Impresii dupa vot

Da, au fost alegererile. Nu, iar nu am fost la vot.
Poate daca m-as fi aflat ieri pe langa ambasada as fi mers sa-mi anulez votul, caci asta mi-se parea cea mai buna alegere, din moment ce nimeni nu ma reprezinta.
Probabil m-ar fi primit sau nu, caci mai mult ca sigur as fi uitat sa iau cu mine hartia de rezident in Polonia, desi mi-se pare complet absurd sa fii refuzat cu pasaportul romanesc in mana pe motiv ca ai putea sa fraudezi, votand de mai multe ori, cand in toata Polonia exista doar o singura sectie de votare.

Ca sa nu pierd totusi momentul, azi de dimineata am aruncat un ochi peste ziare. Sa vad si eu ce si cum scrie presa, despre ce a fost si ce trage sa vina. Dintre toate cuvintele aruncate cu voie si cu tel, inspre mine cititorul fidel, mi-au ramas in minte doua lucruri. Primul ca au fost oameni care nu au apucat sa voteze, caci li s-a inchis in fata sectiile de votare si al doilea, ca pe la ceva televiziune s-a dezbatut necesitatea restrictiei votului, ca is prea multe fraude.
Aceste doua mesaje mi-au adus aminte de referendumul pentru schimbarea constitutiei, cand m-am aflat si eu intr-o sectie de votare.
Pe vremea aia, politicienii erau atat de disperati sa treaca referendumul, ca ne-au pus sa stam in sectiile de votare doua zile, desi ne-au platit doar pentru una. Si cum lumea tot nu venea la vot, duminica au venit ceva doamne de la PSD si au facut atata gargara pana au fortat doi colegi amarati sa care urna mobila la doua blocuri, doar-doar sa mai adune ceva stampile cu votat.
M-am intrebat atunci daca referendumul a trecut procentul minim de prezenta, caci noi am ramas cu liste intregi neatinse, lumea nevenind la vot. Oricum trebuia sa iasa si a iesit.
Acum observ ca situatia s-a schimbat, iar politicienii nu mai au nevoie de votul nostru, punanadu-ne sarma ghimpata in cale, numai-numai sa nu mergem sa-i votam.

Ei eu nu am fost. Pot sa-mi multumeasca. Chiar nu ma reprezinta si mi-e greata de ei. Mi-e greata de oamenii fara valoare care isi dau aere, care se prezinta superiori, fiind de fapt parveniti, hoti, ipocriti si mincinosi.

Cu tristete privesc spre Romania si spre pepinierele politice, ce creaza pe banda rulanta clone ale lui Dinu Paturica, dar atata e de infect sistemul ca pana si clonele sunt prost clonate, caci spre deosebire de original, ies cu un IQ minuscul si tupeu incontrolabil, ceea ce pe vremea lui Dinu Paturica nu le-ar fi dus prea departe. Norocul lor e ca si societatea s-a mai schimbat din vremurile fanariote, iar acum nu mai e nevoie si de inteligenta ca sa „reusesti”, e destul tupeul (si banii).

Inca o lectie

In weekend am fost la Ambasada. Ziua martisorului.
Lume multa, mancare putina, ambasador nou, limbaj de lemn.

Cumva lipseste conexiunea la Ambasada. Lipeala. Vin putini romani si e o stingaceala ingrozitoare.
Ambasadorul ne-a intampinat cu un discurs lung si fara continut. Au mai vorbit si altii, iar povestea s-a prelungit prea mult. Lumea si-a pierdut rabdarea si a inceput sa manace.
Mancarea era putina (buget de austeritate) si s-au repezit cu totii la ea.
S-au acordat premii, felicitari, cadouri. Le-au primit ei, le-au dat ei. Noi spectatori si aplaudici.

Mi-as dori sa fie putin mai altfel. Sunt putini romani aici, iar intalnirile la ambasada ar fi un prilej minunat sa ne aducem aminte de cine suntem si ce reprezentam cu adevarat.
Ar fi dragut sa fim intampinati cu mai multa caldura, cu mai multa personalitate, cu ospitalitate, iar ospitalitatea se masoara nu numai in numarul bucatelor, dar si in gesturile gazdei.
Limbajul de lemn, sau o alta neajunsa a politicienilor/diplomatilor romani. Dupa aproape 20 de ani, nu am invatat ca oamenilor nu le place sa fie aplaudici. Isi pierd rabdarea, in prima faza, iar mai apoi devin furiosi.
Cuvintele putine si concrete sunt cele mai apreciate. Din pacate politicienii/diplomatii uiata ca se adreseaza unui public din ce in ce mai educat, mai adaptat si mai rapid, a carui optiune poate sa fie butonul rosu de la telecomanda sau mancarea.

Facand o paranteza imi aduc aminte de discursul unui viceprimar la deschiderea unui an scolar „Va doresc mult succes si multe impliniri in acest nou an scolar!”. Inutil sa mai spun ca a fost cel mai aplaudat discurs. Si singurul chip care mi-a ramas in minte de la acel eveniment.
La un curs festiv un profesor a vorbit aproape o ora. Lumea si-a pierdut rabdarea si a inceput sa il aplaude, numai sa taca. A tacut. Nu mai imi amintesc cine era.

Politicienii/diplomatii nu inteleg ca societatea le vorbeste, permanent si direct. Le transmite un mesaj, iar sarcina lor e sa il preia, sa il analizeze si sa se se adapteze, in functie de ceea ce li-se cere.
Adaptarea asta este din pacate prost vazuta la romani, caci origoliul e prea mare. Origoliul cateodata orbeste si creaza incompetenta.
Popularitatea este o formula pe care putini stiu cum sa o folosesca, dar care odata aplicata corect aduce mari beneficii.