- Tocmai m-am intors din Romania.
- Cum a fost?
- Ei, cum sa fie? Ca in Romania. Plin de contraste.
In Bucuresti taximetristi nebuni care urlau ingrozitor, injurau – nevoie-mare – tot ce misca pe sosea sau pe langa, si treceu flexati pe rosu.
In masini mizerie, fum de tigara si muzica data la maxim.
Pentru un asemenea spectacol si plata pe masura.
Unul s-a ofticat cand i-am dat 10 bani cat mai lipsea, in loc de un leu cat spera.
Nu i-a luat, dar m-a injurat sanatos.
„Un mic ciubuc, sefu!”
La hotel aceleasi magarii. Mizerie, receptioneri dezinteresati si tupeisti.
- Imi chemati, va rog un taxi?
- De ce nu le luati pe ale noastre.
- Pentru ca sunt mai scumpe.
- E, un pic mai scumpe. Si degeaba sun ca nu imi raspunde nimeni la ora asta.
- Suna-ti, totusi, va rog.
Evident ca ii raspunde.
In tara vreme frumoasa, caldura si drumuri in renovare. Renovare ca la noi, la nimeni. Kilometrii intregi de drumuri abandonate, de pe care in prealabil a fost luat asfaltul.
Din loc in loc ceva muncitori la tigara si cu o lopata in mana.
Pe langa ei gramezi de gunoaie: pachete de tigari, sticle de suc, hartii, pungi de plastic. Mizeria normala de la marginea drumului.
In rest oamenii simpatici, de treaba, zambitori. Noroc ca nu am condus. Conduc unii ca nebunii. Nu stiu cate depasiri aiurea fara vizibilitate am vazut. Nici nu mai mira ca sunt atatea accidente.
luni, 29 septembrie 2008
Aeroportul Baneasa
Aeroportul Baneasa pe cale sa fie inchis – citesc prin ziare.
Daca e pe cale sa fie inchis, hai sa intru si eu de curiozitate sa vad cum arata inainte sa il inchida.
Intru.
Mizeria ma intampina de la intrare, alaturi de cativa paznici, inraiti consumatori de seminte.
Inaintez cu teama spre centru, printre gramezi de persoane dubioase, galagioase si puternic bronzate. In centru, sub o bolta gratioasa puzderie de lume cu bagaje si copii, urland, scuipand si mestecand seminte.
Imi gasesc cu greu drumul spre toaleta. Ma intampina jegoasa, stricata si unsuroasa. Mi-e greata si sa trag apa. O trag totusi.
La plecare mai arunc o privire: merita sa fie inchis, e un focar de infectie si nemernicie.
Daca e pe cale sa fie inchis, hai sa intru si eu de curiozitate sa vad cum arata inainte sa il inchida.
Intru.
Mizeria ma intampina de la intrare, alaturi de cativa paznici, inraiti consumatori de seminte.
Inaintez cu teama spre centru, printre gramezi de persoane dubioase, galagioase si puternic bronzate. In centru, sub o bolta gratioasa puzderie de lume cu bagaje si copii, urland, scuipand si mestecand seminte.
Imi gasesc cu greu drumul spre toaleta. Ma intampina jegoasa, stricata si unsuroasa. Mi-e greata si sa trag apa. O trag totusi.
La plecare mai arunc o privire: merita sa fie inchis, e un focar de infectie si nemernicie.
duminică, 21 septembrie 2008
La doctor
Am deschis usa cabinetului particular plina de incredere si deschisa spre o noua experienta. M-am asezat tacticoasa pe scaun, am scos din geanta carnetelul si am inceput sa insir lista cu analize pe care doresc sa le fac.
El mi-a zambit, m-a aburit, iar in final m-a lovit cu replica:
- Stiti cate femei tinere si sanatoase doresc sa faca o multime de teste? E imposibil sa le testam pe toate!
- Stiti ca, ignoranta ucide? Iar eu, nu vreau sa fiu ignoranta. Lucrez 9 ore pe zi, ca sa aduc bani pentru firma care m-a angajat. Firma doreste ca eu sa fiu sanatoasa si de aceea imi plateste aceste analize.
El perplex, cu in zambet in coltul buzei.
- Daca doriti atat de mult...
- Da, doresc.
- Atunci le putem face.
- Super.
Era un test de cancer cervical (sau cancer de col uterin), care ucide in fiecare zi 5 femei.
Sunt doctori „porci” peste tot. Mi-e greata de ei, dar prefer sa ii infrunt decat sa plec capul si sa ii ignor.
Daca nici asa nu merge, trec la urmatorul, poate v-a fi mai de treaba.
El mi-a zambit, m-a aburit, iar in final m-a lovit cu replica:
- Stiti cate femei tinere si sanatoase doresc sa faca o multime de teste? E imposibil sa le testam pe toate!
- Stiti ca, ignoranta ucide? Iar eu, nu vreau sa fiu ignoranta. Lucrez 9 ore pe zi, ca sa aduc bani pentru firma care m-a angajat. Firma doreste ca eu sa fiu sanatoasa si de aceea imi plateste aceste analize.
El perplex, cu in zambet in coltul buzei.
- Daca doriti atat de mult...
- Da, doresc.
- Atunci le putem face.
- Super.
Era un test de cancer cervical (sau cancer de col uterin), care ucide in fiecare zi 5 femei.
Sunt doctori „porci” peste tot. Mi-e greata de ei, dar prefer sa ii infrunt decat sa plec capul si sa ii ignor.
Daca nici asa nu merge, trec la urmatorul, poate v-a fi mai de treaba.
vineri, 12 septembrie 2008
Despre lucruri care nu imi plac
Vin des in Romania. Cateodata cu trebui, cateodata fara treburi. Uneori abia astept, alteori fara chef. Nu vreau sa rup legatura. Asta e clar si sta la baza contactelor mele cu tot ce tine de Romania.
In Romania, de cum ajung, primul lucru cu care ma lupt e mentalitatea. Mentalitatea bolnava, asa o numesc eu, a oamenilor. De la cei saraci si needucati pana la instariti intelectuali.
Teama, indiferenta si interesul. Trei dintre pilonii pe care se intemeiaza mentalitatea romanilor.
Teama
De la teama de ziua de maine, pana la teama de ziua de ieri, toate fricile posibile si imposibile macina mintile si genereaza faptele. Teama sa vorbesti, teama sa te exprimi, teama sa iti spui parerea. Teama de vecini, teama de lume, teama de barfa, teama de a fi judecat.
In facultate imi priveam cu tristete colegii, care in particular aveau idei splendide, dar in fata profesorului le era teama sa scoata doua cuvinte. Intotdeauna erau problematice dezbaterile si mereu se desfasurau in cadru inchis: vreo 4 vorbeam, restul asculta.
Incepusem sa cred ca e un standard, pana cand am participat la cursuri in care intreaga clasa vorbea. Nu s-a intamplat in Romania.
O alta teama, e teama sa te plangi. Teama sa ceri ce ti-se cuvine. Te inseala vanzatoarea te plangi. Iti vorbeste urat te plangi. Nu primesti salariul te plangi. Strigi in gura mare si ceri, ceri ceea ce ti-se cuvine. Nu e tupeu, e normalitate.
O mare teama, e teama de a fi diferit. Cu teama ti-se spune sa stai in linie, generezi teama daca iesi din linie. Oaia neagra a fost privita intotdeauna cu frica.
Indiferenta
Asta doare. Ne provoaca rani, ne jefuieste si chiar ne omoara. Cazul clasic: iese vanzatoarea de la schimbul valutar plina de sange. Oamenii trec pe langa ea, se fac ca nu o vad si merg mai departe. Lesina si intr-un final cineva intervine. Prea tarziu.
Ma gandesc daca indiferenta nu ni-se trage de la cersetori. Candva simtitori, la vederea ranilor si malformatiilor pe care erau capabili sa si-le provoace – doar casa sa nu puna mana si sa munceasca – scoteam cativa banisori din portmoneu. Dupa o vreme, saraciti si caliti am inceput sa ne prefacem ca nu ii vedem. Ca sa nu le dam speranta ne-am prefacut intr-atat ca nici nu ii mai vedem.
Odata cu ei, si pe restul.
Interesul
Interesul poarta fesul. Interesul fiecaruia e individual: sa traiasc bine, sa supravietuiasc, sa ma imbogatesc. Nicaieri pe lista nu apare interesul comun, al comunitatii sau societatii: sa fie curat in parc, sa se bucure copii, vecinilor ca eu nu am, sa fir curat pe strada, sa aiba toti apa calda. Interesul propriu primeaza. Odata interesul consumat, cuibul se muta pe o alta ramura.
In Romania, de cum ajung, primul lucru cu care ma lupt e mentalitatea. Mentalitatea bolnava, asa o numesc eu, a oamenilor. De la cei saraci si needucati pana la instariti intelectuali.
Teama, indiferenta si interesul. Trei dintre pilonii pe care se intemeiaza mentalitatea romanilor.
Teama
De la teama de ziua de maine, pana la teama de ziua de ieri, toate fricile posibile si imposibile macina mintile si genereaza faptele. Teama sa vorbesti, teama sa te exprimi, teama sa iti spui parerea. Teama de vecini, teama de lume, teama de barfa, teama de a fi judecat.
In facultate imi priveam cu tristete colegii, care in particular aveau idei splendide, dar in fata profesorului le era teama sa scoata doua cuvinte. Intotdeauna erau problematice dezbaterile si mereu se desfasurau in cadru inchis: vreo 4 vorbeam, restul asculta.
Incepusem sa cred ca e un standard, pana cand am participat la cursuri in care intreaga clasa vorbea. Nu s-a intamplat in Romania.
O alta teama, e teama sa te plangi. Teama sa ceri ce ti-se cuvine. Te inseala vanzatoarea te plangi. Iti vorbeste urat te plangi. Nu primesti salariul te plangi. Strigi in gura mare si ceri, ceri ceea ce ti-se cuvine. Nu e tupeu, e normalitate.
O mare teama, e teama de a fi diferit. Cu teama ti-se spune sa stai in linie, generezi teama daca iesi din linie. Oaia neagra a fost privita intotdeauna cu frica.
Indiferenta
Asta doare. Ne provoaca rani, ne jefuieste si chiar ne omoara. Cazul clasic: iese vanzatoarea de la schimbul valutar plina de sange. Oamenii trec pe langa ea, se fac ca nu o vad si merg mai departe. Lesina si intr-un final cineva intervine. Prea tarziu.
Ma gandesc daca indiferenta nu ni-se trage de la cersetori. Candva simtitori, la vederea ranilor si malformatiilor pe care erau capabili sa si-le provoace – doar casa sa nu puna mana si sa munceasca – scoteam cativa banisori din portmoneu. Dupa o vreme, saraciti si caliti am inceput sa ne prefacem ca nu ii vedem. Ca sa nu le dam speranta ne-am prefacut intr-atat ca nici nu ii mai vedem.
Odata cu ei, si pe restul.
Interesul
Interesul poarta fesul. Interesul fiecaruia e individual: sa traiasc bine, sa supravietuiasc, sa ma imbogatesc. Nicaieri pe lista nu apare interesul comun, al comunitatii sau societatii: sa fie curat in parc, sa se bucure copii, vecinilor ca eu nu am, sa fir curat pe strada, sa aiba toti apa calda. Interesul propriu primeaza. Odata interesul consumat, cuibul se muta pe o alta ramura.
Technologie
Technologia avanseaza repede. Foarte repede. Prea repede.
Orice parea ieri imposibil, se transforma in azi in posibil, iar maine in standard, uzual si banal. Poimaine intra in istorie.
In urma cu mai bine de 4 ani cumparam fericita „ultima” generatie de telefon mobil, care se reclama pe tranvaiul din oras. Dupa doi ani jumate, transferam telefonul pe post de desteptator.
Technologia ne ajuta sa progresam.
Technologia ne ajuta sa dezvoltam.
Technologia ne ajuta sa controlam.
Ce controlam? Ne controlam in primul rand pe noi insine, controland pe fiecare in parte si fiecare la randul lui, controlandu-ne pe noi.
Ce dezvoltam? Dezvoltam technologii, sa ii controlam pe altii mai usor.
Cum progresam? Progresam spre statutul suprem de controlori si controlati, in acelasi timp. Sef si subaltern. Vanat si vanator.
Ce planuri de viitor avem? Sa ne facem viata mai usoara.
Cum ne facem viata mai usoara? Controland mai usor.
Cum controlam mai usor? Cu technologie mai buna.
Care e solutia? Dezvoltam technologia.
Pana unde?
Orice parea ieri imposibil, se transforma in azi in posibil, iar maine in standard, uzual si banal. Poimaine intra in istorie.
In urma cu mai bine de 4 ani cumparam fericita „ultima” generatie de telefon mobil, care se reclama pe tranvaiul din oras. Dupa doi ani jumate, transferam telefonul pe post de desteptator.
Technologia ne ajuta sa progresam.
Technologia ne ajuta sa dezvoltam.
Technologia ne ajuta sa controlam.
Ce controlam? Ne controlam in primul rand pe noi insine, controland pe fiecare in parte si fiecare la randul lui, controlandu-ne pe noi.
Ce dezvoltam? Dezvoltam technologii, sa ii controlam pe altii mai usor.
Cum progresam? Progresam spre statutul suprem de controlori si controlati, in acelasi timp. Sef si subaltern. Vanat si vanator.
Ce planuri de viitor avem? Sa ne facem viata mai usoara.
Cum ne facem viata mai usoara? Controland mai usor.
Cum controlam mai usor? Cu technologie mai buna.
Care e solutia? Dezvoltam technologia.
Pana unde?
Emigratie. Inceputuri
Unul dintre gandurile pe care nu le-am abordat pana acum, dar care ma bantuie aproape zilnic, e cel al emigrantului.
Citesc regulat in ziare povestile emigrantilor romani, de la tigani la specialisti, de la bogati la saraci. Azi am gasit aceasta poveste:
http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/820447/quotNu-vreau-sa-mai-aterizez-niciodata-la-Otopeniquot/
Povestea emigrantului fericit si adaptat, satul de Romania. Pana aici, nimic deosebit, insa discutiile de pe forum m-au dus cu gandurile la inceputuri.
Inainte sa „plec” din Romania nu am mai fost niciodata afara. Nici pana in Ungaria, nici pana in Bulgaria. Fericita si adaptata la viata din tara priveam cu interes noua aventura:
- Nu, nu cred ca o sa raman in strainatate. Mie imi place in Romania. Si am o situatie aici.
Le raspundeam curiosilor care ma intrebau daca plec definitiv sau doar pentru o vreme.
M-am urcat spre seara intr-un autobuz mizerabil, carand o valiza mai grea decat mine, plina cu de toate, de la haine pana la hartie igienica.
Dupa un drum de doua ore si o asteptare de trei, m-am imbarcat spre mult asteptata aventura. Aveam alaturi afaceristi versati, batrani care mergeau la copii, tigani cu interdictie si tinere cu mita in pasaport.
S-a facut noapte pana am ajuns la vama, unde o ultima umbra din Romania si-a facut simtita prezenta. Ca sa nu uitam de unde venim.
- De fiecare, cate 5€, ca sa nu ne mai controleze la bagaje. Sau vreti sa stam aici?
Un sofer maruntel, cu parul cret s-a oferit sa duca ofranda. A luat-o, a numarat-o si dupa ce a iesit din autobuz si-a strecurat cateva bacnote in buzunar.
In doua zile si trei nopti aveam sa ajung pe alte meleaguri, sa miros alte mirodenii si sa respir alt aer. Doua zile si trei nopti, am trait intre: autobuz, benzinarii si autogari. Doua zile si trei nopti am trait intre romani si am fost tratata de romani, romaneste: cu umilinte, cu indiferenta, cu mila sau simpatie.
Abandonata in autogara din Madrid, am cautat-o disperata pe femeia indiferenta care tocmai m-a informat ca nu mai fac curse pana la destinatia finala, desi eram trei romani cu bilete pana acolo. Din mila, din iritare si ca sa nu ii mai stam pe cap, a binevoit sa ne cumpere trei bilete, de la o alta firma, ca sa parcurgem o parte din distanta.
La ora opt, intr-o seara calda de toamana paraseam Madridul intr-un autobuz elegant, avand alaturi un tanar inalt, de culoare.
Ma uitam pe geam la orasul animat si ma intrebam cu sufletul ingemut unde sunt, ce fac si incotro o iau.
Habar nu aveam, ce am sa fac mai departe. Cum si unde am sa ajung. Ma uitam pe geam la grandiosul oras si ma intrebam daca am sa-l mai revad vreodata.
Va urma...
Citesc regulat in ziare povestile emigrantilor romani, de la tigani la specialisti, de la bogati la saraci. Azi am gasit aceasta poveste:
http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/820447/quotNu-vreau-sa-mai-aterizez-niciodata-la-Otopeniquot/
Povestea emigrantului fericit si adaptat, satul de Romania. Pana aici, nimic deosebit, insa discutiile de pe forum m-au dus cu gandurile la inceputuri.
Inainte sa „plec” din Romania nu am mai fost niciodata afara. Nici pana in Ungaria, nici pana in Bulgaria. Fericita si adaptata la viata din tara priveam cu interes noua aventura:
- Nu, nu cred ca o sa raman in strainatate. Mie imi place in Romania. Si am o situatie aici.
Le raspundeam curiosilor care ma intrebau daca plec definitiv sau doar pentru o vreme.
M-am urcat spre seara intr-un autobuz mizerabil, carand o valiza mai grea decat mine, plina cu de toate, de la haine pana la hartie igienica.
Dupa un drum de doua ore si o asteptare de trei, m-am imbarcat spre mult asteptata aventura. Aveam alaturi afaceristi versati, batrani care mergeau la copii, tigani cu interdictie si tinere cu mita in pasaport.
S-a facut noapte pana am ajuns la vama, unde o ultima umbra din Romania si-a facut simtita prezenta. Ca sa nu uitam de unde venim.
- De fiecare, cate 5€, ca sa nu ne mai controleze la bagaje. Sau vreti sa stam aici?
Un sofer maruntel, cu parul cret s-a oferit sa duca ofranda. A luat-o, a numarat-o si dupa ce a iesit din autobuz si-a strecurat cateva bacnote in buzunar.
In doua zile si trei nopti aveam sa ajung pe alte meleaguri, sa miros alte mirodenii si sa respir alt aer. Doua zile si trei nopti, am trait intre: autobuz, benzinarii si autogari. Doua zile si trei nopti am trait intre romani si am fost tratata de romani, romaneste: cu umilinte, cu indiferenta, cu mila sau simpatie.
Abandonata in autogara din Madrid, am cautat-o disperata pe femeia indiferenta care tocmai m-a informat ca nu mai fac curse pana la destinatia finala, desi eram trei romani cu bilete pana acolo. Din mila, din iritare si ca sa nu ii mai stam pe cap, a binevoit sa ne cumpere trei bilete, de la o alta firma, ca sa parcurgem o parte din distanta.
La ora opt, intr-o seara calda de toamana paraseam Madridul intr-un autobuz elegant, avand alaturi un tanar inalt, de culoare.
Ma uitam pe geam la orasul animat si ma intrebam cu sufletul ingemut unde sunt, ce fac si incotro o iau.
Habar nu aveam, ce am sa fac mai departe. Cum si unde am sa ajung. Ma uitam pe geam la grandiosul oras si ma intrebam daca am sa-l mai revad vreodata.
Va urma...
marți, 9 septembrie 2008
La supermarketul viitorului
Stateam ieri la o coada infernala la Carrefour. M-au apucat nervii, m-au lasat nervii si iar am jurat sa nu mai pun piciorul la ei in magazin.
Greu de tinut juramantul, avand in vedere ca si-au plasat strategic locatiile, taind orice alta posibilitate de alegere.
De ce, totusi, nu imi place mie Carrefour?
1. Nu imi place pentru ca e murdar. Daca la deschidere magazinele sunt/par super curate, dupa cateva luni, murdaria si praful devin standarde.
2. Nu imi place pentru ca de fiecare data cand cumpar legume sau fructe, trebuie sa sap adanc pana sa gasesc ceva nealterat, fara mucegai sau viermi. Nu inteleg de ce produsele stricate nu sunt aruncate sau poate ca, sperata ca cineva sa si-le puna in cos moare ultima.
3. Urasc personalul. Personalul standard e format din babe hidoase, pitzipoance aiurite sau hidoase-in-devenire si paznici cu nasul rosu mirosind a alcool.
Babele hidoase – probabil colectate de la fostele magazine de cartier falimentare – sunt ce-a mai rea specie de personal. Mirosind a tigari si fara dinti in gura, bat tastatura cu un deget si le vorbesc ca din cur cu clientilor, mai ales celor tineri. Fereasca sfantu! sa ai vreo reclamatie sau sa astepti la ele la casa. Te apuca batranetea.
Pitzipoancele airite stau de obicei la mezeluri. Aici primesc manusi speciale, ca sa nu atinga carnea cu mana! Nu o ating, o ating cu manusa!! Aceeasi manusa cu care se scobesc flexate in nas!!! Am vazut cu ochii mei o asemenea faza si mi-a venit sa vomit.
De aceea, nu cumpar decat carne deja ambalata de la Carrefour.
Pitzipoancele hidoase-in-devenire stau de obicei la casa, au unghiile lacuite in albastru sau negru, parul uns si cleios, prins cu o multime de agrafe colorate si caseaza de mai multe ori un produs. Daca nu te uiti pe paragon iei teapa direct, daca te uiti pe paragon iei teapa mai tarziu, caci te expediaza cu un „eu nu am ce sa fac!” la babele hidoase care proceseaza reclamatia.
Probabil in asta sta economia capitalista. Poti sa alegi intre un supermarket ieftin si mizerabil sau unul mai curat si mai scump. Eu l-as alege pe cel curat/mai scump. As sari la el de indata ce ar aparea. Deocamdata nu e prin zona. Asteptand, fac previziuni.
Supermarketurile iau amploare in Romania. Se extind rapid si agresiv. Oamenii fascinati si satui de magazinele apartament de cartier le trec pragul. Asteptarile le sunt intr-o oarecare masura satisfacute.
Timpul trece si dupa ma multe experiente cumparatorul constata ca oferata nu e asa de diversificata pe cat pare, produsele „in the house” cu marca supermarketului sunt extrem de proaste calitativ, personalul isi scoate masca, iar pe jos e mai murdar decat pe strada.
Momentul desteptarii da semnalul supermarketurilor lux sa preia conducerea. O noua generatie, intr-o locatie curata, cu personal ales pe spranceana, bine motivat/platit si cu o oferta calitativa pe masura.
Viitorul suna bine, asteptarea este mai grea.
Greu de tinut juramantul, avand in vedere ca si-au plasat strategic locatiile, taind orice alta posibilitate de alegere.
De ce, totusi, nu imi place mie Carrefour?
1. Nu imi place pentru ca e murdar. Daca la deschidere magazinele sunt/par super curate, dupa cateva luni, murdaria si praful devin standarde.
2. Nu imi place pentru ca de fiecare data cand cumpar legume sau fructe, trebuie sa sap adanc pana sa gasesc ceva nealterat, fara mucegai sau viermi. Nu inteleg de ce produsele stricate nu sunt aruncate sau poate ca, sperata ca cineva sa si-le puna in cos moare ultima.
3. Urasc personalul. Personalul standard e format din babe hidoase, pitzipoance aiurite sau hidoase-in-devenire si paznici cu nasul rosu mirosind a alcool.
Babele hidoase – probabil colectate de la fostele magazine de cartier falimentare – sunt ce-a mai rea specie de personal. Mirosind a tigari si fara dinti in gura, bat tastatura cu un deget si le vorbesc ca din cur cu clientilor, mai ales celor tineri. Fereasca sfantu! sa ai vreo reclamatie sau sa astepti la ele la casa. Te apuca batranetea.
Pitzipoancele airite stau de obicei la mezeluri. Aici primesc manusi speciale, ca sa nu atinga carnea cu mana! Nu o ating, o ating cu manusa!! Aceeasi manusa cu care se scobesc flexate in nas!!! Am vazut cu ochii mei o asemenea faza si mi-a venit sa vomit.
De aceea, nu cumpar decat carne deja ambalata de la Carrefour.
Pitzipoancele hidoase-in-devenire stau de obicei la casa, au unghiile lacuite in albastru sau negru, parul uns si cleios, prins cu o multime de agrafe colorate si caseaza de mai multe ori un produs. Daca nu te uiti pe paragon iei teapa direct, daca te uiti pe paragon iei teapa mai tarziu, caci te expediaza cu un „eu nu am ce sa fac!” la babele hidoase care proceseaza reclamatia.
Probabil in asta sta economia capitalista. Poti sa alegi intre un supermarket ieftin si mizerabil sau unul mai curat si mai scump. Eu l-as alege pe cel curat/mai scump. As sari la el de indata ce ar aparea. Deocamdata nu e prin zona. Asteptand, fac previziuni.
Supermarketurile iau amploare in Romania. Se extind rapid si agresiv. Oamenii fascinati si satui de magazinele apartament de cartier le trec pragul. Asteptarile le sunt intr-o oarecare masura satisfacute.
Timpul trece si dupa ma multe experiente cumparatorul constata ca oferata nu e asa de diversificata pe cat pare, produsele „in the house” cu marca supermarketului sunt extrem de proaste calitativ, personalul isi scoate masca, iar pe jos e mai murdar decat pe strada.
Momentul desteptarii da semnalul supermarketurilor lux sa preia conducerea. O noua generatie, intr-o locatie curata, cu personal ales pe spranceana, bine motivat/platit si cu o oferta calitativa pe masura.
Viitorul suna bine, asteptarea este mai grea.
Smoke
Daca ar poza Andrea Raicu – despre care nici nu stiam ca fumeaza – intr-o camasa cu un nasture si o pereche de chilotei rosii, m-as lasa de fumat? Sau m-as apuca de fumat?
Daca as face o campanie aniti-fumat, cui m-as adresa?
M-as adresea oare, domnisoarelor de fite, care pe langa tigari, toale scumpe si silicoane, mai au bani destui sa isi trateze gurile mirositoare la clinici de lux si unghiile ingalbenite la cosmeticiene pricepute.
M-as adresa oare domnilor, care pe langa vile, masini scumpe si domnisoare, mai au bani destui bani si de o viagra ca sa isi compenseze lipsurile.
Sau, m-as adresa....
- Amaratilor de liceeni, care impinsi de nevoie de integrare trag maruntel din tigara in buda liceului;
- Inconstientelor insarcinate, care vor naste copii cu malformatii, bolnaviciosi si nenorociti, fara sanse egale in viata;
- Nenorocitilor de someri, care rup de la gura copiilor pentru un pachet de Malboro, sub morala: „Are si tata un viciu!”;
- Bolnavolor de cancer, inca ne descoperiti, carora li-se prezice o moarte in chinuri si umilinte la usile spitalelor si caselor de asigurari de sanatate, sub sigla: „Ministerul nu compenseaza medicamentele bolnavolor!”;
Si lista ar putea continua.
Daca as face o campanie aniti-fumat, cui m-as adresa?
M-as adresea oare, domnisoarelor de fite, care pe langa tigari, toale scumpe si silicoane, mai au bani destui sa isi trateze gurile mirositoare la clinici de lux si unghiile ingalbenite la cosmeticiene pricepute.
M-as adresa oare domnilor, care pe langa vile, masini scumpe si domnisoare, mai au bani destui bani si de o viagra ca sa isi compenseze lipsurile.
Sau, m-as adresa....
- Amaratilor de liceeni, care impinsi de nevoie de integrare trag maruntel din tigara in buda liceului;
- Inconstientelor insarcinate, care vor naste copii cu malformatii, bolnaviciosi si nenorociti, fara sanse egale in viata;
- Nenorocitilor de someri, care rup de la gura copiilor pentru un pachet de Malboro, sub morala: „Are si tata un viciu!”;
- Bolnavolor de cancer, inca ne descoperiti, carora li-se prezice o moarte in chinuri si umilinte la usile spitalelor si caselor de asigurari de sanatate, sub sigla: „Ministerul nu compenseaza medicamentele bolnavolor!”;
Si lista ar putea continua.
joi, 4 septembrie 2008
Nu am chef azi...
Am atata de munca si chef ... de fel. „Nu am chef azi” imi bate ritmul in minte. Am ascultat melodia ieri. Acuma ar fi prea de tot sa o ascult zilnic.
Parca ar fi vineri. Desi, weekendurile astea de toamna au devenit atat de plictisitoare ca abia astept sa ma intorc la munca.
Imi lipseste ambitia din perspectiva. Un proiect ambitios care sa ma traga inainte. Daca astept prea mult dupa rezultate ma molesesc si simt nevoia sa fac pauze.
„Pauzele lungi si dese, cheia marilor succese!”
Parca ar fi vineri. Desi, weekendurile astea de toamna au devenit atat de plictisitoare ca abia astept sa ma intorc la munca.
Imi lipseste ambitia din perspectiva. Un proiect ambitios care sa ma traga inainte. Daca astept prea mult dupa rezultate ma molesesc si simt nevoia sa fac pauze.
„Pauzele lungi si dese, cheia marilor succese!”
marți, 2 septembrie 2008
Inovatii sociale: morala
Citesc un post despre legalizarea prostitutiei in Romania.Pro sau contra, curg opiniile care mai de care.
Unii ca da, altii ca nu. Toti avem o parere despre prostitutie, prostituate, sex, curve.
Nici una despre societate.
Da, societate.
Eu zic ca omul traieste dupa cum il duce capul, iar capul e desprins din familie si educat de societate. Cand familia te lasa (sau o lasi tu pe ea) intrii in societate, de unul singur si in pielea goala. Acolo ai de ales: faci ca altii sau faci ca tine. Oare ce e mai usor?
Asa e si cu prostitutia asta.
Daca societatea zice: „e ok sa mergi la curve, nevestele trebuie un pic inselate, ca dupa aia sa te simti vinovat si sa te comporti mai frumos cu ele” atunci omul de rand are tendinta asta. Poate ca el nici macar nu are intentia, dar cand aude comentariul: „un barbat, nu e barbat, daca nu a fost la curve!” ce sa mai gandeasca bietul.
Asa e si societatea din Romania. Dupa ce bagi capul in lume, descoperi ca e unilateral „acceptat” ca barbatul sa insele (cateodata si pe la prostituate), iar daca tu ca femeie nu te poti mandri cu un astfel de specimen, „vai de tine, ca al tau nu e viril!”
Despre femei, „se stie” ca cele care inseala „sunt curve”. Asa ca nici macar nu merita sa comentam. Si asa, sunt mai greu de gasit. Sa fie oare mai discrete, datorita prejudecatilor sociale? Sau pur si simplu, nu sunt asa de preocupate de relatii extraconjugale?
Eu cred ca ar fi cireasa de pe tort legalizarea prostitutiei in Romania. Ar trebui sa ne punem totusi undeva frana si sa ne intreba de ce oare s-au degradat in asa hal valorile morale din tara noastra.
Unde s-a rupt firul? Sa fi fost de vina revolutia, comunismul sau prea mica implicare a bisericii? Poate educatia? Aceasta „fata mare a Romaniei” care vorbeste cu pudoare, iar daca vorbeste (decat sa taca) mai mult incurca, caci nu vrea sa spuna lucrurilor pe nume.
E oare, ilegalitatea prostitutiei cauza violurilor, molestarilor si a crimelor? Sau, poate cei 7 ani de-a casa (lipsa), educatia (precara) din scoli si morala, ah morala! (bolnava) a societatii.
Dupa revolutie am vrut libertate. Libertate in vorbe, libertate in fapte. La scurt timp teribilismul a luat fata libertatii. Si am dat-o inainte. Inca inaintam. Oare pana unde si cand anume vom da cu capul, caci in final trebuie sa ne oprim undeva.
Probabil intr-o zi ne vom trezi ca nu acesta e mediul in care dorim sa ne crestem copii.
Ca nu e normal ca tatal sa lipseasca noaptea de acasa, in timp ce mama isi ineaca amarul in perna si la telenovele.
Ca nu dorim ca fiica – machiata ca o mumie – sa se intoarca cu frica in san acasa, dupa o seara petrecuta pe bancheta din spate a unei masini, rasufland usurata: „Bine ca am scapat usor cu asta!”.
Cum ne asternem asa dormim!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)