Libertatea si viata

Viata trece... in copilarie cu viteza melcului. Tin minte ca nu puteam sa scap de sentimentul de a-mi dori sa fiu mare, sa fac ce vreau, sa merg unde imi place, fara limite si restrictii. Mereu trebuia sa ma raportez la entitatea superioara, la reguli fara sens si ingraditoare. Ma visam ca zbor, imi doream sa zbor, sa-mi iau elanul, sa plec in alta lume, unde eu sa-mi conduc destinul, sa-mi aleg libera calea, sa visez, sa creez, sa fiu eu insumi.

In adolescenta si in primii ani ai tienretii viata trece ... neobservata. Scapata de sub rigorile si regulile parintilor, dar cu o unda social moralizatoare in minte, ce face mai mult rau decat bine, cautam naiva limitele dragostei. Surazatoare, cu libertatea pe buze si in gand, mergeam sa gasesc garduri, porti si lacate, ce aveau a-mi ingradi elanul, a-mi inchide cutezarea si a-mi fereca visarea. Credula, vedeam dragostea si libertatea mana de mana, bot in bot, insa ce aveam eu sa aflu dupa anii de libertate irositi in inchisoarea iubirii, e ca cele doua institutii nu sunt compatibile de fel. Poate doar in mintea mea, dar nu in suflet, in nici un suflet, nici al altora si nici al meu, caci daca ar fi sa mizez pe cartea sinceritatii, as spune ca da, gelozia, neincrederea si banuiala, sunt cariile iubiri, pe care lumea nu ne invata sa le vindecam, ci mai degraba sa le alimentam, sa le cultivam si sa le crestem la cote bolnave.

Odata scapata de lantul iubirii sufocante, am gustat iar libertea, doar pentru o clipa, caci sub impulsul dorintei, am vandut-o urmatorului venit, pe un pret mai bun, dar am vandut-o.

Apoi au trecut anii. Si tineretea s-a dus repede, mult prea repede, in timp ce ma incurcam in numaratul anilor, m-am trezit matura. La maturitate viata goneste cu o viteza ametitoare. Nu ai o clipa de respir, nu ai un moment de liniste, toate se duc si vin ca valurile ametitoare ale marii, ce lovesc turbate stancile. Pana sa te dezmeticesti iti dai seama ca e prea tarziu, dar inca se poate, sa ne grabim deci sa prinde un loc in trenul vietii imbelsugat cu de toate.

Si libertatea? ... odata urcata in tren, asezata pe un scaun, cu mainile pline de alte maini, am zarit-o pe geam. Ramasese pe peron, caci locurile din tren erau limitate.

Si atunci incepe lupta, ce pentru unii dureaza o vesnicie, iar pentru altii se termina dupa o secunda de reflexie si regret.

Sunt cei care ii impun sa alerge in spatele trenului, ii promit ca or s-o prinda cumva, s-o urce si pe ea in tren, sa-i faca loc, chiar daca loc nu mai e. Sunt si cei ce sar din tren, caci n-ar da libertatea pe nici o alta bogatie din lume, si sunt cei ce ii spun adio, in secunda de refletie, urmata de picatura de regret.

Nu e normal sa fim agresate.

Nu doar in Romania femeile sunt agresate, doar ca in Romania agresarea e acceptata ca parte a vietii cotidiene. A fi strigata sau fluierata pe strada e vazuta mai mult ca pe un compliment, decat o insulta, iar a primi o palma pe fund la primele ore ale zilei, cand te grabesti spre munca, e ca un salut de „Buna dimineata”. Nu vreau sa cad in paranoia americana, unde a spune despre o femeie ca e frumoasa echivaleaza un proces la tribunal si multi bani in munus pentru guraliv, insa am fost nu o data inghesuita in tranvai, de cate un muncitor necalificat de +40 cu o privire usor psihopatica. Odata eram cu o amica si individul (tulburat mental) ne-a inghesuit, pana am ajuns la capatul tranvaiului. Nu stiam ce sa mai face si am coborat. Eram naive si ne era rusine, auzisem ca se intampla, dar nimeni nu ne-am invatat cum sa reactionam. Nu ne-am spus nimeni ca ii putem tragem o geanta in cap (oricum o aveam mereu in dotare si era plina cu carti) sau ca putem urla la el. Insa ne-a spus multa lume ca se intampla, ca si cum ar fi un lucru normal. DAR NU E.

E atat de anormal, ca unul din primele lucruri pe care le-am auzit dupa ce m-am mutat in alta tara a fost ca „aici, romanii sau moldovenii te flueiera doar pe strada, in rest alti europeni nu”. E atat de anormal, ca dupa un an locuit intr-o alta tara, cand cineva mi-a pus mana pe fund din nou, m-am sperit si am urlat asa de tare incat s-a auzit pe toata strada, oamenii intorcandu-se spre mine speriati. Eram socata si revoltata, desi nu era prima data cand o pateam, doar ca uitasem de „normalitate”.   

Castele de nisip

Construiesc castele de nisip,

le tot imboarda vantul si eu tot le riduc

le contruiec pentru mine si pentru altii deopotriva,

le slefuiec intrarea, le zugravesc peretii

cu mainile albe le imbalsamez fetii;

bat cuie nebuna in a lor structura,

cand pete de sange imi curg usor din gura

cu mainile reci amestec in a lor smoala

ma incalzeste incet, apoi ma frige ca in oala,

transpir, ma lovesc dar mie nu-mi pasa

nici de vantul iute, nici de ora de masa,

acuma-s la munca, si gata cu joaca,

inca un castel si poate vina tata!

O usa se inchide, o fereastra se naste

si eu inchid ochi sa vad cum renaste

acelasi castel, facut tot de mine

construit odata, apoi iar

pentru cine???

E plaja aici, si nisip cat cuprinde

urme de maini si bete marunte

sunt iar in pustiu, o iau de la zero

o pace, tacere si poate un eco.

RObotzi vs Family Guy (sau alte divertismente made in Romania)

RObotzi e cel mai tare show in limba romana, de fapt cel mai tare show de la Family Guy incoace (care fie vorba intre noi, a inceput sa o cam ia pe aratura).

Family Guy mi-a placut enorm la inceput pentru ca era slobod la gura, direct si de efect. Nu avea mila de nimeni si nimic, lovindu-i pe toti in acelasi timp. Treptat insa glumele au inceput sa-si piarda din savoare, erau usor repetative si din ce in ce mai deschise publicului larg, iar in loc de o lingurita dulce amaruie de subtilitate, bine gandita, primeai ironii cu polonicu, nesarate.

Seth MacFarlane (creatorul Family Guy) e un fel de Mihai Bendeac, de prin RO, doar ca la o alta scala si un alt nivel. A pornit bine, a rup o bariera/tabu de exprimare, dar in succesul pe care l-a intampinat, a sarit calul. American Dad! e la un nivel foarte primitiv, nu mai spun ca alte show-uri iar fost deja anulate. La fel si Bendeac, pe care il mai urmaream din cand in cand la Mondenii, dar mai apoi emisiunile lui, au fost (sau inca mai sunt) facute la un nivel ce ma depasea intelectual. Ups! De fapt la Mondenii incepuse deja sa se tot repete aceleasi povesti si aceleasi poante, ce duceau usor a Divertis. Ceva de Genul Bendeac a fost anterior Garcea, sau Leana si Costel, amuzante o data, de doua ori, dar a treia oara nu mai tine aceeasi gluma. Cred ca e o chestie de bariera, nu o cursa, cu telul „cat de jos poti sa mergi”. Trebuie sa iti impui un anumit standard de audienta nu cantitativ, ci calitativ. Oricum v-a creste cantitativ, pentru ca unii chiar si daca nu inteleg exact cu ce se mananca, vor si ei, ca vad la altii. Ma mai uit din cand in cand la Cronina Carcotasilor, nu e ceva ce rupe gura targului, dar nici ceva ofensiv de idiot. E ca o bombonica cu ciocolata, stii ce gust are, dar totusi reuseste sa te surprinda.

Oricum Robotzi sunt cei mai tari! Creativitatea lor imi depaseste asteptarile si fiecare episod ma surprinde, e inevitabil sa nu imi starneasca rasul si sa imi dea o stare de bine. Le doresc si pe viitor mult succes!

Ce ma enerveaza pe mine - partea 1 (poate vorm mai urma si altele, poate nu)

Ce ma enerveaza pe mine cel mai mult si cel mai mult? Ei, nu stiu ce ma enerveaza cel mai mult si cel mai mult, dar m-am gandit sa fac asa o lista cu ce ma enerveaza in general.

Deci sa purcedem:

-          Politicienii din Romania – nu am intalnit pana acum nici un om normal in politica, adica: cu bun simt, ceva mai mult creier decat un graunte, fara aroganta si cu bune intentii populare (nu personale);

-          Medicii care se cred mici zei – nu doar la faza ca trebuie sa mergi la ei cu sacosa (cand nu ai bani, bagi cu oua, cum am vazut pe unul cerandu-i unei biete babute), cum adesea se intampla in RO, dar la faza ca te trateaza ca pe un idiot, cum se intampla in PL. Merg si le spun „domnule doctor, am alergie la CLOR, va rog frumos sa nu imi prescrieti un antibiotic pe baza de CLOR”. Si el imi prescrie, nu de alta dar e unul dintre cele trei medicamente pe care le stie (si pentru care atunci cand le prescrie primeste gageturi de la firmele producatoare) si ii e prea lene sa caute in carte lui (care explica tot, ca daca as avea eu una, m-as trata singura) un alt antibiotic, fara CLOR.

-          Romanii din Polonia – ce se plang de limba si refuza cu mandrie sateasca si indarjire de bou sa o invete cat de cat. Stiu ca e grea, credeti-ma, am trecut prin asta, dar daca tot stai aici (si chestia asta e valabila pentru oricine, oriunde s-ar afla), da-o incolo, dar macar sa stii sa ceri un pahar de apa, nu de alta, dar mori de sete.

-          Oamenii ce arunca gunoiul peste tot – mi-se pare stupid sa faci mizerie la tine „acasa”, chiar daca asta inseamna strada sau oras.

-          Barbatii ce vor sa se insoare cu virgine – si care in mod normal vor sa aiba o viata sexuala inainte de casatorie, ceea ce imediat duce la concluzia ca majoritatea femeilor sunt curve, doar virginele is bune;