Libertatea si viata

Viata trece... in copilarie cu viteza melcului. Tin minte ca nu puteam sa scap de sentimentul de a-mi dori sa fiu mare, sa fac ce vreau, sa merg unde imi place, fara limite si restrictii. Mereu trebuia sa ma raportez la entitatea superioara, la reguli fara sens si ingraditoare. Ma visam ca zbor, imi doream sa zbor, sa-mi iau elanul, sa plec in alta lume, unde eu sa-mi conduc destinul, sa-mi aleg libera calea, sa visez, sa creez, sa fiu eu insumi.

In adolescenta si in primii ani ai tienretii viata trece ... neobservata. Scapata de sub rigorile si regulile parintilor, dar cu o unda social moralizatoare in minte, ce face mai mult rau decat bine, cautam naiva limitele dragostei. Surazatoare, cu libertatea pe buze si in gand, mergeam sa gasesc garduri, porti si lacate, ce aveau a-mi ingradi elanul, a-mi inchide cutezarea si a-mi fereca visarea. Credula, vedeam dragostea si libertatea mana de mana, bot in bot, insa ce aveam eu sa aflu dupa anii de libertate irositi in inchisoarea iubirii, e ca cele doua institutii nu sunt compatibile de fel. Poate doar in mintea mea, dar nu in suflet, in nici un suflet, nici al altora si nici al meu, caci daca ar fi sa mizez pe cartea sinceritatii, as spune ca da, gelozia, neincrederea si banuiala, sunt cariile iubiri, pe care lumea nu ne invata sa le vindecam, ci mai degraba sa le alimentam, sa le cultivam si sa le crestem la cote bolnave.

Odata scapata de lantul iubirii sufocante, am gustat iar libertea, doar pentru o clipa, caci sub impulsul dorintei, am vandut-o urmatorului venit, pe un pret mai bun, dar am vandut-o.

Apoi au trecut anii. Si tineretea s-a dus repede, mult prea repede, in timp ce ma incurcam in numaratul anilor, m-am trezit matura. La maturitate viata goneste cu o viteza ametitoare. Nu ai o clipa de respir, nu ai un moment de liniste, toate se duc si vin ca valurile ametitoare ale marii, ce lovesc turbate stancile. Pana sa te dezmeticesti iti dai seama ca e prea tarziu, dar inca se poate, sa ne grabim deci sa prinde un loc in trenul vietii imbelsugat cu de toate.

Si libertatea? ... odata urcata in tren, asezata pe un scaun, cu mainile pline de alte maini, am zarit-o pe geam. Ramasese pe peron, caci locurile din tren erau limitate.

Si atunci incepe lupta, ce pentru unii dureaza o vesnicie, iar pentru altii se termina dupa o secunda de reflexie si regret.

Sunt cei care ii impun sa alerge in spatele trenului, ii promit ca or s-o prinda cumva, s-o urce si pe ea in tren, sa-i faca loc, chiar daca loc nu mai e. Sunt si cei ce sar din tren, caci n-ar da libertatea pe nici o alta bogatie din lume, si sunt cei ce ii spun adio, in secunda de refletie, urmata de picatura de regret.

Nu e normal sa fim agresate.

Nu doar in Romania femeile sunt agresate, doar ca in Romania agresarea e acceptata ca parte a vietii cotidiene. A fi strigata sau fluierata pe strada e vazuta mai mult ca pe un compliment, decat o insulta, iar a primi o palma pe fund la primele ore ale zilei, cand te grabesti spre munca, e ca un salut de „Buna dimineata”. Nu vreau sa cad in paranoia americana, unde a spune despre o femeie ca e frumoasa echivaleaza un proces la tribunal si multi bani in munus pentru guraliv, insa am fost nu o data inghesuita in tranvai, de cate un muncitor necalificat de +40 cu o privire usor psihopatica. Odata eram cu o amica si individul (tulburat mental) ne-a inghesuit, pana am ajuns la capatul tranvaiului. Nu stiam ce sa mai face si am coborat. Eram naive si ne era rusine, auzisem ca se intampla, dar nimeni nu ne-am invatat cum sa reactionam. Nu ne-am spus nimeni ca ii putem tragem o geanta in cap (oricum o aveam mereu in dotare si era plina cu carti) sau ca putem urla la el. Insa ne-a spus multa lume ca se intampla, ca si cum ar fi un lucru normal. DAR NU E.

E atat de anormal, ca unul din primele lucruri pe care le-am auzit dupa ce m-am mutat in alta tara a fost ca „aici, romanii sau moldovenii te flueiera doar pe strada, in rest alti europeni nu”. E atat de anormal, ca dupa un an locuit intr-o alta tara, cand cineva mi-a pus mana pe fund din nou, m-am sperit si am urlat asa de tare incat s-a auzit pe toata strada, oamenii intorcandu-se spre mine speriati. Eram socata si revoltata, desi nu era prima data cand o pateam, doar ca uitasem de „normalitate”.