Emigratie. Inceputuri

Unul dintre gandurile pe care nu le-am abordat pana acum, dar care ma bantuie aproape zilnic, e cel al emigrantului.
Citesc regulat in ziare povestile emigrantilor romani, de la tigani la specialisti, de la bogati la saraci. Azi am gasit aceasta poveste:

http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/820447/quotNu-vreau-sa-mai-aterizez-niciodata-la-Otopeniquot/

Povestea emigrantului fericit si adaptat, satul de Romania. Pana aici, nimic deosebit, insa discutiile de pe forum m-au dus cu gandurile la inceputuri.

Inainte sa „plec” din Romania nu am mai fost niciodata afara. Nici pana in Ungaria, nici pana in Bulgaria. Fericita si adaptata la viata din tara priveam cu interes noua aventura:
- Nu, nu cred ca o sa raman in strainatate. Mie imi place in Romania. Si am o situatie aici.
Le raspundeam curiosilor care ma intrebau daca plec definitiv sau doar pentru o vreme.
M-am urcat spre seara intr-un autobuz mizerabil, carand o valiza mai grea decat mine, plina cu de toate, de la haine pana la hartie igienica.
Dupa un drum de doua ore si o asteptare de trei, m-am imbarcat spre mult asteptata aventura. Aveam alaturi afaceristi versati, batrani care mergeau la copii, tigani cu interdictie si tinere cu mita in pasaport.
S-a facut noapte pana am ajuns la vama, unde o ultima umbra din Romania si-a facut simtita prezenta. Ca sa nu uitam de unde venim.
- De fiecare, cate 5€, ca sa nu ne mai controleze la bagaje. Sau vreti sa stam aici?
Un sofer maruntel, cu parul cret s-a oferit sa duca ofranda. A luat-o, a numarat-o si dupa ce a iesit din autobuz si-a strecurat cateva bacnote in buzunar.

In doua zile si trei nopti aveam sa ajung pe alte meleaguri, sa miros alte mirodenii si sa respir alt aer. Doua zile si trei nopti, am trait intre: autobuz, benzinarii si autogari. Doua zile si trei nopti am trait intre romani si am fost tratata de romani, romaneste: cu umilinte, cu indiferenta, cu mila sau simpatie.
Abandonata in autogara din Madrid, am cautat-o disperata pe femeia indiferenta care tocmai m-a informat ca nu mai fac curse pana la destinatia finala, desi eram trei romani cu bilete pana acolo. Din mila, din iritare si ca sa nu ii mai stam pe cap, a binevoit sa ne cumpere trei bilete, de la o alta firma, ca sa parcurgem o parte din distanta.
La ora opt, intr-o seara calda de toamana paraseam Madridul intr-un autobuz elegant, avand alaturi un tanar inalt, de culoare.
Ma uitam pe geam la orasul animat si ma intrebam cu sufletul ingemut unde sunt, ce fac si incotro o iau.
Habar nu aveam, ce am sa fac mai departe. Cum si unde am sa ajung. Ma uitam pe geam la grandiosul oras si ma intrebam daca am sa-l mai revad vreodata.

Va urma...