Abuzul. Ce-a mai mare greseala. A face abuz e ca si cum ti-ai trage un pumn in ceafa cu efect intarziat. Il tragi azi si il simti maine.
Mie imi spui?
Abuzul mi-a demonstrat, ca practica e diferita de teorie: ieri bolnava, azi mai bine iar maine mai rau!
Atinsa de efectul intarziat al propriului pumn, ma plictisesc ingrozitor.
Fara televizor (marele necesar in caz de boala), satula de dormit si de citit, meditez cu ochii pe geam la soarele zambitor.
Ce vreme frumoasa ar fi, daca nu ar bate ingrozitor vantul iar cele 5 grade ar fi 15...
Viseaz in continuare!
Abuzul, poate fi si un leac.
Cand eram asa mai mica, am descoperit nuca de cocos. Era de mult in fata ochilor mei, dar niciodata nu mi-a sclipit.
Pana intr-o zi.
Din ziua aia am devenit dependenta. Ma furisam pe ascuns in bucatarie si furam cate un pum. Fericita, ma intorceam la treburile mele, visand la urmatorul.
Dupa o vreme am inceput sa rationalizez.
Unu, ca e greu sa fii dependent, sa ai in gand mereu intoarcerea in bucatarie, mai ales atunci cand esti afara, joaca e in toi, iar plecarea ta echivaleaza cu stricarea prieteniilor.
Doi, ca mama se v-a prinde de faza si nu v-a fi prea fericita sa constate, ca nuca ei a disparut, tocmai cand gatea vreo prajitura si cuptorul ardea la 200 de grade.
Asa ca, am decis sa iau masuri.
M-am indopat dintr-o data cu vreo 4-5 pumni de nuca de cocos, pe principul: ce e mult si dintr-una dauneaza. Adica, distruge placea si creaza greata.
A functionat :)
Din pacate, acum nu sunt – de fel – fana prajiturilor cu nuca de cocos, foarte populare de alttfel, si ma eschivez de fiecare data cand sunt indemnata sa le gust.
Ma intreb, daca placerea v-a reveni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu