- bluza
- libelule (bratara si cerceii)
- crema
- poseta
vineri, 24 decembrie 2010
Ce-am impachetat pentru Mos Craciun
- atlas
- cravate
- plovere
- cosmetice
- dictionar
- ciocolata
- jucarii
Wigilia (masa din Seara de Ajun)
Wigilia este masa din seara de ajun, ce se sarbatoreste in PL pe 24 Decembrie, de obiceiu, dupa lasarea intunericului si aparitia primei stele pe cer.Pe masa se aseaza 12 feluri de mancare, simbolizand cele 12 luni ale anului, din care fiecare trebuie sa guste, toate de post (adica fara carne). Din meniu nu lipseste supa de sfecla rosie, crapul sau pierogi. In functie de zona, se manaca de asemenea saramura de peste sau pastrav.
La masa se aseaza intotdeauna o farfurie in plus, pentru un eventual strain, care daca ar bate la usa ar fi bine primit si servit cu bucatele mesei din ajun.
Ospatul incepe cu citirea Evangheliei, dupa care este rostita o rugaciune (de obicei Tatal Nostru), urmata de impartirea painii sfinte – opłatek – paine nedospida facuta din faina si apa.
Fiecare ia in mana cate o bucata si o imparte cu ceilalti, insotita de urari de sanatate, fericire, etc.
Dupa aceea se aseaza toti in jurul mesei, manca, canta si la sfarsit isi impart cadourile.
luni, 20 decembrie 2010
Traditii de Craciun
In fiecare an in preajma Craciunului undeva acasa, in RO, romanii mei tau porcul. Gatesc din el carnati, cardobosi, tobe, slanina afumata, jumeri, sunca si alte minunatii, pe care le pun la congelat, la afumat sau la sarat, pana tarziu in primavara, cand apar primele legume si isi schimba bucatele din camara.
In fiecarea an, obiceiul lor se naste din aceeasi necesitate, de a-si asigura bunastarea lor, a copiilor si nepotilor, peste iarna grea si friguroasa. La tara sau la oras, scoliti sau analfabeti, frumosi sau urati, tuturor le e foame, toti au dreptul la hrana si cateodata porcul e norocul lor. Asa cum furnica din poveste isi aduna merinde, tot asa si romanul taie porcul, crescut de el sau cumparat, il imparte cum crede de cuviinta si se bucura caci va avea ce manca.
***
In fiecare an le povestesc polonezilor despre aceasta traditie minunata, necesitate imbinata cu obicei, iar ei melancolici imi raspund ca, candva, de mult si ei aveau aceasta traditie, taiau un porc sa aiba ce manca peste iarna, duceau si la vecini, sa aiba si ei ce manca, si se gospodareau fericiti fara sa moara de foame, cu bunatati neambalate in plastic, neconservate si ne aromatizate cu E-uri. Imi mai spun cu tristete cum obiceiul s-a pierdut, cum in vremurile noastre, se multumesc (caci nu au de ales) cu cumparatul de la magazin, la pret de promotie a trei felii de carnat, a catorva rosii apoase si a castravetilor fara de gust.
Sunca – aia din picior de porc, cruda si afumata, cum spaniolii mananca la aperitiv – nui de oricine, caci e la 80 de zloti (lei) kilogramul.
Cei mai instariti bat drumurile de tara, cateodata si 100 de km dus si 100 intors, numai sa ajunga la vreun fermier sau restaurant de tara, in care inca se mai vand produse locale, faimoasa untura amestecata cu carne, smalec pe poloneza, carnati sau cate un cardabos (kaszanka).
***
In fiecare an citesc in presa din tara, despre obiceiul barbar, rusinos si primitiv al taiatului porcului. Ma arde pe creier si in inima fiecare cuvant, ma intristeaza pana la suferinta degetele acide ale cate unui „ziarist” ce se inflacareaza in a ne omora incet si sitematic traditiile, an de an, in a ne convinge ca suntem barbari, doar pentru ca la baza piramidei nevoilor se afla mancarea, ca suntem prosti doar pentru ca mai avem o resursa de hrana in afara de cea aflata pe rafturile mucegaite ale supermarketurilor.
In fiecare an citesc comentariile scrise in sila, de oameni ce si-au uitat originea, pentru care sarbatorile se traduc in pungile cu marca Zara, asezate alfabetic sub bradul de plastic, cu globuri de aceeasi culoare, fara colindatori si cozonaci. Ei nu inteleg traditia, decat pe cea americana, in care cumparaturile sunt sfinte, iar mancarea se ia doar de la fast food.
Ei nu inteleg ca ce avem noi mai sfant, mai special si de valoare sunt traditiile si obiceiurile, fara de care suntem doar forme fara fond.
In fiecarea an, obiceiul lor se naste din aceeasi necesitate, de a-si asigura bunastarea lor, a copiilor si nepotilor, peste iarna grea si friguroasa. La tara sau la oras, scoliti sau analfabeti, frumosi sau urati, tuturor le e foame, toti au dreptul la hrana si cateodata porcul e norocul lor. Asa cum furnica din poveste isi aduna merinde, tot asa si romanul taie porcul, crescut de el sau cumparat, il imparte cum crede de cuviinta si se bucura caci va avea ce manca.
***
In fiecare an le povestesc polonezilor despre aceasta traditie minunata, necesitate imbinata cu obicei, iar ei melancolici imi raspund ca, candva, de mult si ei aveau aceasta traditie, taiau un porc sa aiba ce manca peste iarna, duceau si la vecini, sa aiba si ei ce manca, si se gospodareau fericiti fara sa moara de foame, cu bunatati neambalate in plastic, neconservate si ne aromatizate cu E-uri. Imi mai spun cu tristete cum obiceiul s-a pierdut, cum in vremurile noastre, se multumesc (caci nu au de ales) cu cumparatul de la magazin, la pret de promotie a trei felii de carnat, a catorva rosii apoase si a castravetilor fara de gust.
Sunca – aia din picior de porc, cruda si afumata, cum spaniolii mananca la aperitiv – nui de oricine, caci e la 80 de zloti (lei) kilogramul.
Cei mai instariti bat drumurile de tara, cateodata si 100 de km dus si 100 intors, numai sa ajunga la vreun fermier sau restaurant de tara, in care inca se mai vand produse locale, faimoasa untura amestecata cu carne, smalec pe poloneza, carnati sau cate un cardabos (kaszanka).
***
In fiecare an citesc in presa din tara, despre obiceiul barbar, rusinos si primitiv al taiatului porcului. Ma arde pe creier si in inima fiecare cuvant, ma intristeaza pana la suferinta degetele acide ale cate unui „ziarist” ce se inflacareaza in a ne omora incet si sitematic traditiile, an de an, in a ne convinge ca suntem barbari, doar pentru ca la baza piramidei nevoilor se afla mancarea, ca suntem prosti doar pentru ca mai avem o resursa de hrana in afara de cea aflata pe rafturile mucegaite ale supermarketurilor.
In fiecare an citesc comentariile scrise in sila, de oameni ce si-au uitat originea, pentru care sarbatorile se traduc in pungile cu marca Zara, asezate alfabetic sub bradul de plastic, cu globuri de aceeasi culoare, fara colindatori si cozonaci. Ei nu inteleg traditia, decat pe cea americana, in care cumparaturile sunt sfinte, iar mancarea se ia doar de la fast food.
Ei nu inteleg ca ce avem noi mai sfant, mai special si de valoare sunt traditiile si obiceiurile, fara de care suntem doar forme fara fond.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)