat interlocutorii erau mai putin educati, cu atat ma tratau mai rau. Ma tratau cu o ura nascuta din complexele lor, transmitandu-mi verbal si prin gesturi ca „tu nu esti mai buna decat noi” si aruncandu-mi constant replici despre inutilitatea facultatii.

Gaseam in mesajul lor un complex persistent pe care nu il intelegeam, ma puneau la zid cu ura toti nerealizatii, de la rude, la simple cunostinte sau vanzatoarele de la magazinul din colt, unde nu se angajau studenti.

Nu stiu daca complexul mai exista, caci intre timp m-am mutat din Romania, insa banuiesc ca s-a diminuat, odata cu suplimentarea excesiva a locurilor la facultati.

Columbenii vs adoptiile, sau doua viziuni diferiate asupra presei post comuniste din Estul Europei

De doua saptamani, de fiecare data cand deschid un ziar din Romania citesc pe prima pagina Monica divorteaza de Iri sau Iri divorteaza de Monica, in aproape toate publicatiile. Cred ca doar in Ziarul Financiar nu au aparut articole legate de subiect, dar poate ma insel.

La inceput am crezut ca e obsesia ziaristilor, stresati sa-si umple paginile goale, insa intre timp a inceput razboiul, iar Sererin a fost prins cu mata (pardon, mita) in sac, dar nici o schimbare. Asa ca am ajus la concluzia ca o fi vina cititorilor, care cumpara mai cu ardoare daca stiu, ca in ziar sunt rufele murdare ale starletelor de „romanica”, mojneagul Iri si scorpia de la Izvorani, Zavo si manelistul, etc.

Intre timp in Polonia presa e plina de articole legate de noua campanie demarata de postul de radio national si prima doamna poloneza, o campanie ce incurajeaza adoptia copiilor abandonati. O solutie eleganta, la doua probleme ale societatii poloneze: interzicerea avorturilor (ceea ce are ca rezultat pe langa multitudinea de nunti in prag de iarna si un numar semnificativ de copii abandonati) si propaganda anti in vitro a bisericii catolice.

Doua tari, doua subiecte, doua societati, renascute dintr-o cenusa similara, dar atat de diferite. Si ne mai miram ca Severin a luat mita la Parlamentul European? Demisia, monsieur! Pentru mie mi-e rusine si refuz sa reprezint Romania, alaturi de astfel de oameni.

Lor

Incerc sa schimb lumea, sa indrept mentalitaile si obiceiurile gresite, sa aduc lumina si viziune in greselile lor, sa le spun: „Hei, dar nu veziti ca gresiti? Opriti-va o secunda, dati un pas in spate si priviti pe ansamblu locul in care va aflati.”

Ei ma privesc cu mirare, si-mi arunca iritati o mie si una de argumente, pe care le stiu deja pe de rost, caci le-am invatat pe cand le recitam si eu altora, izvorate din greselile de gandire post-comuniste romanesti, din lipsa de mobilitate si de intelegere a esentialului.

In vine sa le zic: As tacea, daca as sti ca intr-o zi va veti realiza greselile, veti privi pe ansablu si veti constata: „Da, intr-adevar, toate astea nu au rost, sunt inutile si ma tot dau cu capul de ele in van.” Dar asta nu se v-a intampla niciodata.

Asa ca tac, inainte de a rosti primul cuvant, imi cumpar inca un bilet de avion si fug. Unde? Spre fericirea mea, asa cum incerc sa mi-o contruiesc eu, acolo unde pot sa uit de nefericirea lor, pe care singuri si-au creat-o. Si numai singuri pot iesi din ea.

Traditii de Craciun

In fiecare an in preajma Craciunului undeva acasa, in RO, romanii mei tau porcul. Gatesc din el carnati, cardobosi, tobe, slanina afumata, jumeri, sunca si alte minunatii, pe care le pun la congelat, la afumat sau la sarat, pana tarziu in primavara, cand apar primele legume si isi schimba bucatele din camara.
In fiecarea an, obiceiul lor se naste din aceeasi necesitate, de a-si asigura bunastarea lor, a copiilor si nepotilor, peste iarna grea si friguroasa. La tara sau la oras, scoliti sau analfabeti, frumosi sau urati, tuturor le e foame, toti au dreptul la hrana si cateodata porcul e norocul lor. Asa cum furnica din poveste isi aduna merinde, tot asa si romanul taie porcul, crescut de el sau cumparat, il imparte cum crede de cuviinta si se bucura caci va avea ce manca.
***
In fiecare an le povestesc polonezilor despre aceasta traditie minunata, necesitate imbinata cu obicei, iar ei melancolici imi raspund ca, candva, de mult si ei aveau aceasta traditie, taiau un porc sa aiba ce manca peste iarna, duceau si la vecini, sa aiba si ei ce manca, si se gospodareau fericiti fara sa moara de foame, cu bunatati neambalate in plastic, neconservate si ne aromatizate cu E-uri. Imi mai spun cu tristete cum obiceiul s-a pierdut, cum in vremurile noastre, se multumesc (caci nu au de ales) cu cumparatul de la magazin, la pret de promotie a trei felii de carnat, a catorva rosii apoase si a castravetilor fara de gust.
Sunca – aia din picior de porc, cruda si afumata, cum spaniolii mananca la aperitiv – nui de oricine, caci e la 80 de zloti (lei) kilogramul.
Cei mai instariti bat drumurile de tara, cateodata si 100 de km dus si 100 intors, numai sa ajunga la vreun fermier sau restaurant de tara, in care inca se mai vand produse locale, faimoasa untura amestecata cu carne, smalec pe poloneza, carnati sau cate un cardabos (kaszanka).
***
In fiecare an citesc in presa din tara, despre obiceiul barbar, rusinos si primitiv al taiatului porcului. Ma arde pe creier si in inima fiecare cuvant, ma intristeaza pana la suferinta degetele acide ale cate unui „ziarist” ce se inflacareaza in a ne omora incet si sitematic traditiile, an de an, in a ne convinge ca suntem barbari, doar pentru ca la baza piramidei nevoilor se afla mancarea, ca suntem prosti doar pentru ca mai avem o resursa de hrana in afara de cea aflata pe rafturile mucegaite ale supermarketurilor.
In fiecare an citesc comentariile scrise in sila, de oameni ce si-au uitat originea, pentru care sarbatorile se traduc in pungile cu marca Zara, asezate alfabetic sub bradul de plastic, cu globuri de aceeasi culoare, fara colindatori si cozonaci. Ei nu inteleg traditia, decat pe cea americana, in care cumparaturile sunt sfinte, iar mancarea se ia doar de la fast food.

Ei nu inteleg ca ce avem noi mai sfant, mai special si de valoare sunt traditiile si obiceiurile, fara de care suntem doar forme fara fond.

Stenogramele Vantului

Mi-am petrecut aseara jumate de ora citind stenogramele (si comentariile aferente) aduse de vant, dar nu mi-a parut rau. Am realizat iar cu tristete cat de romanesc e vantul asta ce bate in casa la noi, luandu-ne cinstea, onoarea si integritatea, dar lasandu-ne in urma-i iluzia libertatii, aia pentru care s-a luptat poporul prost. Pacat ca vantul nu ne-a lasat si niste manuale de instructiune ale libertatii lui, ca om fi noi un popor prost, dar macar sa fim si unul informat.
Dar ne bucuram ca totusi au aparut stenogramele astea, o sa le citim, le bagam bine la cap si ne conformam.
Cat despre vant, daca vrea sa se faca furtuna, si are nevoie vlastar tanar de 19-20-21, ii recomandam sa-si faca un blog, unde sigur sa vor gasi destule paparude sa-i aduca laude si sa-i cada la picioare, ca doar integritate nu mai avem, a dus-o vantu.

Biodiversitatea - super traseu tematic in judetul Alba

Unde mergem? Cheile Valisoarei!
Unde vine asta? In judetul Alba.
Si ce gasim acolo? Traseul tematic Biodiversitatea - comoara ascunsă în Cheile Vălișoarei.

Orientarea turistica e o activitatea minunata de petrecere a timpului liber, mai ales pentru cei care s-au saturat sa-si petreaca toata duminica in jurul gratarului cu mititei si a sticlei de bere, si vor sa faca un pic de miscare si sa se bucure de natura.
In acest scop in depresiunea Trascaului (judetul Alba) asociatia Biounivers a inaugurat traseul tematic Biouniversitatea - comoara ascunsă în Cheile Vălișoarei, usor de parcurs si accesibil pentru toate categoriile de varsta.
Traseul este impartit in doua tronsoane (de cate 2-3 ore fiecare), iar din loc in loc turistii vor gasi panouri informative cu speciile de plante si animale ce traiesc in zona. Punctele cheie prin care trece traseul sunt pesterile Puculea si Sandului si varfurile Bogza.

Daca treceti prin zona, nu ratati traseul tematic, va recomand, mie mi-a placut mult de tot.
Daca stiti pe cineva interesat de petrecerea timpului intr-un mod placut trimiteti-i informatia.

Maine sunt alegeri

Polonia isi alege nou presedinte.

Eu votez cu Base! A, nu, cu Geo sau poate cu Vadi....?
O, dar eu nu am drept de vot....
Si nici nu candideaza Base, si nici Geo si nici Vadi.
A! Ce bine!
"Nu de alta dar nu as fi stiut pe care sa-l aleg?!?"

Eurovision-ul vazut din Polonia

Mi-a placut piesa care a castigat la Eurovision. E simpla, naturala, simpatica, diferita.
E ceva ce doream sa aud, o piesa cu un alt ritm, o alta voce, un alt mesaj.
Mi-a placut si piesa noastra, cantata foarte bine, cu un ritm bun, insa prea „a-la Eurovizion”, prea comuna, cu acelasi ritm, identica cu majoritatea melodiilor prezentate in concurs.

M-au deranjat comentatorii romani (nu stiu cine au fost) de la TVR (International) unde am urmarit doar semifinala in care a participat si Romania. Au dat dovada de primitivism, vorbind de dragul de a vorbi, galagios, sec, tot felul de prostii si glume intelese doar de ei. Parca s-ar fi adresat unui public de retardati; macar din respect mai trebuiau sa taca.
M-au deranjat comentariile rautacioase de pe forumuri la adresa piesei care a castigat si a soliste, facuta in toate felurile si blamata ca ar fi pe pile. Ce sa mai spun: hai sa nu fim mizerabili. Mai bine sa ne concentram ca data viitoare sa venim cu o piesa mai buna, care sa castige indiscutabil.

Mi s-au parut aiurea comentariul din evz.ro „Polonia ne dă şase puncte la Eurovision 2010, unde votul geo-politic se face simţit”???!!!???? Hello! De unde ati tras concluzi asta?
nu de alta dar polonezii nu s-au prea uitat la Eurovision pentru ca: nu au avut reprezentant in finala (dintre semifinale au transmis-o doar pe cea cu reprezentantul lor); in Sopot se desfasura un festival de muzica, in Gdynia unul de film; lumea a plecat in vacanta la munte, la mare sau la lacuri; o parte din tara se reface dupa inundatii, alta e prinsa in campania electorala.
Polonezilor nu le prea pasa de romani si cu siguranta nu vor sa perie Romania, doar asa ca se afla prin apropierea "geo-politica". As tinde mai degraba sa cred ca, piesa Romaniei a primit puncte de la vreun juriul polonez, pentru ca a fost buna, eventual de la putinii romani care mai sunt pe aici.

Mic ghid al Bucurestilor

Casa Poporului
in afara: o cladire impunatoare ce atrage turisti;
in interior: un loc de poveste, casa din Ferma Porcilor lui Orwell;

Muzeul Satului – un loc frumos, ce te duce in trecut la o Romanie simpla, curata si spirituala;

Calea Victoriei – o strada strampta, aglomerata si baltoasa, din loc in loc presarata cu vitrine mohorate si pretentioase, impodobite cu ceva nume sonore (ale modei);

Calea Dorobantilor – o strada mai curatica, cu masini parcate pe trotuare si ceva magazine de haine aruncate de-o parte si de alta la parterul blocurilor comuniste;

Aleea Lipscani – o ulita in reconstructie, ce incepe cu sediul elegant al unei banci si se termina cu mizeria unei colonii de tigani;

Metroul – o constructie impresionanta, interesanta si foarte utila; din pacate murdar si plin de graffiti;

Bucuresti Plaza –un centru comercial mizerabil, aglomerat si plin de fete neserviabile; un loc in care nu ai ce cauta fara o punga de la Zara atarnata pe brat;

Magazinul Unirea – o cladire uriasa, in forma de depozit, plasata in centrul orasului si impodobita cu reclame; un loc in care chicsul si luxul se impletesc miraculos;

City Mall – un loc in care poti vedea cum arata o investitie esuata;

Nenorocitii ce nu se afla in tara

Am citit azi pe forumuri cum „cei de acasa” injurau cu spor dispora si strigau in gura mare ca cei plecati nu ar trebui sa aiba drept de vot, ca odata plecati nu stiu ce se intampla in tara si nu ar trebui sa aiba dreptul sa decida pentru cei din tara.

In primul rand suntem toti romani si acesta calitate ne da drept de vot. Ca vrem, ca nu vrem, atat timp cat avem doar pasaportul romanesc suntem vital legati de Romania, de ambasadele Romaniei si de presedintele Romaniei, caci el numeste si revoca sefii misiunilor diplomatice.
Deci este in interesul nostru direct (al celor plecati) sa alegem presedintele pe care il consideram noi cel mai potrivit, caci el numeste seful misiunii diplomatice, ce ii are in subordine pe functionarii ambasadelor, care te scuipa sau iti dau frumos buna ziua, in functie de educatie sau de mana ce apasa asupra lor.

In al doilea rand, odata plecat nu iti pierzi preocuparea pentru Romania, dinpotriva cauti sa te informezi cat mai mult si cat mai exact despre ce se intampla acasa, unde ti-au ramas familia si prietenii. Diferenta e ca te informezi mult mai obiectiv si din mai multe surse, iar faptul ca nu te aflii in mijlocul focarului iti da posibilitatea sa gandesti lucrurile la rece si avantajul de a fi mai putin manipulabil.

Si punctul trei, ce vine din dedesupturile penibile ale substratelor romanesti e: invidia.
E o invidie teribila ce o poarta in suflet toti cei de acasa care „au vrut sa plece, dar nu au reusit sa o faca”, fata de cei care au plecat si au reusit sa se integreze in societatile adoptive.
„Capsunari” sau „spalatori de WC” sunt doua dintre etichetele ce mi-au ramas in minte azi, etichete puse cu invidie si frustrare.
Sunt multe aspecte ce ar trebui discutate pe aceasta tema, dar poate cel mai important ramane: de unde atata ura?

Citez de pe forum de la ziarul Gandul:
„Postat de lenuta la 8.12.2009 08:37
nu e corect sa hotarasca pentru mine niste nenorociti care nici macar nu se afla in tara. nu s-a mai pomenit pana acum sa se puna urne de votare in alte tari pentru niste idioti lipsiti de cultura. toata lumea ii vaita pe cei care au plecat afara, dar pe noi cei care am ramas aici sa suportam mizeriile lui basescu cine ne vaita? sa dea dumnezeu sa nu se mai intoarca niciunul din strainatate, sa le aduca de pe acolo oasele, asa cum le-au adus pe ale lui carol al 2-lea acum cativa ani.„
Cum poate cineva in toate mintile poate sa scrie asa ceva?