Despre lucruri care nu imi plac

Vin des in Romania. Cateodata cu trebui, cateodata fara treburi. Uneori abia astept, alteori fara chef. Nu vreau sa rup legatura. Asta e clar si sta la baza contactelor mele cu tot ce tine de Romania.

In Romania, de cum ajung, primul lucru cu care ma lupt e mentalitatea. Mentalitatea bolnava, asa o numesc eu, a oamenilor. De la cei saraci si needucati pana la instariti intelectuali.
Teama, indiferenta si interesul. Trei dintre pilonii pe care se intemeiaza mentalitatea romanilor.

Teama
De la teama de ziua de maine, pana la teama de ziua de ieri, toate fricile posibile si imposibile macina mintile si genereaza faptele. Teama sa vorbesti, teama sa te exprimi, teama sa iti spui parerea. Teama de vecini, teama de lume, teama de barfa, teama de a fi judecat.
In facultate imi priveam cu tristete colegii, care in particular aveau idei splendide, dar in fata profesorului le era teama sa scoata doua cuvinte. Intotdeauna erau problematice dezbaterile si mereu se desfasurau in cadru inchis: vreo 4 vorbeam, restul asculta.
Incepusem sa cred ca e un standard, pana cand am participat la cursuri in care intreaga clasa vorbea. Nu s-a intamplat in Romania.
O alta teama, e teama sa te plangi. Teama sa ceri ce ti-se cuvine. Te inseala vanzatoarea te plangi. Iti vorbeste urat te plangi. Nu primesti salariul te plangi. Strigi in gura mare si ceri, ceri ceea ce ti-se cuvine. Nu e tupeu, e normalitate.
O mare teama, e teama de a fi diferit. Cu teama ti-se spune sa stai in linie, generezi teama daca iesi din linie. Oaia neagra a fost privita intotdeauna cu frica.

Indiferenta
Asta doare. Ne provoaca rani, ne jefuieste si chiar ne omoara. Cazul clasic: iese vanzatoarea de la schimbul valutar plina de sange. Oamenii trec pe langa ea, se fac ca nu o vad si merg mai departe. Lesina si intr-un final cineva intervine. Prea tarziu.
Ma gandesc daca indiferenta nu ni-se trage de la cersetori. Candva simtitori, la vederea ranilor si malformatiilor pe care erau capabili sa si-le provoace – doar casa sa nu puna mana si sa munceasca – scoteam cativa banisori din portmoneu. Dupa o vreme, saraciti si caliti am inceput sa ne prefacem ca nu ii vedem. Ca sa nu le dam speranta ne-am prefacut intr-atat ca nici nu ii mai vedem.
Odata cu ei, si pe restul.

Interesul
Interesul poarta fesul. Interesul fiecaruia e individual: sa traiasc bine, sa supravietuiasc, sa ma imbogatesc. Nicaieri pe lista nu apare interesul comun, al comunitatii sau societatii: sa fie curat in parc, sa se bucure copii, vecinilor ca eu nu am, sa fir curat pe strada, sa aiba toti apa calda. Interesul propriu primeaza. Odata interesul consumat, cuibul se muta pe o alta ramura.