A new perspective I

I am divorcing. Finally. My life changed one year and a half ago, when I decided to move from my quite house with garden located at periphery to a small flat in the busy city centre. The move was drastic and it affected me completely, marking the end of the longest period I ever staid in the same home from all my life.

My 19^th home felt very lonely at the beginning, being taken away the privilege of filling it with the smile and laughter of my bellowed child. By my house was quite, embracing me in silence and accepting me as hole, protecting me from the daily routine of my abusing husband. I could finally rest, own my thoughts and free my spirit. The size was problematic at the beginning, although I left behind lots of belongings, the small amount of things I brought with me was too much for the forty square meters I had to fit now. I decided not to furniture too much and get rid of the maybe useful belongings.  I choose not to invest too much, as anyway the situation was instable. The flat was not fully mine and my possessive husband make sure I remember about that, in another of his unstoppable attempts of getting me back.

You see, that is the trouble with abusers, they never give up.

Lectia de romantism

Oare nu am eu romantism sau romantismul ar trebui sa se readapteze la realitate. Stau si ma gandesc ca, daca maine ar veni un print pe un cal alb sa imi declare dragostea lui, mi s-ar parea penibil. Imi plac caii, dar imi inchipui mereu cum ar fi sa traga o balega pe asfalt calul alb al printului, in timp ce el imi intinde un buchet de trandafiri cu tepi. Eu i-as lua cu un elen fantastic, mai ales uitandu-ma cu grija sa nu cumva sa imi intre vreun tepe in mana.

Am o amica pe care amantul o abureste ca e super minunata, ca e geniala si fantastica, foarte inteligenta si perfecta, doar ca sa si-o mai bage din cand in cand in pat, cand sotia nu e pe acasa. Tipa naiva ii raspunde cu aceleasi complimente si se multumeste fericita sa fie pe locul doi, acceptand sa si-o puna pe bancheta din spate a masinii sau prin camerele semimobilate de la servici, pentru ca el nu are chef sa cheltuiasca pentru o camera decenta la hotel.

Eu ii spun ca ea e naiva (si usor proasta ) si ea imi spune cum se straduieste sa nu afle nevasta lui ala, ca ea nu vrea sa ii strice casnicia, dar il iubeste si e convinsa ca si el o iubeste si o admira pe ea .

- Si atunci, ii zic eu, nu mai bine isi lasa ala nevasta si se cupleaza cu tine?

- Nu, nu ca el are familie si trei copii si...

- ...si tu o sa mori o fata batrana, prostita de toti nefututii de la biroul. Ea se socheaza si imi spune ca eu nu inteleg, ca nu sunt romantica, ca nu pricep, ca daca as sti, ca ea simte, si el o intelege, si ii vorbeste, si in fapt ii spune, dar ca pe mine nu ma impresioneaza. Poate daca as iubi si eu cu aceeasi ardoare si patima, poate daca mi-ar curge sange roz prin vene, poate daca...

- ... poate daca as fi iar naiva sa cred in textele ieftine a colegilor de la servici, cu copii si credite, soacre si neveste, amante si munciuni. Nu multumesc, cumva nu mai tine, am vazut de prea multe ori acelasi scenariu ieftin, in care el te v-a parasi pana la urma, sub un pretext oarecare, cand se v-a fi saturat sau cand va fi gasit o noua colega de amor. Una mai infipta, mai proaspata si mai intriganta decat tine,  ce v-a fi pentru el mai tentanta de cucerit, iar dupa ce ii v–a spune aceleasi abureli gratuite ca si tie, si poate o va si complimenta cu cateva cadouri mai substantiale, care nu i-au fost necesate pentru a te seduce pe tine, v-a imparti cu ea aceeasi iubire, pe bancheta din spate a masinii lui, in birou, sub birou si poate nici nu se v-a mai zgarci asa de tare la o camera de hotel.

Ea ma priveste cu ochi neincrezatori. Eu ii spun ca printii pe cai albi nu mai vin de mult, ca acum s-a trecut la masina, iar daca poarta verigheta pe deget insemna ca sunt luati, iar daca ei insista atunci insemna ca nu sunt printii cei buni, ci zmeii cei rai si mincinosi.

Ii dau un exercitiu de imaginatie, ca sa isi mai relaxeze mintea. O rog sa isi inchipuie ca e ea in locul nevestei, iar atunci cand s-au intalnit el era liber de contract, iar ea l-a luat pe viata si acum el o onoreaza cu un atat de mult respect.

-          Cum te simti draga mea?

-          Nu stiu, caci nu am fost niciodata casatorita imi replica ea.

-          Dar asta vrei, nu-i asa? Uite, asa e mariajul. El cu tine, tu cu el si el cu ea. Il vrei asa?

John si magarul politic

John, un proeminent manager englez, cu diploma de Cambridge, IQ inalt, serios, elegant, studios si cu un salariu fabulor, e trimis de firma mama, BQP (Best Quality and Prices), sa faca afaceri in Romania. Nu ii ia mult timp lui John sa intelega ca, in Romania cele mai mari si mai banoase afaceri se fac cu statul, asa ca incepe Johny sa participe la licitatiile publice. Si curg ofertele, 20, 30, 40 pe zi, cu cele mai mici preturi posibile si imposibile, cu cele mai de calitate produse si servicii, oferite de John si firma lui statului roman. Dar nimic, din toate se alege doar praful, nici o licitatie castigata, nici la presedintie, nici la minister, nici la prefectura, nici macar la o amarata de primarie. Aflat pentru prima data in viata lui de businessman, intr-o dilema profunda, John, managerul cu o rata de succes de 9,99%, cauta solutii ajutatoare, incepe sa-si faca reclama la TV, la radio, sa faca lobby la Ambasada, sa faca acte de caritate, dar tot nimic. Intr-o zi mai norocoasa, unui prieten roman de-a lui John, i-se face mila de el, si-l introduce la Mitica. Mitica, un functionar plictisit, mic de inaltime, dar cu piciorul inalt pe pedala multor cai putere, uratel, dar fericit posesor a unei frumuseti blonde de drepta, e intotdeauna afliat la partidul de la guvernare si etern deschis noilor posibilitati financiare. - Ei bine, draga Johny, ii spune Mitica, am auzit ca ai vrea si tu sa castigi o licitatie publica, si pentru ca m-am rugat Stefanica, sa-ti rup si tie o bucata de ciolan, uite ca tocmai asa se face, ca am o licitatie pe rol chiar acum, si daca tot m-am angajat, ti-o dau tie la digerat. - O, thank you, multumesc, sir. - Ei lasa Johny, e placerea mea sa ajut un asa proeminent businessman, ce a poposit pe melegurile noastre mioritice tocmai de la Londra. - Spuneti sir, despre ce licitatie e vorba. - Ei bine, avem nevoie de o spanzuratoare si ce trebuie sa faci tu, e sa construiesti una la kilometrul 0. - Despre ce spanzuratoare este vorba, sir? - O spanzuratoare de cea mai buna calitate Johny, una care sa folosesca cu succes la spanzurarea unui magar. - O, yes, inteleg. No problem, sir. Ce trebuie sa fac? - Super, super Johny. Uite, treaba sta in felul urmator: avem alocat de la bugetul de stat pentru stanzuratoarea asta 10 euro. Tu pui la licitatie o oferta pentru 7,99 euro si castigi licitatia. 4 euro imi dai mie, iar restul de 3,99 de euro sunt pentru tine si pentru spanzuratoare. Ne-am inteles? - Yes sir, dar e o mica problema. - Cum adica? - Pai daca trebuie sa spanzuram un magar pe spanzuratoare, numai spanzuratoare insasi v-a costa 5 euro, 2 euro pentru lemnul german de ce-a mai buna calitate, care sa sustina greutatea magarului, 2 euro pentru muncitorii calificati, capabili sa construiasca cu succes spanzuratoarea si 1 euro pentru toate taxele, avizele de contructie si inchiderea circulatiei pe perioada lucrarilor. Deci, intelegeti sir, ca daca spanzuratoarea costa 5 euro, iar eu castig doar 3,99 de euro, ies in minus cu toata afacerea, nu mai vorbesc de profitul meu. - Ei dragul meu Johny, uite aici faci tu o greseala, pe care multi englezi au facut-o inaintea ta. Gandesti englezeste, dar tu esti pe plaiul mioritic, faci afaceri romanesti si ar trebui sa te inveti sa gandesti eficient romaneste. Situatia e mult mai simpla decat crezi, si din bunatatea mea, uite, iti fac tie un favor acum, si am sa-ti explic, ce insemna o gandire eficient romaneasca. Ia sa vedem, zici dumneata ca spanzuratoarea costa 5 euro, eu zic ca costa mai putin. Pai, 1 euro e lemnul, nu il mai aduci tu din Germania, ca e mai ieftin cel chinezesc si nici nu trebuie sa mergi pana acolo, ca avem si noi mica noastra China chiar aici, la Dragonul Rosu. Doi lei, zici tu, ca costa muncitorii calificati. Pai, ii iei necalificati, din care jumate pe carte de munca si cealalta jumatate la negru, si uite ca ai mai economisit 1 euro. Zici ca avizele, taxele si oprirea circulatiei costa 1 euro, poate ca asa o fi, dar cand iesi tu pe usa asta de la mine din birou, te opresti la secretara mea, ii dai 50 de centi si ii spui de ce ai nevoie, cand si unde, iar ea iti aranjeaza treburile. Acum, ia sa refacem noi calculul: 1 euro materialele, 1 euro muncitorii si 50 de centi taxe, avize si alte cele, deci in total 2 euro si 50 de centi. Pai daca, tu castigi licitatia cu 3 euro si 99 de centi, iar spanzuratoarea costa 2 euro si 50 de centi, eu vad aici un profit de 1 euro si 49 de centi. Poate nu e mult, caci nu stiu eu, cu cat esti tu obisnuit acolo la voi la Londra, dar aici e Romania, o tara mai saraca, si trebuie sa intelegi ca poporul e flamand, iar profitul nu poate fi asa de mare, desi 1 euro 49 de centi, zic eu, ca nu-i o suma chiar de lepadat. - Da inteleg, inteleg sir Mitica, dar pe mine nu profitul ma ingrijoreaza. 1 euro si 49 de centi e ok pentru mine. Ma ingrijoreaza in schimb spanzuratoarea, caci daca o construim asa cum zici dumneata, tare ma tem ca nu v-a mai fi instare sa spanzure cu succes magarul. Ma tem ca nu o sa-l mai spanzure deloc. - Ei draga Johny, atat bai sa fie. Oricum era un magar politic, iar astia nu mor nici injunghiati, dar apoi spanzurati ...

Maro (2)

- Încă v-am prins, l-am salutat bucuroasă pe șofer arătându-i abonamentul.
- V-am așteptat, mi-a răspuns el zâmbăreț. O zi așa frumoasă, nu puteam pleca fără de dumneata.
I-am zâmbit și eu, așezându-mă veselă pe scaunul din spatele lui.
Dimineața în autobuz e liniste, oamenii adormiți închid pleoapele, facând semn somnului dulce să revină. El se lasă așteptat și trimite în locu-i amăreala, ce umezește ochii și schimonosește gura într-un gălăgios căscat.
Știind că somnul nu vine, eu prefer să citesc, înlocuind amăgeala cu peripețiile vreunei cărți. Azi însă răsfoiesc în gol. Mă macină gândul că am uitat ceva. Nu mă pot decide ce, dar sigur e legat de Emi. Știu că m-am gândit aseară să-i dau bani de buzunar, l-am întrebat dacă mai are când desfăceam portocala, dar înainte să-mi răspundă, parcă atunci m-am tăiat. Nu-mi amintesc decât că a țipat, speriat de sângele ce curgea din degetul meu.
Mă aprind repede cand vine vorba de băiat, îl prea cocoloșesc, îl iert ușor și-l alint, dar mă atrage cu nevoia lui de iubire și ochișorii lui jucauși. Ador să-l fac fericit și privindu-l îi simpt dragostea necondiționată. Îl văd pe Alex în el, tânăr, frumos și gropițe mari în obraji. E cuceritor, misterios și sigur pe el. Pe buze are un surâs cald, urechile-i jucăușe îmi ascultă cuvintele, iar mâinile-i puternice ne desenează viitorul, ce atunci părea ideal. Acum îmi sună mai mult ireal, surâsul rece, urechile astupate și mâinile înfrânte sub povara eșecului. Iubire mai e, ar mai fi de luat, de dat, de împărțit, dar în jur gălăgia e mare. Iubindu-l, l-am iertat și am luat-o de la început, de data asta fără minciună, ură, gelozie sau ea. Suntem doar noi doi și Emi al nostru.
Acum nu mai aud țipetele, nu-mi simpt lacrimile, iar el nu mai tace. Acum nu pot decât mulțumi cerului pentru iubirea noastră, pentru că m-a încurajat să cred în noi și-n ochii lui Emi.
Scara era întunecoasă în miez de zi, betonul sunând a gol la fiecare pas al meu. În aer un miros fin de țigară, iute și dulce. M-am gândit o clipă la Alex, dar era trecut de două și el era de mult la muncă. Am învârtit cheia doar o data, ca și cum iala ar fi fost încuiată pe dinăuntru, împingând ușa surprinsă de sunetul apei din interior.
Am găsit-o în pat, cu fața în pernă și spatele gol, bucurându-se adormită de razele răzlețe ale soarelui, ce-i mângâiau pielea rozalie. Pe noptieră portocalele, cuțitul și o cană roz. Cana lui Alex, din care o serveam cu cafea de fiecare dată cand ne trecea pragul. Venea întotdeauna veselă, râzând gălăgios la intrare. Mă privea în ochi complice, admirându-mi lăudăros copilul și cerându-mi sfaturi banale. Eu îi ascultam poveștile piperate, secretele ostensive și glasul ascuțit, zâmbindu-i blândă și compătimindu-i singurătatea, divorțul și lipsa de tact. În fiecare duminică închideam visătoare după ea ușa, ignorând criticile vecinelor și ochiul mustrător a lui Alex. El nu o plăcea. Acum o priveam întinsă în patul meu, curioasă la curba spatelui ei, la pielea-i uleioasă, ce sclipea sub razele soarelui. Mă uitam la ea și la cuțitul maro de pe noptieră, gândindu-mă cât de ușor mi-ar fi să i-l înfing în spate, răsucindu-l de două ori, ca să-mi simptă suferința tăioasă în toată ființa ei haină. Iar atunci când ar vrea să răgnească de durere, sângele i-ar umple gura mânjită de gustul lui, colorându-i buzele uscate, cu care și-a dus la capăt trădatea.
Doar un gând, căci am trecut pe lângă ea ca o umbră, pierdută în valul de durere, înfășcând între degetele-mi lungi cuțitul și intrând cu pas moale în baie.

© wlfp

Maro (1)

De fiecare dată când iau cartea și citesc câte un rând mă gândesc la mine.

Niciodată la el, întotdeauna la mine. Ma gândesc cu ar fi fost viața mea alături de el în armonia noastră tăcută, când ne-am fi certat urlând în spatele termopanelor albe, pe unde ne-am fi îmbrățișat amorezați unul de altul și fiecare de el însuși, de ce mi-ar fi fost teamă lângă pieptul lui aspru și păros sau pe care gropiță i-aș fi sărutat-o mai des, de parcă ar fi avut doar una.

M-am trezit de dimineață, i-am făcut copilului două ouă ochiuri și o cană de cacauă. I-am pus pachetul în ghiozdan, să nu-l mai uite iar pe masă și lângă farfurie i-am lăsat două eugenii. M-am îmbrăcat plictisită într-un costum maro, iar în jurul gâtului mi-am învârtit o eșarfă aurie.

- Iar ai fumat, am intrat repede pe ușă mirosind eșarfa, dar oprindu-mă să-i admir fața morocănoasă, dormind leneșă între cearceafuri. I-aș mai îmbrățișa odată corpul cald, dar nu am timp, așa că iau cu grijă cartea de pe noptieră, atentă să nu răstorn vasul cu portocale și cuțitul maro, ce se aflau pe ea.

- Să-l trezești pe Emi la șapte, i-am șoptit!

- Cât e ceasu? Tu pleci deja? mi-a mormăit dintre perne.

- E șase și plec, dar nu uita de copil. I-am pus ceasul la șapte, dar vezi că nu-l aude.

- Bine, hai că-l trezesc.

- Mancarea e pe masa și pachetul în ghiozdan. Două eugenii, dar numai după ce termină oul. După-masă încălzește-i mâncare din frigider.

- Mi-ai călcat cămașa?

- E pe scaun în sufragerie. Hai pa!

- La cât vii azi?

- Termin la trei, nu ajung înainte de patru, i-am strigat deschizând ușa.

Am închis-o grăbită, pașind gălăgios pe scara de beton umedă. Mirosea plăcut a flori. La parter mă lovesc de tanti Flori, ce-și termina tura de șurulit.

- Nu vezi pe unde mergi?

- Scuze tanti Flori, mă grăbesc și eu la muncă, văd ca dumneata tocmai ai terminat.

- Dar uită-te măcar pe unde mergi! Ce ești oarbă?

- Ei ce să fac, dragostea asta și e o zi așa frumoasă azi.

- Hai lasă-mă cu dragostea, mai bine ai face să-ți deschizi ochii și poate ai mai vedea ceva.

I-am mai zâmbit odată, gândindu-mă tristă la suferința ei, singură la șaizeci de ani, fără de soț sau copii. Nu cred că aș putea trăi viața ei, să nu am pe nimeni cu care să-mi împart coaja de pâine, să-mi alung soțul, sprijinul și consolarea. Orice ar fi, oricât de greu, tot nu aș divorța. Nu asta e calea fericirii. Oricâte încercările, iubirea trebuie păstrată, alintată și încurajată mereu. Trebuie luptat, nu pârăsit mișelește terenul, căci greutăți au toți și la casele mari și la apartamentele mici.

© wlfp

O dragoste (2)

EU

Dintotdeuna am avut doua vise: sa cunosc lumea si sa-l intalnesc pe EL. Am pasit pe cararea ce mi-a intins-o destinul hotarata si bucuroasa ca ma aflu si eu pe un drum. Am primit toate obstacolele cu seninatate, fiind constienta de nevoia lor. Am luat decizii bune, hotarate, gresite, sovaitoare sau trasate de altii pentru mine. Dupa vreo zece ani de drum, intr-o zi am tras linie si am socotit. Am realizat lucruri marete la care nu ma asteptam, pe care nici eu nu le anticipam, am vazut parti din lume despre care citeam doar in carti si visam cu ochii deschisi pe perna moale. Am cunoscut lumea si inca o mai cunosc. L-am intalnit insa si pe EL.

Iubire

Nu ca nu as fi iubit, am iubit cu patima dintotdeuna, cu lacrimi de foc si ochi de jar, cu nopti nedormite, cu iluzii si promisiuni. Am iubit fara obstacole, cu obstacole, fara de margini sau masura, am facut atata risipa de iubire si totusi parca n-am iubit destul. Am iubit pe unul, apoi pe altul, pe mai multi, pe toti, am iubit pe fiecare si in toate am iubit placerea de a putea iubi. Cateodata mai mult decat i-am iubit pe ei. Si dintre toti si toate, cei sigur e ca l-am iubit pe el. L-am iubit din prima clipa, din totdeuna si il mai iubesc inca.

EL

Nu e excentric de frumos, nu are par de aur sau cal alb. E un barbat normal, ca si oricare, si pentru oricine un barbat aratos, natural, cu ochi jucausi, buze delicate si zambet iscoditor.

Dar pentru mine el e mai mult, mult mai mult decat o simpla catalogare de frumusete sau uratenie fizica. Caci eu nu m-am uitat mai niciodata la forma, privind mult prea intens continutul. Nici nu i-am vazut trasaturile prea bine, in prima clipa cand m-a chemat la el, iar mai apoi cuprinsa fiind de mirajul interiorului, nu mi-am mai indreptat privirea inspre ceea ce se vedea din afara.

Un moment

O dupa-amiaza trista de toamna, cu soarele plictisit si strugurii inca necopti. Sta sa ploua de dimineata, iar pe alocuri vuiesc cativa stropi razleti.

Ulita pustie s-a umplut de oameni pusi pe vorba si bucurosi. Stau posaca si nelinistita intr-un grup de prieteni, cu care indrug cateva cuvinte, despre banalitati. In minte il am pe EL, caci tocmai l-am vazut. M-a vazut si el pe mine, iar inima razleata mi-a stat in loc. Recunoaste ea mult prea bine zambetul lui de foc.

Acum astept, cu mii de ace, infipte in talpa piciorului. Nu le vad, dar sub carapacea de epiderma simpt constant intepatura lor. Nu mai am stare, e primul semnal, si graiesc vorbele repede, cateodata chiar fara de sens. Cine ma cunoaste indeaproape imi stie secretul purtarii fara de noima.

Astept cu nerabdarea in brate, sa vina sau sa nu vina, dar macar sa stiu. Tot ce pot face e sa stau suspendata, cu acele in talpa si cuvintele pe buze, printre chipuri mirate si complet plapande.

Nimic. Si in linistea cruda, ma agit doar stupid si fara masura.

Mai ca lasasem speranta sa-si ia zborul, cand sosete langa mine. Ma ia langa el, si-mi zambeste. Ii raspund cu un zambet si ma las coplesita in bratele lui.

La despartire speranta creste, si nerabdarea si dorinta, dar stiu ca am luat cu mine o particica a intregului nostru, aceea bucata ce ma v-a calauzi pana la urmatoarea intalnire.

Jumatate

Cateodata ma gandesc ca poate e el jumatatea. Jumatate de pahar, de gand si de cuvant lipsa. Daca e el, atunci stiu ca ne vom intalni, ne vom zambi si vom avea aceea a doua sansa. De nu e el, atunci nu am nici un regret, nici tristete si nici ciuda, caci cunoscandu-l viata mi-a dat putere si vise, pe care numai lui i le-am soptit. Mi-a dat o iubire, pretios de frumoasa, fara de care as fi fost mai goala, mai putin zambareata si mult mai trista, mult prea reala.

Provocare

Candva am irosit momente, ganduri si dorinte. Le-am pus pe altarul jetfei si le-am dat foc cu o mana bucuroasa. M-am ridicat in slavi pentru sacrificul facut, ce nu mi-a servit la nimic. Jertfa mea, bucuria altora. Sufletul meu, chinul meu.

Am provocat destinul si l-am bajocorit. L-am luat in ras si am cazut in capcana lui. Am uitat ce vreau si m-am lasat cuprinsa de cuvintele frumoase si inselatoare ale altora. Am uitat de visul meu si am transformat in virtute rezistenta fata de EL.

EL, care nu m-a uitat, care mereu m-a chemat, care nu mi-a promis, dar a venit. EL care imi zambeste acum discret, imi vorbeste dintr-un suflu si strange tare si autoritar mana celor delegati sa ma protejeze. EL care cu un sarut delicat, imi arata inca simpte.

Destin

Cand iti da, destinul iti da cu doua maini. Iti pune in cale podul peste care nu trebuie sa faci decat un pas ca sa ajungi la fericire. Destinul iti aseaza in brate iubirea, modeleaza timpul, oamenii si evenimentele, in asa fel incat sa ai parte de momentele cele mai frumoase de iubire. Destinul iti aduce in dar linistea celor mai mari nelinisti si bucuria celor mai mari tristeti. Destinul e generos, face risipa de sanse si te impinge mereu spre cel ales.

© wlfp

O dragoste (1)

Ganduri

O clipa de neatentie si am pierdut cateva randuri despre EL, pe care le-am cautat mai apoi inebunita. Nu le gaseam si ma agitam cu gandul la ele, de fapt la el. Am sa mai scriu inca multe randuri de acum inainte despre el, insa fiecare bucatica e speciala, e partea unui intreg, e irepetabila si imposibil de inlocuit, caci gandurile mele pentru el, desi aceleasi mereu, capata de fiecare data alte forme de exprimare.

Dupa ce le-am gasit mi-am tras rasuflarea si am zambit victorioasa. Nu le-am citit, dar stiindu-le in siguranta mi-am putut continua cautarea. Cautarea lui.

Zambet

Asa e si cu el. In caut mereu, imi doresc sa-l vad, sa-l ating, sa fiu langa el. Dar fara sa indrasnesc sa-i spun ca inca mai simpt aceea atractie nebuna, fiorul rece si miscator din stomac. Il privesc doar si tac. El galant imi ia mana, o saruta si imi zambeste.

De data asta nu am scos nici macar un cuvant, nu u am avut puterea nici macar sa suspin, nu am indraznit nici macar sa-mi inclin capul intr-o parte. Am zambit insa, doar pentru el, un zambet larg construit cu buzele mele moi, cu obrajii rosii si ochii mari, deschisi si sclipitori.

Zambetul iubirii mele.

Revedere

Cand stiu ca trebuie sa-l intalnesc sunt fericita si euforica de dimineata. Mult prea bine dispusa, mult prea vesela pentru altii si mult prea indragostita de el pentru mine.

Gandurile imi sunt la chipul lui, la zambetul lui strengaresc, la ochii calzi si iscoditori, la mana lui atunci cand o va atinge pe a mea, la buzele lui, ce le lasa sau nu imprimate pe mana mea, la tot ce i-as putea spune, la tot ce mi-ar putea raspunde, la tacerea ce se v-a lasa intre noi si la galagia inimilor noastre.

Si toate gandurile acestea ma rascolesc de la primele raze ale diminetii. Pe urma le iau cu mine in timp ce ma imbrac, cand imi aleg cu o mana ganditoare si extrem de atenta hainele, cand imi pun cu delicatete si fermitate machiajul sau cand imi potrivesc cat mai sic bijuteriile.

Dintotdeauna

Din prima clipa am simptit ca il cunosc de-o viata. Nu mi-a fost niciodata strain sau necunoscut. L-am inteles intr-un fel anume si l-am simptit aproape in ganduri si cuvinte. Nu aveam cum sa-l judec sau sa-l contrazic, cand amandoi gandeam aproape la fel, cand amandoi simpteam aproape la fel.

Pe cat de ridicola e iubirea neimpartasita, pe atat de fireasca era legarea dintre noi.

Avea curaj. Avea dorinta. Si eu aveam nebunia zilelor fara de el, nerabdarea reintalnirii si nevoia de el.

Era greu de explicat altora, caci ei nu intelegeau, desi ne vedeau hipnotizati unul de altul, de fiecare daca cand ne intalneam.

Timpul

De unde era sa stiu atunci ca doar timpul iti poate arata marea iubire, prin el filtrandu-se adevaratele sentimente de cele inselatoare, ca un oceanul ce spala de maruntisuri plaja sa, lasand in urma doar scoicile mari si frumoase.

Ma uit in ochii mei printr-o oglinda si doua lacrimi mai ca se rostogolesc afara dintre pleoape. Sunt lacrimi de iubire pe care refuz sa le eliberez si le patrez ca amintire pentru el. Le tin cu mine, o amintire vie a momentelor noastre.

De-ar fi sa dau timpul inapoi, de as avea puterea sa ma duc spre mine insumi in trecut mi-as sopti ca el e acel, dupa care am sa suspin peste ani, ca toti ceilalti se vor dovedi niste desertaciuni, baloane de sapun frumos colorate ce se vor sparge la prima atingere.

Mi-as spune sa pretuiesc mai mult fiecare clipa petrecuta alaturi de el, fiecare sarut si zambet pe care mi-l v-a darui. M-as indemna sa lupt pentru iubirea ce pare imposibila dintre noi, sa incerc marea schimbare si poate, cumva timpul ne v-a da mai mult ragaz, sa-l petrecem impreuna.

A doua sansa

Ma gandesc tot mai des la el in ultimii ani, la serile tineretii mele in care imi povestea la lumina lunii despre viata, dragoste si destin.

Candva simpt ca vom primi o a doua sansa, o vom primi-o caci o meritam. Caci nu degeaba viata ne-a aratat ca cel de langa noi exista, ne-a lasat sa il simptim, sa il atingem si sa ii vorbim. Ca nu ne-a dat inutil clipe minunate, ore de zbucium si liniste, in care cuvintele si gesturile ni s-au potrivit perfect. Ca nu ne-a aratat fara de folos cine e acel ce ne face inima sa vibreze, logica sa scartaie si nerabdarea sa creasca.

ã wlfp