Sound of Silence

for you

Vesti din RO

Azi am vorbit cu o prietena din RO. Printre ganduri si povesti, mi-a trimis un link, ca sa nu raman proasta, si sa fiu la curent cu ce se promoveaza la televizor in Romania.
Din acelasi ciclu am mai citit o postare pe un blog.

Sunt trista si un pic revoltata. Ma impac cum ma impac cu dorul de casa, iar cand ma uit spre Romania, nazuind o speranta, vad doar un tunel negru, murdar la intrare, inghesuit de moravuri usoare si nelegiuiri.

De cand am plecat parca lumea si-a pierdut busola, amestecand acum in voie mizerii si bunatati, gatind un ghiveci de muraturi cu zarzavaturi prospete de gradina, din care sigur iese o mancare fara gust.

Parca ne-am tampit. Ne-am pierdut. Ne-am pierdut pe noi insine, mintile, morala, educatia, cultura, mandria, trecutul, respectul, demnitatea si ar mai fi...
Am uitat de mandrie, de demnitate, de morala, si ne-am trantit intr-un noroi adanc si lipicios, care pute si ne impute pe toti.
Nu stim sa ne traim saracia sau sa ne bucuram de bogatie. Nu stim sa agonisim sau sa fim darnici. Am uitat de moravuri, de modestie si bunacuviinta.
Am ridicat la rag de intelepciune prostia, ne-am pus ninfe fete cu reputatie patata si zeite pe proastele clasei. Am inlocuit pe Fat-Frumosul cel viteaz si curajos, cu batranelul cu bani si cat mai multi ani. Cei care pana mai ieri erau la coada societatii, i-au ajuns azi in frunte, fiindu-ne prezentati ca modele de viata si de succes.
- Vorbeste-ne despre Romania, imi cer polonezii.
Eu, ce sa le spun?
Le povestesc istorie, eterna placa cu Ceausescu, Vlad Tepes si Dracula, dacii si romanii.
- Dar acum? Ce se intampla acum, ma intreaba ei?
La care eu tac.
Mai povestesc cum era pe vremea mea, cand invatam la scoala filosofia, psihologia, economia si logica, cand faceam sport doua ore pe saptamana, si ce bine mi-a prins.
Era pe vremea cand fetele se rusinau doar la cuvantul dezvirginare, cand cele cu reputatie patata, mereu absente si afone erau privite cu dispret. In vremurile in care invatam pe rupte ca sa intru la faculatete la fara taxa, nici gand de faculatate particulara care era echivalentul neputintei mele intelectuale.

La care o Monica ma intreaba:
- Pentru ce atatea sfortati si nopti nedormite, cand pot sa imi dau chilotii jos la televizor?
- Pentru onoarea ta fata, si respectul fata de tine!

26 Mai - Dzień Matki

In Polonia pe 26 Mai se sarbatoreste Ziua Mamei.
Doresc si eu, toate cele bune, pentru toate mamele din lume!

Wszystkiego najlepszego!

Truskawki start

Polonezii au dat startul la capsuni.
Cum aici nu creste o varietate atat de mare de fructe (struguri, pepene verde, pepene galben, caise), putinele fructe care se cultiva sunt valorificate la maximum.
In afata de traditionalele mere, am observat ca cele mai populare fructe sunt capsunile, afinele si zmeura.
Capsunile se vand peste tot, din mai pana in iulie. Le gasesti in magazine, in piete, la colturile de strada sau langa drumurile nationale, impachetate in traditionalele cosulete de un kg sau doua, invitand trecatorii la ospat.

...si liliacul a inflorit

Productie proprie :)

Probabil in Romania s-a si uscat deja, insa dupa cum spuneam (mai demult) aici anotimpurile sunt intarziate.

Toruń intre prezent si trecut

Povesti din viitor. Parul.

Cand eram mica, imi amintesc ca mama avea un par auriu. Stralucea in lumina soarelui, iar firele erau delicate, moi si rare.
Se rupea usor si de fiecare data cand trageam de el, ea spunea: „Au”.
Probabil o durea sau era tristetea si teama ca-l v-a pierde.
La inceput se supara, mai apoi, iertandu-ma imi spunea ca nu o durea chiar atat de tare.

Eu m-am nascut fara sau cu par multicolor, cum e la moda sa ii spunem acum. O peruca artificiala, ar zice bunica. O modalitate de a fii mereu nou, conform reclamei de la televizor.
Mi-am primit prima periuca la 5 ani. Pana atunci mama ne tinuse fara.
Intr-o zi Ada, sora mea, a venit plangand ca doar ea nu are par din intreaga clasa. Cand s-a intors cu mama de la cumparaturi avea unul lung, rosiatic aprins.
Am atins-o incet, cu grija si curiozitate. Usor am tras de el. Nu a simtit nimic. Am tras mai tare si dintr-o data o gramada de par sa rasturnat in bratele mele.
Mama mi-a luat-o din mana si mi-a zis blanda:
„Maine iti cumparam si tie, dar asta e a Adei. E parul ei.”

In adolescenta il schimbam zilnic. O noua forma, o noua culoare, noi incercari fara de succes in a gasi ceea ce mi-se potriveste.
La sfarsitul liceului, parca imi gasisem partenerul. Un par lung, castaniu inchis, cu un breton scurt si cateva fire aurii. Nici blonda, nici bruneta, dar mult mai potrivita decat rozul intensiv al Adei.

Facultatea a fost un adevarat tur de forta. Printre sesiuni si cluburi, am avut putin timp sa ma gandesc la par. O vreme traiam chiar fara. Ma alaturasem unui grup de colegi cu vederi mai naturale despre tot ceea ce ne inconjoara.
Mama era trista, zicand ca imi pierd feminitatea. Tata indiferent. Niciodata nu avuse par, nici macar artificial.

Cand l-am vazut pe el, am inceput sa ma simt goala. Eram cumva dezbracata si toata lumea se holba la mine. Avea ochii naturali albastrii. Un par scurt, castaniu inchis sau cateodata blond, putin mai lung si carlontat. Eu preferam castaniul, dar el zicea ca blondul e mai comod si se asorta mai usor cu ochii albastrii.
Am reinceput sa port par. La inceput, un negru scurt si carlontat. Treptat mi-am schimbat culoarea in albastru, portocaliu si blond.
Nici una nu parea sa mi-se potrivesca. Undeva pe la mijlocul relatie noastre mi-am regasit, intr-o cutie veche de carton, parul castaniu din timpul liceului.
Cand i l-am aratat a ramas mirat. Mi-a marturisit socat ca seaman cu mama lui, doar ca ea, il avuse natural.
Cand ne-am despartit l-am ars de suparare.

Acum il port roscat si cu radacini negre. Firele sunt groase si drepte. Frizura e scurta si cu doua agrafe. Era asta sau cea carlontata.
L-am primit la angajare, in pachetul „Welcome”. Culoarea e la fel pentru toate femeile, dar tunsura e diferita, de la un departament la altul.
Noi, la relatii cu publicul avem dreptul de a alege intre doua tunsuri.
PR-ul zice ca da un sentiment de confortabilitatea mai mare clientilor. Au impresia ca sunt mai multe variante, ca au de unde alege. Ma multe frizuri, mai multe variante. Dar substanta e aceeasi, ca si culoarea. Ea nu difera.

Mamei i-a cazut aseara ultimele fire. Erau ascunse sub parul artificial, dar nu au mai rezistat. Copii Adei s-au nascut fara – probabil si ai mei – desi sotul ei s-a nascut cu par. L-a pierdut in copilarie, dar totusi spera ca poate ei or sa-l mosteneasca.
Probabil nu se mai naste nimeni de acum inainte cu EL.

Dług - Datoria

Te intalnesti cu cineva pe strada, un fost coleg, un fost vecin de la bloc, careva, oarecare. Stai cu el la o cafea, vorbiti una, alta, iar el iti propune o afacere. Te invarti un pic, te sucesti, si in cele din urma incerci sa combini ceva. Iti combini viata si nici macar nu o stii.

Dług – un film bazat pe o poveste reala!

Dług e un film care ridica doua probleme:

Prima – morala, a omului cu sine insusi
Cine e criminalul, cel care infinge cutitul sau cel care il forteaza sa o faca? Cine e victima, cel care moare sau cel fortat sa omoare? Unde se rupe firul ratiunii? Cand omul devine animal? Cine e animalul? Ce faci cand nu ai scapare? Unde fugi cand nu ai unde fugi?

A doua – sociala, specifica tarilor post comuniste
In tarile post-comuniste s-a dezvoltat dupa trecerea la capitalism o categorie sociala speciala. Ea s-a nascut din oameni frustrati, provenind din familii destramate, alcolice si sarace, mereu certate cu legea. Neadaptati la capitalism si la performanta, needucati si fara sursa de venit, acesti oameni au inaintat intr-o directie opusa normelor sociale, scopul lor principal fiind banul sau acapararea lui cat mai usor, evitand munca si profitand dupa altii.
Comportamentul agresiv, invatat mai intai in familie, cand mama primea bataie de la tata, apoi de la camarazii de cartier prin umilinte si provocari, combinat cu frustrare de a fi un ratat fara bani si-au spus cuvantul, la inceput in cazuri izolate, mai apoi la nivelul intregii comunitati (tari).
Acesta categorie sociala e tipica tarilor comuniste, dezvoltandu-se pe baza unui sistem corupt, schimbator si neputincios.

Restul societatii incerca sa ii evite, sa se fereasca de ei, dar niciodata nu stii peste cine dai in cale.

Dług, un film care te forteaza sa te gandesti de doua ori, inainte sa te adresezi unui necunoscut.

Nadia in The Apprentice

Am fost curioasa sa o vad pe Nadia intr-o alta postura, decat cea in care isi exploateaza succesul. Cei drept si-l exploateaza foarte bine, iar postura in care se afla – de legenda a sportului mondial – o prinde excelent.
Pe de alta parte, fiind romanca, am vazut-o intotdeuna pe Nadia prin prisma mai multor elemente, nu tocmai obiective, care imbinau mitului cu sentimentul de mandrie nationala si drama romantico-sportiva.

The Apprentice mi-a oferit sansa sa vad o alta Nadia, pusa intr-o situatie diferita, provocatoare, taioasa, un fel de „American style – fight for your right”.
Am gasit-o pe Nadia decenta, discreta si blanda, cu initiative si competitiva, implicata si nu agresiva.
Pe de alta parte i-a lipsit spiritul de lider, impunerea sau lupta la sange.
Chiar mi-a parut rau ca au „terminat-o” americancele, dar nu a luptat suficient pentru a-si apara pozitia, opiniile si munca. Cumva prea delicata pentru a-si face loc, pentru a plasa vina asupra altora, chiar daca ei sunt cei vinovati, si mult prea blanda pentru a castiga o disputa verbala.

Mi-am amintit o intamplare, de acum cativa ani, cand vizitam Spania si am recunoscut o romanca din prima privire.
Ne-am oprit la un restaurat improvizat langa o benzinarie, in mijlocul desertului. Un fel de fast food cu carne, carnati si sunca, in care servea un spaniol gras (probabil proprietarul afacerii), nebarbierit si cu un tricou murdar de grasime. Striga tot timpul, servea repede si presa clintii sa se decida. In stanga lui statea o femeie, pe la vreo 40 de ani, cu parul strans intr-un coc, frumusica, curata si cu o bluza alba, in contras izbitor cu murdaria din jur.
Mi-a sarit in ochi din prima ca e romanca. Avea o blandete in ochi, delicatete in miscari si modestie fantastica.

Nadia mi-a amintit de acea romanca, delicata, curata si frumoasa, intr-un contrast izbitor cu spaniol burtos si murdar, harnica, ascultatoare si modesta.
Astia suntem noi cand nu ne ascundem, mi-am zis atunci in sinea mea.

Din pacate, lumea nu-i facuta dupa noi, si toata delicatetea si modestia noastra nu valoreaza cat o ceapa degerata, caci dupa cum se stie, invingatorii scriu istorii si niciodata invinsii.

Bolnava

Ma imbolnavesc incet, dar sigur.
Azi noapte am facut maraton intre petreceri, iar de dimineata m-am trezit cu noaptea in cap. Pe la amiaza m-a plouat bine, in casa e frig, iar Trojka, ma calca pe nervi.
Maine am o intalnire importanta, intr-o saptamana un examen, iar eu sunt plecata cu mintea in vacanta. Nu reusesc sa ma adun, toate ma plictisesc repede, nu am rabdare si nici nu mai vreau sa fac nimic.
Diagostic: nici eu nu mai stiu.

Nimic nou

Afara toarna cu galeata.
Nebunii de la volan stropesc toti participantii la trafic: pietoni, biciclisti sau alte masini. Ma enervez degeaba si ma gandesc cat de prost sofer trebuie sa fii ca sa ii stropesti pe altii.
Sunt uda din cap pana in picioare.

In casa e frig, pustiu si intuneric.
Mai ies odata afara sa tau niste lemne. Ma intorc si fac focul in semineu.
Ceainicul fleiera, apa e fiarta, iar eu imi pregatesc un ceai de rom si cafea irlandeza.
Ma asez zambitoare in fata semineului si incep sa scriu ...

Pahare si cani

- Vrei vin?
a intrebat-o misterios, cu sticla in mana,
a luat un pahar frumos
si i-a satisfacut pofta nebuna.

Nu cred in cuvinte si nici in marturisiri
stiind ca-s vorbe desarte,
ma uit la gesturi si in priviri
ce-mi soptesc adevarul de departe.

Printre replici cu intelesuri
i-am spus ca si eu vreau un pahar,
din vinul rosu de mesteacan
mi-a pus o cana de amar.

Imnul turistic al Romaniei

Am ascultat imnul turistic al Romaniei si e al naibii de prost!
L-am auzit si m-am infricosat. Nu dau linkul ca nu are rost. Cand l-am ascultat ma tot intrebam daca asta e sau o fi vreo greseala. O fi imnul "de misto"?
L-am mai cautat odata, dar dezamagire. Acela era. Am gasit ulterior si "imnul de misto". Ce sa spun, mult mai bine lucrat, are chiar si versuri.

Cu tristete imi amintesc de o super reclama la Turcia, pe care am vizionat-o acum vreo doi ani. Soare, plaja, zambete si o melodie placuta in fundal.
Acum un an am fost in Turcia. Am preferat-o Greciei din dorinta de a incerca ceva diferit (mai oriental), datorita hotelului de 5 stele in regim all-inclusive si reclamei de care am amintit.
Am gasit Turcia mult mai familiara decat ma asteptam. Mi s-a parut un fel de Romania, cu graul ce se coace in mai, cu piete la fiecare colt de strada, cu fragi si soare arzator.
Turcia e ca orice tara, cu plusuri si minusuri, dar ce e admirabil acolo e ca oamenii se straduiesc. Se straduiesc sa invite, sa cheme si sa atraga vizitatorii. In aceeasi masura se straduiesc sa ofere, sa bucure si sa-si multumesca oaspetii.

Revenind la „imnul nostru” eu cred ca ne reprezinta. Chiar foarte mult. Nu pe noi romanii ca persoane, ci serviciile turistice pe care le oferim.

Este un imn perfect: scump si fara de continut.

Nu vad un operator de servicii turistice de calitate (subliniez calitate, care include un pret adecvat si interes pe masura) care sa accepte sa fie reprezentat de un asemenea imn.
Este anti-reclama. Daca am avea operatori seriosi, ar iesi in strada si ar cere demiterea ministrului turismului, pentru ca le dauneaza la afaceri in loc sa ii promoveze.
Dar fiind si ei cu „cioara vopsita” in mana, tac si inghit din sec.
Vine vara, concediile, si oricum le pica fraierii in plasa, caci celor care isi cunosc valoarea muncii, nu au ce sa le ofere.

2 May - Polish Flag Day