Singuratatea

Singuratatea in doi, cateodata in trei, alteori chiar in patru, doare cel mai mult.

Singuratatea tacuta, cu secrete, fapte si lucruri nespuse inteapa, plesneste si utura sufletul fragil si fara de aparare. Singuratatea se ascunde in rochii colorate, in bijuterii scumpe, in zambete largi si ochi sclipitori, singuratatea se ascunde de durere in ungherele mici ale sufletului, in rataciri, in vise si iluzii. Singuratatea se simte in apeluri repetate, in imaginatie, si salturi imaginare in gol. Singuratatea se vrea ameliorata de succese, de iluziile civilizatiei in care nu iti gasesti niciodata locul. Singuratatea se trateaza prin munca pana la epuizare, prin teluri mereu neatinse si provocari permanent reinoite. Singuratatea se transpune in victorii glorioase fara gust, impliniri marete fara de fala si intr-o modestie bolnavicioasa, caci oricat ai realiza si ai face, nimic nu-ti alinta golul. Singuratatea e un gol care nu se mai umple, orice ai baga in el, bani, fala, pana si iubire. Anii trec si golul e tot mai mare, iar drumul de intoarcere nu mai poti sa-l iei, caci te-ai prea instrainat. Singuratatea o spui, dar e neinteleasa, imposibil de transpus in cuvinte, uneori greu de vazut, alte ori prea evidenta.

Singuratatea pentru unii e o normalitate, iar pentru altii o mare tragedie. Singuratatea e poate pentru toti, dar fiecare o simte doar pe a lui.