Lor

Incerc sa schimb lumea, sa indrept mentalitaile si obiceiurile gresite, sa aduc lumina si viziune in greselile lor, sa le spun: „Hei, dar nu veziti ca gresiti? Opriti-va o secunda, dati un pas in spate si priviti pe ansamblu locul in care va aflati.”

Ei ma privesc cu mirare, si-mi arunca iritati o mie si una de argumente, pe care le stiu deja pe de rost, caci le-am invatat pe cand le recitam si eu altora, izvorate din greselile de gandire post-comuniste romanesti, din lipsa de mobilitate si de intelegere a esentialului.

In vine sa le zic: As tacea, daca as sti ca intr-o zi va veti realiza greselile, veti privi pe ansablu si veti constata: „Da, intr-adevar, toate astea nu au rost, sunt inutile si ma tot dau cu capul de ele in van.” Dar asta nu se v-a intampla niciodata.

Asa ca tac, inainte de a rosti primul cuvant, imi cumpar inca un bilet de avion si fug. Unde? Spre fericirea mea, asa cum incerc sa mi-o contruiesc eu, acolo unde pot sa uit de nefericirea lor, pe care singuri si-au creat-o. Si numai singuri pot iesi din ea.

Traduceri NEautorizate si un concurs

Mai jos mi-am permis sa traduc pentru polonezi, un articol foarte documentat si plin de inspiratie dintr-o revista pentru femei cunoscuta, din Romania. Accidental, din neindemanare l-am scris tot in romana.
Bineintele, cine ghiceste revista primeste un cadou. Marca nu o ghiciam, ca aia cam au obiceiul sa de-a pe toata lumea in judecata.

Marca XYZ este cea mai bestiala marca de produse de lux din lume, asta nu pentru ca asa zic eu, care nu-i permit nici macar un ac de cusut de la ei, nu mai zis de genti, pantofi, curele sau ochelari, la care nici macar nu-mi permit sa visez, dar pentru ca asa zice toata lumea si daca lumea asa zice, inseamna ca asa e, dupa mintea mea.

Marca XYZ vine in Romania. Ca sa-si faca reclama adevarata cum se poarta pe la noi, nu, nu din aia pe o pagina intreaga de revista cu o fata draguta si o geanta banala langa ea, ci din aia mascata, care chiar functioneaza, in stil de articol inteligent si foarte lingusitor, scris de o editoare moderna, asa ca mine. In acest scop eu si sefa mea (care oricum nu face nimic, dar fara de care nu ma pot deplasa decat la WC) ne-am intalnit cu doua doamne dragute, parfumate si foarte machiate de la firma respectiva. Ele ne-au contactat. Da, ne-au contactat, si nu pentru le-a zis cineva, deci nu le-a zis nimeni (ati auzi, dar oricum am sa mai repet chestia asta de 3 ori in articol) ca avem preturi acceptabile la astfel de articole, cu succes nebun la fraieri, care chiar cred, ca tot ce e scris acolo e pe bune, ci pentru ca doamnele ne-au vazut revista, pe un raft in hotel, va da-ti seama ce noroc pe capul meu, si cica au citit-o sau ceva, adica au rasfoit-o, ca ele nu vorbesc de fapt romana.
Doamnele dragute ne-au invitat la Paris, ca sa ne impresioneze, ceea ce au si reusit usor si ieftin, si ca sa-mi de-a mie material pentru articol, sa nu scriu cumva din imaginatia mea saraca si pe urma sa arate neprofesional, mai bine, au zis ele, sa scriu de la locul faptei, de la sediul firmei lor, ca sa arat si eu umblata printre cladiri frumoase din Franta. Si eu am zis: DA!
Si am plecat, de indata ce mi-a cumparat sefa bilet, adica ne-a cumparat, ca fara de ea nu puteam pleca.

Marca XYZ e cea mai tare, va transmit in direct de la locul faptei, si creteti-ma nu spun asta numai pentru ca is super impresionata de francezii astia draguti care ma baga in seama, ci pentru ca au cele mai frumoase produse lume, din care nu-mi permit nici macar o agrafa de par, dar pe care am sa o visez cu siguranta la noapte, caci am vazut-o in vitrina magazinului lor, si din fericire mi-o pot inchipui cu logo-ul pe ea.

In incheiere va reamintesc ca XYZ sunt cei mai tari, isi deschis magazin in Bucuresti, si lunar, pe langa banii de chirie, intretinere, mancare, cosmetice marca Dragunul Rosu, reviste Cosmo si haine de la Zara, promit sa-mi pun de-o parte si cate o suma pentru agrafa de par XYZ. Sper ca in urmatorii zece ani sa reusesc sa mi-o cumpar ... editor Singura Revista Bestiala de Muieri

Profesoara de romana

Prima data am scris poezie in clasa a saptea, in generala. A intrat in clasa profesoara de romana si ne-a spus ca e un concurs de poezii. Bineinteles ca s-a uitat prima data spre preferatii ei, printre care eu nu eram, caci mie nu-mi prea placea sa invat comentarii pe de rost si faceam ore in particular cu altcineva.

Atunci m-am gandit, ca nu o fi prea greu sa fac si eu o rima si am pus trei poezii primitive pe o coala de hartie. Nu am avut insa curajul sa i-le inmanez, probabil intimidata de stilul ei, ce-ti transmitea prin fiecare por ca esti un nimeni, nesemnificativ pentru ea.

Am scris a doua oara in liceu, asa intr-o toamna, o poezie, pe masa din bucatarie, privind melancolica un apus de soare rosu si auriu. I-am aratat-o unei prietene, ce scria si ea. Mi-a dat cateva indrumari de stil, cam ce si cum ar trebui sa transmita o poezie, cumpletate de cateva sfaturi despre cum se scriu poeziile. I-am aratat poeziile profesoarei de romana din liceu. Ea le corecta, le mai ajusta cu cate un cuvant si atat. Niciodata nu le-a criticat, nu le-a laudat, m-a lasat libera sa-mi gasesc calea, stilul si aprecierea. Cateodata mai participam la concursuri, mai primeam cate o carte, mai publicam intr-un ziar, si ma intalneam cu profesoara din generala, neschimbata la fizic si probabil in caracter, dar vazand-o intr-o lumina noua, printre alte capete mai luminate ale literaturii, o gaseam mica, mica de tot, neinspirata, neoriginala, o copie a ceva ce vrea sa reflecte literatura. Probabil cine era ea.

Artist sau om

Omul e conectat la realitatea pe care si-o creaza in jurul lui, pe care ceilalti i-o servesc sau i-o impun. E trist, e vesel, mereu interactioneaza, are responsabilitati si indeplineste cerinte. Omul isi gandeste, si isi judeca fiiecare secunda, isi analizeaza orice pas si cuvant pe care il face.

Artistul e conectat la actul creatiei, isi urmareste originalitatea si isi cauta perfectiunea. Artistul e indiferent la lume, nerabdator si iresponsabil, nu-si masoara cuvintele si nici nu-si planuieste reactiile, traieste si se desfasoara prin arta sa.

Cred sincer ca omul devine artist cand inceteaza sa il mai preocupe ceea ce cred altii despre el si munca sa, cand intelege ca nu are nevoie de aprobarea nimanui ca sa se manifeste. Unii artisti sunt de chixuri, altii sunt geniali, cativa vor fi doar mediocri, dar toti sunt liberi, sa interpreteze ceea ce cred, in modul pe care il gasesc de cuviinta.

Implinirea vine in timp, cand peste ani, isi revad munca si cum un simplu DA, isi confirma doua lucruri banale: Da, imi place, Da e a mea.