Despre iubire si realitate

Vorbeam asa, mai de mult, cu o amica poloneza care sta sa aleaga intre doi gagii despre viata si relatii. Ea in dilema, nu stia ce sa aleaga, eu ii citam din „intelepciunile lui Florii”, o baba bine la care am locuit in primul an de facultate. Am apreciat-o pe Florii, multi ani mai tarziu, cand judecatile pe care le emitea s-au adeverit in practica, iar eu am inceput sa inteleg adevaratul sens al sfaturilor despre barbati, iubire, casatorie si viata, pe care ni-le dadea. Cand esti tanar si naivitatea inca isi mentine aura fericirii in capului jurul tau, parca astepti ca dragostea sa iti  bata la usa, sa iti pice din cer si orice posibil chip intalnit pe strada e o posibila iubire la prima vedere. Doar ca atunci nu te cunosti pe tine si nici pe cei din jur, si mai trece o vreme pana incepi sa intelegi ce vrei de fapt, ce iti place, ce nu iti convine si cam cum ai vrea tu sa arate lucrurile asezate in viata ta. Si parca, cu cat te cunosti mai bine, cu atat chipurile sunt tot mai palide si iubirea aia la prima vedere, nu prea mai are ce cauta in viata ta. Echilibrul e undeva la mijloc, as zice eu, caci e frumos sa te indragostesti, sa tresari, sa zbangai, sa te doara stomacul, ca se incoarda muschii prea tare, cand te intalnesti cu el. E frmos sa iubesti, sa faci acte eroice si nebunesti, mai tari ca in filmele americane...DAR inainte sa te indragostesti, trebuie sa te uiti un pic in jur, sa te uiti asa un pic mai bine si sa privesti, chiar daca nu vrei sa deschizi ochii, sa privesti din alta perspectiva alesul pentru care vrei sa munti muntii din loc. Nu de alta, dar cam dupa 2-3 ani asa, fluturii aia dispar din stomac, ca sunt fara garantie vesnica, doar temporari, iar tresaitul de fericire s-ar putea transforma intr-un tresait de stres. Stiu, nu pare reala varianta pentru cei cu capul in nori, dar totusi se intampla, lucrurile se schimba, iar daca din greseala nu te aflii pe calea potrivita, odata intrata pe poarta vietii cu un „da”, ai cam luat teapa. O teapa cam urata pentru unii, cand mai au inca cateva guri de hranit si mai fericita pentru altii, daca nu s-au aventurat prea mult si mai pot face inca cale intoarsa.

Si de aia ne zicea noua Florii, sa ne uitam bine la gagiul nostru, dar sa ne uitam si pe langa el, la tatal lui, la familia lui, sa vedem cum traiesc, ce fac si ce vor de la viata. Nu de alta, dar intr-o buna zi s-ar putea sa traim si noi tot asa. Sa cascam bine ochii la cuibul in care traiesc, la ce meserii au, la ce fac in timpul liber, daca au un hobby sau poate o gradina sau poate sunt campioni la vizionat programe TV. Ne mai zicea ea sa cascam bine ochii la tatal gagiului nostru, daca are chelie, daca are burta, daca ajuta in casa, cum isi trateaza sotia, cum ii vorbeste si ce face, caci asa v-a arata si gagiul nostru peste ani si cam in acelasi mod se v-a comporta cu noi, daca il vom ridica la rangul de sot. Da, familia iubitului e o oglinda spre viitor. Trebuie privita bine si adanc, vazute detaliile ce scapa la prima vedere. Eu zic ca trebuie privita atenta si mama, mama ce ne-ar putea fi intr-o zi soacra. Trebuie privite bine activitatile ei, ce face si cum face ea, caci din ce am observat eu, un baiat la care mama i-a facut mereu patul, i-a servit intotdeauna mancarea calda si i-a spalat de fiecare data hainele murdare, v-a pretinde acelasi tratament si din partea sotiei, chiar daca ea castiga mai bine decat el, locuieste in casa cumparata de ea si pe langa jobul de cariera mai e si mama de cariera la trei copii. Daca nu a ridicat un deget cand a fost mic, nu-l v-a ridica nici atunci cand v-a fi mare. Da, sunt si exceptii, dar nu am sa vorbesc despre ele, sunt cazuri particulare, nascute din animite situatii, cateodata extreme. Se intalnesc si nu prea, depinde de noroc.

Candva am cunoscut un baiat, mi-a placut mult de el si lui de mine, dar am inteles repede ca nu putem fi impreuna, cand mi-a povestit ce asteptari are el de la viitoarea nevasta, care pe langa ca trebuie sa fie frumoasa si destepta, mai trebuie sa si-l ingrijeasca (pe el si pe familia ce va avea sa vina), sa-i calce, sa-i spele, sa-i gateasca, sa-i curete si sa-i lustruiasca, toate acestea in timp ce are un servici cu o norma intreaga si castiga acceptabil. Eu i-am spus sincer ca nu ma deranjeaza serviciul, si de aia fac o scoala, ca sa invat si sa pot munci, insa in ceea ce priveste treburile domestice pe cont propriu, nu prestez de una singura. Si asta a fost.

Intre timp el s-a casatorit cu o „femeie pe gustul lui”, de care e relativ multumit, si drept dovada capabil sa o ignore o seara intreaga (caci nu stiu cum se face, dar multi barbati isi pierd interesul pentru femeile ce ii tin in spate, dar si-l dezvolta pentru cele independente), iar eu mi-am facut reclama ca nu stiu sa gatesc, doar ca sa vad cum reactioneaza gagii mei si pretentiile lor.

Coconul

Traim intr-un cocon fictiv.  Ma intreb cateodata daca acesta a fost dintotdeauna rostul omenirii, sa isi faca un cocon in care sa isi inventeze realitati? Oare mereu a existat acest cocon in jurul carorauia se invarte „lumea” ireala? Cu siguranta sunt oameni care traiesc in afara lui, sunt oamenii ce intra in contact cu natura, cu realitatea, ce cunosc secretele pamantului si invata din intelepciunea naturii.

Insa ei sunt putini, caci noi majoritatea suntem prea prinsi si prea fanatici in realitatea coconului nostru, care de fapt nu reprezinta nimic. Si atunci noi uitam de adevar, uitam de sens si viata. Da, stiu e deja un cliseu sa te gandesti la oamenii aceaia care isi cauta apa si mancare ca scop al vietii lor, in timp ce noua ni-se prezinta posete si rochii la reducere si suntem manati sa cautam prin ele ca scop al vietii noastre. E un cliseu a ne aminti de cei pentru care cititul este un lucru deosebit, in timp ce noi suntem bombardati de lumea virtuala, in care suntem invitati sa traim si sa visam. Si uite asa, mai cumparam o sticla de plastic cu apa de la robinet in ea, pe care scrie ca 0,001% din castiguri merg spre copii defavorizati, nu de alta, dar sa ne mai eliberam de vina. Si ne intoarcem la ale noastre si iar vorbim de lumea ireala, cu vedete si fete, cu bani si masini, cu aur si sclipiri si iar e reducere la mall si ce film fantastic si trebuie sa-mi cumpar neaparat ceaiul de slabit din reclama.

Loverboy – filme romanesti si filme americane

La televizor clasicul film american bazat pe stereotipuri, menit sa improspateze moralul americanilor de clasa mijlocie, daca tot au dat banii pe billet. El, faima liceului, capitanul echipe de fotbal, are gagica blonda, e iubitor de carne si-i mandria lui tata burtos, ala cu berea in mana. Ea, tocilara liceului pe care nu o baga nimeni in seama, singura si virgina, cu aspiratii de Yale, plictisitoare, dar de fapt misto. Finalul clasic, se indragostesc, se iubesc, intra amandoi la colegiu si mai si calatoresc in jurul lumii. Fantastic, nu-i asa? Daca mai adaug ca in film apare si un negru, iar fitoasa liceului e umilita la bal, finalul e perfect.

Un final mai perfect decat asta nu se poate. E finalul pe care i-l reprosa un comentator filmului Loverboy (2011), finalul american atat de asteptat, spectaculos si fericit, la care tanjeste spectatorul, ce inca mai crede in Mos Craciun.

De ce romanii au mereu finalurile astea triste, se lamenteaza un alt comentator, pentru ca el sa dea mai apoi verdictul – (sunt) „inspirate din realitate”. Doar ca nu ne place realitatea si unii inca mai astepta continuare. Mai asteapta ca printul sa se razgandeasca, ca de fapt e bun si nu e rau, ca o iubeste si de data asta e diferit. Ei asteapta sa i-se aprinda si printului roman beculetul, sa il loveasca sclipirea, sa se transforme, sa se schimbe. Ei asteapta sa vada un print de vise, un print american. Doar ca printul american are un alt rol, rolul de a invinge frustrarile clasei mijlocii ce da banii pe bilet, in timp ce printul roman are rolul sa de a ii educa pe cei care nu isi permit de fapt biletul.

Realitate vs fictiune

Ii arat unei cunostinte (poloneze) un text de-al meu, tiparit pe niste coli. Dintre toate cuvintele intelege doar unul: sex. Ma intreaba ce inseamna si daca inseamna acelasi lucru ca si in poloneza. Ii marturisesc indiferenta ca da.
Ea ramane surprinsa, se socheaza o clipa, iar apoi trage concluzia: scrisesem o poveste de iubire, barbatul din poveste nu e sotul meu, iar in text era inclus cuvantul sex.
In mintea ei se formeaza instinctiv o gaura, uriasa si adanca, un mix in care aceste elemente sunt de neconceput. Explicatiile ulterioare, despre cuvant si contextul total diferit (de ceea ce credea ea) in care a fost folosit sunt primite cu dezinteres. Conexiunea s-a facut si ca o sudura eterna, nu mai poate fi modificata.
Din strafundurile mintii scobeste cu greu, catre propriul sot o intrebare:
- Tu te-ai supara daca as scrie o poveste, despre altcineva in care ar aparea cuvantul sex?
Deja nu mai intelege ca povestea e poveste si realitatea realitate. Nu mai face diferenta intre fictiune si concret. Autorul ii sta in fata, iar cum autorul e concret, la fel de concret e si textul si cuvantul. Nu mai are importanta ca povestea e fictiune.

****
La teatru am avut o povestioara de interpretat. Ceva despre o sotie si un sot, se cearta, se omoara si gatesc ceva din carnea celuilalt. O idee banala, ireala, abstracta de pus in scena.
Am facut-o cu zambete, cu relaxare in moduri cat mai originale. Un joc, un exercitiu de regie si interpretare.

In particular am avut proasta inspiratie sa povestesc povestioara. Un fir horor s-a desprins din ochii care urmarisera atatea filme aburitoare de amor si crime, pasiune si cruzime.
A urmari pe altii la televizor e ok, dar al asculta pe cel de langa tine cand iti povesteste ca a pus in scena, ceva asemanator e mult prea complicat.