Romania incotro?

Am plecat de cativa ani din Romania. Am lasat atunci in urma oameni apropiati, cu care azi nu mai patrez legatura, si o stare a lucrurile, pe care acum nu o mai gasesc in societatea romaneasca. Oamenii s-au indepartat, si oricat as fi incercat ei sa mai tin cu ei legatura, interesul „poarta fesu”, iar daca esti departe, nu mai poti satisface nici un interes. Sau poate ma insel, si sunt atat de ocupati, ca nici macar nu au timp odata pe an, sa imi raspunda la emaiul trimis cu urari de ziua lor. Poate ar fi trebuit sa-i sun? Dar la ce folos, daca nu imi raspund la telefon.

Starea de fapt a societatii din Romania s-a degradat cumplit in ultimii ani si oricat as incerca, nu mai reusesc sa ma identific cu ea. Sunt depasita de ceea ce se intampla, de coruptia evidenta care nu deranjeaza pe nimeni, de pitipoancele din media si admiratia idiotilor pentru ele, de mita care se da si se incaseaza cu seninatate, de starea lucrurilor si degradarea morala a oamenilor. Gasesc unele lucruri absurde si ilogice, un par in ochi, care pe mine ma deranjeaza cumplit si ma intristeaza pana la lacrimi, in timp ce altii nu il simt.

Ma intristeaza puternic aceste schimbari nefaste din societatea romanesca si observ ca nu doar pe mine, vad ca sunt si altii care scriu despre ele, sunt nervosi, iritati si au un singur gand: vor sa plece. Ma intreb de multe ori, daca m-as mai intoarce sa locuiesc in Romania.

E un frig cumplit in Polonia, o vara cainoasa cu ploaie si vant in iunie, un sezon scurt, in care nu cresc nici caise, nici pepeni si nici piersici. Dar e o stabilitate, o directie, o realitate, o lume, in care pana la urma iti gasesti drumul, poate chiar dreptatea. O lume in care nu te lupti la nesfarsit cu absurditatile.