Care e treaba cu prietenia, salutul si facebook-ul

Merg azi vara si eu la o nunta in RO. La nunta alai mare, ca de obicei, desi nunta a fost mai modesta asa ca numar de invitati, dar placuta in general, desi nu sunt fana a nuntilor din RO.

Si la nunta invitati, unu, altu, oameni pe care ii cunosc/stiu de, ha, ha, multa vreme, din vremea adolescentei mele rebele si creative; pe unii ii cunosc mai bine, pe altii ii stiu doar asa, din ce ne-am mai intersectat din cand in cand.

Si la nunta surpriza! In afara de cativa, cati pot sa numar pe degetele de la maini, toate cunostintele si „stiintele” se holbau la mine cu ochii dublati si ma vorbeau pe la spate – presupun, cunoscand traditiile romanesti – dar nu ar fi venit nici in ruptul capului, sau al piciorului, sa ma salute, sa imi zica asa un „Buna ziua” sau „Buna seara”, sau macar un „Ciau” flegmatic sa-mi arunce din varful limbii, nimic.

Iar eu, incep sa ma intreb si sa intre pe cei din jur care ma mai cunosc/recunosc: Chiar atat de mult m-am schimbat? Si culmea ca nu am la activ nici o operatie plastica. Mai imbatraneste lumea, dar nici chiar asa.

Nu, draga, nu asta era problema, problema nu era la mine, ci la ei. Pai cum sa vorbeasca ei cu mine, doar e de prost gust sa ma salute daca ma cunosc, nu, locul lor e pe tusa, acolo unde prefera sa stea si sa barfeasca, „ca tocmai vorbeam de tine ca nu te-ai schimbat deloc” citez de la o cunostinta.

Ei, dar eu nu m-am last intimidata, si m-am dus eu la ei, la toti si la fiecare in parte, sa le arat ca nu mi-am uitat manierele pe alte meleaguri. Ma rog, sotul a ramas cam perplex, ca de ce trebuie sa fac eu turul salii, insa nu m-am lasat, de la mic la mare, de la frumos la urat, pe toti care ii cunosteam (doar pe cei pe care ii cunosteam, ca daca i-as fi luat si pe cei pe care ii stiam, mi-ar fi luat toata noaptea) m-am dus si i-am salutat, ca sa le dau prilejul sa se umfle dupa aia in pene, ca i-am bagat in seama, si ocazia sa-si expuna folosofiile si predicele, pe care toti erau nerabdatori sa mi-le spuna, despre viata in Romania si cea din afara.

Dar asta nu e tot, pai cum sa se termine povestea chiar asa? Si ajung acasa, deschid si eu facebook-u si ce mi-e dat sa vad? Tocmai o cerere de prietenie de la unul din aceia pe ii intalnisem la nunta si care se holbase la mine pana i s-au facut ochii rosii, dar nu s-a sinchisit sa ma salute macar. Si acuma, taman pe nepusa masa vrea, culmea, sa devenim noi prieteni buni, in mediul virtual! Ia auzi?