...si un gand celor care ...miercuri, 11 februarie 2009
A mai plecat unul dintre noi: Marian Cozma
As putea sa scriu:despre el, durerea lasata in urma si familia suferinda;
despre handbal, sport si sportivi care isi dedica viata bucuriei suporterilor;
despre tigani, crime, prostie si cruzime, de care nu scapam, oricat de „civilizati” am fi;
despre tristetea ce i-a cuprins pe multi si neputinta, in fata careia se vor resemna;
Toate astea nu valoreaza nimic. El nu mai e si nici nu se va mai intoarce.
Tot ce ne ramane de facut e sa ii pastram amintirea vie.
In noi sta puterea schimbarii.
De noi depinde cum ne educam copii si cum ne construim societatea.
Noi suntem cei care putem preveni asemenea crime!
Noi suntem cei care alegem, intre a inchide ochii sau a pune caramida, la temelia unei noi societati, bazata pe toleranta, bunavointa si dreptate, nu pe ura, rautate si crima!
vineri, 6 februarie 2009
Reintalnind-o pe „ea”
O privesc. Are ochii caprui, parul blond si un zambet strengar.
Ii vorbesc, ii spun mii de cuvinte pe care ea se preface ca le asculta. Din cand in cand o intreb ce mai face, cum ii merge sau ce parere are despre orice as fi spus eu cu un minut inainte.
Dincolo de ochii ei se ascunde o alta poveste, din care eu nu mai fac parte, cu care eu nu mai am nici o legatura sau pe care eu nu as mai putea-o intelege.
Minute bune se scurg intr-o conversatie goala, fara substrat sau tel.
Complezenta, amintirile si regretele iau loc alaturi de noi la masa prieteniei.
Scaunele sunt reci, metalice si argintii. Cafeneaua e plina de chipuri vesele, paltoane groase si fulare colorate. E sfarsit de toamna, cu frunze maronii si un vant parfumat.
Cafeaua e rece. De fapt niciodata nu mi-a placut cafeaua, dar aflandu-ma intr-o cafenea mi s-a parut cel mai firesc lucru.
A trecut vremea si vietile ni s-au schimbat. Lucrurile comune s-au separat, prietenii sunt altii, iar iubitii ne-au devenit soti.
La doi pasi o poarta rosie ne aminteste de universul de odinioara. Incaperi reci, dulapuri neincapatoare si o gradina suspendata.
In linistea casei doua glasuri vorbind o limba, zambind impreuna si bucurandu-se de fiecare clipa.
A trecut vremea, multe s-au schimbat, doar amintirile au ramas aceleasi...
Ii vorbesc, ii spun mii de cuvinte pe care ea se preface ca le asculta. Din cand in cand o intreb ce mai face, cum ii merge sau ce parere are despre orice as fi spus eu cu un minut inainte.
Dincolo de ochii ei se ascunde o alta poveste, din care eu nu mai fac parte, cu care eu nu mai am nici o legatura sau pe care eu nu as mai putea-o intelege.
Minute bune se scurg intr-o conversatie goala, fara substrat sau tel.
Complezenta, amintirile si regretele iau loc alaturi de noi la masa prieteniei.
Scaunele sunt reci, metalice si argintii. Cafeneaua e plina de chipuri vesele, paltoane groase si fulare colorate. E sfarsit de toamna, cu frunze maronii si un vant parfumat.
Cafeaua e rece. De fapt niciodata nu mi-a placut cafeaua, dar aflandu-ma intr-o cafenea mi s-a parut cel mai firesc lucru.
A trecut vremea si vietile ni s-au schimbat. Lucrurile comune s-au separat, prietenii sunt altii, iar iubitii ne-au devenit soti.
La doi pasi o poarta rosie ne aminteste de universul de odinioara. Incaperi reci, dulapuri neincapatoare si o gradina suspendata.
In linistea casei doua glasuri vorbind o limba, zambind impreuna si bucurandu-se de fiecare clipa.
A trecut vremea, multe s-au schimbat, doar amintirile au ramas aceleasi...
luni, 2 februarie 2009
Family Guy
Family Guy – e una dintre cele mai dure comedii pline de umor despre viata, ironia totala a normelor sociale si a stereotipurilor.duminică, 1 februarie 2009
Abonați-vă la:
Postări (Atom)