Am impachetat

o bluza
doua cravate
o cutie
un ceas
o pereche de papuci
doua camasi
o patura
o panza de goblen

Nenorocitii ce nu se afla in tara

Am citit azi pe forumuri cum „cei de acasa” injurau cu spor dispora si strigau in gura mare ca cei plecati nu ar trebui sa aiba drept de vot, ca odata plecati nu stiu ce se intampla in tara si nu ar trebui sa aiba dreptul sa decida pentru cei din tara.

In primul rand suntem toti romani si acesta calitate ne da drept de vot. Ca vrem, ca nu vrem, atat timp cat avem doar pasaportul romanesc suntem vital legati de Romania, de ambasadele Romaniei si de presedintele Romaniei, caci el numeste si revoca sefii misiunilor diplomatice.
Deci este in interesul nostru direct (al celor plecati) sa alegem presedintele pe care il consideram noi cel mai potrivit, caci el numeste seful misiunii diplomatice, ce ii are in subordine pe functionarii ambasadelor, care te scuipa sau iti dau frumos buna ziua, in functie de educatie sau de mana ce apasa asupra lor.

In al doilea rand, odata plecat nu iti pierzi preocuparea pentru Romania, dinpotriva cauti sa te informezi cat mai mult si cat mai exact despre ce se intampla acasa, unde ti-au ramas familia si prietenii. Diferenta e ca te informezi mult mai obiectiv si din mai multe surse, iar faptul ca nu te aflii in mijlocul focarului iti da posibilitatea sa gandesti lucrurile la rece si avantajul de a fi mai putin manipulabil.

Si punctul trei, ce vine din dedesupturile penibile ale substratelor romanesti e: invidia.
E o invidie teribila ce o poarta in suflet toti cei de acasa care „au vrut sa plece, dar nu au reusit sa o faca”, fata de cei care au plecat si au reusit sa se integreze in societatile adoptive.
„Capsunari” sau „spalatori de WC” sunt doua dintre etichetele ce mi-au ramas in minte azi, etichete puse cu invidie si frustrare.
Sunt multe aspecte ce ar trebui discutate pe aceasta tema, dar poate cel mai important ramane: de unde atata ura?

Citez de pe forum de la ziarul Gandul:
„Postat de lenuta la 8.12.2009 08:37
nu e corect sa hotarasca pentru mine niste nenorociti care nici macar nu se afla in tara. nu s-a mai pomenit pana acum sa se puna urne de votare in alte tari pentru niste idioti lipsiti de cultura. toata lumea ii vaita pe cei care au plecat afara, dar pe noi cei care am ramas aici sa suportam mizeriile lui basescu cine ne vaita? sa dea dumnezeu sa nu se mai intoarca niciunul din strainatate, sa le aduca de pe acolo oasele, asa cum le-au adus pe ale lui carol al 2-lea acum cativa ani.„
Cum poate cineva in toate mintile poate sa scrie asa ceva?

Alegeri cu gust amar

Imi iau cana in mani si gust apartent linistita ceaiul fara zahar sau lamaie. Printre emailuri si fisiere cu calcule, mi-am facut totusi azi un pic de ragaz sa trag cu ochiul la noutatile de acasa. Stiu ca lumea fierbe, da in clocot, pentru alegerile de duminica. O lupta pe viata si pe moarte, ce a paralizat Romania si pentru prima data m-a mobilizat si pe mine sa merg la vot.

Problema e insa dupa, si concluziile pe care le vom trage (oare?) cand numaratoare voturilor numararea v-a lua sfarsit. O concluzie cel putin e pentru mine e clara: poporul roman si-a pierdut busola respectului de sine. Am constat asta cu tristete dupa doua evenimente aparent banale:

Primul l-am vazut intr-un filmulet cu evenimentele de la Timisoara de pe 1 decembrie, cand o baba, i-a numit prosti pe cei care au murit la revolutie.
M-a durut inima de tristete pentru acei oameni si familiile lor. Au murit pentru o idee, au murit pe nedrept, au murit cu demnitate si speranta ca intr-o zi, noi astia vii, o sa avem libertate, atata libertate incat sa-i numim prosti si sa fim si mandrii de asta.
Despre baba nu am ce sa comentez, probabil in limitarea ei nu v-a intelege niciodata ca s-a jignit singura, dar nesimptirea si rautatea ei mi-a dat mult de gandit despre valorile care se cultiva mai nou in Romania. Nu ma mai mir ca tot mai multi oameni inzestrati, educati si civilizati pleaca din tara. Cum scot capul pe usa, inteleg ca se poate trai civilizat, fara spaga, pile sau insulte. Si atunci de ce s-ar mai intoarce la umilinte, aere si nedreptati?

Al doilea lucru a fost un comentariu pe un blog. O radiografie a presei „cinstite” din Romania si a valorilor cu care se iese de pe bancile faculatilor de jurnalism.
Presa e oglinda unei societati si asa arata oglinda in care se reflecta Romania.
Pentru cei care nu stiu cum arata presa, eu de cateva saptamani citesc doar doua ziare, partinitoare si astea, dar parca un pic mai putin, in rest caut disperata informatii pe bloguri, unde sper sa gasesc macar pareri sincere si nu motivate financiar.

E la moda sa ai carte, mai ales daca nu ai ce scrie

Fiecare dintre noi avem o poveste. O istorie ce ne-a schimbat destinul, o intamplare ce ne-a pecetluit soarta sau un eveniment care ne-a rascolit prea multe ganduri.
Sunt printre noi unii cu un talent fantastic de a-si spune povestea. O fac verbal, pe coli sau in gand. I-am asculta cu placere, melancolie si interes, doar daca am ajunge la ei. Rare ori cate unul, mai trece de faza selectiei, sparge geata editurilor si daca suntem norocosi mai si auzim de el. Majoritatea scriu fugar, pe bloguri, ganduri de aur, ce nu ajung sa-si valorifice potentialul si nici sa-i aduca un castig autorului.

Sunt printre noi unii care reusesc intr-o meserie. O fac cu succes si se bucura de ea. Castiga popularitate si bani din ea, dar asta nu-i destul. Isi doresc mai mult. Isi doresc si recunoasterea valorilor pe care nu le poseda si a talentelor cu care nu au fost inzestrati.
Atunci, produc obiectul ce necesita recunostere, iar folosindu-se de populatitate si bani trec cu el de faza selectiei, calificandu-l ca de pret si asteptand laude pentru el.

Sunt atatia carora le citesc blogurile si scriu minunat. Si totusi nu publica cu pretentii de 85 de lei la exemplar.

Iubesc presa

Am zis ca nu mai citesc ziarele din Romania pana dupa alegeri. Mi-a ajuns, mi s-a umplut paharul si totusi nu ma pot indeparta de la ele. Nu le pot lasa din mana odata incepute, desi stiu ca dupa fiecare lectura sunt tot mai secata si mai dezgustata de ceea ce citesc.
Cititul presei romanesti e o capcana, ademenitor de frumoas amenajata, cu poze stralucitoare, slogane imbietoare si chiar iluzia bunei alegeri in primele minute de lectura.
Odata prins in joc, ajungi insa repede la o stare de lehamine si dezgust, nu numai pentru ceea ce ti-se de acolo, dar si pentru tot ce e in jur, caci invartitul in jurul cozii si pierderea sperantei sunt primele efecte pe care ti-le induc articolele din presa romanesca.
Pana si stirile fericite au o tenta deprimatoare. Peste tot se cauta vinovati, chiar daca nu s-a intamplat inca nenorocirea. Fiecare vrea ceva, desi toti au primit si nimeni nu mai are de dat. Orice face senzatie, mai ales banalitatile.

Inainte cand articolul era naspa (subiectiv, eronat, rautacios sau scris pentru idioti) il mai salva comentariile de bun simpt ale oamenilor cu „scaun la cap”. Acum lumea nu mai comenteaza, ori parerile logice, obiective si istete nu mai trec de filtru selectiei.
Trec in schimb mesajele electorale, trimise automatizat, cu tel precis de influentare a cititorului dinspre „alt cititor” (ca doar ne cred prosti, sa inghitim galusca uriasa cu care stimp sigur ca ne vom ineca).
E trist cand cineva termina o facultate de marketing si nu stie sa-si identifice publicul (target); e si mai trist cand publicul realizeaza asta, dar ei nu.