toate si nimic

Cand totul merge, cat de cat intr-o directie, cateodata vine cate un uragan si iti arunca in fata o doza de realitate, nu de alta, dar sa nu uiti ca exista si esecul. Si atunci nu te intrebi: pentru ce am investit oare atata munca, atat chin, atata zbatere si noptile nedormite si munca si stresul si toate?

Si toate trec si iar revin toate, nimic nu mai e la fel si parca nu se deosebesc cu nimic intre ele, zilele, noptime si ceasurile, toate.

Oamenii si realitatea

Eu cred ca oamenii au uitat sa fie oameni, sa inteleaga legile firii, ale naturii si a omeniei. Privesc in jur la unii cum incerca sa se standardizeze, sa se includa sau excluda din grupuri imaginare si din realitati fictive. In ziua de azi, cand mergi la magazin si cumperi pui iti apare sub nas o farfurioara din plastic cu ceva carne in ea. Asta e carnea, dar parca nu are nici un contact cu animalul in sine. E o chestie formata din celule fibroase, fara miros, rece si usoar roza. Nu e carne artificiala, dar exista sin din aia.

Sunt copii care nu au vazut gaini sau porci, caci nu le au inca la zoo.

Cateodata ma lovesc tristetile si ma gandesc la ce se v-a alege oare de noi daca uitam cine suntem. Ne instrainam de noi insine si eu simt asta pe propria piele.

In copilarie sambata mama taia cate o gaina. O oparea si eu in joaca o ajutam sa ii smulga penele ude. Era normal si amuzant. Azi, daca vad ca cineva taie capul unei gaini, ma sochez. Daca gasec doi fulgi pe carnea de la magazin nu o mai iau. Mi-e frica de penele alea. Cum sa aterizeze ele in oala mea cu supa?!?

Parca e un confort psihic chestia asta, ca nu te gandesti la gatul taiat al unei gaine atunci cand cumperi niste aripioare de pui si nici la sangele ce tisneste din gatul unui porc atunci cand ii frigi spinarea sub forma de snitele veneze (kotlety schabowe pe aici). Realitatea cruditatii e departe si tu esti in coconul tau de fericire ideal cu muzica clasica si fara stres, cum prezice doctorul.

Doar ca realitatea impune respect, aduce balanta si iubire fata de natura si vietuitoare. Realitatea insemna un rost pentru fiecare, om, animal sau planta, un tel si o armonie.

Din coconul nostru insa, cand mai auzim ca a fost ucis un urs, nu ne prea misca, si sigur era el de vina, aci a deranjat armonia oamenilor ce si-au facut casa cat mai adanc in padure, insa prefera ursuletii de plus.

Unghiile

Despre oameni vorbesc mainile. Cateodata vorbesc tare, spunand raspicat istoria unui om, careia usor ii citesti cursul in degetele batatorite, palmele aspre si unghiile slefuite de povara muncii. Alteori mainile sunt delicate, uscate sau umede, moi sau reci, simple sau complicat brazdate de linii si curbe ciudate.

Eu ma uit de obicei la degete, la forma unghiilor ce imi spun tacute, lucruri nespuse despre caracterul acelui om. Nu as putea sa citesc o persoana anume, insa tipul unui om e usor de depistat prin forma lata sau ingusta a unghiilor, prin culoarea lor, prin modul in care se curbeaza atunci cand cresc. Unghiile nu mint, mai ales in cazul femeilor, chiar daca sunt prost sau bine ingrijite, date cu creme sau frumos colorate. Unghiile nu spun daca oamenii sunt rai sau buni, daca sunt tristi sau veseli, daca mint sau spun adevarul, ci mai degraba ii ghideaza pe cei care le cunosc sensul, in arta interactiunii cu purtatorul, in asteptarile pe care poti sa le ai de la acea persoana si la modul in care aceea persoana interactioneaza cu cei din jurul ei.

Wielka Orkiestra Świątecznej Pomocy sau "Hai sa facem ceva impreuna"

Ieri a fost Marea Finala, Wielka Orkiestra Świątecznej Pomocy (Marea Orchestra a FilantropieiCraciunului), asa ca am pus si eu cativa zloti intr-o pusculita. Am primit la schimb cateva inimioare, pe care ni le-am lipit pe haine. O fi mult, o fi putin, asta nu stiu, dar stiu ca dau banii aceia pentru un tel, si ca se v-a realiza ceva cu ei. Un lucru fantastic pe care l-au facut cu banii adunati in Marea Finala sunt aparatele pentru testarea auzului la nou-nascuti, cu care au dotat toate spitalele din Polonia.

Povesteam zilele trecute ca oamenii sunt mai formali in Polonia – decat in Romania, de exemplu – insa trec usor peste formalitatile cand vine vorba de facut ceva impreuna, ceva pentru binele tuturor, o cauza comuna, un punct de vedere comun. Se unesc imediat si se pun pe treaba, nu discuta cum ca poate, ca cine stie si nu isi scot ochii cu barfe si intepaturi. Si sincer, am constatat momentan sunt intr-un moment al vietii in care prefer sa traiesc intr-o societate unita, cu pretul relatiilor interpersonale mai reci, decat intr-o societate dezmembrata, unde relatiile interpersonale sunt foarte calduroase, dar cand vine vorba sa facem ceva impreuna, o lasam mereu pe data viitoare.

As vrea, dar nu pot

As vrea sa iti pot vorbi, dar imi ingheata cuvintele pe limba la monologurile tale si atunci inchid ochii. Ti-se pare ca te privesc? E doar o parere, caci eu de mult vad prin tine florile din ghiveci carora trebuie sa le pun apa, portocalele care incep sa se strice in cos, si pe care trebuie sa le mananc, pata de pe sertar ce trebuie curatata si mancarea ce trebuie pusa in frigider. Daca nu ar fi intrebarile tale, ce astepta nerabdatoare raspunsurile mele, m-as ridica de pe scan, as pune apa intr-un pahar si as uda florile. Apoi, as aranja frumos mancarea pe rafturile frigiderului, as sterge pata de pe sertar si mi-as desface o portocala, pe care as manca-o in liniste.

Dar tu ai nevoie de raspunsuri, de cuvinte si gesturi care sa aprobe ce spui tu. Doar ca eu nu sunt aprobatoare din fire, nu sunt de acord doar de amorul artei si atunci imi spun parerea mea, contrara, diferita, altfel.

Si iar florile raman neudate si portocalele se strica in cos, pata ramane nestearsa, iar la final dupa mult prea multe cuvinte poate ca mancarea v-a ajunge in frigider.

Ghiveci de filme poloneze si romanesti

Prima data ma gandeam sa scriu despre Chrzest (Botezul), un film polonez pe care l-am urmarit acum doua seri, dupa aceea mi-am amintit de In intuneric, un alt film polonez. Apoi mi-am amintit de filmele romanesti, caci am vazut cateva nu de mult, si m-am gandit sa fac o varza, gen ghiveci de filme, romanesti si poloneze.

Sa incepem cu Chrzest. Mi-a placut ideea, necunoscutul, finalul surpriza, desi l-am anticipat, duritatea, suspansul. Subiectul e inspirat din realitate si asta face cadrele sa para si mai tragice. Pentru mine eroul principal e Michał (si nu Janek, punctul de concentrare al regizorului), un fost gangster trecut la afaceri mai legale, ce descopera viata in lucrurile simple, privindu-si sotia sau jucandu-se cu copilul. Doar ca trecutul il prinde pe Michał din urma, si asta nu e un film american in care totul se termina cu bine. Dar Michał spera, ca poate omul caruia i-a salvat viata si in care are incredere o sa ii intinda o mana de ajutor. Si i-o intinde, dar nu goala... Filmul e bunicel, usor fortat pe alocuri si foarte dur in unele secvente.

In Darkness tradus In Intuneric sau In Bezna, e tot un film inspirat din realitate, realitatea nu foarte indepartata in care oamenii erau impartiti pe rase si aveau un pret. Povestea il urmareste pe Socha, un lucrator la canale din Lviv, caruia soarta ii scoate in cale cativa refugiati evrei. Socha se lupta cu prejudecatile, cu nevasta, cu amicii, cu ploaia, cu frica si cu propria constiinta, toate atarnand in balanta in defavoarea evreilor sai. Evreii lui Socha, isi traiesc viata in canale, in intunerii si printre sobolani. Un film trist si totusi fericit, caci daca speranta nu moare, ea devine realitate. Filmul e bun, insa ii lipseste ceva, un impuls sau poate o secventa.

Am urmarit Poker, pe sarite, caci m-a lasat rabdarea. Un film prost facut, fortat si slab jucat. Cel mai mult mi-a placut in film cum si-a jucat Jojo, e pe bune cel mai convingator personaj din film. In rest, parca m-as fi uitat la un film de amatori, inspirat din realitate si amestecat cu elemente de SF. Exagerarea inutila si falsitatea au stricat orice urma de subiect, care banuiesc ca exista, desi regizorul l-a cam omis.

Tot pe sarite am urmarit si Cinsprezece, un film, ce te face sa lacrimezi dupa timpul pierdut. Probabil regizorul a pornit de la o idee, insa a facut totul varza si a iesit pe ecran un ghiveci fara sens cu Mihaela Radulescu falsand la greu un rol langa Maia Morgenstern si Daniela Naie, care desi isi joaca bine partile tot nu compenseaza.

 

Buna! Ce faci? E un film cu o idee jucausa, usor fortata, ecranizat prea lenes si cu prea putini actori. Desi incepe bine, continuarea si finalul sunt plictisitoare.

Seria de filme romanesti a fost salvata de Eu cand vreau sa fliuer, fluier, pe care imi doream de mult sa il vad. Filmul nu e o capodopera, dar e un film ok. Subiectul e diferit si asta il face interesant. Actiunea e scurta, se termina brusc, insa e rela si real filmata. Lipsesc cadrele lungi din Loverboy si asta pentru mine e un plus, caci nu am rabdare la filme. Eu zic ca merita vazut.

Cadouri de Craciun

Ca in fiecare an, am impachetat si despachetat cadouri: frumoase, colorate, utile sau inutile, cumva surpriza sau poate curiozitatea, le face interesante.

Deci, anul acesta am impachetat:

Parfumuri

Manusi

Doua masinutie

O ruleta

Carte de bucate

Carti in format audio

Cosmetice

O pereche de papucei

Si am despachetat:

Un sal

O sapca

Un parfum

O brosa

Cosmetice

Un ceas