Oamenii si realitatea

Eu cred ca oamenii au uitat sa fie oameni, sa inteleaga legile firii, ale naturii si a omeniei. Privesc in jur la unii cum incerca sa se standardizeze, sa se includa sau excluda din grupuri imaginare si din realitati fictive. In ziua de azi, cand mergi la magazin si cumperi pui iti apare sub nas o farfurioara din plastic cu ceva carne in ea. Asta e carnea, dar parca nu are nici un contact cu animalul in sine. E o chestie formata din celule fibroase, fara miros, rece si usoar roza. Nu e carne artificiala, dar exista sin din aia.

Sunt copii care nu au vazut gaini sau porci, caci nu le au inca la zoo.

Cateodata ma lovesc tristetile si ma gandesc la ce se v-a alege oare de noi daca uitam cine suntem. Ne instrainam de noi insine si eu simt asta pe propria piele.

In copilarie sambata mama taia cate o gaina. O oparea si eu in joaca o ajutam sa ii smulga penele ude. Era normal si amuzant. Azi, daca vad ca cineva taie capul unei gaini, ma sochez. Daca gasec doi fulgi pe carnea de la magazin nu o mai iau. Mi-e frica de penele alea. Cum sa aterizeze ele in oala mea cu supa?!?

Parca e un confort psihic chestia asta, ca nu te gandesti la gatul taiat al unei gaine atunci cand cumperi niste aripioare de pui si nici la sangele ce tisneste din gatul unui porc atunci cand ii frigi spinarea sub forma de snitele veneze (kotlety schabowe pe aici). Realitatea cruditatii e departe si tu esti in coconul tau de fericire ideal cu muzica clasica si fara stres, cum prezice doctorul.

Doar ca realitatea impune respect, aduce balanta si iubire fata de natura si vietuitoare. Realitatea insemna un rost pentru fiecare, om, animal sau planta, un tel si o armonie.

Din coconul nostru insa, cand mai auzim ca a fost ucis un urs, nu ne prea misca, si sigur era el de vina, aci a deranjat armonia oamenilor ce si-au facut casa cat mai adanc in padure, insa prefera ursuletii de plus.