Sunt bine, doar un
pic suparata. Dar imi trece. Sper. Cateodata e chiar neplacut, dar se intampla,
inevitabil. Dar trece, asa cum a mai trecut si inainte. Ma ridic, ma scutur de
cenusa si redescopar samanta increderii. Increderii in mine, in viata, in
asteptari. Nu, nu regret timpul, caci nu a fost pierdut, nu nu regret nici momentele,
caci nu au fost irosite. Regret doar usa, care s-a deschis prea mult, ochiul
curios si iscodior, ce a prins cunoastere, ce a descoperit secrete adanc
ascunse, dureri camuflate si alte intimitati. Regret deschiderea, asta regret
de fiecare data. Toti vor sa vada, toti vor sa priveasca, sa iscodeasca dupa
prag, sa se bucure, sa se mire, sa rada sau sa se intristee, sa simta si ei
iluzia simtirii, pe care nu o vor simti niciodata, caci nu au curajul sa simta.
Niste lasi, toti ochii vor sa priveasca, sa guste artificial din placerea
spectacolului, dar cand vine scadenta, niciunul nu vrea sa plateasca pretul.
Sunt bine, doar
un pic suparata. Imi trece, dar inca nu m-am obisnuit pe deplin. Doare ca de
fiecare data, mai putin intens cu trecerea timpului, dar doare. Probabil asta
insemna sa traiesti, aceasta simtire cateodata inaltatoare, alte ori
apasatoare. Probabil asta insemna sa iubesti, viata asa cum este ea, cu
minutele ce iti dau aripi si cu ceasurile ce ti-le sfasie.
Sunt bine, doar
un pic suparata ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu