Revistele de alta data si revistele de acum

Pe rafturile bibliotecii parintilor mei se gasesc cateva reviste pe al caror prima pagina scrie Almanah. Sunt groase, au colile invechite de ani si ingalbenite de soare, dar in paginile lor, tiparite cu litere negre, se ascund informatii pretioase. Nu au culori. Sunt alb-negru, ca un film bun, caruia trecerea timpului ii da si mai multa valoare.
Nu aduc nici a Vogue – ce m-a uimit prin grosimea reclamelor indesate cu lopata in primele 36 de pagini, in timp ce jumate din textul articolelor era inghesuit cu litere marunte in ultimele 10 pagini – si nici a People – o revista cu poze a unor oameni si cu texte cat un graunte de porumb, citata obsedant in jurnalele de stiri.
Nu aduc nici a Tabu – plina de greseli gramaticale si de exrimare – si nici a Cosmopolitan cu sfaturi ieftine traduse pe jumatate de pe net.
Revistele de alta data nu aveau reclame, nici fotografii sclipitoare si nici vedete pe coperta. Revistele de alta data aveau texte, cu introducere, cuprins si incheiere, texte ce contineau sfaturi inteligente, practice si bine documentate. Erau scrise, si probabil corectate, de oameni cu bun simt, ce s-ar fi rusinat sa trimita spre publicare aberatii nesanatoase sau abureli gogonate, doar pentru a umple niste pagini. Revistele de alta data nu citau „experti americani” angajati de diverse companii pentru a da sfaturi cumparatorilor si a le creste vanzarile.

Revistele contemporante sunt din pacate una dintre cele mai proaste si eronate surse de informatie. Pe langa greselile de exprimare sacaitoare, pe care le gasesc de fiecare data in Tabu si Unica, cel mai mult ma irita articolele traduse, mai ales de pe piata americana, si prezentate ca „adevar absolut”. Cand un astfel de articol contine pe langa greselile de traducere si niste aberatii „comerciale” cu iz de reclama ieftina, isi sare efectiv capacul si revista ajunge la gunoi. Si dupa ce arunc vreo trei, regret ca am cerut iar sa mi-se aduca reviste din Romania, in speranta ca o sa-mi mai delectez si eu ochii cu limba materna.

Traduceri NEautorizate si un concurs

Mai jos mi-am permis sa traduc pentru polonezi, un articol foarte documentat si plin de inspiratie dintr-o revista pentru femei cunoscuta, din Romania. Accidental, din neindemanare l-am scris tot in romana.
Bineintele, cine ghiceste revista primeste un cadou. Marca nu o ghiciam, ca aia cam au obiceiul sa de-a pe toata lumea in judecata.

Marca XYZ este cea mai bestiala marca de produse de lux din lume, asta nu pentru ca asa zic eu, care nu-i permit nici macar un ac de cusut de la ei, nu mai zis de genti, pantofi, curele sau ochelari, la care nici macar nu-mi permit sa visez, dar pentru ca asa zice toata lumea si daca lumea asa zice, inseamna ca asa e, dupa mintea mea.

Marca XYZ vine in Romania. Ca sa-si faca reclama adevarata cum se poarta pe la noi, nu, nu din aia pe o pagina intreaga de revista cu o fata draguta si o geanta banala langa ea, ci din aia mascata, care chiar functioneaza, in stil de articol inteligent si foarte lingusitor, scris de o editoare moderna, asa ca mine. In acest scop eu si sefa mea (care oricum nu face nimic, dar fara de care nu ma pot deplasa decat la WC) ne-am intalnit cu doua doamne dragute, parfumate si foarte machiate de la firma respectiva. Ele ne-au contactat. Da, ne-au contactat, si nu pentru le-a zis cineva, deci nu le-a zis nimeni (ati auzi, dar oricum am sa mai repet chestia asta de 3 ori in articol) ca avem preturi acceptabile la astfel de articole, cu succes nebun la fraieri, care chiar cred, ca tot ce e scris acolo e pe bune, ci pentru ca doamnele ne-au vazut revista, pe un raft in hotel, va da-ti seama ce noroc pe capul meu, si cica au citit-o sau ceva, adica au rasfoit-o, ca ele nu vorbesc de fapt romana.
Doamnele dragute ne-au invitat la Paris, ca sa ne impresioneze, ceea ce au si reusit usor si ieftin, si ca sa-mi de-a mie material pentru articol, sa nu scriu cumva din imaginatia mea saraca si pe urma sa arate neprofesional, mai bine, au zis ele, sa scriu de la locul faptei, de la sediul firmei lor, ca sa arat si eu umblata printre cladiri frumoase din Franta. Si eu am zis: DA!
Si am plecat, de indata ce mi-a cumparat sefa bilet, adica ne-a cumparat, ca fara de ea nu puteam pleca.

Marca XYZ e cea mai tare, va transmit in direct de la locul faptei, si creteti-ma nu spun asta numai pentru ca is super impresionata de francezii astia draguti care ma baga in seama, ci pentru ca au cele mai frumoase produse lume, din care nu-mi permit nici macar o agrafa de par, dar pe care am sa o visez cu siguranta la noapte, caci am vazut-o in vitrina magazinului lor, si din fericire mi-o pot inchipui cu logo-ul pe ea.

In incheiere va reamintesc ca XYZ sunt cei mai tari, isi deschis magazin in Bucuresti, si lunar, pe langa banii de chirie, intretinere, mancare, cosmetice marca Dragunul Rosu, reviste Cosmo si haine de la Zara, promit sa-mi pun de-o parte si cate o suma pentru agrafa de par XYZ. Sper ca in urmatorii zece ani sa reusesc sa mi-o cumpar ... editor Singura Revista Bestiala de Muieri

Revista presei pentru femei: Cosmo

Cand merg in RO, imi fac provizii cu reviste, integrame si carti. Cumpar orice, fara sa le rasfoiesc, caci mai mereu nu am timp si nici rabdare. Le iau doar de pe raft, le car pana in PL si le deschid plina de asteptari la ceas de seara, cand ma apuca dorul sa citesc ceva in romaneste de pe hartie.

Si iata ce gasesc:

A citi cateodata Cosmo, e ca si cum te-ai incarca cu cativa saci grei de prostie. De la standardizatele mituri cosmo (barbatii vor doar sex, fotbal si bere vs femeile au doar doua prioritati: barbatul si garderoba), pana la articole prost documentate, propagandiste si chiar eronate.

Faptul ca eu citesc Cosmo, nu are mare efect - eventual asupra buzunarului - insa cand o tanara, voioasa si naiva liceana sau proaspata studenta o face, este cu totul altceva.
Neexperimentata fiind v-a lua de bune o multime de „sfaturi utile” si alte aberantii, visand cu ochii deschisi la Fat-Frumosul Cosmopolitan (muchi, bani, masina), prietenele din Sex and the City si hainele de firma, pentru care chiar merita sa faci foame, pardon dieta.

Din revista v-a invata, ca cel mai important rol al ei e sa isi satisfaca partenerul (pasionat obligatoriu de fotbal), cum sa tina eterna cura de slabire doar cu papaya, avocado si alte fructe exotice (cat mai scumpe si mai greu, mai ales in oraselele mai mici din provincie, dar ups! orice fara Cosmo locuieste doar in Bucuresti) si in care magazine (tot din Bucuresti) sa isi lase toate economiile pentru o palarie sau o curea sic, la moda pana in sezonul urmator.

In revista i se v-a oferi, cheia relatiilor de succes si lista intrebarilor cu talc pe care neaparat trebuie sa i le puna partnerului, precum si interpretarrea „corecta” a raspunsurilor lui.
V-a afla, de asemenea, ca tipul caruia ii place tenisul in loc de fotbal si citeste bloguri in loc de situri sportive, este barbatul beta, acela care isi accepta conditia de necarismatic si neincrezator, adica de evitat, caci o fata Cosmo vrea doar barbati omega.

Desigur corpul nu trebuie neglijat, asa ca v-a afla pe ce cosmetice si alte produse de infrumusetare v-a trebui sa isi dea banii luna de luna, de la creme anti-riduri (cu care incepi de la 20 de ani, caci maine-poimaine ai 40) pana la injectiile cu silicon si botox (daca vrei sa arati ca si vedeta ta preferata).

Coada vietii si viata la coada

V-ati gandit vreodata cat timp din viata stam la coada? La coada la magazin, la coada la posta, si culmea(!) la coada la banca – mai ales cand mergi sa dai, e usturatoare coada asta.
Daca pe vremea lui nea’ Nicu parintii nostri stateau la coada comunista (a zaharului si uleiului) cu sacosele goale, noi stam acum la coada capitalista (a supermarketului) cu cosurile pline.

Am tras ieri o coada, din asta capitalista, intr-un supermarket „mai ieftin” – si la produse si la servicii – de m-au apucat sudorile. M-am aliniat si eu ca o furnicuta, cu cosul plin si mana rupta de greutate, la una dintre cele trei case deschise.
Doamne ce regret cozile din Portugalia!

In Portugalia se practica moda revistelor la cozile caselor de marcat. Te asezi frumos la coada, scoti din raftul alaturat o revista si iti incepi lectura. Daca gasesti ceva interesant, chiar te rogi sa nu iti vina randul prea repede. Oricum, vine pana la urma, si atunci ai de ales: cumpari revista sau o pui frumos la loc, in functie de dispozitie si lectura.
Din pacate, nici aici si nici in Romania nu se practica „coada intelectuala”. Ba, revistele sunt prea departe de casa si nu are rost sa le cari, ca poti da peste o coada scurta, ba, sunt impachetate in folii, iar cititul copertii se rezolva in 3 secunde.

Revenind la coada de ieri, m-am pus, si eu asa, sa numar nesimtirea angajatilor/managerilor magazinului. Mi-am aruncat privirea sa vad cate case are totusi magazinul, de tin doar 3 deschise. Surpriza: 12!
Nerusinare curata, imi zic! La 12 case, macar 6 ar putea functiona, dar afurisitii ne inghesie la 3, si inca la o ora de varf, cand oamenii muncii isi termina programul si se indreapta spre zona de aprovizionare.

Dupa vreo 15 – 20 de minute de plictiseala mi-a venit randul. Am fentat cumpararea pungii din plastic, cu reclama magazinului, ca mi-au incaput toate in geanta – noua moda a gentilor mari si incapatoare, sic! – ceea ce mi-a adus macar o umbra de satisfactie.

Acasa primesc sfatul: data viitoare lasa-le la casa. Asa in cos. Daca mai multi clienti ar face treaba asta, atunci s-ar invata minte. Tu oricum nu mori de foame daca nu cumperi de la ei, dar ei dau faliment fara clienti.

Voi lua in considerare!

Dilemele tineretii din revistele mondene

„Iubitul meu actual chiar tine la mine, ar face orice pentru mine, ma iubeste ....da, e adevarat ca stau cu el pentru bani, ... am aflat cu stupoare ca are o relatie paralela si acuma vreau sa ma razbun.”

Trecand peste ma iubeste, nu ma iubeste, ignorand relatia parelela si razbunarea pe masura, ma opresc la „stau cu el pentru bani”.

Am auzit expresia „stau cu el pentru bani” cel mai fregvent in Romania, nu ca in alte tari nu ar exista sau ca nu s-ar practica.
Inca din liceu auzeam ca X sta cu Y „pentru bani”. In naivitatea mea tinereasca incercam sa imi imaginez ce inseamana „pentru bani” – oare mai multe sucuri pe zi, o pizza pe saptamana sau chiar inghetata – si cum anume „se iubeste” un astfel de prieten – te iubesc, da-mi un leu, ca de sarutari nu mai am nevoie, mi-e plin buzunarul?

Mai recent, sora unui tanar se plangea unei confidente: „...eu i-am spus ca sta cu el pentru bani. Il i-a de prost si profita. Cand e cu el, ea comanada numai nectar la sticla, dar acasa la ea se beau doar sucuri din alea chimicale, cu 2 lei”.

In naivitatea mea arunc si eu bomba in discutie: „Eu cand am iesit prima data cu sotul meu, la intalnire, mi-a platit singura consumatia...” voiam sa mai adaug ceva, dar tacerea surorii si ochii mari ai confidentei mi-au dat de inteles ca sarisem gardul.
In extrema cealalta – neinteleasa in Romania – anume ca o domnisoara/doamna poate sa isi plateasca si singura consumatia; ca de asta munceste si are proprii ei banii.
Doi parteneri pot fi egali si in drepturi si in obligatii!
Oricum am realizat gafa si nu ma voi mai lauda cu ea.

In anumite cercuri, societati, e mai normal ca o tanara domnisoara sa fie „intretinuta” decat sa isi plateasca singura consumatia. E la fel de normal, ca o intretinuta sa se razbune, ca iubitul are o relatie paralela.
Pana la urma monogamia trebuie respectata: doar un intretinut pe o persoana!

Pentru asa cititori, asa ziaristi

Citeam ieri un articol a lui Alice Nastase din Tango, despre lupta ei pentru drepturile care i se cuveneau de drept, despre munca furata si ajungerea in pragul disperarii.
Am dat pe google si am ajuns si la parerea Cameliei Voiculescu – regretul pentru ca a fost "inselata" de Alice care si-a inregistrat numele „Tango” pe ea si nu pe o firma comuna.

Lupta acestor doamne ma duce cu gandul la libertatea presei, la puterea ei de a promova, micsora sau manipula in mintea oamenilor fapte, adevaruri, persoane, de toate. Ma gandesc cum o cunostinta imi spunea cu nonsalanta cum ducea ea pachete pe la ziaristii locali ca sa ii imbunatateasca imaginea parlamentarului „X” pentru care lucra la momentul respectiv.

Imi vine acum in minte primul contact cu PC (fostul PUR) si oamenii de acolo care pentru fiecare abureala de eveniment beneficiau imediat de mediatizare la Antena 1.

Cu tristete constat ca aceasta putere – presa – chiar ii manipuleaza pe oameni.
Articole prost scrise, mincinoase si adesea contradictorii trec de filtrul increderii si al ratiunii, caci la un moment dat un om de bun simt ajunge sa se intrebe: „Daca nu ii cred nici pe astia, atunci pe cine sa mai cred?”.

Citeam intr-o zi despre Elena Udrea. Ma gandeam: stiu si eu daca e proasta sau destepta tipa asta??? Dar ce are a face inteligenta ei cu faptul ca e blonda si bine imbracata? Poate ca nici nu e blonda, s-a vopsit doar ca ii place. Oricum presa a avut grija sa puna intre Elena Udrea si blonda un semn mare de egal.
Oare la atat ne reducem noi ca cititori si ei ca si ziaristi?

Un lucru ma frapeaza la documentarea ziaristilor romani: de ce sunt mereu citate persoane alcolice, sarace si rautacioase?
Intotdeauna se gaseste cineva care sa vorbeasca de rau, dar niciodata de bine.

In loc de epilog:
mi-am format un obicei din a citi comentariile articolelor. Ma gandesc ca, daca autorul a fost subiectiv si selectiv, macar opiniile cititorilor sunt mai rationale si mai apropiate de adevar.
Ma doare invidia si rautatea cititorilor, in special fata de cei care au reusit in viata.