Tristetea, ea

Tristetea nu se masoara in cuvinte
Tristetea nu se exprima in alinte,
E cu mine si o port ca umbra
E cu mine, adanca si marunta.

Tristea e omniprezenta
In suflet un gol si fara bagheta,
Adanca priveste-n catunul de umbra
Mereu fara nume desculta ea umbla.

Clipeste in ochii albastri care
Odata erau fara numar si mare,
Tinteste spre chipul impietrit de ura
Multe regrete si lacrimi aduna.

Amintirile ei sunt vii si desarte
Umbre si zambete fara de parte,
Cuprinse in bratele de acum uscate
Mii de file din intaia carte.

Tristetea graieste, si moare, si zace
Fara de tine, ea nu-mi mai da pace.