Senzatia de voma a fost prima care mi s-a instalat in stomac dupa vizionarea filmului. A urmat una de amar sec in gura. Si greata. Greata eterna, adanca si persistenta.
O clipa de intelepciune si mi-am dat seama ca am urmarit o porcarie de film.
Probabil arta pe care nu o inteleg, vor zice criticii, dar mie imi vine sa vomit pe arta asta la propriu.
Vina mea e ca traiesc filmul, vor zice nepasatorii, insa de mult nu mi s-a intamplat sa simpt amareala asta in gura si mintea-mi bulversata.
Si-a atins scopul, vor zice promotorii, insa daca scopul filmului a fost sa produca greata, cu siguranta a reusit.
Si revine iar intrebarea despre arta.
Ce poate fi numit arta? O porcarie, un lucru inteligent, o idiotenie, ceva frumos?
E arta o stare de placere sau o stare de disconfort?
E arta orice idiotenie despre o nebuna transpusa pe ecran?
Si da, am inteles nu stiu cate sensuri ale filmului, dar nu asta ma deranjeaza. Ma deranjeaza felul in care sensurile au fost transpuse pe un ecran.
Tragand linie ajung la concluzia ca am cazut in plasa.
Am citit despre film, mi-a starnit curiozitatea si am decis sa-l vad.
Mare greseala ca nu am citit si comentariile la articole.
