Filme si clisee

Am urmarit intamplator filmul Monte Carlo. Actiunea e ceva de genul: trei americance de familie medie (doua cu liceul si una la colegiu) merg la Paris, unde una dintre ele este confundata cu o bogatasa englezoica. Cu spirit de aventura profita de confuzie, zboara la Monte Carlo si se bucura de atentiile, darurile si beneficiile averii.

Pe langa cliseele despre dragoste (cum ca dragostea iti schimba personalitatea si te transforma in cu totul o alta persoana), despre bogati si saraci (cum ca bogatii is rai si expeditori, in timp ce saracii is buni si atenti cu toata lumea), despre chelneri (cum is ei umiliti pentru ca trebuie sa iti ia farfuria din fata dupa ce ai terminat de mancat, si aici se trage un cadru cu fata trista si umila a unei chelnerite), mai apar in film si clisee despre Romania, ai carei bieti copii au nevoie de actiuni de caritate si voluntari americani, ce au terminat cu brio liceul.

Cea mai penibila secventa din film e la final, cand apare scris cu litere mari ROMANIA, in care vine americanca cu liceul luat sa faca actiuni de voluntariat, in contrast cu secventa in care sora ei chelnerita (tot cu liceul luat), nu e capabila sa se integreze la o petrecere „putin mai eleganta” si prefera sa adune farfuriile, munca la care de altfel se pricepe de minune.

Dupa mine un final mult mai bun ar fi fost acela in care voluntara si-ar fi exercitat munca incercand sa-si educe sora in taina bunelor maniere, a limbii franceze si a culturii generale, (lucruri pe care eu le-am invatat urmand scoala din Romania, aia fata voluntari), doar in caz ca mai nimereste pe la vreo petrecere selecta.

Am gasit filmul ofensator, pentru mine, ca fost elev si student al scolilor romanesti. Nu avem noi cel mai bun sistem de invatamant, insa am ramas cu doua limbi straine in urma lui, cu notiuni de cultura generala si bune maniere, in asa fel incat, atunci cand am participat la o petrecere mai eleganta, in compania francezilor, englezilor, americanilor si asa mai departe, sa stiu cum sa ma comport, nu sa ma pun sa adun farfuriile de pe masa in lipsa de ocupatie. Si asta e valabil nu doar pentru mine, dar si pentru multi alti romani, absolventi de scoli romanesti, pe care ii cunosc.

Touché?

Merci de non-invitatie

Candva aveam un amic si o amica. Amica mi-se parea o tipa misto, interesanta, vorbareata si de viata. Din pacate, amica mea avea ghinion in dragoste, asa ca eu m-am gandit (v-ati prins deja?), sa fac ca si in filmele americane cu bugete mari si povesti banale, adica sa-i fac cunostinta cu amicul. Amicul era mai amic, decat amica amica, avand cu el o relatie mai apropiata, il invitam de fiecare data la petrecerile mele, il vizitam intotdeauna de ziua lui cu o sticla de vin, il sunam in caz de probleme auto si il transportam la recuperare cand avea piciorul rupt. In fine, amic sincer si pe bune.

Deci, cu putin ajutor impricinuitii, amicul si amica, s-au cunoscut, s-au placut si s-au luat, exact un an mai tarziu. Ce frumos, nu-i asa? Gresit! De fapt naspa, naspa rau de tot pentru mine, atat de naspa ca de data asta nu imi voi uita lectia.

Deci, din clipa in care s-a vazut in rochie alba, cu un buchet de flori ofilite in mana si cu un da in urechi, amica mea, cea simpatica, si-a schimbat naravul, lasand in urma vesmantul de domnisoara cool si imbracandu-l pe cel de doamna cotoroanta. A inceput prin a face ordine in casa si in viata amicului, alegandu-i mobila si excluzandu-i rand pe rand amicii, locul lor fiind luat de amicii ei. A inceput cu cei singuri, care nu erau intr-o relatie, si care i-ar fi stricat probabil armonia de cupluri, necesara la reuniunile date de ei. Eu, cum eram prietena si cu ea, si intr-o relatie de cuplu, nu m-am trezit pe faras, dar constatam trista ca persoanele misto cam dispareau treptat din cercul lor.

Dupa ce a nascut, amica a devenit o mamica iritata, la tot ceea ce era in jurul ei, intreband insistent intervale regulate de timp: si voi cand faceti un copil?, dar va doriti un copil?. Incepusem deja sa ne vedem rar, eu o sunam, ea nu prea, eu o tot invitam, si cateodata ea mai venea, insa doar ca sa-mi remobileze casa, cu texte de genul: cartile astea aici nu au ce cauta, cel putin doua rafturi trebuie sa fie goale acolo jos, cablurile nu pot fi la vedere, priza trebuie ascunsa, etc., in concordanta cu nevoile copilului meu fictiv, pe care ea dorea ca eu sa-l nasc in secunda urmatoare, ca sa-i avem de aceeasi varsta.

Nu am inteles insistentele ei, pana la aniversarea lui, la care intotdeauna mergeam cu vinul si la care am fost invitata sa nu imi fac aparitia, deoarece sunt invitati doar prietenii lor cu copii.

Am ramas trasnita asa pe moment, tinand cont ca: al lor copil are de abia 1 an si nici cel mai mic habar ca is copii in jur lui sau nu, era totusi onomastica lui, iar eu i-am invitat intotdeauna.

Mda, asta e viata, daca nu vii la pachet dupa o vreme nu te mai ia nimeni. Daca la inceput esti stresata sa-ti gasesti partenerul, mai apoi esti streasata sa nasti copilul. Trebuie sa-l produci la foc automat in concordanta cu cerintele celorlati. Doar ca pe mine nu a stat nimeni sa ma intrebe ce imi doresc si cand.

Asa ca, am deschis sticla de vin, le-am multumit in gand de non-invitatie si am rememorat zicala „facerea de bine, f...... .. ... ........”, pe care o cam uitasem.