Singuratatea in
doi, cateodata in trei, alteori chiar in patru, doare cel mai mult.
Singuratatea tacuta,
cu secrete, fapte si lucruri nespuse inteapa, plesneste si utura sufletul
fragil si fara de aparare. Singuratatea se ascunde in rochii colorate, in
bijuterii scumpe, in zambete largi si ochi sclipitori, singuratatea se ascunde
de durere in ungherele mici ale sufletului, in rataciri, in vise si iluzii. Singuratatea
se simte in apeluri repetate, in imaginatie, si salturi imaginare in gol. Singuratatea
se vrea ameliorata de succese, de iluziile civilizatiei in care nu iti gasesti
niciodata locul. Singuratatea se trateaza prin munca pana la epuizare, prin
teluri mereu neatinse si provocari permanent reinoite. Singuratatea se
transpune in victorii glorioase fara gust, impliniri marete fara de fala si
intr-o modestie bolnavicioasa, caci oricat ai realiza si ai face, nimic nu-ti
alinta golul. Singuratatea e un gol care nu se mai umple, orice ai baga in el,
bani, fala, pana si iubire. Anii trec si golul e tot mai mare, iar drumul de intoarcere
nu mai poti sa-l iei, caci te-ai prea instrainat. Singuratatea o spui, dar e
neinteleasa, imposibil de transpus in cuvinte, uneori greu de vazut, alte ori
prea evidenta.
Singuratatea pentru
unii e o normalitate, iar pentru altii o mare tragedie. Singuratatea e poate
pentru toti, dar fiecare o simte doar pe a lui.
