Iubesc presa

Am zis ca nu mai citesc ziarele din Romania pana dupa alegeri. Mi-a ajuns, mi s-a umplut paharul si totusi nu ma pot indeparta de la ele. Nu le pot lasa din mana odata incepute, desi stiu ca dupa fiecare lectura sunt tot mai secata si mai dezgustata de ceea ce citesc.
Cititul presei romanesti e o capcana, ademenitor de frumoas amenajata, cu poze stralucitoare, slogane imbietoare si chiar iluzia bunei alegeri in primele minute de lectura.
Odata prins in joc, ajungi insa repede la o stare de lehamine si dezgust, nu numai pentru ceea ce ti-se de acolo, dar si pentru tot ce e in jur, caci invartitul in jurul cozii si pierderea sperantei sunt primele efecte pe care ti-le induc articolele din presa romanesca.
Pana si stirile fericite au o tenta deprimatoare. Peste tot se cauta vinovati, chiar daca nu s-a intamplat inca nenorocirea. Fiecare vrea ceva, desi toti au primit si nimeni nu mai are de dat. Orice face senzatie, mai ales banalitatile.

Inainte cand articolul era naspa (subiectiv, eronat, rautacios sau scris pentru idioti) il mai salva comentariile de bun simpt ale oamenilor cu „scaun la cap”. Acum lumea nu mai comenteaza, ori parerile logice, obiective si istete nu mai trec de filtru selectiei.
Trec in schimb mesajele electorale, trimise automatizat, cu tel precis de influentare a cititorului dinspre „alt cititor” (ca doar ne cred prosti, sa inghitim galusca uriasa cu care stimp sigur ca ne vom ineca).
E trist cand cineva termina o facultate de marketing si nu stie sa-si identifice publicul (target); e si mai trist cand publicul realizeaza asta, dar ei nu.