Biciurile motivationale - aceste "binevenite" dureri

De ce nu putem construi cateodata fara sa distrugem, fara sa abuzam sau sa nimicim? De ce nu putem incuraja si oferi speranta, in loc sa biciuim in deznadejde si repros? Urasc oamenii ce motiveaza prin demotivatie. Gasesc asta a fi una dintre cele mai crude palmi ale vietii, dincolo de inutilitate si umilinta, cand ramane doar prostia, ignoranta si golul. E suportul „binevenit” pe care il refuz cu indarjire si pe care il primesc obligatoriu, prin forta si impunere. Biciul motivational ce ma loveste pe spinare lasa inca urme, desi viata ar fi trebuit sa ma slefuiasca suficient pentru a-i primi precum o statue de lemn loviturile, statica si tacuta. Insa lemnul simte si pe coaja-i crapata ii curg lacrimile de clei galbui si lipicios, cu care isi alinta ranile. Si cu cat e coaja mai veche, cu atata cleiul e mai putin si mai gros in compozitie. Dar, inca curge, nu se opreste, caci doare. Eu, ca si lemnul, cu coaja tot mai groasa, tot mai pregatita. In zadar, caci biciurile nemiloase ale incurajarilor nedorite inca imi mai lasa urme adanci. Si poate imi vor lasa toata viata, caci nu stiu daca imi voi putea inchide aceasta fragilitate prea puternica, cu care am venit pe lume. Biciurile aceastea nenorocite, ce cateodata lovesc cu atat tarie nemiloasa, m-au adus de multe ori la treapta de jos a vointei, a puterii, confirmandu-mi ironic alegerile gresite, facute din rabufleli si cautari zadarnice. Biciurile acestea „binevenite” mi-au sapat santuri si mi-au pus bolovani in drum, oprindu-mi calea si smulgandu-mi aripile. Am pierdut mult prea multa vreme din viata adunandu-mi cioburile de pe jos, in urma „binevenite-i” lor interventii. Si dupa fiecare adunatura, am pasit iar smerita in spate, si am reinceput durerosul drum al luptei cu viata, pentru viata. 

Cateodata ma uit cu tristete in urma, gandindu-ma ca poate as fi facut mult mai multe lucruri, mi-as fi indeplinit mult mai multe vise si as fi zburat si mai sus, daca nu ar fi fost „binevenita” interventie a biciurilor motivationale, al caror rol era de a ma implusiona, dar cumva isi faceau defect treaba, caci tot ce reuseau era sa ma traga si mai rau in jos. „Noi iti vrem binele” ma asigurau ele, si poate chiar credeau in declaratia lor smintita, insa binele meu de avea nimic de-a face cu demotivarea lor servita rece si dur, pe nemancate.

As spune si cateva cuvinte despre acesti maiestii ai biciurilor motivationale, ilustre chipuri reci, trasate de limitari interioare, o delicata, dar persistenta ignoranta si un trecut defect, prost inteles si copiat. Toti manuitorii astia tineri sau mai in varsta, au in comun limitele pe care si-le impun sau le accepta impuse de altii, copiind cu o ignoranta naiva o poveste, o experienta, un trecut sau un exemplu gresit dat, si gresit inteles. Manuitorii astia de bice sunt limitati, flamanzi de autoritate si control, incapabili sa gandeasca complex sau sa accepte alte realitati, constante, cuvinte sau exemple. Ei bine, pentru ei, eu intotdeuna am fost salbaticul copac in care nu au reusit sa se urce, caci intortocheatele mele ramuri nu s-au descalcit sub vorba, promisiunea sau amenintarea lor. Eu am fost mereu calul salbatic pe care nu au reusit sa-si puna seaua, caci eu sa nu accept, si in loc sa invete sa ma calaresca liber, stau mereu si se intreaba, de ce nu pot sa fiu si eu, ca ceilalti cai, blajini, obositi si fara vlaga. Si atunci ce sa faca, patrund intruziv pe usa sufletului meu, abuzandu-mi de bunatate, si biciuindu-ma fara de mila, atunci cand soarta le da sansa, caci eu libera si visatoare lasa garda jos pentru a ma bucura de viata, pe de-a intregul.

Despre alegeri si romani

Cred ca Romania a atins fundul. Fundul oalei, si in curand o sa ii explodeze capacul. Cu noua lege electoral – total aberanta si injusta – cu primari si consieri din inchisori, analfabeti si hoti alesi, cred ca urmatorii 4 ani vor fi de groaza.
M-am uita azi, pentru vreo 5 minute, pe Pro TV International, caci nu am rezistat mai mult. O stire despre un accident, cu ceva smecher cu Logan s-a luat la intrecere pe sosea cu masina plina de oamenia, niste saraci ce se plangeam ca nu au de lucru, si vai de copii lor ca sunt murdari si flamanzi. Murdari? Pai daca nu au de lucru macar sa le spele copiilor hainele, si sa ii stearga la nas, nu pot? In casa vraiste. Pai is saraci, la ce sa mai faca curat. Nici sa isi inchida macar usile la dulapuri nu pot de saraci ce sunt? Un porc sau o gaina nu sunt in stare sa tina?
Bunica la 80 de ani are gaini si porci si vaci. Ei tineti, in putere, traiesc din alocatia copiilor, hehe. Inca un spanzurat si am schimbat canalul. Macar TVR e mai decent.

In rest... dezamagire. Imi sfatuiesc un prieten sa plece, sa nu se mai gandesca, ca nu are rost, pe bune, sa se lupte cu sistemul. Te mananca cu fulgi cu tot. Si la un moment dat te dai batut, depui armele si incepi sa repeti ca robotelul:
- Da, la noi nu se poate, nu merge, nu ca nu te lasa, nu ca ... eu traiesc cum pot, ca nu pot sa fac nimic.
Chiar nu inteleg ce e in capul oamenilor care au mers la vot, punand stampila pe niste ciurucuri penale, penibile si scarboase. Sa fie mita? E absurd, tu nu iti gasesti de munca ca la tine in oras nu investeste nimeni, si in loc sa dai votul pentru un viitor, o posibilitate, il dai pentru un kg de cartofi. Sau poate de rudenie, am mai auzit si din astea, ca rudele indepartate ale candidatului X spera ca le pica si lor de la ciolan - nu le pica garantez. Nici macar o faramitura de os. Si atunci de ce il dai aiurea? Ca ti-a facut primarul drum inainte de alegeri, dar nu te-a legat la canalizare, si o sa sparga drumul, cand v-a vrea sa te conecteze, adica inainte de urmatoarele alegeri, caci pana atunci uita de tine, ca e prea ocupat sa infulece el?

O cunostinta a iesit primar intr-un sat. Tipul nu sclipeste, dar nu e nici prost si nu are intentii rele. E tanar si cam onest. Deci, totusi mai exista speranta. Trebuie doar cautata cu lupa.

Iar electorale

Iar electorale

Ma uit la niste clipuri electorale si ma apuca greata.
Fiecare dintre candidati isi trambiteaza titlurile: profesor, universitar, doctor, inginer, economist, fabulist, lingau, etc.
Unul dintre candidati, care isi recere scaunul in parlament, vorbeste despre el: „avand o pozitie de parlamentar, este absolut firesc ca nu am stat cu mainile in san...”.
Intamplator, dimineata i-am vazut activitatea din parlament. Vorbise in plen aproape 7 minute. Un record.
Acelasi candidat: „...din pacate si din pacate, pentru noi ca si romani, deci chiar nu are legatura cu politica si cu entitatea de cetatean a acestei tari, ceea ce m-a, m-a nemultumit pe mine cel mai mult a fost faptul ca romanii sunt dezamagiti, sunt efectiv dezamagiti, si aceasta dezamagire s-a adunat in valuri, valuri succesive pentru ca din pacate, fiecare promisiune a fost urmata de o alta dezamagire...”.
Ma intreb cine i-a dezamagit? Si cine au fost cei cu promisiunile de acum 4 ani?
„Din pacate si din pacate” ca sa il citez pe fostul candidat, aia de atunci sunt cei de azi si vor fi si cei de maine (in 4 ani).
Nu pot trece peste faza asta cu politica. Vad o gramada de oameni (probabil nu prea inteligenti, ca altfel nu prea imi explic) care nu vor sa inteleaga, nici in ruptul capului ca nimeni nu ii vrea.
Si aplaudicii pe care si-i carau cu ei pe la mitinguri erau blazati, tristi si dezinteresati.

De ce nu au votat romanii? Multi pentru ca nu au fost lasati (vezi diaspora si actele), dar majoritatea pentru ca nu se simpt reprezentati. De nimeni, din clasa politica actuala.
E trist ca ziarele in loc sa dezbata acest subiect, ce vor totusi romanii si pe cine ar vota – ca ar vota, daca ar avea pe cine – bat toba pe nimicuri, coalitii, nou parlament.
Aceeasi Marie. Nici palarie nu ii mai trebuie ca o recunostem, de departe.