joi, 30 aprilie 2009
duminică, 12 aprilie 2009
Romanian dream: casa (si masina)
Am auzit de visul asta de cand am inceput sa imi formulez aspiratiile in minte.
La inceput sub forma de implinire, la diferite personelor din jur: „si-au luat masina”, „s-au mutat la casa”, „au apartament”, in general la plural, simbolizand implinirea care se realizeaza in doi, si mai putin la singular, dand impresia ca unuia singur nu ii prieste sa ca ii este peste puteri (alt mit de-al nostru).
Ulterior, l-am observat la prietenii apropiati sau de aceeasi varsta, de obicei prelucrat cu destinatia concreta a locuintei, si mai putin a modelului masinii.
In cele din urma l-am auzit in discursurile parintilor, care ne indrumau spre un tel in viata si ne ofereau reteta suprema a fericirii si impliniri noastre.
Cumva visul nu m-a prins. A clacat undeva in suprapunerea mea de dorinte, idealuri si stilul hoinar de viata, pe care mi l-am insusit.
Au fost, totusi clipe in care mi-am dorit o casa, putine, dar cu specificul lor, in care ardeam de dorinta sa bat un cui intr-un perete al meu. Al meu, si atat.
Am avut insa o mica sansa, sa trag cu ochiul la ce ar fi putut sa fie viitorul meu. Atunci mi-am pus intrebari din alta perspectiva si am cautat raspunsuri mult mai indrasnete.
De ce m-as lega de un oras anume, cand sunt atatea locuri frumoase in care pot petrece clipe memorabile? De ce sa imi condamn tineretea intre peretii unei garsoniere, intr-un bloc invechit si prafuit de vreme, cu intretinerea umflata si vecini moracanosi?
De ce sa imi limitez aspiratiile si sa ma incapatanez sa locuiesc aici, fara a scoate macar nasul pe fereastra si a privi la ce as putea sa gasesc?
Dupa ce mi-am inceput hoinareala, am resimtit proprietatea ca pe o responsabilitate, o legare de loc, o condamnare a zborului fugar si o limitare a libertatii dupa care am tanjit intotdeuna.
Am inteles ca pentru mine a detine cativa pereti incarcati cu mobila nu constituie o realizare, caci „casa” ti-o faci cu sufletul, nu cu caramida, si am priceput ca voi fi mai aproape de fericire, intr-o camera inchiriata alaturi de un suflet al tau, decat intr-o camera a mea, cu un suflet inchiriat.
La inceput sub forma de implinire, la diferite personelor din jur: „si-au luat masina”, „s-au mutat la casa”, „au apartament”, in general la plural, simbolizand implinirea care se realizeaza in doi, si mai putin la singular, dand impresia ca unuia singur nu ii prieste sa ca ii este peste puteri (alt mit de-al nostru).
Ulterior, l-am observat la prietenii apropiati sau de aceeasi varsta, de obicei prelucrat cu destinatia concreta a locuintei, si mai putin a modelului masinii.
In cele din urma l-am auzit in discursurile parintilor, care ne indrumau spre un tel in viata si ne ofereau reteta suprema a fericirii si impliniri noastre.
Cumva visul nu m-a prins. A clacat undeva in suprapunerea mea de dorinte, idealuri si stilul hoinar de viata, pe care mi l-am insusit.
Au fost, totusi clipe in care mi-am dorit o casa, putine, dar cu specificul lor, in care ardeam de dorinta sa bat un cui intr-un perete al meu. Al meu, si atat.
Am avut insa o mica sansa, sa trag cu ochiul la ce ar fi putut sa fie viitorul meu. Atunci mi-am pus intrebari din alta perspectiva si am cautat raspunsuri mult mai indrasnete.
De ce m-as lega de un oras anume, cand sunt atatea locuri frumoase in care pot petrece clipe memorabile? De ce sa imi condamn tineretea intre peretii unei garsoniere, intr-un bloc invechit si prafuit de vreme, cu intretinerea umflata si vecini moracanosi?
De ce sa imi limitez aspiratiile si sa ma incapatanez sa locuiesc aici, fara a scoate macar nasul pe fereastra si a privi la ce as putea sa gasesc?
Dupa ce mi-am inceput hoinareala, am resimtit proprietatea ca pe o responsabilitate, o legare de loc, o condamnare a zborului fugar si o limitare a libertatii dupa care am tanjit intotdeuna.
Am inteles ca pentru mine a detine cativa pereti incarcati cu mobila nu constituie o realizare, caci „casa” ti-o faci cu sufletul, nu cu caramida, si am priceput ca voi fi mai aproape de fericire, intr-o camera inchiriata alaturi de un suflet al tau, decat intr-o camera a mea, cu un suflet inchiriat.
Sarbatoresc Pastele catolic.sâmbătă, 11 aprilie 2009
marți, 7 aprilie 2009
Dilema nuntilor
Am povestit acum ceva vreme despre traditiile de nunta din Polonia si despre faptul ca o parte dintre invitati primesc invitatie doar pentru cununia religioasa, nu si pentru petrecerea de nunta.
Oricare dintre cele doua ar fi, de obicei, e specificata varianta corecta, clar in invitatia. De obicei, dar nu intotdeauna.
Exceptia o face o invitatie pe care am primit-o eu de curand de la o amica poloneza.
In invitatie scrie negru (ma rog, auriu) pe alb ca sunt invitata la cununia religioasa ce v-a avea loc in Biserica cutare, in ziua de, la ora 16:00. Cateva randuri mai jos e mentionat ca petrecerea de nunta are loc la localul X, fara a mai preciza daca sunt invitata ori ba.
Primind invitatia prin posta, nu am avut prilejul sa o citesc de fata cu ea, eventual sa o intreb pe moment, pentru ce eveniment exact ma invita.
Pe de alta parte mi-e aiurea sa o intreb direct pe email „Auzi, tu ma inviti si pentru petrecere?” caci ce ar putea sa imi raspunda, decat: „A, pai, da...(de fapt nu, dar acuma nu te mai pot refuza).”
Oricare dintre cele doua ar fi, de obicei, e specificata varianta corecta, clar in invitatia. De obicei, dar nu intotdeauna.
Exceptia o face o invitatie pe care am primit-o eu de curand de la o amica poloneza.
In invitatie scrie negru (ma rog, auriu) pe alb ca sunt invitata la cununia religioasa ce v-a avea loc in Biserica cutare, in ziua de, la ora 16:00. Cateva randuri mai jos e mentionat ca petrecerea de nunta are loc la localul X, fara a mai preciza daca sunt invitata ori ba.
Primind invitatia prin posta, nu am avut prilejul sa o citesc de fata cu ea, eventual sa o intreb pe moment, pentru ce eveniment exact ma invita.
Pe de alta parte mi-e aiurea sa o intreb direct pe email „Auzi, tu ma inviti si pentru petrecere?” caci ce ar putea sa imi raspunda, decat: „A, pai, da...(de fapt nu, dar acuma nu te mai pot refuza).”
joi, 2 aprilie 2009
Postarea pentru mine
Un gand, o durere, o lacrima.
O iau din suflet, o pun in minte si ii scriu dublul inteles
O formulez cu grija, ii verific fiecare litera,
O pun pe blog.
O mai citesc odata,
cu caldura o privesc si la altii o trimit,
sa ii bucure sa le descreteasca fruntile.
Ma consolez ca odata,
am sa le adun pe toate la un loc,
sa le citesc urmasilor gandurile mele de foc.
O iau din suflet, o pun in minte si ii scriu dublul inteles
O formulez cu grija, ii verific fiecare litera,
O pun pe blog.
O mai citesc odata,
cu caldura o privesc si la altii o trimit,
sa ii bucure sa le descreteasca fruntile.
Ma consolez ca odata,
am sa le adun pe toate la un loc,
sa le citesc urmasilor gandurile mele de foc.
miercuri, 1 aprilie 2009
Si pentru ca am promis: Bezele pentru cei dragi :)
Ingrediente: 3 albusuri de oua, 0 cana de zahar, o lingura de zahar vaniliatAlbusurile se bat bine cu telul sau cu mixerul. Treptat se adauga zaharul, pana spuma devine lipicioasa. Compozitia se pune intr-o tava cu hartie pergament si se da la cuptor cam 20-30 de minute, la 175 grade C.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)