Despre monarhie cu britanici

Pana acum am cunoscut mai multe persoane din UK, dar mai apropiate mi-au fost doar trei: doi englezi si o scotianca. Cunoscandu-i relativ bine, mi-am permis sa le pun cateva intrebari si despre monarhie, regina si printesa Diana, din dorinta si fascinatia mea de a afla parerea lor „autorizata”, de „supusi ai coroanei”. Desi sunt trei caractere diferite, cu profesii si principii de viata diferite, mi-au raspuns aproape la fel.

Toti trei asociau monarhia si regalitate cu regina Elisabeta a II-a, aveau o parere neutra despre Diana, pe care nu o idolarizau, ci mai degraba o compatimeau. Toti trei s-au declarat neutrii in ceea ce priveste monarhia, nu erau nici pro nici contra ei, si o considerau mai degraba un lucru bun pe motive strict economice – atrage turisti, fiind principalul ingredient cu care iese in evidenta UK. Un ingredient transformat intr-o afacere infloritoare de multi supusi, care in opinia conationalilor lor erau mai putini monarhisti in credinte si mai mult monarhisti in afaceri.

Filme si clisee

Am urmarit intamplator filmul Monte Carlo. Actiunea e ceva de genul: trei americance de familie medie (doua cu liceul si una la colegiu) merg la Paris, unde una dintre ele este confundata cu o bogatasa englezoica. Cu spirit de aventura profita de confuzie, zboara la Monte Carlo si se bucura de atentiile, darurile si beneficiile averii.

Pe langa cliseele despre dragoste (cum ca dragostea iti schimba personalitatea si te transforma in cu totul o alta persoana), despre bogati si saraci (cum ca bogatii is rai si expeditori, in timp ce saracii is buni si atenti cu toata lumea), despre chelneri (cum is ei umiliti pentru ca trebuie sa iti ia farfuria din fata dupa ce ai terminat de mancat, si aici se trage un cadru cu fata trista si umila a unei chelnerite), mai apar in film si clisee despre Romania, ai carei bieti copii au nevoie de actiuni de caritate si voluntari americani, ce au terminat cu brio liceul.

Cea mai penibila secventa din film e la final, cand apare scris cu litere mari ROMANIA, in care vine americanca cu liceul luat sa faca actiuni de voluntariat, in contrast cu secventa in care sora ei chelnerita (tot cu liceul luat), nu e capabila sa se integreze la o petrecere „putin mai eleganta” si prefera sa adune farfuriile, munca la care de altfel se pricepe de minune.

Dupa mine un final mult mai bun ar fi fost acela in care voluntara si-ar fi exercitat munca incercand sa-si educe sora in taina bunelor maniere, a limbii franceze si a culturii generale, (lucruri pe care eu le-am invatat urmand scoala din Romania, aia fata voluntari), doar in caz ca mai nimereste pe la vreo petrecere selecta.

Am gasit filmul ofensator, pentru mine, ca fost elev si student al scolilor romanesti. Nu avem noi cel mai bun sistem de invatamant, insa am ramas cu doua limbi straine in urma lui, cu notiuni de cultura generala si bune maniere, in asa fel incat, atunci cand am participat la o petrecere mai eleganta, in compania francezilor, englezilor, americanilor si asa mai departe, sa stiu cum sa ma comport, nu sa ma pun sa adun farfuriile de pe masa in lipsa de ocupatie. Si asta e valabil nu doar pentru mine, dar si pentru multi alti romani, absolventi de scoli romanesti, pe care ii cunosc.

Touché?

Republica sau monarhie

Am observat ca de cateva luni romanii au devenit obsedati de fostul rege, Mihai (nu Mihai I cum zicea o reporterita pe la PRO TV, pentru ca nu Mihai al-II-lea nu exista si poate nici nu v-a exista).

Oameni buni, in primul rand, regele nu e rege, pentru ca el a abdicat, acum multi, multi ani, cand eu nu eram nici macar in planuri (ca si majoritatea dintre voi), deci in concluzie el e fostul rege, pentru ca renuntat la statutul de rege, in momentul in care a abdicat.

In al doilea rand, Romania e o republica si nu un regat, de multi, multi ani sau cel putin de cand ma stiu eu. O republica cu mai multe forme de guvernare (ex. socialista, actualmente democratica), ce a trecut prin anumite transformari, insa este republica si nu monarhie.

Pe de o parte inteleg excitatia presei, ea cauta mereu subiecte, iar subiectul fostului rege si a familiei lui nu a fost inca pe deplin exploatat, ceea ce presa incerca acum din greu sa indrepte.

Inteleg si excitatia unor oameni simpli, dezamagiti de calitatea si factura politicienilor romani, pe care tot ei i-au votat, pe criterii de rudenie (da, asa se voteaza majoritatea primarilor in comunele romanesti, sau nu stiati?) sau necunoscand posibilitatea anularii votului (care se traduce prin: nu sunt de accord cu niciunul dintre candidati), insa nu inteleg exacerbarea generala pe tema fostului rege.

Nu ma astept ca toata lumea sa cunoasca formele de guvernamant sau doctrinele politice, insa parca nimeni nu a citit un pic de istorie. E acolo, nu de umplutura, ci ca sa ne ghideze pasii spre viitor, invatand din faptele trecutului.

Inteleg dezamagirea generala, si eu sunt dezamagita de ce se intampla in Romania si as vrea sa ii ajut cumva pe cei de acasa, sa aiba o viata mai buna, insa a sari din lac in put, nu e solutia ideala. A imbratisa ceva ce nu cunosti (in acest caz monarhia), doar pentru ca e in trend 9doar s-au casatorit Will cu Kate anul asta, si toate gospodinele au stat cu nasul in televizor), nu mi-se pare a fi o solutie. Romanii si Romania trebuie sa isi construiasca (asterne patul) pe situatia prezentului pentru viitor, nu sa isi distruga prezentul pentru a ajunge la ruinele trecutului.

Expresii romanesti vs. expresii poloneze – cu explicatiile de rigoare

Expresie la romani: Barbatul este oglinda femeii.

Ce inteleg romancele: ca femeia ar trebui sa-si trateze barbat mai bine ca pe ea insusi, doar este „oglinda ei”, adica: spalat, calcat, gatit.

Expresie la polonezi: Femeia este ornamentul barbatului.

Ce inteleg polonezele: ca barbatul ar trebui sa-si trateze femeia ca un obiect de pret, fiind de fapt cel mai valoros „ornament” al lui, adica: ingrijita, dichisita, adorata.

Clatite americane sau clatite groase

Am mancat prima data clatite „americane” in Turcia. Erau servite la micul dejun alaturi de gemuri, fructe si miere. Probabil nu au nimic in comun cu America, insa imaginea lor imi este familiara din filmele americane, cinci clatite groase stropite cu sirop.

Asa ca, am cautat reteta pe internet si am gasit una pe un site american. Am mai schimbat-o un pic si mi-a iesit asa ceva:

Pentru doua portii:

- o cana de lapte
- o cana de faina
- un ou
- o piersica mare (poate fi si din compot) sau doua piersici mai mici
- o lingurita de scortisoara
- o lingurita de coaja de lamaine rasa

Se pun toate ingredientele intr-un blender si se mixeaza 2 minute la viteaza maxima, dupa care se prajesc clatitele la foc mediu, de preferinta intr-o tigaie de teflon, cu foarte putin sau fara ulei.

Pentru umplutura se poate folosi sirop de artar, miere, gem, banane, struguri sau capsuni.

Pentru un strop de diversitate piersicile din compozitie pot fi inlocuite cu mere.

Pofta mare!