Inovatii sociale - prima parte

Tot la doua ore il verific. Regulat si zilnic. Naprasnic, mailul asta nu mai suna, nu mai vine, nu mai anunta nimic. Am inceput sa ma invart printre spamuri, poate - poate s-a mai ratacit vreunul.
Nu am noroc si ma gandesc ca toata lumea a uitat de mine, nimeni nu mai vrea sa-mi scrie. Nici un rand. Nici un cuvant.

Intre timp ma loveste si somnul. Alt naprasnic, ucigator de creatie. Citeam acum cateva zile o postare despre somn si uite ca, vine acum si pe la mine, asa drastic si neprevazator, cum era descris acolo.

Incerc sa ma concentrez pe munca, dar merge greu, cu viteza melcului. In luna vacantelor toata actiunea e plecata in concediu. Doar eu am mai ramas pe aici. Am ramas de caruta, cu concediul mancat in sezon de munca (extra sezon de plaja).

Azi nu ploua si parca vremea asta buna face si mai insuportabila sederea. Asteptarea. Astept sa se scurga timpul. Inca cateva ore din viata si gata! Sunt libera. Libera sa traiesc, libera sa plutesc. In fine, libera.

Dar oare, ce-i cu orele astea, ale tineretii mele, pe care ard eu de nerabdare sa le vad duse? Mi-le da oare, cineva inapoi?

Probabil o sa le recuperez la pensie, cand o sa fiu libera de orice obligatii si gata de distractii.
Partea proasta e ca atunci o sa fiu deja batrana si in cel mai fericit caz urata si nu hidoasa.
Si, ce o sa fac eu oare atunci cu orele astea(?), caci de alergat batranei cu proteza si chelie nu prea mi-e de distractie.

Ma gandeam, (va rog atentie!) ce bine ar fi sa ne luam pensia la tinerete. Asa, pe credit. Un credit pe care sa-l rambursam mai apoi, pentru tot restul vietii.
Ne-am bucura, acum tineri, de timpul liber, pe care l-am umple intr-o clipa cu o multime de activitati boeme, de la alergatul in parc pana la socializarea cu animalele de companie, iar dupa ce pensia ne-ar expira, am trece la munca. Pana la adanci batraneti.
Batrani fiind, oricum nu vom mai avea chef sa facem nimic, asa ca munca ar fi o activitate numai potrivita.