La televizor clasicul
film american bazat pe stereotipuri, menit sa improspateze moralul americanilor
de clasa mijlocie, daca tot au dat banii pe billet. El, faima liceului,
capitanul echipe de fotbal, are gagica blonda, e iubitor de carne si-i mandria
lui tata burtos, ala cu berea in mana. Ea, tocilara liceului pe care nu o baga
nimeni in seama, singura si virgina, cu aspiratii de Yale, plictisitoare, dar
de fapt misto. Finalul clasic, se indragostesc, se iubesc, intra amandoi la
colegiu si mai si calatoresc in jurul lumii. Fantastic, nu-i asa? Daca mai
adaug ca in film apare si un negru, iar fitoasa liceului e umilita la bal, finalul
e perfect.
Un final mai perfect
decat asta nu se poate. E finalul pe care i-l reprosa un comentator filmului
Loverboy (2011), finalul american atat de asteptat, spectaculos si fericit, la
care tanjeste spectatorul, ce inca mai crede in Mos Craciun.
De ce romanii au
mereu finalurile astea triste, se lamenteaza un alt comentator, pentru ca el sa
dea mai apoi verdictul – (sunt) „inspirate din realitate”. Doar ca nu ne place
realitatea si unii inca mai astepta continuare. Mai asteapta ca printul sa se
razgandeasca, ca de fapt e bun si nu e rau, ca o iubeste si de data asta e
diferit. Ei asteapta sa i-se aprinda si printului roman beculetul, sa il
loveasca sclipirea, sa se transforme, sa se schimbe. Ei asteapta sa vada un
print de vise, un print american. Doar ca printul american are un alt rol,
rolul de a invinge frustrarile clasei mijlocii ce da banii pe bilet, in timp ce
printul roman are rolul sa de a ii educa pe cei care nu isi permit de fapt
biletul.
