La americani se apropie „Ziua alegerilor”, la noi „Ziua mortilor”. Oare care ajunge mai repede?
Ziua mortilor la polonezi se sarbatoreste „pe bune”. E zi libera, toate magazinele si institutiile sunt inchise, iar principala activitatea se invarte in jurul cimitirului, unde infloresc afacerile cu lumanari si flori – din plastic sau naturale, dupa buzunar.
Cu cateva saptamani inainte toate magazinele isi fac aprovizionarea si isi expun colectiile de lumanari, care mai de care. Se fac chiar si promotii, 3x1 si din alea!
In ziua cu pricina se inchid strazi, se redirijeaza circulatia si toate drumurile duc la cimitir.
Mie personal nu imi plac cimitirele, cu exceptia unuia pe care l-am vazut in Lituania, intr-o padure, foarte misto.
Odata, dupa o noapte alba si extrem de vesela, am intrat spre dimineata intr-un cimitir din Portugalia cu un grup de prieteni (printre care si faimosul Jack D.), ca singura nu m-as fi incumetat.
Curiozitatea, bat-o vina! Dupa aia am dormit (cica, de fapt ma straduiam sa adorm) cu lumina aprinsa vreo 3 nopti.
In Portugalia au cimitire cu adevarat speciale, in care vezi cosciugul mortului, care e inchis intr-o casuta sau intr-un perete, cu o fereastra din sticla. Brrr!
vineri, 31 octombrie 2008
joi, 30 octombrie 2008
Toti asteptam Craciunul
Pana vine, m-am pus sa scriu niste emailuri – insipide, total lipsite de inspiratie sau de evenimente. Dar daca nu se intampla nimic, ce as putea scrie. Astept si eu ca toti sa fiu bombardata cu noutati, de la altii.
Sunt convinsa ca si ei asteapta. De la mine.
Emailurile suna cam asa:
„Ce mai faci? Cum mai esti? La mine nimic nou. Fermentez si eu pe aicea: munca, casa, somn, munca ... si tot asa.”
sau
„Ce mai faci? Pe unde esti? Da si tu un semn. Eu tot in PL, nimic special pe aicea. E frig. Dar e frig mereu, asa ca nimic special. Da si tu un semn.”
sau (varianta hard):
„Salutare. Mai traiesti? Da si tu un semn, ceva, o injuratura! Eu tot in PL, nimic nou. Ca de obicei.”
Am trimis cateva. Poate imi raspunde careva cu mai multa inspiratie.
Sunt convinsa ca si ei asteapta. De la mine.
Emailurile suna cam asa:
„Ce mai faci? Cum mai esti? La mine nimic nou. Fermentez si eu pe aicea: munca, casa, somn, munca ... si tot asa.”
sau
„Ce mai faci? Pe unde esti? Da si tu un semn. Eu tot in PL, nimic special pe aicea. E frig. Dar e frig mereu, asa ca nimic special. Da si tu un semn.”
sau (varianta hard):
„Salutare. Mai traiesti? Da si tu un semn, ceva, o injuratura! Eu tot in PL, nimic nou. Ca de obicei.”
Am trimis cateva. Poate imi raspunde careva cu mai multa inspiratie.
miercuri, 29 octombrie 2008
Se intampla in Romania
A mai murit un om, intr-un accident stupid de munca incercand sa salveze o lopata.
Prins intre gramezile de pamant, a mai putut doar sa ingane:
- Vai Doamne!
Si s-a dus.
Nu il cunosteam, dar cateva fotografii cu el scos din groapa de 6 metrii m-au cutremurat.
Sa fie soarta atat de cruda sau prostia, imaturitatea si rautatea celui care a refuzat sa puna in groapa panouri de protectie. Ei, caci cineva a refuzat, de aia a cazut pamantul.
A venit politia, pompierii, primarul si tot alaiul.
Cativa muncitori speriati au dat ceva declaratii aburite. Nu stiu, nu am vazut, stiu si eu!?!
I-a lovit brusc lapsusul cauzat de zvonul:
- Nu zi nimic, ma, ca il scot pe inginer vinovat!
Tacerea comoara de aur. Aceeasi tacere pe care au avut-o cu cateva ore mai devreme cand soferul buldozerului i-a informat planul zilei:
- Eu sap! Si nu pun nici un fel de panouri. Pe mine nu ma intereseaza ce faceti. Eu pentru asta is aici, sa sap. Nu am vreme de pierdut pe strazile astea...
Si a sapat, omul. I-a sapat groapa altuia.
Povestea e reala. S-a intamplat luni.
Ma intristeaza si ma revolta in acelasi timp, dar cel mai tare ma doare tacerea.
Tacerea, frica si prostia, merg mana in mana si ne baga in groapa. Oare, cand ne vom trezi sa ne cerem drepturile? Oare, cati dintre noi trebuie sa mai moara, ca sa ne desteptam si sa ne luptam? Pentru un pumn de bani ne umilim, ne injosim si mai nou ne dam viata.
Fratilor, luptati odata pentru drepturile voastre! De cine si de ce va e frica? Mai rau nu poate sa va fie, sunteti deja la limita. Urmatorul pas in groapa e ultimul!
In loc de epilog:
Marti firma a „concediat” toti muncitorii angajati „la negru”, adica aproape pe toti participantii la accident. Nu s-a mai deranjat sa le plateasca lefele.
Politia a definitivat lista cu martori, de pe care l-au omis pe unul dintre cei mai apropiati participanti la accident. Coincidenta sau nu, era un muncitor angajat „la negru”.
Prins intre gramezile de pamant, a mai putut doar sa ingane:
- Vai Doamne!
Si s-a dus.
Nu il cunosteam, dar cateva fotografii cu el scos din groapa de 6 metrii m-au cutremurat.
Sa fie soarta atat de cruda sau prostia, imaturitatea si rautatea celui care a refuzat sa puna in groapa panouri de protectie. Ei, caci cineva a refuzat, de aia a cazut pamantul.
A venit politia, pompierii, primarul si tot alaiul.
Cativa muncitori speriati au dat ceva declaratii aburite. Nu stiu, nu am vazut, stiu si eu!?!
I-a lovit brusc lapsusul cauzat de zvonul:
- Nu zi nimic, ma, ca il scot pe inginer vinovat!
Tacerea comoara de aur. Aceeasi tacere pe care au avut-o cu cateva ore mai devreme cand soferul buldozerului i-a informat planul zilei:
- Eu sap! Si nu pun nici un fel de panouri. Pe mine nu ma intereseaza ce faceti. Eu pentru asta is aici, sa sap. Nu am vreme de pierdut pe strazile astea...
Si a sapat, omul. I-a sapat groapa altuia.
Povestea e reala. S-a intamplat luni.
Ma intristeaza si ma revolta in acelasi timp, dar cel mai tare ma doare tacerea.
Tacerea, frica si prostia, merg mana in mana si ne baga in groapa. Oare, cand ne vom trezi sa ne cerem drepturile? Oare, cati dintre noi trebuie sa mai moara, ca sa ne desteptam si sa ne luptam? Pentru un pumn de bani ne umilim, ne injosim si mai nou ne dam viata.
Fratilor, luptati odata pentru drepturile voastre! De cine si de ce va e frica? Mai rau nu poate sa va fie, sunteti deja la limita. Urmatorul pas in groapa e ultimul!
In loc de epilog:
Marti firma a „concediat” toti muncitorii angajati „la negru”, adica aproape pe toti participantii la accident. Nu s-a mai deranjat sa le plateasca lefele.
Politia a definitivat lista cu martori, de pe care l-au omis pe unul dintre cei mai apropiati participanti la accident. Coincidenta sau nu, era un muncitor angajat „la negru”.
Cu inima smulsa din piept
Intr-o seara vesela de iulie, un portughez mi-a spus povestea de la Quinta das Lagrimas. O poveste fascinanta despre iubire, ura si rabunare. Mormintele celor doi stau marturie dragostei pe care si-au purtat-o.Subiect: romantic, istoric, interesant.
Stil: usor de citit, putin sarac in exprimare.
Recomand: pentru momentele de relaxare.
Minus: autorul creaza un dialog al personajelor intr-un stil de vorbire romanesc, ceea ce nu se potriveste portughezilor; cei care au intrat in contact cu cultura portugheza vor fi un pic dezamagiti.
Plus: subiectul abordat.
marți, 28 octombrie 2008
Coimbra
Every time I am thinking about
duminică, 26 octombrie 2008
http://www.1944.pl
luni, 20 octombrie 2008
vineri, 17 octombrie 2008
Cateva randuri dedicate prostiei
Cand eu am descoperit lumea ma ghidam dupa instinct. Faceam lucrurile automat, fara sa ma zbat prea tare, ignorand a doua posibilitate. Cand imi dadeam seama ca varianta mea nu era ce-a mai desteapta, ma roseam pana in varful urechilor de jena si plecam capul smerita.
Traiam cu sentimentul, ca toti se uita la mine si ma dojenesc cu duritate: „Ce faci tu aici fetit-o?”
Treptat am aflat, ca oamenii nu au un spirit de observatie atat de acut, o memorie atat de buna si un interes atat de dezvoltat. De la sentimentul „sunt privita” am trecut la cel de „sunt neobservata”. Am descoperit treptat, ca indiferenta e de fapt cheia, iar pe „ei” chiar ca nu ii intereseaza „ce fac eu aici”.
Percepand indiferenta altora ca „activa” mi-am continuat nestingherita calea, dupa zicala „fiecare pe drumul lui”. Urmandu-mi drumul, a facut un ocol de 180 de grade, ajungand exact in acelasi loc: fata in fata cu oamenii.
Am inceput munca cu oamenii constienta de „dojeneala” si „indiferenta” lor, pregatita sa infrunt aceste 2 mari neajunsuri, dar naiva intr-o majora privinta. Prostia lor.
Ei bine, prostia ma uimeste inca si azi, dupa o lunga vreme de descoperiri, cand inca o gasesc frumos pitita in cele mai ciudate forme, locurii si situatii.
Nu ii cunosc cauzele pe deplin, actiunile sau leacurile. Stiu unde e si parca de nervi o scormonesc si mai tare. Se lasa greu, dar eu tot nu ii dau pace.
Dupa mai multa munca, invatatura si experinta, in loc sa ii gasesc raspunsurile ma afund tot mai des intr-un vid. O gasesc mai persistenta, mai acuma si mai naprasnica.
Asemeni unei ciume se intinde peste tot si acopera toate orizonturile.
„Prostia nu doare” spune o vorba din batrani „caci daca ar durea ar fi jale”.
Prostia nu tace, caci daca ar tacea ... prea bine ne-ar fi.
Prostia nu are limita, nici margini si nici capat.
Prostia e printre noi, semanata cu abundenta si crescuta cu salbaticie.
Prostia se vrea culta, de ajutor si binefacatoare. Iti intinde mainile amandoua, bratele si pieptul. Te tine strans si te alinta, iar cateodata iti da si sfaturi (ne)bune.
Prostia se vrea smechera, un pic aroganta si prospera. O fata mare plina de calitati si finete.
Ma intreb daca vom invinge vreodata prostia, prin educatie si technologie. Ma intreb daca societatile sunt facute sa se debaraseze de ea.
Si totusi, prostia parca isi are rolul si rostul ei pe lume, caci nu toti puteam sa fim destepti, nu toti ne nastem inteligenti si nu toti dorim sa ajungem intelepti.
Traiam cu sentimentul, ca toti se uita la mine si ma dojenesc cu duritate: „Ce faci tu aici fetit-o?”
Treptat am aflat, ca oamenii nu au un spirit de observatie atat de acut, o memorie atat de buna si un interes atat de dezvoltat. De la sentimentul „sunt privita” am trecut la cel de „sunt neobservata”. Am descoperit treptat, ca indiferenta e de fapt cheia, iar pe „ei” chiar ca nu ii intereseaza „ce fac eu aici”.
Percepand indiferenta altora ca „activa” mi-am continuat nestingherita calea, dupa zicala „fiecare pe drumul lui”. Urmandu-mi drumul, a facut un ocol de 180 de grade, ajungand exact in acelasi loc: fata in fata cu oamenii.
Am inceput munca cu oamenii constienta de „dojeneala” si „indiferenta” lor, pregatita sa infrunt aceste 2 mari neajunsuri, dar naiva intr-o majora privinta. Prostia lor.
Ei bine, prostia ma uimeste inca si azi, dupa o lunga vreme de descoperiri, cand inca o gasesc frumos pitita in cele mai ciudate forme, locurii si situatii.
Nu ii cunosc cauzele pe deplin, actiunile sau leacurile. Stiu unde e si parca de nervi o scormonesc si mai tare. Se lasa greu, dar eu tot nu ii dau pace.
Dupa mai multa munca, invatatura si experinta, in loc sa ii gasesc raspunsurile ma afund tot mai des intr-un vid. O gasesc mai persistenta, mai acuma si mai naprasnica.
Asemeni unei ciume se intinde peste tot si acopera toate orizonturile.
„Prostia nu doare” spune o vorba din batrani „caci daca ar durea ar fi jale”.
Prostia nu tace, caci daca ar tacea ... prea bine ne-ar fi.
Prostia nu are limita, nici margini si nici capat.
Prostia e printre noi, semanata cu abundenta si crescuta cu salbaticie.
Prostia se vrea culta, de ajutor si binefacatoare. Iti intinde mainile amandoua, bratele si pieptul. Te tine strans si te alinta, iar cateodata iti da si sfaturi (ne)bune.
Prostia se vrea smechera, un pic aroganta si prospera. O fata mare plina de calitati si finete.
Ma intreb daca vom invinge vreodata prostia, prin educatie si technologie. Ma intreb daca societatile sunt facute sa se debaraseze de ea.
Si totusi, prostia parca isi are rolul si rostul ei pe lume, caci nu toti puteam sa fim destepti, nu toti ne nastem inteligenti si nu toti dorim sa ajungem intelepti.
The Alchemist
Staying at the doors of the Polish Embassy, I sow a girl, a strong, courageous soul smiling gentle, towards me. The girl told me her story and her secret. She was profoundly in love with the Alchemist book.Few days letter, I bought the book thinking about her.
It waited on my shelf more than half-a-year, until one day, when I took it for a one-day trip to Warsaw, by train. I finish reading it, on the way back.
Between its lines, I did not fond the revelation – which the girl told me about – but I enjoyed a pleasant lecture, easy to read and great for relaxing. The story crossed through, without any effort and the end quiz got an unpredictable answer.
marți, 14 octombrie 2008
Merde actually/In the merde for love
I opened it with high hopes, maybe to high. It cached my attention, my imagination but not my mind.The plot is ok, interesting and funny, but the juice of it’s fruit it is just not that sweet, as first time I taste it.
I am looking forward for the next one: “Merde happens”.
Until then, I will pay a visit to the Paul West tearoom in Paris :)!
vineri, 10 octombrie 2008
Are few books
“Any book you start, you have to finish” was the favorite sentence of one Romanian language teacher of mine. And she repeated it so often, that almost started to believe it, until I was saved by the common good sense judgment.
Not everything that is published is valuable, smart or interesting. As my time is precious, and unfortunately so short, I prefer not to waste it on other people's crap. I have enough of mine, thank you.
Different books are fitting to different people.
What is important is the moment you are reading a certain book, the circumstances which surround you in this particular period of time, your needs, hopes, dreams, plans.
We often evaluate as “the best” a book which gives us an answer to a particular dilemma we are facing in the moment of reading.
There are few books which always make impression for most of readers at any time.
Not everything that is published is valuable, smart or interesting. As my time is precious, and unfortunately so short, I prefer not to waste it on other people's crap. I have enough of mine, thank you.
Different books are fitting to different people.
What is important is the moment you are reading a certain book, the circumstances which surround you in this particular period of time, your needs, hopes, dreams, plans.
We often evaluate as “the best” a book which gives us an answer to a particular dilemma we are facing in the moment of reading.
There are few books which always make impression for most of readers at any time.
Tratat de dragoste
Intr-o zi te trezesti ireal
departe intr-o lume paralela,
ai renuntat la multe pentru dragoste
te-ai chinuit, cat pentru noua de suflete.
Eternul suprem si fluturii din stomac
iti tineau calda lumanarea,
cand molatica pe inserat
iti varsai dusa supararea.
Printre amarul de suspine
iti sopteai trista condamnarea:
- Atata sacrificu e putin,
caci dragostea e nemurirea!
Cu ochii in perna si nasul infundat
plangeai pana la epuizare:
- Da, plang azi pe insearat
si am sa plang si maine,
plang zilnic si fara de leac,
plang totul pentru tine!
Dupa atata jale si nebunie
lacrimi de groaza si nefericire,
dragostea s-a lipit in sfarsit de tine,
imens moment de bucurie.
Acesta dragoste sublima
fara regret si fara mila,
porneste iar la un nou drum
pe o poteca spre alt taram.
- Ce oare ne asteapta?
In dimineata asta noroasa
plina de soare si racoroasa,
zambesc usor la lacrima ramasa
in coltul ochilor de ceara.
- Te-am cautat! Dar tu, pe mine?
M-ai cautat mereu,
chiar si atunci cand eram impreuna,
prin paturi stinghere
cu cearceafuri de lana,
la usa bordelelor negre,
printre chipuri blonde
si fese rotunde.
M-ai cautat fara de regret
in parul altor surate,
intins gol in eternul pat
soptind urechilor tacute.
Ma cauti si acum,
cand te-ai decis sa ramai la mine,
vazandu-ma asa plangand
imbatata de lacrimi si de tine.
In dragostea mea idioata
in treacat am omis,
o fata undeva in teaca,
un gand, un univers.
Intind o mana cu putere:
- Sunt eu, asta ce-am rabdat
umilinta si durere.
departe intr-o lume paralela,
ai renuntat la multe pentru dragoste
te-ai chinuit, cat pentru noua de suflete.
Eternul suprem si fluturii din stomac
iti tineau calda lumanarea,
cand molatica pe inserat
iti varsai dusa supararea.
Printre amarul de suspine
iti sopteai trista condamnarea:
- Atata sacrificu e putin,
caci dragostea e nemurirea!
Cu ochii in perna si nasul infundat
plangeai pana la epuizare:
- Da, plang azi pe insearat
si am sa plang si maine,
plang zilnic si fara de leac,
plang totul pentru tine!
Dupa atata jale si nebunie
lacrimi de groaza si nefericire,
dragostea s-a lipit in sfarsit de tine,
imens moment de bucurie.
Acesta dragoste sublima
fara regret si fara mila,
porneste iar la un nou drum
pe o poteca spre alt taram.
- Ce oare ne asteapta?
In dimineata asta noroasa
plina de soare si racoroasa,
zambesc usor la lacrima ramasa
in coltul ochilor de ceara.
- Te-am cautat! Dar tu, pe mine?
M-ai cautat mereu,
chiar si atunci cand eram impreuna,
prin paturi stinghere
cu cearceafuri de lana,
la usa bordelelor negre,
printre chipuri blonde
si fese rotunde.
M-ai cautat fara de regret
in parul altor surate,
intins gol in eternul pat
soptind urechilor tacute.
Ma cauti si acum,
cand te-ai decis sa ramai la mine,
vazandu-ma asa plangand
imbatata de lacrimi si de tine.
In dragostea mea idioata
in treacat am omis,
o fata undeva in teaca,
un gand, un univers.
Intind o mana cu putere:
- Sunt eu, asta ce-am rabdat
umilinta si durere.
Control
A movie about life, youth and feelings.
A movie for my teen-ager moments of whispered philosophies.
A movie, a piece, a dream… of desperate freedom.
A movie for my teen-ager moments of whispered philosophies.
A movie, a piece, a dream… of desperate freedom.
Din secretele vinului
In camera intunecata doua chipuri se privescAting in liniste paharele, le ciognesc si clipesc,
Vorbesc banal despre lume, societate, lucruri marunte
Se privesc in ochi fara de frica, dornici parca sa se deschisa.
In normele sociale ce ii inconjoara, iubirea lor e o para amara
Si mult prea tulbure ca sa razbata, un greu razboi fara de pata,
Fara de sange, in al ei vesnic nume: iubire.
Cu gandul inca la a ta mana si mintea la acel fior
Aplecata spre a ta urma, suspin mereu indusator,
Te privesc tacut de la distanta, stiind ca ai fost scris pentru mine
Acum sunt prinsa cu o alta ata, dar gandul meu e doar la tine.
marți, 7 octombrie 2008
A year in the merde
In my early weeks abroad, I relied on reading as a source of escape and good mood establisher.One day, a French guy gave me a book in English, which completely touch my “immigrant soul”, although I was not living in France.
A story wrote with passion, humor and optimism. A story for all of us, which are facing the challenges of another country/culture.
I recommend the English version, not to loose in translation the delightful English humor.
A story wrote with passion, humor and optimism. A story for all of us, which are facing the challenges of another country/culture.
I recommend the English version, not to loose in translation the delightful English humor.
vineri, 3 octombrie 2008
Abuzul
Abuzul. Ce-a mai mare greseala. A face abuz e ca si cum ti-ai trage un pumn in ceafa cu efect intarziat. Il tragi azi si il simti maine.
Mie imi spui?
Abuzul mi-a demonstrat, ca practica e diferita de teorie: ieri bolnava, azi mai bine iar maine mai rau!
Atinsa de efectul intarziat al propriului pumn, ma plictisesc ingrozitor.
Fara televizor (marele necesar in caz de boala), satula de dormit si de citit, meditez cu ochii pe geam la soarele zambitor.
Ce vreme frumoasa ar fi, daca nu ar bate ingrozitor vantul iar cele 5 grade ar fi 15...
Viseaz in continuare!
Abuzul, poate fi si un leac.
Cand eram asa mai mica, am descoperit nuca de cocos. Era de mult in fata ochilor mei, dar niciodata nu mi-a sclipit.
Pana intr-o zi.
Din ziua aia am devenit dependenta. Ma furisam pe ascuns in bucatarie si furam cate un pum. Fericita, ma intorceam la treburile mele, visand la urmatorul.
Dupa o vreme am inceput sa rationalizez.
Unu, ca e greu sa fii dependent, sa ai in gand mereu intoarcerea in bucatarie, mai ales atunci cand esti afara, joaca e in toi, iar plecarea ta echivaleaza cu stricarea prieteniilor.
Doi, ca mama se v-a prinde de faza si nu v-a fi prea fericita sa constate, ca nuca ei a disparut, tocmai cand gatea vreo prajitura si cuptorul ardea la 200 de grade.
Asa ca, am decis sa iau masuri.
M-am indopat dintr-o data cu vreo 4-5 pumni de nuca de cocos, pe principul: ce e mult si dintr-una dauneaza. Adica, distruge placea si creaza greata.
A functionat :)
Din pacate, acum nu sunt – de fel – fana prajiturilor cu nuca de cocos, foarte populare de alttfel, si ma eschivez de fiecare data cand sunt indemnata sa le gust.
Ma intreb, daca placerea v-a reveni.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)