Am ajuns dupa-amiaza. Orasul calm, prafuit si obosit dupa o zi de munca. M-am ratacit pe aeroport, confuza de sosirile si plecarile din acelasi punct, dar atobuzul l-am gasit usor.
M-am asezat pe scaun si-am deschis ochii larg ochii asteptand minunatii.
Autobuzul s-a oprit in inima orasului, marcata cu cercuri de stele, intre cladiri inalte de sticla si otel. M-am coborat, facand restul drumului la pas pe stradute pietruite, admirand casele nobile, impodobite cu garduri de flori si gradini de lavanda.
Am ajuns intr-un cartier mixt de culori si limbi, in fata unei case albe, unde la primul etaj, intr-un apartament sic ma asteptau cu caldura prietenii.
Mi-am inceput a doua zi cu o plimbare prin parcurile verzi si pustii ale orasului, captivand in fotografii statui singuratice si copaci inalti. Am mai fotografiat niste rate, ceva ciori si am ajuns la Parlamentul European, unde orele de vizita deja expirasera. Am cautat spiritul vechi al orasului, intrand in cateva galerii si magazine de antichitati. Preturile m-au socat si am iesit asa cum am intrat, cu mana goala.
Ca in orice oras muncitoresc ce se respecta, la pranz agitatia e maxima, iar locurile la restaurant sau cafenele limitate. Dupa masa m-am indreptat spre Atomium, in apropierea caruia mi-a facut cu ochiul o cladire, inscriptionata cu numarul 5, ce-mi amintea de cartea 1984.
Atomium mi s-a parut superb in afara si plictisitor in interior, asa ca am luat un sorbet si am pornit spre un palat japoneza, urmat de o casa chineza.
Spre seara am pornit in cautarea faimosilor cartofi prajiti, oprindu-ma din cand in cand sa fac cate o poza tufelor de trandafiri, catarate pe fatadele caselor si florilor zambitoare de la fiecare fereastra.
Mi-am luat cosul de cartofi prajiti, frigaruile si berea belgiana si m-am asezat la una din mesele colorate, ale unui restaurant stradal. Mi-am adus iar aminte ca „ai nostrii” sunt peste tot cand un domn cu un acordeon in mana, ne-a agasat „discret” in frantuzeste, cerandu-ne insistent bani, dupa ce ne-a auzit vorbind romaneste.
Seara am mancat ciocolata cu gust speculoos, admirand poluarea de lumina de pe strazile orasului adormit.
A treia zi am pornit in cautare de antichitati si am dat peste o nunta, chiar in inima veche a orasului. Am fotografiat treptele bisericii impodobite cu inimioare albe, luate de vand pe aripile lui de vis si speranta. Am ascultat povesti despre mari personalitati venite la cumparaturile de unicaturi, rablagituri si vechituri cumparate de la batranii nostrii de la tara pe bani de nimic si vandute in buricul targului la Bruxelles la preturi cu multe zerouri in coada.
Am nimerit si in toiul unui festival, dar nu am mai prins impartitul bomboanelor asa ca mi-am indreptat pasii obositi spre casa.
Am plecat inainte de pranz, dupa ce mi-am imbratisat cu drag prietenii adorabili, gazde perfecte si o companie de buna dispozitie & umor.
M-am asezat pe scaun si-am deschis ochii larg ochii asteptand minunatii.
Autobuzul s-a oprit in inima orasului, marcata cu cercuri de stele, intre cladiri inalte de sticla si otel. M-am coborat, facand restul drumului la pas pe stradute pietruite, admirand casele nobile, impodobite cu garduri de flori si gradini de lavanda.
Am ajuns intr-un cartier mixt de culori si limbi, in fata unei case albe, unde la primul etaj, intr-un apartament sic ma asteptau cu caldura prietenii.
Mi-am inceput a doua zi cu o plimbare prin parcurile verzi si pustii ale orasului, captivand in fotografii statui singuratice si copaci inalti. Am mai fotografiat niste rate, ceva ciori si am ajuns la Parlamentul European, unde orele de vizita deja expirasera. Am cautat spiritul vechi al orasului, intrand in cateva galerii si magazine de antichitati. Preturile m-au socat si am iesit asa cum am intrat, cu mana goala.
Ca in orice oras muncitoresc ce se respecta, la pranz agitatia e maxima, iar locurile la restaurant sau cafenele limitate. Dupa masa m-am indreptat spre Atomium, in apropierea caruia mi-a facut cu ochiul o cladire, inscriptionata cu numarul 5, ce-mi amintea de cartea 1984.
Atomium mi s-a parut superb in afara si plictisitor in interior, asa ca am luat un sorbet si am pornit spre un palat japoneza, urmat de o casa chineza.
Spre seara am pornit in cautarea faimosilor cartofi prajiti, oprindu-ma din cand in cand sa fac cate o poza tufelor de trandafiri, catarate pe fatadele caselor si florilor zambitoare de la fiecare fereastra.
Mi-am luat cosul de cartofi prajiti, frigaruile si berea belgiana si m-am asezat la una din mesele colorate, ale unui restaurant stradal. Mi-am adus iar aminte ca „ai nostrii” sunt peste tot cand un domn cu un acordeon in mana, ne-a agasat „discret” in frantuzeste, cerandu-ne insistent bani, dupa ce ne-a auzit vorbind romaneste.
Seara am mancat ciocolata cu gust speculoos, admirand poluarea de lumina de pe strazile orasului adormit.
A treia zi am pornit in cautare de antichitati si am dat peste o nunta, chiar in inima veche a orasului. Am fotografiat treptele bisericii impodobite cu inimioare albe, luate de vand pe aripile lui de vis si speranta. Am ascultat povesti despre mari personalitati venite la cumparaturile de unicaturi, rablagituri si vechituri cumparate de la batranii nostrii de la tara pe bani de nimic si vandute in buricul targului la Bruxelles la preturi cu multe zerouri in coada.
Am nimerit si in toiul unui festival, dar nu am mai prins impartitul bomboanelor asa ca mi-am indreptat pasii obositi spre casa.
Am plecat inainte de pranz, dupa ce mi-am imbratisat cu drag prietenii adorabili, gazde perfecte si o companie de buna dispozitie & umor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu