- bluza
- libelule (bratara si cerceii)
- crema
- poseta
vineri, 24 decembrie 2010
Ce-am impachetat pentru Mos Craciun
- atlas
- cravate
- plovere
- cosmetice
- dictionar
- ciocolata
- jucarii
Wigilia (masa din Seara de Ajun)
Wigilia este masa din seara de ajun, ce se sarbatoreste in PL pe 24 Decembrie, de obiceiu, dupa lasarea intunericului si aparitia primei stele pe cer.Pe masa se aseaza 12 feluri de mancare, simbolizand cele 12 luni ale anului, din care fiecare trebuie sa guste, toate de post (adica fara carne). Din meniu nu lipseste supa de sfecla rosie, crapul sau pierogi. In functie de zona, se manaca de asemenea saramura de peste sau pastrav.
La masa se aseaza intotdeauna o farfurie in plus, pentru un eventual strain, care daca ar bate la usa ar fi bine primit si servit cu bucatele mesei din ajun.
Ospatul incepe cu citirea Evangheliei, dupa care este rostita o rugaciune (de obicei Tatal Nostru), urmata de impartirea painii sfinte – opłatek – paine nedospida facuta din faina si apa.
Fiecare ia in mana cate o bucata si o imparte cu ceilalti, insotita de urari de sanatate, fericire, etc.
Dupa aceea se aseaza toti in jurul mesei, manca, canta si la sfarsit isi impart cadourile.
luni, 20 decembrie 2010
Traditii de Craciun
In fiecare an in preajma Craciunului undeva acasa, in RO, romanii mei tau porcul. Gatesc din el carnati, cardobosi, tobe, slanina afumata, jumeri, sunca si alte minunatii, pe care le pun la congelat, la afumat sau la sarat, pana tarziu in primavara, cand apar primele legume si isi schimba bucatele din camara.
In fiecarea an, obiceiul lor se naste din aceeasi necesitate, de a-si asigura bunastarea lor, a copiilor si nepotilor, peste iarna grea si friguroasa. La tara sau la oras, scoliti sau analfabeti, frumosi sau urati, tuturor le e foame, toti au dreptul la hrana si cateodata porcul e norocul lor. Asa cum furnica din poveste isi aduna merinde, tot asa si romanul taie porcul, crescut de el sau cumparat, il imparte cum crede de cuviinta si se bucura caci va avea ce manca.
***
In fiecare an le povestesc polonezilor despre aceasta traditie minunata, necesitate imbinata cu obicei, iar ei melancolici imi raspund ca, candva, de mult si ei aveau aceasta traditie, taiau un porc sa aiba ce manca peste iarna, duceau si la vecini, sa aiba si ei ce manca, si se gospodareau fericiti fara sa moara de foame, cu bunatati neambalate in plastic, neconservate si ne aromatizate cu E-uri. Imi mai spun cu tristete cum obiceiul s-a pierdut, cum in vremurile noastre, se multumesc (caci nu au de ales) cu cumparatul de la magazin, la pret de promotie a trei felii de carnat, a catorva rosii apoase si a castravetilor fara de gust.
Sunca – aia din picior de porc, cruda si afumata, cum spaniolii mananca la aperitiv – nui de oricine, caci e la 80 de zloti (lei) kilogramul.
Cei mai instariti bat drumurile de tara, cateodata si 100 de km dus si 100 intors, numai sa ajunga la vreun fermier sau restaurant de tara, in care inca se mai vand produse locale, faimoasa untura amestecata cu carne, smalec pe poloneza, carnati sau cate un cardabos (kaszanka).
***
In fiecare an citesc in presa din tara, despre obiceiul barbar, rusinos si primitiv al taiatului porcului. Ma arde pe creier si in inima fiecare cuvant, ma intristeaza pana la suferinta degetele acide ale cate unui „ziarist” ce se inflacareaza in a ne omora incet si sitematic traditiile, an de an, in a ne convinge ca suntem barbari, doar pentru ca la baza piramidei nevoilor se afla mancarea, ca suntem prosti doar pentru ca mai avem o resursa de hrana in afara de cea aflata pe rafturile mucegaite ale supermarketurilor.
In fiecare an citesc comentariile scrise in sila, de oameni ce si-au uitat originea, pentru care sarbatorile se traduc in pungile cu marca Zara, asezate alfabetic sub bradul de plastic, cu globuri de aceeasi culoare, fara colindatori si cozonaci. Ei nu inteleg traditia, decat pe cea americana, in care cumparaturile sunt sfinte, iar mancarea se ia doar de la fast food.
Ei nu inteleg ca ce avem noi mai sfant, mai special si de valoare sunt traditiile si obiceiurile, fara de care suntem doar forme fara fond.
In fiecarea an, obiceiul lor se naste din aceeasi necesitate, de a-si asigura bunastarea lor, a copiilor si nepotilor, peste iarna grea si friguroasa. La tara sau la oras, scoliti sau analfabeti, frumosi sau urati, tuturor le e foame, toti au dreptul la hrana si cateodata porcul e norocul lor. Asa cum furnica din poveste isi aduna merinde, tot asa si romanul taie porcul, crescut de el sau cumparat, il imparte cum crede de cuviinta si se bucura caci va avea ce manca.
***
In fiecare an le povestesc polonezilor despre aceasta traditie minunata, necesitate imbinata cu obicei, iar ei melancolici imi raspund ca, candva, de mult si ei aveau aceasta traditie, taiau un porc sa aiba ce manca peste iarna, duceau si la vecini, sa aiba si ei ce manca, si se gospodareau fericiti fara sa moara de foame, cu bunatati neambalate in plastic, neconservate si ne aromatizate cu E-uri. Imi mai spun cu tristete cum obiceiul s-a pierdut, cum in vremurile noastre, se multumesc (caci nu au de ales) cu cumparatul de la magazin, la pret de promotie a trei felii de carnat, a catorva rosii apoase si a castravetilor fara de gust.
Sunca – aia din picior de porc, cruda si afumata, cum spaniolii mananca la aperitiv – nui de oricine, caci e la 80 de zloti (lei) kilogramul.
Cei mai instariti bat drumurile de tara, cateodata si 100 de km dus si 100 intors, numai sa ajunga la vreun fermier sau restaurant de tara, in care inca se mai vand produse locale, faimoasa untura amestecata cu carne, smalec pe poloneza, carnati sau cate un cardabos (kaszanka).
***
In fiecare an citesc in presa din tara, despre obiceiul barbar, rusinos si primitiv al taiatului porcului. Ma arde pe creier si in inima fiecare cuvant, ma intristeaza pana la suferinta degetele acide ale cate unui „ziarist” ce se inflacareaza in a ne omora incet si sitematic traditiile, an de an, in a ne convinge ca suntem barbari, doar pentru ca la baza piramidei nevoilor se afla mancarea, ca suntem prosti doar pentru ca mai avem o resursa de hrana in afara de cea aflata pe rafturile mucegaite ale supermarketurilor.
In fiecare an citesc comentariile scrise in sila, de oameni ce si-au uitat originea, pentru care sarbatorile se traduc in pungile cu marca Zara, asezate alfabetic sub bradul de plastic, cu globuri de aceeasi culoare, fara colindatori si cozonaci. Ei nu inteleg traditia, decat pe cea americana, in care cumparaturile sunt sfinte, iar mancarea se ia doar de la fast food.
Ei nu inteleg ca ce avem noi mai sfant, mai special si de valoare sunt traditiile si obiceiurile, fara de care suntem doar forme fara fond.
luni, 22 noiembrie 2010
Cum se voteaza in Polonia
Ieri am fost pentru a doua oara la vot in PL. Mi-am intins pasaportul, m-a cautat doamna pe liste, am semnat si mi-am primit buletinele de vot.
Am primit doar doua – unul pentru primar si celalat pentru consiliul local (polonezii primeau inca doua, si pentru autoritatile regionale).
Mi-am luat buletinele in primire, doua coli, una mica – cu canditatii la functia de primar si una mare – cu candidatii pentru consiliul local, si am purces spre mesele de voatare. Trei mese cu trei scaune, cu sase paravane de votare asezate in zigzag (cica de intimitate).
In PL se voteaza cu pixul, se face un „X” in patratelul candidatului favorit. Se alege persoana, atat la primar cat si la consiliul local, dar pe ansamblu partidul trebuie sa ia un minim de voturi ca sa-i intre membrii in consiliu.
Mi-am marcat optiunile, am impaturit hartiile si le-am bagat in urma.
Ce mi-a placut: relaxarea din sectia de votare, lipsa de fataiala si nebunia cu stampilele; ca se voteaza persoana, nu partidul.
Ce nu mi-a placut: lipsa de intimitate; faptul ca trebuie sa-ti ascunzi optiunea cu mana sau intorcand pagina, daca vrei sa-i patrezi secretul. Cabinele chiar ar fi fost utile.
Am primit doar doua – unul pentru primar si celalat pentru consiliul local (polonezii primeau inca doua, si pentru autoritatile regionale).
Mi-am luat buletinele in primire, doua coli, una mica – cu canditatii la functia de primar si una mare – cu candidatii pentru consiliul local, si am purces spre mesele de voatare. Trei mese cu trei scaune, cu sase paravane de votare asezate in zigzag (cica de intimitate).
In PL se voteaza cu pixul, se face un „X” in patratelul candidatului favorit. Se alege persoana, atat la primar cat si la consiliul local, dar pe ansamblu partidul trebuie sa ia un minim de voturi ca sa-i intre membrii in consiliu.
Mi-am marcat optiunile, am impaturit hartiile si le-am bagat in urma.
Ce mi-a placut: relaxarea din sectia de votare, lipsa de fataiala si nebunia cu stampilele; ca se voteaza persoana, nu partidul.
Ce nu mi-a placut: lipsa de intimitate; faptul ca trebuie sa-ti ascunzi optiunea cu mana sau intorcand pagina, daca vrei sa-i patrezi secretul. Cabinele chiar ar fi fost utile.
marți, 19 octombrie 2010
Orientarea turistica – pentru amatori
Orientarea turistica e un sport relativ nou, importat din Scandinavia, ce are multi fani in PL si incepe sa prinda si in RO. Orientarea turistica e un mix, intre citirea hartii si orientarea propriu zisa in teren, cu scopul gasirii unor puncte de control si parcurgerea traseului intr-un timp cat mai scurt.Pentru amatori, traseul de orientare este de obicei parcurs cu harta si busola. Participantii primesc o harta speciala, pe care sunt marcate punctele de control (de obicei cu rosu).
Aditional au la indemana busola, ce ii ajuta sa se orienteze, in cazul in care harta e insuficienta.
Pe o carta speciala, vor nota punctele de control, iar sfarsitului traseului culmineaza cu intoarcerea la baza sau punctul de plecare.
Traseul pote fi fix (marcat permanent) sau mobile (marcat temporar).
Traseul celor de la Biounivers este fix, punctele fiind reprezentate de panouri informative.
Mai multe despre orientarea turistica si folosirea buselei gasiti aici sau aici.
Distractie placuta!
Stenogramele Vantului
Mi-am petrecut aseara jumate de ora citind stenogramele (si comentariile aferente) aduse de vant, dar nu mi-a parut rau. Am realizat iar cu tristete cat de romanesc e vantul asta ce bate in casa la noi, luandu-ne cinstea, onoarea si integritatea, dar lasandu-ne in urma-i iluzia libertatii, aia pentru care s-a luptat poporul prost. Pacat ca vantul nu ne-a lasat si niste manuale de instructiune ale libertatii lui, ca om fi noi un popor prost, dar macar sa fim si unul informat.
Dar ne bucuram ca totusi au aparut stenogramele astea, o sa le citim, le bagam bine la cap si ne conformam.
Cat despre vant, daca vrea sa se faca furtuna, si are nevoie vlastar tanar de 19-20-21, ii recomandam sa-si faca un blog, unde sigur sa vor gasi destule paparude sa-i aduca laude si sa-i cada la picioare, ca doar integritate nu mai avem, a dus-o vantu.
Dar ne bucuram ca totusi au aparut stenogramele astea, o sa le citim, le bagam bine la cap si ne conformam.
Cat despre vant, daca vrea sa se faca furtuna, si are nevoie vlastar tanar de 19-20-21, ii recomandam sa-si faca un blog, unde sigur sa vor gasi destule paparude sa-i aduca laude si sa-i cada la picioare, ca doar integritate nu mai avem, a dus-o vantu.
joi, 14 octombrie 2010
Biodiversitatea - super traseu tematic in judetul Alba
Unde mergem? Cheile Valisoarei!
Unde vine asta? In judetul Alba.
Si ce gasim acolo? Traseul tematic Biodiversitatea - comoara ascunsă în Cheile Vălișoarei.
Orientarea turistica e o activitatea minunata de petrecere a timpului liber, mai ales pentru cei care s-au saturat sa-si petreaca toata duminica in jurul gratarului cu mititei si a sticlei de bere, si vor sa faca un pic de miscare si sa se bucure de natura.
In acest scop in depresiunea Trascaului (judetul Alba) asociatia Biounivers a inaugurat traseul tematic Biouniversitatea - comoara ascunsă în Cheile Vălișoarei, usor de parcurs si accesibil pentru toate categoriile de varsta.
Traseul este impartit in doua tronsoane (de cate 2-3 ore fiecare), iar din loc in loc turistii vor gasi panouri informative cu speciile de plante si animale ce traiesc in zona. Punctele cheie prin care trece traseul sunt pesterile Puculea si Sandului si varfurile Bogza.
Daca treceti prin zona, nu ratati traseul tematic, va recomand, mie mi-a placut mult de tot.
Daca stiti pe cineva interesat de petrecerea timpului intr-un mod placut trimiteti-i informatia.
Unde vine asta? In judetul Alba.
Si ce gasim acolo? Traseul tematic Biodiversitatea - comoara ascunsă în Cheile Vălișoarei.
Orientarea turistica e o activitatea minunata de petrecere a timpului liber, mai ales pentru cei care s-au saturat sa-si petreaca toata duminica in jurul gratarului cu mititei si a sticlei de bere, si vor sa faca un pic de miscare si sa se bucure de natura.
In acest scop in depresiunea Trascaului (judetul Alba) asociatia Biounivers a inaugurat traseul tematic Biouniversitatea - comoara ascunsă în Cheile Vălișoarei, usor de parcurs si accesibil pentru toate categoriile de varsta.
Traseul este impartit in doua tronsoane (de cate 2-3 ore fiecare), iar din loc in loc turistii vor gasi panouri informative cu speciile de plante si animale ce traiesc in zona. Punctele cheie prin care trece traseul sunt pesterile Puculea si Sandului si varfurile Bogza.
Daca treceti prin zona, nu ratati traseul tematic, va recomand, mie mi-a placut mult de tot.
Daca stiti pe cineva interesat de petrecerea timpului intr-un mod placut trimiteti-i informatia.
miercuri, 13 octombrie 2010
Momente
Exista momente in care oamenii iti tradeaza increderea. Se intorc cu spatele la tine intr-un mod miselesc, las, neasteptat de dureros si greu de reprosat. Cel mai mult doare cand fac asta oamenii la care te asteptai cel mai putin, in mainile carora iti puii sperantele, viitorul, avutia, cu care iti faci planuri si in cuvintele carora te increzi. Cand le dai tot, iti zici ca asta e un om, nu un animal fara de cuvant, fara de valori, iar cand ei iti iau tot, scot la suprafata cat de animal e omul, ascuns sub un zambet fin sau o gluma reusita.
Si atunci ce faci? Te intristezi, te inchizi, astepti sa treaca timpul si speri, speri ca intr-o zi, cand tu vei fii in locul lui ... sa fii mai bun, sa fii mai drept, sa fii om.
Si atunci ce faci? Te intristezi, te inchizi, astepti sa treaca timpul si speri, speri ca intr-o zi, cand tu vei fii in locul lui ... sa fii mai bun, sa fii mai drept, sa fii om.
duminică, 19 septembrie 2010
Al meu DACA
DACA le-as expune oamenilor ce gandesc, ei ar ramane mirati
Uitand de viata lor, ar judeca intristati, cu lipsa de umor
A mea mica fiinta, firava si nesimtita
Ce-as scos din a ei minte, un gram de simtaminte
De-au ramas toti cascati, cu guri alungite, fete palite
In fata replicilor mele reci, adevarate, dureroase
Inutil de lucioase, in acest rai pamantesc.
DACA i-as povesti iubitului meu totul despre mine, el ar ramane socat
Total dezechilibrat, cu o mana in aer si o pofta nebuna
Sa-mi trozneasca fata rosie, nerusinata si alintata,
De prea multe guri nebune, pacate si ceaune cu otrava iubirii,
Minciunile mele, rasturnate si ele, iar el complet nebun
De amorul crud, caci fecioara n-am fost, decat intr-un vis prost
Din care m-am trezit, in copilarie.
DACA ti-as spune tie, toate secretele mele, maine mai vei fi uitat
Intr-o biblioteca mare, in care bagi o carte, sa o omoare
Singuratatea si praful, tacerea sau glasul ignorantei tuturor,
M-ai parasi ca pe o lepra, aruncata in strada, printre alte gunoaie
Toate nefolositoare, de prea mult banal, familiaritate si lipsa de original
Reprosandu-mi misterul, simplitatea si adevarul
O sinucidere trista, dintr-o greseala stupida,
Caci ti-am spus tot.
Uitand de viata lor, ar judeca intristati, cu lipsa de umor
A mea mica fiinta, firava si nesimtita
Ce-as scos din a ei minte, un gram de simtaminte
De-au ramas toti cascati, cu guri alungite, fete palite
In fata replicilor mele reci, adevarate, dureroase
Inutil de lucioase, in acest rai pamantesc.
DACA i-as povesti iubitului meu totul despre mine, el ar ramane socat
Total dezechilibrat, cu o mana in aer si o pofta nebuna
Sa-mi trozneasca fata rosie, nerusinata si alintata,
De prea multe guri nebune, pacate si ceaune cu otrava iubirii,
Minciunile mele, rasturnate si ele, iar el complet nebun
De amorul crud, caci fecioara n-am fost, decat intr-un vis prost
Din care m-am trezit, in copilarie.
DACA ti-as spune tie, toate secretele mele, maine mai vei fi uitat
Intr-o biblioteca mare, in care bagi o carte, sa o omoare
Singuratatea si praful, tacerea sau glasul ignorantei tuturor,
M-ai parasi ca pe o lepra, aruncata in strada, printre alte gunoaie
Toate nefolositoare, de prea mult banal, familiaritate si lipsa de original
Reprosandu-mi misterul, simplitatea si adevarul
O sinucidere trista, dintr-o greseala stupida,
Caci ti-am spus tot.
marți, 7 septembrie 2010
luni, 6 septembrie 2010
Jurnal de calatorie: Bruxelles
Am ajuns dupa-amiaza. Orasul calm, prafuit si obosit dupa o zi de munca. M-am ratacit pe aeroport, confuza de sosirile si plecarile din acelasi punct, dar atobuzul l-am gasit usor.
M-am asezat pe scaun si-am deschis ochii larg ochii asteptand minunatii.
Autobuzul s-a oprit in inima orasului, marcata cu cercuri de stele, intre cladiri inalte de sticla si otel. M-am coborat, facand restul drumului la pas pe stradute pietruite, admirand casele nobile, impodobite cu garduri de flori si gradini de lavanda.
Am ajuns intr-un cartier mixt de culori si limbi, in fata unei case albe, unde la primul etaj, intr-un apartament sic ma asteptau cu caldura prietenii.
Mi-am inceput a doua zi cu o plimbare prin parcurile verzi si pustii ale orasului, captivand in fotografii statui singuratice si copaci inalti. Am mai fotografiat niste rate, ceva ciori si am ajuns la Parlamentul European, unde orele de vizita deja expirasera. Am cautat spiritul vechi al orasului, intrand in cateva galerii si magazine de antichitati. Preturile m-au socat si am iesit asa cum am intrat, cu mana goala.
Ca in orice oras muncitoresc ce se respecta, la pranz agitatia e maxima, iar locurile la restaurant sau cafenele limitate. Dupa masa m-am indreptat spre Atomium, in apropierea caruia mi-a facut cu ochiul o cladire, inscriptionata cu numarul 5, ce-mi amintea de cartea 1984.
Atomium mi s-a parut superb in afara si plictisitor in interior, asa ca am luat un sorbet si am pornit spre un palat japoneza, urmat de o casa chineza.
Spre seara am pornit in cautarea faimosilor cartofi prajiti, oprindu-ma din cand in cand sa fac cate o poza tufelor de trandafiri, catarate pe fatadele caselor si florilor zambitoare de la fiecare fereastra.
Mi-am luat cosul de cartofi prajiti, frigaruile si berea belgiana si m-am asezat la una din mesele colorate, ale unui restaurant stradal. Mi-am adus iar aminte ca „ai nostrii” sunt peste tot cand un domn cu un acordeon in mana, ne-a agasat „discret” in frantuzeste, cerandu-ne insistent bani, dupa ce ne-a auzit vorbind romaneste.
Seara am mancat ciocolata cu gust speculoos, admirand poluarea de lumina de pe strazile orasului adormit.
A treia zi am pornit in cautare de antichitati si am dat peste o nunta, chiar in inima veche a orasului. Am fotografiat treptele bisericii impodobite cu inimioare albe, luate de vand pe aripile lui de vis si speranta. Am ascultat povesti despre mari personalitati venite la cumparaturile de unicaturi, rablagituri si vechituri cumparate de la batranii nostrii de la tara pe bani de nimic si vandute in buricul targului la Bruxelles la preturi cu multe zerouri in coada.
Am nimerit si in toiul unui festival, dar nu am mai prins impartitul bomboanelor asa ca mi-am indreptat pasii obositi spre casa.
Am plecat inainte de pranz, dupa ce mi-am imbratisat cu drag prietenii adorabili, gazde perfecte si o companie de buna dispozitie & umor.
M-am asezat pe scaun si-am deschis ochii larg ochii asteptand minunatii.
Autobuzul s-a oprit in inima orasului, marcata cu cercuri de stele, intre cladiri inalte de sticla si otel. M-am coborat, facand restul drumului la pas pe stradute pietruite, admirand casele nobile, impodobite cu garduri de flori si gradini de lavanda.
Am ajuns intr-un cartier mixt de culori si limbi, in fata unei case albe, unde la primul etaj, intr-un apartament sic ma asteptau cu caldura prietenii.
Mi-am inceput a doua zi cu o plimbare prin parcurile verzi si pustii ale orasului, captivand in fotografii statui singuratice si copaci inalti. Am mai fotografiat niste rate, ceva ciori si am ajuns la Parlamentul European, unde orele de vizita deja expirasera. Am cautat spiritul vechi al orasului, intrand in cateva galerii si magazine de antichitati. Preturile m-au socat si am iesit asa cum am intrat, cu mana goala.
Ca in orice oras muncitoresc ce se respecta, la pranz agitatia e maxima, iar locurile la restaurant sau cafenele limitate. Dupa masa m-am indreptat spre Atomium, in apropierea caruia mi-a facut cu ochiul o cladire, inscriptionata cu numarul 5, ce-mi amintea de cartea 1984.
Atomium mi s-a parut superb in afara si plictisitor in interior, asa ca am luat un sorbet si am pornit spre un palat japoneza, urmat de o casa chineza.
Spre seara am pornit in cautarea faimosilor cartofi prajiti, oprindu-ma din cand in cand sa fac cate o poza tufelor de trandafiri, catarate pe fatadele caselor si florilor zambitoare de la fiecare fereastra.
Mi-am luat cosul de cartofi prajiti, frigaruile si berea belgiana si m-am asezat la una din mesele colorate, ale unui restaurant stradal. Mi-am adus iar aminte ca „ai nostrii” sunt peste tot cand un domn cu un acordeon in mana, ne-a agasat „discret” in frantuzeste, cerandu-ne insistent bani, dupa ce ne-a auzit vorbind romaneste.
Seara am mancat ciocolata cu gust speculoos, admirand poluarea de lumina de pe strazile orasului adormit.
A treia zi am pornit in cautare de antichitati si am dat peste o nunta, chiar in inima veche a orasului. Am fotografiat treptele bisericii impodobite cu inimioare albe, luate de vand pe aripile lui de vis si speranta. Am ascultat povesti despre mari personalitati venite la cumparaturile de unicaturi, rablagituri si vechituri cumparate de la batranii nostrii de la tara pe bani de nimic si vandute in buricul targului la Bruxelles la preturi cu multe zerouri in coada.
Am nimerit si in toiul unui festival, dar nu am mai prins impartitul bomboanelor asa ca mi-am indreptat pasii obositi spre casa.
Am plecat inainte de pranz, dupa ce mi-am imbratisat cu drag prietenii adorabili, gazde perfecte si o companie de buna dispozitie & umor.
marți, 24 august 2010
Pisicile moderne
De cand hranesc 2 pisici, am aflat ca pisicile nu mai manaca soareci. De prins nici vorba, caci sunt prea grase si prea timide. Pisicile mai nou se ascund de soareci. Pisicine nu mai papa nici lapte, ci doar apa si biscuiti, atat, zilnic. Nici macar nu poftesc la o coaja de paine sau o felie de salam. Biscuitii sunt maro sau negrii, dar nu cu gem, nici cu ciocolata, ci goi, seci si cu gust de chimicale.Pisicile nu mai locuiesc afara, nici nu se prea plimba pe afara. Ele locuiesc doar in casa, iar cand isi fac treburile merg la toaleta. De obicei nu folosesc WC-ul oamenilor, desi ma sunt si pisici dotate cu astfel de abilitati, au toaleta lor in schimb, cu nisip pe post de apa si hartie igienica. Nisipul minune, special pentru pisici se cumpara de la magazin, ca si puii de pisica de altfel, caci pisicile emancipate nu mai fac pui, sunt toate castrate.
Iar eu ma mir ca o idioata la toate astea minunatii ale lumii moderne, avand in minte pisicile primitive a bunicii mele, svelte, frumoase si jucause. Pisicile copilariei mele locuiau in fan, unde faceau pui frumosi si mititei, ce-i imparteam mai apoi pe la vecini, prindea soareci si nu refuzau laptele.
Intr-o lume cu catei fashonisti, de ce nu ar exista si pisici pe masura?
Doar Tom mai trebuie emancipat ca prea alearga dupa Jerry.
luni, 23 august 2010
De ce merita vazut oceanul?
Daca nu pentru valurile melodice, ce izbesc plaja aurie, inpodobita de scoici mari si frumoase, atunci, macar pentru secunda infinitului, ce-ti trece prin toate simpturile, cand intri in contact cu el.Momentul in care te contopesti cu oceanul e etern, e viu si pentru totdeauna.
Oceanul te duce la capat de lume, pe valuri albastre si inspumate. Te prinde in mrejele lui amoroase, in care tu si cerul, ii tine-ti companie. Te aduce inapoi la realitate, prajindu-ti picioare pe fineatea galbena cu boabe mari si sclipitoare.
Oceanul e viu si-ti glasuieste, traieste si se cuibareste mai apoi in sufletul tau.
El te cheama, te vrea si te indeamna, sa-l vezi iar si iar.
Si tu vii, cuprinsa de un dor nebun, de o iubire si o infinitate fara de sfarsit.
sâmbătă, 19 iunie 2010
Maine sunt alegeri
Polonia isi alege nou presedinte.
Eu votez cu Base! A, nu, cu Geo sau poate cu Vadi....?
O, dar eu nu am drept de vot....
Si nici nu candideaza Base, si nici Geo si nici Vadi.
A! Ce bine!
"Nu de alta dar nu as fi stiut pe care sa-l aleg?!?"
Eu votez cu Base! A, nu, cu Geo sau poate cu Vadi....?
O, dar eu nu am drept de vot....
Si nici nu candideaza Base, si nici Geo si nici Vadi.
A! Ce bine!
"Nu de alta dar nu as fi stiut pe care sa-l aleg?!?"
vineri, 18 iunie 2010
Noua Poloneza
Zece grade. O rochie subtirica, sandale, un sal si o jacheta de vara. Ma uit la unghiile rosii ce dau contur sandalelor albe si ma minunez ca nu inghet. E un pic rece insa nu disper, nu fug acasa si nici nu o sa ma imbolnavesc maine. M-am schimbat.
La inceput a fost iarna, grea cu -20, vant si multa zapada. La inceput a fost sapca, inexistenta in RO si obligatorie in PL, fularul de decor, transformat in utilitate si botinele groase inlocuind cismele fashion-iste.
Apoi a venit vara, dimineta insorita de un soare cu dinti, amiaza mai calta cu trei grade si seara racoroasa. Am inteles rostul gecilor jachetelor (de vara), ce in RO sunt mai mult de decor, in timp ce aici sunt o necesitate de primavara tarziu pana toamna devreme.
La inceput a fost iarna, grea cu -20, vant si multa zapada. La inceput a fost sapca, inexistenta in RO si obligatorie in PL, fularul de decor, transformat in utilitate si botinele groase inlocuind cismele fashion-iste.
Apoi a venit vara, dimineta insorita de un soare cu dinti, amiaza mai calta cu trei grade si seara racoroasa. Am inteles rostul gecilor jachetelor (de vara), ce in RO sunt mai mult de decor, in timp ce aici sunt o necesitate de primavara tarziu pana toamna devreme.
luni, 31 mai 2010
Eurovision-ul vazut din Polonia
Mi-a placut piesa care a castigat la Eurovision. E simpla, naturala, simpatica, diferita.
E ceva ce doream sa aud, o piesa cu un alt ritm, o alta voce, un alt mesaj.
Mi-a placut si piesa noastra, cantata foarte bine, cu un ritm bun, insa prea „a-la Eurovizion”, prea comuna, cu acelasi ritm, identica cu majoritatea melodiilor prezentate in concurs.
M-au deranjat comentatorii romani (nu stiu cine au fost) de la TVR (International) unde am urmarit doar semifinala in care a participat si Romania. Au dat dovada de primitivism, vorbind de dragul de a vorbi, galagios, sec, tot felul de prostii si glume intelese doar de ei. Parca s-ar fi adresat unui public de retardati; macar din respect mai trebuiau sa taca.
M-au deranjat comentariile rautacioase de pe forumuri la adresa piesei care a castigat si a soliste, facuta in toate felurile si blamata ca ar fi pe pile. Ce sa mai spun: hai sa nu fim mizerabili. Mai bine sa ne concentram ca data viitoare sa venim cu o piesa mai buna, care sa castige indiscutabil.
Mi s-au parut aiurea comentariul din evz.ro „Polonia ne dă şase puncte la Eurovision 2010, unde votul geo-politic se face simţit”???!!!???? Hello! De unde ati tras concluzi asta?
nu de alta dar polonezii nu s-au prea uitat la Eurovision pentru ca: nu au avut reprezentant in finala (dintre semifinale au transmis-o doar pe cea cu reprezentantul lor); in Sopot se desfasura un festival de muzica, in Gdynia unul de film; lumea a plecat in vacanta la munte, la mare sau la lacuri; o parte din tara se reface dupa inundatii, alta e prinsa in campania electorala.
Polonezilor nu le prea pasa de romani si cu siguranta nu vor sa perie Romania, doar asa ca se afla prin apropierea "geo-politica". As tinde mai degraba sa cred ca, piesa Romaniei a primit puncte de la vreun juriul polonez, pentru ca a fost buna, eventual de la putinii romani care mai sunt pe aici.
E ceva ce doream sa aud, o piesa cu un alt ritm, o alta voce, un alt mesaj.
Mi-a placut si piesa noastra, cantata foarte bine, cu un ritm bun, insa prea „a-la Eurovizion”, prea comuna, cu acelasi ritm, identica cu majoritatea melodiilor prezentate in concurs.
M-au deranjat comentatorii romani (nu stiu cine au fost) de la TVR (International) unde am urmarit doar semifinala in care a participat si Romania. Au dat dovada de primitivism, vorbind de dragul de a vorbi, galagios, sec, tot felul de prostii si glume intelese doar de ei. Parca s-ar fi adresat unui public de retardati; macar din respect mai trebuiau sa taca.
M-au deranjat comentariile rautacioase de pe forumuri la adresa piesei care a castigat si a soliste, facuta in toate felurile si blamata ca ar fi pe pile. Ce sa mai spun: hai sa nu fim mizerabili. Mai bine sa ne concentram ca data viitoare sa venim cu o piesa mai buna, care sa castige indiscutabil.
Mi s-au parut aiurea comentariul din evz.ro „Polonia ne dă şase puncte la Eurovision 2010, unde votul geo-politic se face simţit”???!!!???? Hello! De unde ati tras concluzi asta?
nu de alta dar polonezii nu s-au prea uitat la Eurovision pentru ca: nu au avut reprezentant in finala (dintre semifinale au transmis-o doar pe cea cu reprezentantul lor); in Sopot se desfasura un festival de muzica, in Gdynia unul de film; lumea a plecat in vacanta la munte, la mare sau la lacuri; o parte din tara se reface dupa inundatii, alta e prinsa in campania electorala.
Polonezilor nu le prea pasa de romani si cu siguranta nu vor sa perie Romania, doar asa ca se afla prin apropierea "geo-politica". As tinde mai degraba sa cred ca, piesa Romaniei a primit puncte de la vreun juriul polonez, pentru ca a fost buna, eventual de la putinii romani care mai sunt pe aici.
sâmbătă, 10 aprilie 2010
Presedintele polonez Lech Kaczyński a murit intr-un accident de avion
Presedintele polonez Lech Kaczyński si sotia sa Maria au murit azi dimineata intr-un accident de avion pe aeroportul militar din Smolensk.
Avionul Tu-154 s-a prabusit la aterizare.
Unele informatii spun ca ar fi fost ceata densa la sol, altele ca avionul s-ar fi lovit de un copac.
La bord s-a aflat de asemenea si Sławomir Skrzypek, Guvernatorul Bancii Centrale Poloneze. Numarul total de victime este de 87 de persoane.
Oficialii polonezi se indreptau spre Smolensk, pentru a participa la a 70-a aniversare a masacrului de la Katyn.
Avionul Tu-154 s-a prabusit la aterizare.
Unele informatii spun ca ar fi fost ceata densa la sol, altele ca avionul s-ar fi lovit de un copac.
La bord s-a aflat de asemenea si Sławomir Skrzypek, Guvernatorul Bancii Centrale Poloneze. Numarul total de victime este de 87 de persoane.
Oficialii polonezi se indreptau spre Smolensk, pentru a participa la a 70-a aniversare a masacrului de la Katyn.
joi, 25 martie 2010
Antichrist o porcarie de film
Senzatia de voma a fost prima care mi s-a instalat in stomac dupa vizionarea filmului. A urmat una de amar sec in gura. Si greata. Greata eterna, adanca si persistenta.
O clipa de intelepciune si mi-am dat seama ca am urmarit o porcarie de film.
Probabil arta pe care nu o inteleg, vor zice criticii, dar mie imi vine sa vomit pe arta asta la propriu.
Vina mea e ca traiesc filmul, vor zice nepasatorii, insa de mult nu mi s-a intamplat sa simpt amareala asta in gura si mintea-mi bulversata.
Si-a atins scopul, vor zice promotorii, insa daca scopul filmului a fost sa produca greata, cu siguranta a reusit.
Si revine iar intrebarea despre arta.
Ce poate fi numit arta? O porcarie, un lucru inteligent, o idiotenie, ceva frumos?
E arta o stare de placere sau o stare de disconfort?
E arta orice idiotenie despre o nebuna transpusa pe ecran?
Si da, am inteles nu stiu cate sensuri ale filmului, dar nu asta ma deranjeaza. Ma deranjeaza felul in care sensurile au fost transpuse pe un ecran.
Tragand linie ajung la concluzia ca am cazut in plasa.
Am citit despre film, mi-a starnit curiozitatea si am decis sa-l vad.
Mare greseala ca nu am citit si comentariile la articole.
O clipa de intelepciune si mi-am dat seama ca am urmarit o porcarie de film.
Probabil arta pe care nu o inteleg, vor zice criticii, dar mie imi vine sa vomit pe arta asta la propriu.
Vina mea e ca traiesc filmul, vor zice nepasatorii, insa de mult nu mi s-a intamplat sa simpt amareala asta in gura si mintea-mi bulversata.
Si-a atins scopul, vor zice promotorii, insa daca scopul filmului a fost sa produca greata, cu siguranta a reusit.
Si revine iar intrebarea despre arta.
Ce poate fi numit arta? O porcarie, un lucru inteligent, o idiotenie, ceva frumos?
E arta o stare de placere sau o stare de disconfort?
E arta orice idiotenie despre o nebuna transpusa pe ecran?
Si da, am inteles nu stiu cate sensuri ale filmului, dar nu asta ma deranjeaza. Ma deranjeaza felul in care sensurile au fost transpuse pe un ecran.
Tragand linie ajung la concluzia ca am cazut in plasa.
Am citit despre film, mi-a starnit curiozitatea si am decis sa-l vad.
Mare greseala ca nu am citit si comentariile la articole.
duminică, 28 februarie 2010
Maine e 1 Martie
Asteptam nerabdatori sa se topeasca zapada, soarele sa ne zambeasca, ghioceii sa iasa la suprafata, atarnam paltoanele in cui si scoatem tricourile din fundul dulapului.Primavara nu se lasa asteptata, sau cel putin asta ne-a soptit azi toata ziua.
Un singur gand ca n-am schiat mai mult, dar am sa merg mai des la plaja...
luni, 15 februarie 2010
Sarbatoarea indragostitilor
A fost ieri Sfantul Valentin, dar nu m-am indelemnicit cu declaratii intre-ale iubirii, restaurante selecte sau cadouri cu fundite rosii si multe inimioare.
Mie mi-se pare o sarbatoare seaca, venita de peste ocean ca sa ne indemne la cumparat, la cheltuiala de bani si sa ne impinga spre demonstratii superficiale ale sentimentelor.
Acum ar urma bla-blaul cu iubirea ce se demonstreaza zi de zi, insa nu am sa-i dau curs.
Cred ca sarbatorile sunt benefice, avem nevoie de ele sa ne descretim fruntile si sa iesim din rutina zilnica, dar o sarbatoare fortata a iubirii e prea artificiala chiar si pentru indragostiti.
Ma gandesc ca daca ar fi vara – caci pe frigul asta abia daca ti-se face sa scoti nasul pe geam – ar fi poate mai usor de sarbatorit, cu plimbari romantice, picnicuri in padure sau apusuri de soare privindu-le imbratisati.
Dar nu e vara, asa cum nici principalii beneficiari ai sarbatorii nu sunt indragostitii. E iarna, cand posibilitatile limitate sunt compensate de greutatea cumparaturilor din sacosa, valoare cravatei impachetata in hartia rosie, karatele inelului din cutiuta in forma de inimioara sau preturile explozive din meniul din restaurantului.
Cum spuneam, sarbatoarea nu-i facuta pentru indragostiti.
Mie mi-se pare o sarbatoare seaca, venita de peste ocean ca sa ne indemne la cumparat, la cheltuiala de bani si sa ne impinga spre demonstratii superficiale ale sentimentelor.
Acum ar urma bla-blaul cu iubirea ce se demonstreaza zi de zi, insa nu am sa-i dau curs.
Cred ca sarbatorile sunt benefice, avem nevoie de ele sa ne descretim fruntile si sa iesim din rutina zilnica, dar o sarbatoare fortata a iubirii e prea artificiala chiar si pentru indragostiti.
Ma gandesc ca daca ar fi vara – caci pe frigul asta abia daca ti-se face sa scoti nasul pe geam – ar fi poate mai usor de sarbatorit, cu plimbari romantice, picnicuri in padure sau apusuri de soare privindu-le imbratisati.
Dar nu e vara, asa cum nici principalii beneficiari ai sarbatorii nu sunt indragostitii. E iarna, cand posibilitatile limitate sunt compensate de greutatea cumparaturilor din sacosa, valoare cravatei impachetata in hartia rosie, karatele inelului din cutiuta in forma de inimioara sau preturile explozive din meniul din restaurantului.
Cum spuneam, sarbatoarea nu-i facuta pentru indragostiti.
sâmbătă, 30 ianuarie 2010
Tigara
Mai trag un fum si ma gandesc cu lumea e impartita intre fumatori si nefumatori.
De la locurile din restaurant, cafenele si mai nou baruri, unde ies rar si in care nu sunt tentata sa o aprind, pana la locul de munca unde mi-o aprinde nevoia de solidaritate, de apartenenta la un grup si de inabusire a nelinistilor.
Inconjurata de colegii cu acelasi viciu, ies la aer sa mai schimb o vorba, jucandu-ma cu ea printre degete.
La tigara se fac si se desfac ite, invarteli si schemate; se barfesc colegii (nefumatori desigur), sefii (fumatori sau nefumatori), vecinii si viata. La tigara afli tot ce misca, despre tot ce misca si ce va misca.
Tigara creaza intimitate, da conturul de grup. O familie neinrudita in care fiecare detine un loc anume, un rol anume si un rost.
- Ai (tigari)? Il intreaba tata experimentat pe copilul novice.
- Data viitoare fumam de la tine! Traseaza bunica darnica termenii colaborari la impartitul bunurilor in familie.
Tigara creaza prietenii si noi cunostinte. La tigara se descopera oameni noi, care pareau neinteresati, dar cu tigara in gura devin genii ale aprinsului brichetei si se improsca cu noroi absentii, mai ales amicii vechi ce au parasit grupul.
Pentru tigara exista si timp, si loc, si spatiu. Tigara nu se refuza, nu se explica si nici nu se comenteaza.
Tigara in schimb, pune de multe ori un zid intre noi si altii, intre ei si noi.
De la locurile din restaurant, cafenele si mai nou baruri, unde ies rar si in care nu sunt tentata sa o aprind, pana la locul de munca unde mi-o aprinde nevoia de solidaritate, de apartenenta la un grup si de inabusire a nelinistilor.
Inconjurata de colegii cu acelasi viciu, ies la aer sa mai schimb o vorba, jucandu-ma cu ea printre degete.
La tigara se fac si se desfac ite, invarteli si schemate; se barfesc colegii (nefumatori desigur), sefii (fumatori sau nefumatori), vecinii si viata. La tigara afli tot ce misca, despre tot ce misca si ce va misca.
Tigara creaza intimitate, da conturul de grup. O familie neinrudita in care fiecare detine un loc anume, un rol anume si un rost.
- Ai (tigari)? Il intreaba tata experimentat pe copilul novice.
- Data viitoare fumam de la tine! Traseaza bunica darnica termenii colaborari la impartitul bunurilor in familie.
Tigara creaza prietenii si noi cunostinte. La tigara se descopera oameni noi, care pareau neinteresati, dar cu tigara in gura devin genii ale aprinsului brichetei si se improsca cu noroi absentii, mai ales amicii vechi ce au parasit grupul.
Pentru tigara exista si timp, si loc, si spatiu. Tigara nu se refuza, nu se explica si nici nu se comenteaza.
Tigara in schimb, pune de multe ori un zid intre noi si altii, intre ei si noi.
duminică, 10 ianuarie 2010
Mic ghid al Bucurestilor
Casa Poporuluiin afara: o cladire impunatoare ce atrage turisti;
in interior: un loc de poveste, casa din Ferma Porcilor lui Orwell;
Muzeul Satului – un loc frumos, ce te duce in trecut la o Romanie simpla, curata si spirituala;
Calea Victoriei – o strada strampta, aglomerata si baltoasa, din loc in loc presarata cu vitrine mohorate si pretentioase, impodobite cu ceva nume sonore (ale modei);
Calea Dorobantilor – o strada mai curatica, cu masini parcate pe trotuare si ceva magazine de haine aruncate de-o parte si de alta la parterul blocurilor comuniste;
Aleea Lipscani – o ulita in reconstructie, ce incepe cu sediul elegant al unei banci si se termina cu mizeria unei colonii de tigani;
Metroul – o constructie impresionanta, interesanta si foarte utila; din pacate murdar si plin de graffiti;
Bucuresti Plaza –un centru comercial mizerabil, aglomerat si plin de fete neserviabile; un loc in care nu ai ce cauta fara o punga de la Zara atarnata pe brat;
Magazinul Unirea – o cladire uriasa, in forma de depozit, plasata in centrul orasului si impodobita cu reclame; un loc in care chicsul si luxul se impletesc miraculos;
City Mall – un loc in care poti vedea cum arata o investitie esuata;
Am despachetat
- Zapada
- Cresteri de preturi
- Aceeasi criza, aceasi gripa
- Un sac de planuri
- O lista de realizari, o alta de neimpliniri
- Veselie & prieteni
Abonați-vă la:
Postări (Atom)