Vineri

Linistea zilei de vineri ma termina. Imi adoarme inspiratia si imi trezeste pofta de somn. Vinerea toata lumea asteapta, numarand minutele si sorbind litrii de cafea.
Asteaptarea se face in tacere, cu moleseala in maine si oboseala in ochi.
Asteptarea e sfanta vinerea, iar cine o incalca devine pe loc un „rau facator”, „cautator de belele”.
De mult m-am prins ca, vinerea nu are rost sa rog pe nimeni nimic. Rare cazurile, cand cineva are timp vinerea de ceva. Toti sunt ocupati, iar asteptarea ocupa ce-a mai mare parte a timpului.

Vinerea mi-e foame. Mai toata ziua. Probail imi ard la disperare neuronii de plictisela.
Vreau sa mai muncesc ceva, dar merge greu, mai ales cand partenerii sunt ocupati de zor. Cand invatam tainele business-ului, managerul meu de atunci imi zicea: „Vinerea si lunea nu are rost sa contactezi pe nimeni. Lunea oamenii tocmai revin din weekend si se mobilizeaza greu la ceva, iar vinerea abia asteapta sa plece in weekend si nu prea ii intereseaza altceva”.

De citit noutati, tot greu. Vinerea de obicei nu se intampla nimic. Nici un viol, nici o crima, nimic de senzatie prin ziare. Pana si vedetele s-au inchis in saloanele de infrumusetare, ca deh! lumea se mobilizeza pentru weekend.

As putea sa ma gandesc de pe acuma ce traseu sa iau dupa-masa, cand traficul m-a va tine la dospit in masina doua ore. De obicei mai sun pe unul sau pe altul, la o barfa mica, dar e un sport cam periculor si costisitor.

Vinerea e o zi grea. Si cu asta am spus tot. Ca sa ma treaca timpul ma duc sa imi fac un ceai. O sa il indulcesc un pic, ca si asa vinerea e amara.

Inovatii sociale - prima parte

Tot la doua ore il verific. Regulat si zilnic. Naprasnic, mailul asta nu mai suna, nu mai vine, nu mai anunta nimic. Am inceput sa ma invart printre spamuri, poate - poate s-a mai ratacit vreunul.
Nu am noroc si ma gandesc ca toata lumea a uitat de mine, nimeni nu mai vrea sa-mi scrie. Nici un rand. Nici un cuvant.

Intre timp ma loveste si somnul. Alt naprasnic, ucigator de creatie. Citeam acum cateva zile o postare despre somn si uite ca, vine acum si pe la mine, asa drastic si neprevazator, cum era descris acolo.

Incerc sa ma concentrez pe munca, dar merge greu, cu viteza melcului. In luna vacantelor toata actiunea e plecata in concediu. Doar eu am mai ramas pe aici. Am ramas de caruta, cu concediul mancat in sezon de munca (extra sezon de plaja).

Azi nu ploua si parca vremea asta buna face si mai insuportabila sederea. Asteptarea. Astept sa se scurga timpul. Inca cateva ore din viata si gata! Sunt libera. Libera sa traiesc, libera sa plutesc. In fine, libera.

Dar oare, ce-i cu orele astea, ale tineretii mele, pe care ard eu de nerabdare sa le vad duse? Mi-le da oare, cineva inapoi?

Probabil o sa le recuperez la pensie, cand o sa fiu libera de orice obligatii si gata de distractii.
Partea proasta e ca atunci o sa fiu deja batrana si in cel mai fericit caz urata si nu hidoasa.
Si, ce o sa fac eu oare atunci cu orele astea(?), caci de alergat batranei cu proteza si chelie nu prea mi-e de distractie.

Ma gandeam, (va rog atentie!) ce bine ar fi sa ne luam pensia la tinerete. Asa, pe credit. Un credit pe care sa-l rambursam mai apoi, pentru tot restul vietii.
Ne-am bucura, acum tineri, de timpul liber, pe care l-am umple intr-o clipa cu o multime de activitati boeme, de la alergatul in parc pana la socializarea cu animalele de companie, iar dupa ce pensia ne-ar expira, am trece la munca. Pana la adanci batraneti.
Batrani fiind, oricum nu vom mai avea chef sa facem nimic, asa ca munca ar fi o activitate numai potrivita.

Nu inteleg aerul conditionat

Nu inteleg aerul conditionat. Rectific: nu inteleg aerul conditionat dat la maxim cand afara sunt niste amarate de 20 de grade.

Dragi colegi,
20 de grade nu se traduc prin canicula si nu are rost sa facem aici inghet cu +14 grade, ca nu murim de transpiratie!
Ne imbolnavim si atat! (eu in frumtea listei).

Si, ce e culmea, e ca:
- cei care dau la maxim aerul conditionat, il seteaza in asa fel, incat sa nu ii bata pe ei in freza, doar pe colegii lor, carora nu le e cald deloc;
- tot aceeia, care dau aerul conditionat la maxim, sunt plini de fulare si esarfe atarnate de gat. Probabil le pregatesc de acasa pentru vantul din birou. Noi, astia care o incasam in freza si pe la spate, nu stim ce ne asteapta, asa ca ne dotam impropriu.

Si, ce mai poti sa zici? Zi ceva, daca vrei sa declansezi un scandal monstru in birou, ca sa te barfeasca toata firma pentru restul verii, ca esti „in friguri”!

Femeia de serviciu care face legea

In fiecare dimineata, de pe la ora 7:00 birourile noastre puturose sunt invadate de corpi straini. Corpii sau corpurile femeilor de servici, care vin sa ne curete praful, sa ne schimbe cosul, iar in unele cazuri sa ne si spele vasele murdare din bucatarie.

Ar trebui sa le fim recunoscatori, acestor femei trainice pentru trezitul de dimineata, mocheta aspirata si apa de la flori (se mai intampla sa avem si asa ceva pe la locul de munca, rar, dar...).

Le suntem recunoscatori. Punct! Si, de asemenea le rugam frumos, urmatoarele (nu neaparat in ordinea de mai jos):
- Va rugam sa nu ne mai aruncati sticlele de apa incepute de pe birou – caci poate am baut doar o inghititura ieri, iar azi vrem sa ne potolim setea cu restul (si pacat e de bani :((, iar un pic de economie nu strica);
- Va rugam sa ne asezati cosul de gunoi in acelasi loc, din care l-ati ridicat; e un loc strategic, ales cu grija si gandit cu truda, in care nimerim de fiecare data;
- Va rugam sa ne steargeti suprafata mesei in totalitate, caci de multe ori in timpul zilei folosim mai mult decat spatiul din fata calculatorului;
- Va rugam sa ne aspirati intreaga incapere, nu numai portiunea din mijloca, caci praful si mizeria se depun si in locurile mai ferite, cum ar fi sub masa sau sub scaune;

Acestea fiind spuse, le multumim inca odata pentru amabilitate, iar de final o mica povestioara, din amintirile mele:

Lucram in vremea tineretii mele la un birou. Un birou mare si elegant, cu geamuri multe, toate razand spre strada. Biroul era grozav si praful deasemenea.
La biroul meu elegant, ma imbracam si eu pe masura, „chic” in toate culorile si felurile,
Black & (especially) White, combinatia fatala care nu da gres niciodata. Sau aproape niciodata, dar cu siguranta atunci cand femeia de servici vine o data pe saptamana sa faca prezenta, sa imite o curatenie si sa o stearga spre casa.
Atunci efectul e splendid, caci cine a mai pomenit birou curatat cu ultime tendinte din moda, si asta fara un prea mare efort, doar la o intindere de mana. In haina alba.
Lux curat!

Despre frumusete la mod sinistru

Admirandu-se ii mai cazu un fir.
- Erai maro, firar, sa-i fii!
Un fir al tineretii trecatoare
al mainilor zburdalnice si miscatoare,
paralizate acum in oasele batrane
neputinciase azi si moarte maine.
- Ma uit la tinerii astia fleti,
se cred frumosi, descurcareti,
nu stiu ce-i viata si cum se scurge,
in rauri mici, zile marunte.
Ma uit la tinerii de azi
batrani mai maine si avari,
stiu eu ce stiu, dar nu-s batrana,
sunt doar o fata, o fantana.
Adanca, limpede si clara.
Eterna, pura si usoara.
- Esti trista azi frumoasa doamna,
precum o floare aprinsa de toamna.
Esti trista si cu-n suras amar
imparti in jur numai pojar.
- Mi-a cazut ieri un fir sa stii,
era din ala alb, timpuriu,
dar maine-mi creste altul la loc,
negru, intunecat cu foc.

Iubirea in cuvinte

In bratelei ghemuita adanc spre el priveste:
- E asta iubirea? il testeaza si-i zambeste.
- Habar nu am... arunca el, intr-un moment de sinceritate, neatentie totala.
- Cum adica? Habar nu ai? Asta ce mai inseamna? Vine cumva din interiorul tau acest raspuns sau e doar de fatada? La suprafata. Nu ai habar inseamana ca nu cunosti? Sau poate ca nu recunosti? Nu recunosti iubirea, sau ca nu ma iubesti pe mine? In fapt de ce as crede, orice cuvant ce curge din gura de la tine? Nu ai habar, nu stii de lume, tot fara har nu stii ce truda, in al tau nume, eu car cu mine. De fapt, ce vrei tu sa spui cu acest habar? Poate un amagit de: dar, eu nu tin la...
- Iubito...eu...
- In fond, ce pretentie pot sa am eu, de la tine. Un om ce nu iubeste, nu simte, nu greseste. Mi-a spus o vorba si dintr-un suflu, ca o ciorba, m-a fript. Gata! Acum inteleg! Tu ma auzi? Ma ascuti macar? Sau nici de asta n-ai habar?
- Te ascult draga mea, te aud prea bine.

Confirma el in soapta
prin turul ei de cuvinte,
ce neatentia l-a declansat.
Nici mintea nu-si mai simte,
iar linistea, nici de sperat.

Canoea

Ador sa plutesc in canoe.
In linistea apei pot sa ma bucur de soare, de vant si de mirosul ierbii de la mal.
Canoea imi ofera pace sufleteasca, motivatie si efort fizic, iar mai presus de toate revenirea in natura, la aer, la voie buna.

O mana de aer pentru puscariasii biroului.
Inchisa intr-un birou aglomerat, printre kilograme de hartie, mese prafuite si calculatoare supraincalzite, meditez la conoea mea.

Imi lipseste aerul racoros al diminetii cand incep plutirea, imi lipseste soarele mangaitor si valurile bulbucate ale apei.
De fiecare data cand trec lacul, urias si salbatic, imi zic:
„Ce emotii? De asta am eu nevoie? E ultima data cand mai fac chestia asta!”
Si repetandu-mi gandurile astea in minte, ma lup pentru supravietuire cu valurile lacului infierbantat. Nu m-am intors pana acum cu canoea, desi ar fi si asta o experienta.
Prefer totusi sa fac singura baie, fara ajutorul valurilor :)

Coada vietii si viata la coada

V-ati gandit vreodata cat timp din viata stam la coada? La coada la magazin, la coada la posta, si culmea(!) la coada la banca – mai ales cand mergi sa dai, e usturatoare coada asta.
Daca pe vremea lui nea’ Nicu parintii nostri stateau la coada comunista (a zaharului si uleiului) cu sacosele goale, noi stam acum la coada capitalista (a supermarketului) cu cosurile pline.

Am tras ieri o coada, din asta capitalista, intr-un supermarket „mai ieftin” – si la produse si la servicii – de m-au apucat sudorile. M-am aliniat si eu ca o furnicuta, cu cosul plin si mana rupta de greutate, la una dintre cele trei case deschise.
Doamne ce regret cozile din Portugalia!

In Portugalia se practica moda revistelor la cozile caselor de marcat. Te asezi frumos la coada, scoti din raftul alaturat o revista si iti incepi lectura. Daca gasesti ceva interesant, chiar te rogi sa nu iti vina randul prea repede. Oricum, vine pana la urma, si atunci ai de ales: cumpari revista sau o pui frumos la loc, in functie de dispozitie si lectura.
Din pacate, nici aici si nici in Romania nu se practica „coada intelectuala”. Ba, revistele sunt prea departe de casa si nu are rost sa le cari, ca poti da peste o coada scurta, ba, sunt impachetate in folii, iar cititul copertii se rezolva in 3 secunde.

Revenind la coada de ieri, m-am pus, si eu asa, sa numar nesimtirea angajatilor/managerilor magazinului. Mi-am aruncat privirea sa vad cate case are totusi magazinul, de tin doar 3 deschise. Surpriza: 12!
Nerusinare curata, imi zic! La 12 case, macar 6 ar putea functiona, dar afurisitii ne inghesie la 3, si inca la o ora de varf, cand oamenii muncii isi termina programul si se indreapta spre zona de aprovizionare.

Dupa vreo 15 – 20 de minute de plictiseala mi-a venit randul. Am fentat cumpararea pungii din plastic, cu reclama magazinului, ca mi-au incaput toate in geanta – noua moda a gentilor mari si incapatoare, sic! – ceea ce mi-a adus macar o umbra de satisfactie.

Acasa primesc sfatul: data viitoare lasa-le la casa. Asa in cos. Daca mai multi clienti ar face treaba asta, atunci s-ar invata minte. Tu oricum nu mori de foame daca nu cumperi de la ei, dar ei dau faliment fara clienti.

Voi lua in considerare!

Comesenii fericiti – test de imaginatie

Trei stau la masa. Fiecare cu ochii in farfuria lui de mancare: primul la macaroane, al doilea la branza si al treilea la supa.

Dupa mai multe minute de tacere stanjenitoare, branza is deschide gura:
- Eu am fost azi la magazin. M-am intalnit cu ... vreti sa va povestesc? Caci va vad atat de blajini...
- Ne plictisim si noi draga, dar nu observi ca te ascultam, ii raspund macaroanele, in timp ce supa sare ca arsa:
- Eu voiam sa intreb....
- Si cum spuneam, tu lasa intrebarile si concentreaza-te pe lingura ta, m-am intalnit cu vecina. La raionul cu spaghete. Din acelea italiene, lungi, mari si groase.
- Aha! credeam ca macaroane. Din astea, scurte, mici si subtiri.
- Era tare fericita, continua branza ignorand amestecul macaroanelor. Cica are o noua reteta. Culinara. O pregateste doar cu spaghete.
- Nu ca tine, cu macaroane...
- Auzi draga, ce e scurt si lenes, la macaroane, ca si asa le infuleca greu. Ce e lung la spaghete. Iute si dese.
- Dar ce e scurt? varsa supa intrebarea.
- Lasa tu astea. Mai bine vezi sa nu ti-se racesca supa, ca dupa douazeci de ani, oricum ajungi sa mananci numai branza, in cautarea unei noi retete. Culinare.

Supa mai inghite o lingura, branza o tranteste la cos, iar macaroanele infuleca amarate: A dracu’ spaghetele! Si afurisita asta de vecina, prea des schimba retetele.

Intrebare: cine sunt personajele dialogului si cati ani au?

Ham, ham...

Am facut o pasiune din a stresa caine vecinilor.
De fiecare data cand el zice:
-Ham, ham, ham (in limbajul lui), ii dau si eu replica:
- Ham. Ham, ham (in limbajul meu).
Si ce imi mai place mie cand incepe bietul cainele sa latre de nebun.
Acuma s-a mai prins de faza si dupa cateva ham-hamuri, se mai potoleste.
La inceput era turbat rau de tot. Cum ne simtea in curte incepea cu un super recital. Mai intra si in prelungiri, fara sa-l rugam.
Ador cainele asta! E chiar misto.

One thousand things, I don’t know how to say you

It gathered now one thousand things,
One thousand things, I don’t know how to say you,
It gathered now more memories
Without the ordinary positive review.

I put it all in my own private message
It waits for you to be found and deciphered,
I closed myself in my seal for some time
A hand from you can help me reach outside.

From somewhere in the crowd you watch me
You think, you try, but still don't reach me,
Some brilliant seconds of our moments
It drowns from me not the most happy comments.

I keep on fighting or I think so
I am still here, for you, in person,
My thought is far, I must confess
I hide it all, in my new pretty dress.

Miles of questions and too deep answers
It made from us two different shadows.

A murit

A mai murit un om,
Inca un ins din multime,
S-a mai stins o viata
Iar comoara ei, se v-a ingropa maine.

Din amintiri il pastrez vesel,
Sanatos, binevoitor,
Cu durere a facut pasul
Rapus de cancerul necrutator.

Mai trece o zi
Si in aglomeratia sortii,
Ne zbatem tristi
Sa ne jelim mortii.

Dilemele tineretii din revistele mondene

„Iubitul meu actual chiar tine la mine, ar face orice pentru mine, ma iubeste ....da, e adevarat ca stau cu el pentru bani, ... am aflat cu stupoare ca are o relatie paralela si acuma vreau sa ma razbun.”

Trecand peste ma iubeste, nu ma iubeste, ignorand relatia parelela si razbunarea pe masura, ma opresc la „stau cu el pentru bani”.

Am auzit expresia „stau cu el pentru bani” cel mai fregvent in Romania, nu ca in alte tari nu ar exista sau ca nu s-ar practica.
Inca din liceu auzeam ca X sta cu Y „pentru bani”. In naivitatea mea tinereasca incercam sa imi imaginez ce inseamana „pentru bani” – oare mai multe sucuri pe zi, o pizza pe saptamana sau chiar inghetata – si cum anume „se iubeste” un astfel de prieten – te iubesc, da-mi un leu, ca de sarutari nu mai am nevoie, mi-e plin buzunarul?

Mai recent, sora unui tanar se plangea unei confidente: „...eu i-am spus ca sta cu el pentru bani. Il i-a de prost si profita. Cand e cu el, ea comanada numai nectar la sticla, dar acasa la ea se beau doar sucuri din alea chimicale, cu 2 lei”.

In naivitatea mea arunc si eu bomba in discutie: „Eu cand am iesit prima data cu sotul meu, la intalnire, mi-a platit singura consumatia...” voiam sa mai adaug ceva, dar tacerea surorii si ochii mari ai confidentei mi-au dat de inteles ca sarisem gardul.
In extrema cealalta – neinteleasa in Romania – anume ca o domnisoara/doamna poate sa isi plateasca si singura consumatia; ca de asta munceste si are proprii ei banii.
Doi parteneri pot fi egali si in drepturi si in obligatii!
Oricum am realizat gafa si nu ma voi mai lauda cu ea.

In anumite cercuri, societati, e mai normal ca o tanara domnisoara sa fie „intretinuta” decat sa isi plateasca singura consumatia. E la fel de normal, ca o intretinuta sa se razbune, ca iubitul are o relatie paralela.
Pana la urma monogamia trebuie respectata: doar un intretinut pe o persoana!

Intoarcerea in natura

Romania e frumoasa

Romanilor

Am pornit din nou la drum
fara fior de teama,
am inceput un nou legamant
cu grija fara sa bag de seama.

Spre un nou loc necunoscut
o noua aventura,
incet de-a casa am fugit
lasand totul in urma.

Ajunsa aici acum meditez,
sunt blanda si plansa,
caci lumea nu-i asa cum visez
si eu de-a casa sunt dusa.

Zambesc si incerc sa-mi inchipui
poate ca maine va fi mai bine,
la noapte am sa visez cu tine
pierduta a mea Romanie.

De’ale locului de munca

Am revenit din concediu si primul lucru pe care l-am caut a fost incarcatorul de la telefon.
L-am gasit in geanta unui coleg cu mufa rupta.
Imi disparuse si suportul de la laptop cu baterie cu tot.
Putin revoltata le-am cautat. Nu le-am gasit nici dupa 3 zile.
Azi le-am declarat disparute ca sa nu ma trezesc cu vreo factura de la companie pentru ele.

Ma gandesc trista la furtisagurele astea de pe la locul de munca. A auzit toata lumea de ele; unii iau; altii privesc cu indiferenta cum se ia.
In fond a lua un pix si a uita sa il aduci inapoi se intampla oricui. Dar daca iei un pix azi, tot asa de bine poti sa iei o carioca maine sau chiar un telefon.

Din totdeauna toti iau de la servici. Intrebarea e: unde sa tragi linia?
Cand deja e prea mult? Pana unde poti sa iei sau sa ii privesti pe altii cum iau.
Cand e momentul sa spui: NU!

Treaba cu colegii e cea mai complicata.
De obicei oamenii care iau sunt foarte amabili, mereu de ajutor si extrem sociali. Iar daca ii vezi ca iau preferi sa taci, caci poate un pix ai luat si tu candva. Si in fond de ce sa iti faci dusmani, mai ales la locul de munca?
Dar ce faci maine cand iti iau lucrurile tale? De fapt ale firmei, dar pe semnatura ta.
Cum sa le spui: ajunge?
Cum sa le explici ca tu preferi un salariu mai mare decat sa te injosesti la niste chichite? Asta nu e politica ta, iar ceea ce fac ei te afecteaza si pe tine!