O privesc. Are ochii caprui, parul blond si un zambet strengar.
Ii vorbesc, ii spun mii de cuvinte pe care ea se preface ca le asculta. Din cand in cand o intreb ce mai face, cum ii merge sau ce parere are despre orice as fi spus eu cu un minut inainte.
Dincolo de ochii ei se ascunde o alta poveste, din care eu nu mai fac parte, cu care eu nu mai am nici o legatura sau pe care eu nu as mai putea-o intelege.
Minute bune se scurg intr-o conversatie goala, fara substrat sau tel.
Complezenta, amintirile si regretele iau loc alaturi de noi la masa prieteniei.
Scaunele sunt reci, metalice si argintii. Cafeneaua e plina de chipuri vesele, paltoane groase si fulare colorate. E sfarsit de toamna, cu frunze maronii si un vant parfumat.
Cafeaua e rece. De fapt niciodata nu mi-a placut cafeaua, dar aflandu-ma intr-o cafenea mi s-a parut cel mai firesc lucru.
A trecut vremea si vietile ni s-au schimbat. Lucrurile comune s-au separat, prietenii sunt altii, iar iubitii ne-au devenit soti.
La doi pasi o poarta rosie ne aminteste de universul de odinioara. Incaperi reci, dulapuri neincapatoare si o gradina suspendata.
In linistea casei doua glasuri vorbind o limba, zambind impreuna si bucurandu-se de fiecare clipa.
A trecut vremea, multe s-au schimbat, doar amintirile au ramas aceleasi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu