M-am saturat de propaganda pro copii

Dupa ce ti-ai gasit un gagiu, te-a cerut ala,ca nu a avut ce altceva sa faca, si tu ai zis DA in lipsa de ocupatie, te instalezi intre patru pereti proprii, si viata isi incepe chinul. E momentul in care apar amicii cu copii sau insarcinati, ce iti baga sugestii peste intrebari indiscrete, susoteli pe la colturi sau invitatii lipsa la petreceri (invitam doar cu copii, ca daca nu aveti va plictisiti – oricum te plictisesti si cu si fara). E momentul de propaganda ieftina cu „viata mea sunt ei”, „daca as putea as sta numai cu ei acasa”, „in sfarsit ma simt implinita” si alte chestii muieresti, ale femeilor care nu prea au ce face cu viata lor, dupa ce a venit printul calare pe bicicleta, au luat credit si s-au mutat la palat de doua camere, cu o baie si o bucatarie pe balcon. Da, exagerez, ca in Polonia palatele sunt de obicei noi si bucataria e una cu salonul, iar balconul e pustiu, ca nu ai voie sa-l inchizi oricum.

Dap, asta e propaganda standard. Dar hai ca iti faci si tu un copil, ca na, sa fii in randul lumii. Minunat, acum primesti invitatii la petreceri (plicticoase), deci invata sa cumperi cele mai actuale jucarii (li-se zice si cool, Hello Kity si ceva vampirite parca is la moda) si haine pe marimi potrivite (intotdeauna mai mari). Acum e momentul sa te simti implinit, mai ales dupa ce iti trece euforia hormonilor si incepi si tu sa te intorci in campul muncii. E in sfarsit timpul sa inveti sa strangi din dinti, si sa inveti sa faci fata cu bine crizelor de plans, nervi si alte mistere neelucidate ale copilului tau ce iti zbiara in urechi. Si cand esti tu tocmai in toiul invatamintelor, vine un moment de relax, cand tata supravegheaza copilul, tu iti bei in tihna ceaiul si langa tine se aseaza amica ta ce a produs deja doi plozi si il are pe drum pe al treilea:

-          Dar voi cand il faceti pe urmatorul? Te intreaba nevinovara si usor iritata ca ai ramas un urma cu norma sociala.

Ma uit la ea si ma intreb daca sa ii torn ceaiul in cap sau sa o compatimesc. O fi proasta de nu pricepe ca fericirea ei nu-i compatibila cu a mea si ca schimbatul scutecelor nu-i pentru mine preferabil oricarei alte activitatii in care ma simt libera si fara obligatii, sau chiar se simte in adancul ei atat de mizerabil, ca vrea sa mai aiba si alti parteneri de suferinta.

Din moment ce am auzit discursul asta dupa ce l-a nascut pe al doilea, tind sa cred ca e dusa tipa si ii spun ceva politicos (atat de politicos ca am si uitat ce in secunda urmatoare).

As fi putut sa ii zic ca nu toti pot sa aiba copii si asta e o intrebare indiscreta si bagacioasa, dar s-ar fi holbat in gol la mine fara sa inteleaga apropoul general. As fi putut sa ii zic ca la unii le ajunge unul si e chiar suficient, dar nu ar fi inteles masura, cand cuvantul de ordine e nimeareala, cati primesti, atatea vrei. Sau as fi putut sa ii torn doar ceaiul in cap, dar s-ar fi socat si ea si restul, si oricat de libertina as fi eu in viata, cred ca libertatea asta de actiune ar fi interactionat prea puternic cu libertatea ei de exprimare.