Revista presei pentru femei: Cosmo

Cand merg in RO, imi fac provizii cu reviste, integrame si carti. Cumpar orice, fara sa le rasfoiesc, caci mai mereu nu am timp si nici rabdare. Le iau doar de pe raft, le car pana in PL si le deschid plina de asteptari la ceas de seara, cand ma apuca dorul sa citesc ceva in romaneste de pe hartie.

Si iata ce gasesc:

A citi cateodata Cosmo, e ca si cum te-ai incarca cu cativa saci grei de prostie. De la standardizatele mituri cosmo (barbatii vor doar sex, fotbal si bere vs femeile au doar doua prioritati: barbatul si garderoba), pana la articole prost documentate, propagandiste si chiar eronate.

Faptul ca eu citesc Cosmo, nu are mare efect - eventual asupra buzunarului - insa cand o tanara, voioasa si naiva liceana sau proaspata studenta o face, este cu totul altceva.
Neexperimentata fiind v-a lua de bune o multime de „sfaturi utile” si alte aberantii, visand cu ochii deschisi la Fat-Frumosul Cosmopolitan (muchi, bani, masina), prietenele din Sex and the City si hainele de firma, pentru care chiar merita sa faci foame, pardon dieta.

Din revista v-a invata, ca cel mai important rol al ei e sa isi satisfaca partenerul (pasionat obligatoriu de fotbal), cum sa tina eterna cura de slabire doar cu papaya, avocado si alte fructe exotice (cat mai scumpe si mai greu, mai ales in oraselele mai mici din provincie, dar ups! orice fara Cosmo locuieste doar in Bucuresti) si in care magazine (tot din Bucuresti) sa isi lase toate economiile pentru o palarie sau o curea sic, la moda pana in sezonul urmator.

In revista i se v-a oferi, cheia relatiilor de succes si lista intrebarilor cu talc pe care neaparat trebuie sa i le puna partnerului, precum si interpretarrea „corecta” a raspunsurilor lui.
V-a afla, de asemenea, ca tipul caruia ii place tenisul in loc de fotbal si citeste bloguri in loc de situri sportive, este barbatul beta, acela care isi accepta conditia de necarismatic si neincrezator, adica de evitat, caci o fata Cosmo vrea doar barbati omega.

Desigur corpul nu trebuie neglijat, asa ca v-a afla pe ce cosmetice si alte produse de infrumusetare v-a trebui sa isi dea banii luna de luna, de la creme anti-riduri (cu care incepi de la 20 de ani, caci maine-poimaine ai 40) pana la injectiile cu silicon si botox (daca vrei sa arati ca si vedeta ta preferata).

Niste poze

Cabina de proba

De multe ori cand intram in cabina de proba imi trecea fugar prin gand ca poate sunt filmata.
Ca cineva statea intr-un birou si ma privea relaxat cu cafeua in mana cum ma dezbrac de haine. Ca poate acel cineva are un prieten pasionat de filme din cabina de proba si ii face inregistrari regulate, ca sa aiba la ce se uita seara impreuna.
Iar pritenul fiind darnic, le imparte cu altii, via internet.

Pe urma ma gandeam „logic” ca nimeni nu ar face o asemenea porcarie.
Asta pana azi dimineata.

Mai stiu o poveste a unui angajat de la un magazin foto, care colectiona pozele deochiate ale clintilor. Fara stirea lor desigur.

Cura naturala pentru raceala

- Ceai cald cu miere de albine (cat mai multa miere)
- Usturoi cu paine prajita (si ulei dupa preferinte)
- Doua- trei inghitituri de tarie inainte de culcare (votka in Polonia, tuica pe la noi)
- O aspirina si o patura in plus

"Ion" Liviu Rebreanu

- pentru ca e o lectura placuta
- imi aminteste cine sunt
- e o lectie scrisa cu ani in urma
- ma ajuta sa inteleg cultura si sa o ascult
- ......

Ma gandesc inca la ea...

...fereastra

Traditii de nunta in Polonia (III)

Jocuri si obiceiuri

Portile de flori – se aseza in calea mirilor sau a masinii in care sunt mirii in ziua nuntii; pot fi facute de oricine; ca sa deschida portile, martorul mirelui trebuie sa le ofere sticle de bautura sau bumboane (daca sunt minori) celor care le-au facut;

Votka si painea cu sare – se ofera mirilor inainte de intrarea in sala de petrecere a nuntii; votka se bea buna la fund dintr-o inghititura, iar paharele se sparg;

Primul dans – este rezervat mirilor si este de obicei un vals lent;

Aruncatul voalului miresei – are loc la 12 noaptea; tinerele necasatorite danseaza in jurul miresei (legata la ochi); cand muzica se opreste aceasta aruncaa voalul, iar cea care il prinde se zice ca se v-a casatori la anul;

Aruncatul cravatei – are loc dupa aruncatul voalului; tinerii necasatoriti danseaza in jurul mirelui (legat la ochi) iar cand muzica se opreste acesta arunca cravata; se zice ca cel ce o prinde se v-a casatori la anul;

Dansul miresei (si al mirelui) – pe ringul de dans, martorii se aseaza pe doua scaune, fiecare cu un bol in mana; martora strange banii pentru dansul cu mireasa, iar martorul pentru dansul cu mirelui; la final ultimul invitat care a dansat cu mireasa si ultima invitata care a dansat cu mirele primesc o sticla de votka.

Traditii de nunta din Polonia (II)

Cununia religioasa

Nasii
Sunt numiti martori; de regula, dar nu obligatoriu, mireasa isi alege o fata ca si martora, iar mirele un baiat ca si martor; intre martori nu este obligatoriu sa exista nici o relatie; martori pot fi casatoriti sau nu; de obicei martorii sunt fratii sau surorile mirelui si miresei sau verisori apropiati; martorii au de obicei o varsta apropiata de tinerii casatoriti, pot fi chiar mai tineri decat ei; martorii nu au nici un fel de obligatii financiare fata de miri; obligatiile lor inceteaza dupa cununie;

Invitatii
La cununia religioasa iau parte toti invitatii care se vor fi prezenti ulterior si la petrecerea de nunta; exista si participanti care sunt invitati doar la cununie, fara a fi invitati ulterior la petrecerea de nunta;

In biserica
Intra primii invitatii, ulterior mirii; in functie de preferinte mireasa poate fi condusa de tata sau de catre mire la altar; toata lumea sta pe scaune sau banci, inclusiv mirii; in anumite momente se ingenuncheaza sau se ridica, in funtie de momentele slujbei; slujba tine cam 50-60 de minute;

Traditii, obiceiuri sau momente artistice
Primii ies din biserica mirii; se arunca asupra lor cu orez si monede; mirii si in special mireasa trebuie sa culeaga monedele si sa le puna intr-un saculet; culesul monedelor simbolizeaza adunarea bogatiilor la casa mirilor; mirii se aseaza ulterior intr-o parte a biserici (de obicei un loc special amenajat) in care ii primesc pe rand pe toti invitatii care vin sa ii felicite si sa le inmaneze un buchet de flori sau cadourile de nunta;

Traditii de nunta in Polonia (I)

Despre cununia religioasa catolica in Polonia

Cununia religioasa catolica se face intre persoane catolice sau intre o persoana catolica si alta de o alta religie sau atee. Cununia dintre o persoana catolica si una ortodoxa se face fara probleme, iar organizarea nu presupune atat de multa birocratie. Principala conditie este ca persoana ortodoxa sa fie botezata.
Persoana ortodoxa nu trebuie sa isi schimbe religia, nici sa declare in vreun fel ca are intentia sa o faca.
In Polonia, daca se face cununia religioasa, nu mai este necesar sa se faca si cununia civila, ea fiind recunoscuta de catre stat. Trebuie doar semnate niste documente aditionale de la starea civila. Nu se fac analize de sange si nici nu este nevoie de adeverinta de la medic.
Pentru cununia religioasa se face insa un curs de pregatire, organizat de biserica. Cursul este obligatoriu pentru catolici. Cursul este sustinut de preoti, sociologi sau psihologi.

Cursul este un fel de: gandestete bine daca vrei sa te casatoresti – casatoria e o treba foarte serioasa – nu toate vor fi roz si vei avea momente foarte proste – v-a trebui sa ai multa rabdare si nervi de otel – existata totusi si parti bune – mai bine asteapta daca nu esti pregatit – te casatoresti pentru toata viata, noi (biserica catolica) nu acceptam divortul decat in cazuri extreme – foloseste metode de contraceptie naturale.

Cursul e o idee interesanta, poate fi chiar utila, mai ales pentru cei ce se casatoresc doar de dragul de a o face, iar la prima cearta mai serioasa, fiecare isi ia bagajele si pleaca la mama.

Twins

Verificator vs verificat

Un articol reclama mi-a atras de dimineata atentia in Business Magazin.
Pe scurt, un tip face reclama la sistemul de „supraveghere a activitatii angajatilor pe net”, dezvoltat de firma lui.
Ei, daca nu era clar pana acuma, va lamuresc eu. Majoritatea firmelor „supravegheaza” activitatea angajatilor. O fac cu sau fara consimtamantul lor. Ce vreau eu sa subliniez cu postul, e ca intre cele doua lucruri exista o mare diferenta.

E clar ca nimeni nu poate sa se concentreze doar strict pe ce are de facut in 8 ore. Pe de alta parte e util si chiar necesar ca unii(daca nu toti) angajati, sa fie bine informati despre ceea ce se intampla, in diverse domenii, in viata sociala, politica, culturala, etc. Deci e clar ca vor folosi internetul, cel putin pentru a face revista presei impreuna cu cafeaua de dimineata.

Pe de alta parte sistemele de supraveghere a activitatii pe net, exista de multa vreme si sunt usor accesibile. Nu trebuie sa fii un mare informatician sa intalezi asa ceva.

Acum, ce se intampla facad reclama deschisa si chiar propunand „verificarea angajatilor” pe motive de randament (criza in cazul de fata)?
Se intampla urmatorul lucru, care dupa parerea mea este foarte grav si anume ca exceptia devine o normalitate.

E clar ca daca maine aflam la servici ca suntem „verificati” ne vom pune unele restrictii, nu ne mai verificam mailul privat, contul de la banca, blogul personal etc. Vom patra restrictiile o vreme, cateva zile, saptamani sau luni, in functie de rabdarea fiecaruia, dar pana la urma tot vom ceda.
Deci, la o prima vedere nu se v-a schimba nimic, caci atat timp cat ne vom face treaba verificatorii nostrii nu ne vor imputa nimic, privind mai de aproape, ceva v-a fi schimbat, radical. Perceptia noastra asupra acestei metode, actiuni a angajatorului.
Daca l-a inceput ne-am pus intrebari: cine ii da dreptul, de ce face asta, sa ma simpt violat in intimitate, sa imi schimb jobul, etc, ulterior ne obisnuim cu ideea si o vom imbratisa tacit.
Asa vom incepe sa ii facem un loc caldut in mintea noastra, sa o acceptam, intelegem si chiar sa o dezvoltam.
Intr-o zi, v-a veni poate si randul nostru sa ii verificam pe altii, transformandu-ne din „verificat” in „verificator, verificat”, caci sa nu uitam si suntem si noi verificati, la randul nostru.

Made in Romania presents: „Povesti din spitalele”

Ma doare subiectul, caci l-am trait pe propria piele si de aceea am decis sa in abordez din nou.
Mai jos e o poveste de pe net, un comentariu la un articol dintr-un ziar.
Cititi cu mare atentie si ganditi-va bine ce e de facut. Trebuie sa fie ceva de facut.

Comentariu de la : Anonim , 06.03.2009, 21:19
UN MESAJ ADRESAT CELOR DIN CONDUCERE!

Buna seara! Ma bucur ca am ocazia sa va scriu pe aceasta cale, pt ca publicatia dvs imi este familiara, si o apreciez mult.Vreau sa va relatez un adevar! Astazi,6 Martie 2009, in jurul orei 20:10 am fost in sala de Urgente a Spitalului Judetean, din motive de sanatate. Si vreau sa va marturisesc, caci lucrurile care le-am vazut acolo m-au uimit, si in acelasi timp m-au socat! Am ramas stupefiat, sa vad lipsa de responsabilitate a personaluilui, am fost foarte surprins, sa vad bolnavii care zaceau pe paturi in sala de operatie, dar nu ii lua nimeni in seama! Eu am asteptat 1 ora in Sala de Urgente, pana cand o asistenta (care era singura care se ocupa si ii pasa de bolnavii din Sala de Urgente), a venit si mia acordat ingrijirea medicala. Celelalte asistente isi permiteau sa discute tot felul de lucruri, discutau despre un nou doctor angajat in spital, care e tanar si dragut.. Vreau sa va spun un adevar. In sala de Urgente era un om care avea 2 degete taiate la circular, zacea pe o targa in dureri cumplite, si cu o intensa sangerare a maini, si timp de 1 ora si 20 de minute, nu l-a bagat absolut nimeni in seama!! Acel om se zbatea in dureri, si asistentele vorbeau despre telenovele!!!! Oare o sa ajunga acest mesaj la persoanele potrivite?? Dupa 1 ora si 20 de minute, a sosit in Sala de Urgente un medic, care a vorbit vreo 10 minute la telefonul lui mobil, in acest timp dandu-si aere de mare medic al Europei, dupa care la privit, timp de 2 minute, cu o indiferenta covarsitoare, pe acel om cu degetele taiate! Acel om avea un deget in borcan, iar un alt deget era prins doar de piele de mana. Medicul a afirmat cu voce tare: "oricum nu va mai avea aceste degete niciodata" Oare era necesar ca sa mareasca suferinta acelui biet om?? A fost o scena care ma ingrozit, si am ajuns sa ma intreb, oare acei medici il au sau nu il au pe Dumnezeu? Oare unde sunt acei 98% declarati crestini din Romania?? Oare mai e cineva, care sa se gandeasca la Dumnezeu, cel care a creat intregul Univers?? Oare criza economica nu e un semnal destul de puternic sa IL cautam mai mult pe Dumnezeu? Sper din suflet sa va sensibilizez macar putin inima prin aceste cuvinte, iar daca nu voi reusi acest lucru, va rog mult, sa faceti chiar dvs o vizita in Sala de Urgente a Spitalului Judetean, sa va convingeti singuri de lucrurile afirmate de mine! Va multumesc anticipat pt intelegere, si pt rabdarea dvs de a citi emailul meu! Va multumesc, si doresc ca Dumnezeu sa va binecuvanteze!

Spitalul judetean e unul, oarecare. Poate fi oricare.
Ghiciti cine e omul cu degetele taiate?

Chicsuri business made in Romania

Ec. in fata numelui pe cartea de vizita sau in email – un fel de exces de zel al absolventilor de stiinte economice, care se cred mari specialisti dupa ce au terminat o facultate.
Singura problema e ca nimeni nu are habar ce insemna ec. in afara Romaniei, cat despre facultate, in Romania oricine poate sa isi cumpere una azi.

Adrese de business @yahoo – asta e de cand romanul a descoperit netul, iar la cat costa un domeniu azi ma mir ca mai exista; nu mai spun ca si o adresa pe gmail ar arata mai bine.
Ar merge totusi de minune la agentiile de agatat, in combinatie cu messinger.

Prenumele dupa numelui – ii spune si denumirea unde trebuie sa fie asezat, dar ne-am obisnuit prea mult cu catalogul.

Ordinea lui peste – se aplica in general unei insiruiri de persoane, care in loc sa se faca alfabetic sau dupa alte criterii logice, se face dupa criteriul „importantei” sau cum sa ii ling mai bine pe sefi/colegi/colaboratori undeva, punandui in fata altora pe lista. Problema e ca arata complet aiurea si e de prost gust.

Rromanii vs Tiganii in viziunea poloneza

Romania a luat-o pe coaja cu tiganii/rromii, cam rau de tot si in loc sa se trezeasca la realitate o mai ia inca.

Cand am venit prima data aici, toti ma priveau cu indulgenta. Mi s-a soptit inca de la inceput ca in Polonia, romanii nu sunt vazuti prea bine.
Mai corect, lumea crede ca romanii sunt tigani. Adica Roman = Tigan.

De ce? Ei bine din doua motive.

Prin anii '90, cand s-au deschis granitele si visul oricarui tigan era sa ajunga la cersit si furat in Vest: Germania, Franta, Spania, Italia, etc, Polonia a fost folosita ca si tara de tranzit.
Abia iesiti cu capul in lumina democratiei, polonezii s-au vazut invadati de un val de cersetori si hoti – tigani – fara precedent. Cum toti spuneau ca sunt rromani si vin din Romania.
De aici si confuzia, oamenii inceput sa creada ca tiganii sunt romani, iar Romania e tara lor de bastina, de loc, de origine.
Romania? A, da, de unde vin tiganii – pentru ca in Polonia rromii/tiganii se numesc tigani. Exista acest cuvant aici si se scrie cygan.
Intre timp, tiganii ai ajuns la destinatie, dar tot au mai ramas cativa clienti fideli ai Poloniei, in orasele mai mici, in special in partea de sud-est a Poloniei (mai apropiata de Romania).
Mai vad si eu cate unul stand pe la biserici sau cimitire cu cate o o bucata de hartie in mana: „Sunt din Romania, va rog sa ma ajutati ... bla, bla”. Lenea, ne manaca pe toti... in fine.

Al doilea motiv, care nu tine de tigani, dar tine de romanii, e legat de imaginea noastra si promovarea imaginii si valorilor noastre (poate valorile mai tarziu, dupa ce le trecem prin inalbitor, Ace parca era bun, nu?) in afara tarii, inclusiv in Polonia.
In Polonia, am spus! Da, Polonia. Stiti unde este pe harta? Capitala Varsovia! Alo? Au fost si vecini cu noi.
Mai exista tari in Europa in afara de Italia si Spania. Da, mai exista, si in UE, alte tari!

Stiu ca e mai important sa bagam milioane in Italia si Spania – unde e grosul alegatorilor – dar sunt si romani care locuiesc in Polonia si ii doare. Ii doare si ii afecteaza.
Intr-adevar, in Polonia nu emigreaza multi romani. Nu au pentru ce. Nu se castiga fenomenal si e mult mai frig, in plus la muncile de jos ii au pe ucrainieni – daca e cazul, ceea ce nu mai e acum, de cand cu criza – care vin bucurosi si se descurca si mai usor cu limba.

DAR, pentru noi, putinii – si totusi cativa – romani care suntem pe aici, ar fi frumos din partea tarii mama – a guvernului, ala cu bugetul si externele – sa faca o campanie de informare, o campanie de curatare a imaginii noastre, in Polonia si nu numai.
Sunt convinsa cu ar fi multi romani gata sa puna umarul pentru treaba asta, eu una ma declar, doar pentru a nu avea la tot pasul situatii neplacute si jenante.

Cateodata mi-e greau sa spun ca sunt romanca. Astept reactia si imi pregatesc raspunsul, cum ca: nu sunt neagra intr-adevar, nici parintii mei; nu, nu suntem mai negrii noi astia din Romania; da, multi tigani au venit din Romania, stiu; nu sunt tiganca, sunt din Romania, dar nu sunt tiganca; Romania e intr-adevar o tara frumoasa, bla, bla ... inutil.
Prieteni apropiati care ma cunosc, nu m-au crezut, pana nu i-am adus in Romania. Atunci au avut o revelatie.
Au ajuns si ei la concluzia ca Romania e o tara frumoasa, si foarte asemanatoare cu Polonia, cu oameni normali, si ce pacat ca ei si majoritatea polonezilor credeau/cred ca noi romanii suntem tigani si ca Romania e tiganiada. Dar daca nimeni nu face nimic...

Mai departe judecati si voi ce e de facut si cum ne-o fi mai bine, caci asa cum ne asternem asa dormim.

Mereu ea,

Ma gandesc iar la ea,
La chipul ei
Si parul lung de catifea.

Ii simpt piciorul ud
Si glasul care,
Surade trist si crud.

Fara sa clipesc
Ii prind in poza,
Gestul timid si firesc.

Supa de pui

Mi-e plin congelatorul de pizza si am decis sa bag una la cuptor sa se mai elibereze.
De vreo trei saptamani gatesc zilnic, iar mancarea semi-preparata imi blocheaza traficul din frigider.
Ieri am facut placinte. Mai alalta ieri, supa de pui.
Uram supa de pui cand eram mica. Era teroarea mea de duminica. Invarteam lingura in teietei vreo 10 minute, pana dadea mama aprobarea sa trec la felul doi.
Bucuroasa treceam. Din felul doi ma incanta doar piureul de cartofi, fara sos. Nu suportam carnea, in special pulpa care mi-se aseza mare si gratioasa in farfurie.

Cand eram in faculate m-a socat pranzul la un prieten. Era duminica. Supa de pui si carne de pui cu cartofi la felul doi.
Am mancat, ca imi era foame. Studentii stiu de ce :)
La felul doi am impartit pulpa. Mi-a zis printre zambete ca era randul lui la pulpa de data asta si mi-a explicat, cum isi imparte toata familia (4 persoane) in mod egal, partile puiului in fiecare duminica.

O alta perspectiva a crizei

In centrul oraselor cele mai bune sedii le au bancile. Pe stanga si pe dreapta, asezate strategic trag din ochi privitorilor.
Din cand in cand cate un student imparte brosuri. Majoritatea sunt cu oferte de credit.
Pe peretii cladirilor sau in statiile de autobuz abunda de alte oferte.
Credite rapide, credite ieftine, credite.
La radio credite pentru studenti. Nu au inca un loc de munca, dar pot avea un credit. De ce nu? Pai si parintii au credit, ei de ce nu ar avea?
In ziar citesc ca se cauta agenti de vandut credite.

Media ne inebuneste cu criza: o sa ne nenorocim, bancile nu mai dau credite si au nevoie de ajutor de la stat, noi ne vom pierde locurile de munca si asa mai departe. O intreaga nebunie.
Din cand in cand mai citesc in Ziarul Financiar despre cate o banca si cum si-au dublat profiturile anul trecut.

Inca o lectie

In weekend am fost la Ambasada. Ziua martisorului.
Lume multa, mancare putina, ambasador nou, limbaj de lemn.

Cumva lipseste conexiunea la Ambasada. Lipeala. Vin putini romani si e o stingaceala ingrozitoare.
Ambasadorul ne-a intampinat cu un discurs lung si fara continut. Au mai vorbit si altii, iar povestea s-a prelungit prea mult. Lumea si-a pierdut rabdarea si a inceput sa manace.
Mancarea era putina (buget de austeritate) si s-au repezit cu totii la ea.
S-au acordat premii, felicitari, cadouri. Le-au primit ei, le-au dat ei. Noi spectatori si aplaudici.

Mi-as dori sa fie putin mai altfel. Sunt putini romani aici, iar intalnirile la ambasada ar fi un prilej minunat sa ne aducem aminte de cine suntem si ce reprezentam cu adevarat.
Ar fi dragut sa fim intampinati cu mai multa caldura, cu mai multa personalitate, cu ospitalitate, iar ospitalitatea se masoara nu numai in numarul bucatelor, dar si in gesturile gazdei.
Limbajul de lemn, sau o alta neajunsa a politicienilor/diplomatilor romani. Dupa aproape 20 de ani, nu am invatat ca oamenilor nu le place sa fie aplaudici. Isi pierd rabdarea, in prima faza, iar mai apoi devin furiosi.
Cuvintele putine si concrete sunt cele mai apreciate. Din pacate politicienii/diplomatii uiata ca se adreseaza unui public din ce in ce mai educat, mai adaptat si mai rapid, a carui optiune poate sa fie butonul rosu de la telecomanda sau mancarea.

Facand o paranteza imi aduc aminte de discursul unui viceprimar la deschiderea unui an scolar „Va doresc mult succes si multe impliniri in acest nou an scolar!”. Inutil sa mai spun ca a fost cel mai aplaudat discurs. Si singurul chip care mi-a ramas in minte de la acel eveniment.
La un curs festiv un profesor a vorbit aproape o ora. Lumea si-a pierdut rabdarea si a inceput sa il aplaude, numai sa taca. A tacut. Nu mai imi amintesc cine era.

Politicienii/diplomatii nu inteleg ca societatea le vorbeste, permanent si direct. Le transmite un mesaj, iar sarcina lor e sa il preia, sa il analizeze si sa se se adapteze, in functie de ceea ce li-se cere.
Adaptarea asta este din pacate prost vazuta la romani, caci origoliul e prea mare. Origoliul cateodata orbeste si creaza incompetenta.
Popularitatea este o formula pe care putini stiu cum sa o folosesca, dar care odata aplicata corect aduce mari beneficii.