Tratat de dragoste

Intr-o zi te trezesti ireal
departe intr-o lume paralela,
ai renuntat la multe pentru dragoste
te-ai chinuit, cat pentru noua de suflete.

Eternul suprem si fluturii din stomac
iti tineau calda lumanarea,
cand molatica pe inserat
iti varsai dusa supararea.

Printre amarul de suspine
iti sopteai trista condamnarea:
- Atata sacrificu e putin,
caci dragostea e nemurirea!

Cu ochii in perna si nasul infundat
plangeai pana la epuizare:
- Da, plang azi pe insearat
si am sa plang si maine,
plang zilnic si fara de leac,
plang totul pentru tine!

Dupa atata jale si nebunie
lacrimi de groaza si nefericire,
dragostea s-a lipit in sfarsit de tine,
imens moment de bucurie.

Acesta dragoste sublima
fara regret si fara mila,
porneste iar la un nou drum
pe o poteca spre alt taram.

- Ce oare ne asteapta?

In dimineata asta noroasa
plina de soare si racoroasa,
zambesc usor la lacrima ramasa
in coltul ochilor de ceara.

- Te-am cautat! Dar tu, pe mine?

M-ai cautat mereu,
chiar si atunci cand eram impreuna,
prin paturi stinghere
cu cearceafuri de lana,
la usa bordelelor negre,
printre chipuri blonde
si fese rotunde.

M-ai cautat fara de regret
in parul altor surate,
intins gol in eternul pat
soptind urechilor tacute.

Ma cauti si acum,
cand te-ai decis sa ramai la mine,
vazandu-ma asa plangand
imbatata de lacrimi si de tine.

In dragostea mea idioata
in treacat am omis,
o fata undeva in teaca,
un gand, un univers.

Intind o mana cu putere:
- Sunt eu, asta ce-am rabdat
umilinta si durere.