Ghiveci de filme poloneze si romanesti

Prima data ma gandeam sa scriu despre Chrzest (Botezul), un film polonez pe care l-am urmarit acum doua seri, dupa aceea mi-am amintit de In intuneric, un alt film polonez. Apoi mi-am amintit de filmele romanesti, caci am vazut cateva nu de mult, si m-am gandit sa fac o varza, gen ghiveci de filme, romanesti si poloneze.

Sa incepem cu Chrzest. Mi-a placut ideea, necunoscutul, finalul surpriza, desi l-am anticipat, duritatea, suspansul. Subiectul e inspirat din realitate si asta face cadrele sa para si mai tragice. Pentru mine eroul principal e Michał (si nu Janek, punctul de concentrare al regizorului), un fost gangster trecut la afaceri mai legale, ce descopera viata in lucrurile simple, privindu-si sotia sau jucandu-se cu copilul. Doar ca trecutul il prinde pe Michał din urma, si asta nu e un film american in care totul se termina cu bine. Dar Michał spera, ca poate omul caruia i-a salvat viata si in care are incredere o sa ii intinda o mana de ajutor. Si i-o intinde, dar nu goala... Filmul e bunicel, usor fortat pe alocuri si foarte dur in unele secvente.

In Darkness tradus In Intuneric sau In Bezna, e tot un film inspirat din realitate, realitatea nu foarte indepartata in care oamenii erau impartiti pe rase si aveau un pret. Povestea il urmareste pe Socha, un lucrator la canale din Lviv, caruia soarta ii scoate in cale cativa refugiati evrei. Socha se lupta cu prejudecatile, cu nevasta, cu amicii, cu ploaia, cu frica si cu propria constiinta, toate atarnand in balanta in defavoarea evreilor sai. Evreii lui Socha, isi traiesc viata in canale, in intunerii si printre sobolani. Un film trist si totusi fericit, caci daca speranta nu moare, ea devine realitate. Filmul e bun, insa ii lipseste ceva, un impuls sau poate o secventa.

Am urmarit Poker, pe sarite, caci m-a lasat rabdarea. Un film prost facut, fortat si slab jucat. Cel mai mult mi-a placut in film cum si-a jucat Jojo, e pe bune cel mai convingator personaj din film. In rest, parca m-as fi uitat la un film de amatori, inspirat din realitate si amestecat cu elemente de SF. Exagerarea inutila si falsitatea au stricat orice urma de subiect, care banuiesc ca exista, desi regizorul l-a cam omis.

Tot pe sarite am urmarit si Cinsprezece, un film, ce te face sa lacrimezi dupa timpul pierdut. Probabil regizorul a pornit de la o idee, insa a facut totul varza si a iesit pe ecran un ghiveci fara sens cu Mihaela Radulescu falsand la greu un rol langa Maia Morgenstern si Daniela Naie, care desi isi joaca bine partile tot nu compenseaza.

 

Buna! Ce faci? E un film cu o idee jucausa, usor fortata, ecranizat prea lenes si cu prea putini actori. Desi incepe bine, continuarea si finalul sunt plictisitoare.

Seria de filme romanesti a fost salvata de Eu cand vreau sa fliuer, fluier, pe care imi doream de mult sa il vad. Filmul nu e o capodopera, dar e un film ok. Subiectul e diferit si asta il face interesant. Actiunea e scurta, se termina brusc, insa e rela si real filmata. Lipsesc cadrele lungi din Loverboy si asta pentru mine e un plus, caci nu am rabdare la filme. Eu zic ca merita vazut.

Loverboy – filme romanesti si filme americane

La televizor clasicul film american bazat pe stereotipuri, menit sa improspateze moralul americanilor de clasa mijlocie, daca tot au dat banii pe billet. El, faima liceului, capitanul echipe de fotbal, are gagica blonda, e iubitor de carne si-i mandria lui tata burtos, ala cu berea in mana. Ea, tocilara liceului pe care nu o baga nimeni in seama, singura si virgina, cu aspiratii de Yale, plictisitoare, dar de fapt misto. Finalul clasic, se indragostesc, se iubesc, intra amandoi la colegiu si mai si calatoresc in jurul lumii. Fantastic, nu-i asa? Daca mai adaug ca in film apare si un negru, iar fitoasa liceului e umilita la bal, finalul e perfect.

Un final mai perfect decat asta nu se poate. E finalul pe care i-l reprosa un comentator filmului Loverboy (2011), finalul american atat de asteptat, spectaculos si fericit, la care tanjeste spectatorul, ce inca mai crede in Mos Craciun.

De ce romanii au mereu finalurile astea triste, se lamenteaza un alt comentator, pentru ca el sa dea mai apoi verdictul – (sunt) „inspirate din realitate”. Doar ca nu ne place realitatea si unii inca mai astepta continuare. Mai asteapta ca printul sa se razgandeasca, ca de fapt e bun si nu e rau, ca o iubeste si de data asta e diferit. Ei asteapta sa i-se aprinda si printului roman beculetul, sa il loveasca sclipirea, sa se transforme, sa se schimbe. Ei asteapta sa vada un print de vise, un print american. Doar ca printul american are un alt rol, rolul de a invinge frustrarile clasei mijlocii ce da banii pe bilet, in timp ce printul roman are rolul sa de a ii educa pe cei care nu isi permit de fapt biletul.

Tropa de Elite si coruptia

Am urmarit Tropa de Elite. Doua filme excelente. O echipa speciala de politisti incoruptibili, care lupta cu un sistem putred, corup si mizerabil. Mi-a creat o senzatie de „deja vu”, mai ales al doilea film. Lanturi groase atarnate la guturu pline de slanina, focuri de arma trase pentru a impresiona prostimea, masinile scumpe umplute cu pitipoance, politicienii burtosi infulecand la masa populara, parca am mai vazut asta undeva, intr-un film sau poate intr-un ziar, sau poate intr-o alta realitate, de pe un alt continent. Societatea corupta, cu asta se lupta Roberto Nascimento in film e foarte similara cu societatea in care am crescut.
Realitatea prezentata in filme e ca o palma plina de noroi pe care o primesti peste ochi si oricat ai vrea sa iti cureti murdaria de pe pupila cu un servetel uscat nu vei reusi, caci mereu v-a exista inca o firamitura de nisip care sa te jeneze, iar pupila nu iti v-a fi niciodata curata. Servetelul trebuie sa fie umed. Asa e si societatea romaneasca, ca si pupila ochilui, jenanta de coruptie, dar imposibil de curatat cu un servetel uscat. Trebuie sa intre la apa, ca sa poata iesi curata. Numai apa spala nisipul.

Sala Samobójców - Incaperea sinucigasilor

Ce se ascunde in „Incaperea sinucigasilor”? In afara de multe nominalizari, o poveste cat se poate de reala. O poveste care i s-ar putea intampla oricarui adolescent si oricarui parinte.
Suntem oare pregatiti pentru ea?
Filmul constituie o alternare de scene din viata reala, cu fantezia de desen animat din mintea adolescentului, pentru care existenta nu mai are sens, iar trairile sunt transmise exclusiv online.
Parintii absenti (un fenoment tot mai prezent in viata cotidiana), doctorii cu diplome dominati de indiferenta si viata online, reformeaza relatiile din interiorul familiei, modeland inestetic legaturile dintre copil si parinte.
De oricare parte a baricadei v-ati afla, filmul va va da mult de gandit, caci inevitabil copii de azi vor fi parintii de maine, cand viata online v-a capata o forma si mai intima.

Róża - Trandafir

Róża (se citeste Ruja) – un film trist, un film romantic, un film trist.
Róża este un film trist al vietiilor zbuciumate de dupa razboi a oamenilor din Mazury – o regiune cu o populatie vorbitoare de limba germana aflata in nord-estul Poloniei. Discriminati de polonezi si abuzati de armata rusa, ei sunt in cele din urma alungati de la casele lor, pentru a le lua locul vorbitorii de limba poloneza veniti din regiunile ocupate de rusi.
Róża e un film romantic, o poveste de dragoste dintre un fost soldat, ce isi cauta un rost dupa incetarea ostilitatilor, intr-o Polonie proaspat creata si ocupata de armata rusa, si o vaduva de razboi controversata, ce si-a pierdut sotul si speranta in iubire.
Róża este un film trist despre o femeie. O femeie fara barbat, neajutorata, judecata, jignita, violata si abuzata de forta imprejurarilor si de oameni. O mama nefericita, ce duce greul si spera sa-si crute fiica de la o soarta asemanatoare cu a ei, ascunzand-o in podul casei. O femeie singura, cu o gospodarie mare, undeva in inima campului, nevoita sa indure si sa accepte violul si bataia, indiferenta, rusinea si rautatea semenilor.
Róża este un film caracteristic stilului polonez al anilor 2000, in care violul, bataia sau crima prin radacini reale, lasa urme fizice si morale adanci asupra personajelor, determina actiuni si curma destine. Róża este un film viu, cu scene filmate natural, un film ce pare bazat pe intamplari adevarate, care prezinta neputinte concrete si are un deznodamant real.
Róża este un film polonez ce merita vazut.

Antichrist o porcarie de film

Senzatia de voma a fost prima care mi s-a instalat in stomac dupa vizionarea filmului. A urmat una de amar sec in gura. Si greata. Greata eterna, adanca si persistenta.

O clipa de intelepciune si mi-am dat seama ca am urmarit o porcarie de film.
Probabil arta pe care nu o inteleg, vor zice criticii, dar mie imi vine sa vomit pe arta asta la propriu.
Vina mea e ca traiesc filmul, vor zice nepasatorii, insa de mult nu mi s-a intamplat sa simpt amareala asta in gura si mintea-mi bulversata.
Si-a atins scopul, vor zice promotorii, insa daca scopul filmului a fost sa produca greata, cu siguranta a reusit.

Si revine iar intrebarea despre arta.
Ce poate fi numit arta? O porcarie, un lucru inteligent, o idiotenie, ceva frumos?
E arta o stare de placere sau o stare de disconfort?
E arta orice idiotenie despre o nebuna transpusa pe ecran?
Si da, am inteles nu stiu cate sensuri ale filmului, dar nu asta ma deranjeaza. Ma deranjeaza felul in care sensurile au fost transpuse pe un ecran.

Tragand linie ajung la concluzia ca am cazut in plasa.
Am citit despre film, mi-a starnit curiozitatea si am decis sa-l vad.
Mare greseala ca nu am citit si comentariile la articole.

Weekend cu mama

E un film despre familie, nesansa si ghinion. O realitate trista pentru cei la care nu ne uitam cand trecem pe strada; o poveste pe care o refuzam, a celor pe care ii condamnam fara sa ascultam. Un film trist, foarte conectat la Bucuresti; nu as putea spune la Romania.

In film e interesanta “linistea” cu care mama priveste lucrurile. E confuza si totusi insistenta, pe de o parte naiva, neintelegand pericolul, se simpte vinovata si asta o impiedica sa fie autoritara sau sa aiba pretentii.
Imi place modul discret si real in care e subliniata in film prapastia dintre cele doua realitati ale mamei, dintre cele doua familii, cea din Romania (personala, directa, calda, combinatoare, complicata si pe alocuri inumana) si cea din Spania (distanta, rece, asezata si stabila).

Un film bun, merita vazut.

Dług - Datoria

Te intalnesti cu cineva pe strada, un fost coleg, un fost vecin de la bloc, careva, oarecare. Stai cu el la o cafea, vorbiti una, alta, iar el iti propune o afacere. Te invarti un pic, te sucesti, si in cele din urma incerci sa combini ceva. Iti combini viata si nici macar nu o stii.

Dług – un film bazat pe o poveste reala!

Dług e un film care ridica doua probleme:

Prima – morala, a omului cu sine insusi
Cine e criminalul, cel care infinge cutitul sau cel care il forteaza sa o faca? Cine e victima, cel care moare sau cel fortat sa omoare? Unde se rupe firul ratiunii? Cand omul devine animal? Cine e animalul? Ce faci cand nu ai scapare? Unde fugi cand nu ai unde fugi?

A doua – sociala, specifica tarilor post comuniste
In tarile post-comuniste s-a dezvoltat dupa trecerea la capitalism o categorie sociala speciala. Ea s-a nascut din oameni frustrati, provenind din familii destramate, alcolice si sarace, mereu certate cu legea. Neadaptati la capitalism si la performanta, needucati si fara sursa de venit, acesti oameni au inaintat intr-o directie opusa normelor sociale, scopul lor principal fiind banul sau acapararea lui cat mai usor, evitand munca si profitand dupa altii.
Comportamentul agresiv, invatat mai intai in familie, cand mama primea bataie de la tata, apoi de la camarazii de cartier prin umilinte si provocari, combinat cu frustrare de a fi un ratat fara bani si-au spus cuvantul, la inceput in cazuri izolate, mai apoi la nivelul intregii comunitati (tari).
Acesta categorie sociala e tipica tarilor comuniste, dezvoltandu-se pe baza unui sistem corupt, schimbator si neputincios.

Restul societatii incerca sa ii evite, sa se fereasca de ei, dar niciodata nu stii peste cine dai in cale.

Dług, un film care te forteaza sa te gandesti de doua ori, inainte sa te adresezi unui necunoscut.

Family Guy

Family Guy – e una dintre cele mai dure comedii pline de umor despre viata, ironia totala a normelor sociale si a stereotipurilor.

True Romance

Tocmai ma pregateam de un film “la crimogene”, super romantic cu supine si amoruri pierdute in ceata, cand un lucru banal mi-a atras atentia: scenariul – Quentin Tarantino.
Ups!?! Trebuie sa fie o adevarata poveste de dragoste, ce mai!?!

Si, asa si e! O super poveste de dragoste cu efecte speciale, sex si tot tacamul.
Recomand cu caldura, a se viziona in doi, pe inserat, langa doua pahare de vin si cu spirit de aventura.
Se potriveste, ca o manusa, romanticilor realisti.

Le mari de la coiffeuse/ Hairdresser's Husband

A movie, in the purest French style: no subject, beautiful women (in this case just one), sex and a confusing end.
The whole movie you are waiting for the “something” to happen, and by the time, something happens you realize that the movie is over.
A boring story of a man, obsess with hairdressers. He is determined to marry one, which does. He stays all day in her salon admiring her. Occasionally they have sex.
And that’s it.
You spend the whole movie wondering how such a beautiful woman did not find herself a better-looking man.

I am open for philosophical movie, but this one just didn’t inspire me, at all.

The Pianist

I approached the movie with some prejudice, caused by the different articles, discussions and opinions I heared about it.
For sure, I expected something else, as I had no idea about the movie plot.
I imagined a Jew surviving the war, by playing piano for Germans.
I was astonished with what I found and definitely moved.

A movie about existence, humankind and society.
The movie resembled in my mind with a mirror, a mirror that looks deep in our souls.
A mirror, in which, most of us do not look too often, some hide under the pillow and others try to break.
A mirror, that tells the truth about the human race, civilization, friendship and pain.
A movie that reminds us about the only thing we actually own, for which we should fight and always appreciate: life.

Burn After Reading

I approach it with high hopes, warmly recommended to me, by two colleagues from work.
I left the cinema a little disappointed.

Humour – all right
Music – great (maybe too good sometimes for the action)
Actors – ok (except for Brad Pitt in a suit, which just does not look like a moron)
Plot – interesting
But, something was missing, or maybe, I just had to high hopes.

Recommended on DVD, HBO or just on normal TV.
Not worthy to pay the ticket, for.

Control

A movie about life, youth and feelings.
A movie for my teen-ager moments of whispered philosophies.
A movie, a piece, a dream… of desperate freedom.

SATC

In sfarsit am fost la film. Mi-am dorit sa vad filmul asta de ceva vreme... nici nu e de mirare la cata publicitate i s-a facut.
Cu fiecare comentariu pe care il citeam ma atragea tot mai mult.
Fiind o fana a serialului, mi-am zis:
- Nu pot sa pierd filmul. Gata mergem la cinema.

Zis si facut.
Dupa exact 20 de minute de publicitate a inceput si filmul. A inceput, l-am vazut si s-a sfarsit.

Impresii = 0
Subiect = 0
Lectii de viata = 1 = un serial de succes nu inseaman neaparat un film bun, mai degraba unul care lasa de dorit.

De mult nu mi-a mai fost dat sa urmaresc un film atat de plictisitor. Practic scenaristii nu au avut nici un subiect.
Ca sa nu mai vorbim de umor: rar si primitiv.
Unde sunt replicile acide, glumele nesarate si hazul de necaz cu care ne-am obisnuit.

Doua ore de stat in cinema degeaba. Am vrut sa plecam la un moment dat, dar era pacat de banii dati pe bilet.

Din filmul asta am ramas doar cu o chestie, si nu stiu sigur, daca nu chiar asta a si fost intentia producatorilor, mai nou la moda e sa ai o geanta misto, nu o pereche de pantofi!

Toata chestia cu brandurile si reclama "mascata" a fost de o plictiseala ingrozitoare.
Un film care sa promoveze marci - pe majoritatea cutiilor se putea citi cate un brand de lux - asta era idea, iar idiotilor le-a picat fisa sa sa tranforme SATC - un serial hazliu si cu bun gust - intr-o astfel de capodopera = catastrofa.

Ma intreb de ce filmul nu e distribuit gratuit. Un fel de reclama extinsa pe perioada a doua ore.

In mod sigur ar crea mai multe vanzari.

Ar veni doar publicul selectat.