Bolnav in Polonia

In Polonia nu-i practic sa fii bolnav la inceput de an, caci niciodata nu stii care centru medical nu are contractele semnate cu casa de asigurari si cu medicii.

In restul anului a fi bolnav nu e mare lucru, majoritatea cabinetelor medicale fac rezervari prin telefon, suni si te programezi pentru ziua curenta sau zilele urmatoare, dar in aceeasi saptamana, de obicei nu poti face rezervari pentru saptamana urmatoare, deoarece asistentele nu stiu programul medicilor. Daca ai o urgenta si nu mai sunt vizite libere, de obicei asitenta te indemna sa vii la cabinet si sa intrii intre vizitele programate. Nu platesti nici un fel de taxe pentru asta, iar o parte dintre medicamente (de obicei antibioticele) sunt compensate (ceea ce le face mai ieftine decat in Romania). Daca un medicament este compensat, este compensat pentru toata lumea, nu doar pentru anumite categorii sociale, si ca sa-l primesti la pretul redus trebuie sa ai scris pe retata numarul PESEL (CNP-ul la noi, pe care strainii il primesc daca se inregistreaza).

Antibioticele se primesc in Polonia doar pe baza de reteta, nu le poti cumpara direct de la farmacie si daca le iei pe cale orala, intotdeauna medicul iti prescrie si un preparat pentru repararea bacteriilor din stomac.

Daca situatia e destul de roz cu vizitele la medicul de familie, vizitele la specialist sunt mai tragic-comice, caci daca vrei sa te intalnesti cu un oftalmolog, sa se uite la amigdalitata ta acuta si dureroasa, ii poti face programare peste o luna, cand deja ti-a trecut de mult.

Datorita acestei situatii cabinetele medicilor specialisti sunt de obicei foarte solicitate, o vizita variind intre 50 si 100 de zł, in functie de marimea orasului in care se afla cabinetul, localizarea lui si faima doctorului.

Pentru cei ce au abonament la centrele medicale private, tot mai populare si deja parte normala a pachetului de salariu, vizitele la specialist mai accesibile, printr-o simpla programare la telefon sau pe internet, si cu un termen de asteptare de 2-3 zile, in cazuri speciale de maxim 3 saptamani.

Multa sanatate J

O dragoste (2)

EU

Dintotdeuna am avut doua vise: sa cunosc lumea si sa-l intalnesc pe EL. Am pasit pe cararea ce mi-a intins-o destinul hotarata si bucuroasa ca ma aflu si eu pe un drum. Am primit toate obstacolele cu seninatate, fiind constienta de nevoia lor. Am luat decizii bune, hotarate, gresite, sovaitoare sau trasate de altii pentru mine. Dupa vreo zece ani de drum, intr-o zi am tras linie si am socotit. Am realizat lucruri marete la care nu ma asteptam, pe care nici eu nu le anticipam, am vazut parti din lume despre care citeam doar in carti si visam cu ochii deschisi pe perna moale. Am cunoscut lumea si inca o mai cunosc. L-am intalnit insa si pe EL.

Iubire

Nu ca nu as fi iubit, am iubit cu patima dintotdeuna, cu lacrimi de foc si ochi de jar, cu nopti nedormite, cu iluzii si promisiuni. Am iubit fara obstacole, cu obstacole, fara de margini sau masura, am facut atata risipa de iubire si totusi parca n-am iubit destul. Am iubit pe unul, apoi pe altul, pe mai multi, pe toti, am iubit pe fiecare si in toate am iubit placerea de a putea iubi. Cateodata mai mult decat i-am iubit pe ei. Si dintre toti si toate, cei sigur e ca l-am iubit pe el. L-am iubit din prima clipa, din totdeuna si il mai iubesc inca.

EL

Nu e excentric de frumos, nu are par de aur sau cal alb. E un barbat normal, ca si oricare, si pentru oricine un barbat aratos, natural, cu ochi jucausi, buze delicate si zambet iscoditor.

Dar pentru mine el e mai mult, mult mai mult decat o simpla catalogare de frumusete sau uratenie fizica. Caci eu nu m-am uitat mai niciodata la forma, privind mult prea intens continutul. Nici nu i-am vazut trasaturile prea bine, in prima clipa cand m-a chemat la el, iar mai apoi cuprinsa fiind de mirajul interiorului, nu mi-am mai indreptat privirea inspre ceea ce se vedea din afara.

Un moment

O dupa-amiaza trista de toamna, cu soarele plictisit si strugurii inca necopti. Sta sa ploua de dimineata, iar pe alocuri vuiesc cativa stropi razleti.

Ulita pustie s-a umplut de oameni pusi pe vorba si bucurosi. Stau posaca si nelinistita intr-un grup de prieteni, cu care indrug cateva cuvinte, despre banalitati. In minte il am pe EL, caci tocmai l-am vazut. M-a vazut si el pe mine, iar inima razleata mi-a stat in loc. Recunoaste ea mult prea bine zambetul lui de foc.

Acum astept, cu mii de ace, infipte in talpa piciorului. Nu le vad, dar sub carapacea de epiderma simpt constant intepatura lor. Nu mai am stare, e primul semnal, si graiesc vorbele repede, cateodata chiar fara de sens. Cine ma cunoaste indeaproape imi stie secretul purtarii fara de noima.

Astept cu nerabdarea in brate, sa vina sau sa nu vina, dar macar sa stiu. Tot ce pot face e sa stau suspendata, cu acele in talpa si cuvintele pe buze, printre chipuri mirate si complet plapande.

Nimic. Si in linistea cruda, ma agit doar stupid si fara masura.

Mai ca lasasem speranta sa-si ia zborul, cand sosete langa mine. Ma ia langa el, si-mi zambeste. Ii raspund cu un zambet si ma las coplesita in bratele lui.

La despartire speranta creste, si nerabdarea si dorinta, dar stiu ca am luat cu mine o particica a intregului nostru, aceea bucata ce ma v-a calauzi pana la urmatoarea intalnire.

Jumatate

Cateodata ma gandesc ca poate e el jumatatea. Jumatate de pahar, de gand si de cuvant lipsa. Daca e el, atunci stiu ca ne vom intalni, ne vom zambi si vom avea aceea a doua sansa. De nu e el, atunci nu am nici un regret, nici tristete si nici ciuda, caci cunoscandu-l viata mi-a dat putere si vise, pe care numai lui i le-am soptit. Mi-a dat o iubire, pretios de frumoasa, fara de care as fi fost mai goala, mai putin zambareata si mult mai trista, mult prea reala.

Provocare

Candva am irosit momente, ganduri si dorinte. Le-am pus pe altarul jetfei si le-am dat foc cu o mana bucuroasa. M-am ridicat in slavi pentru sacrificul facut, ce nu mi-a servit la nimic. Jertfa mea, bucuria altora. Sufletul meu, chinul meu.

Am provocat destinul si l-am bajocorit. L-am luat in ras si am cazut in capcana lui. Am uitat ce vreau si m-am lasat cuprinsa de cuvintele frumoase si inselatoare ale altora. Am uitat de visul meu si am transformat in virtute rezistenta fata de EL.

EL, care nu m-a uitat, care mereu m-a chemat, care nu mi-a promis, dar a venit. EL care imi zambeste acum discret, imi vorbeste dintr-un suflu si strange tare si autoritar mana celor delegati sa ma protejeze. EL care cu un sarut delicat, imi arata inca simpte.

Destin

Cand iti da, destinul iti da cu doua maini. Iti pune in cale podul peste care nu trebuie sa faci decat un pas ca sa ajungi la fericire. Destinul iti aseaza in brate iubirea, modeleaza timpul, oamenii si evenimentele, in asa fel incat sa ai parte de momentele cele mai frumoase de iubire. Destinul iti aduce in dar linistea celor mai mari nelinisti si bucuria celor mai mari tristeti. Destinul e generos, face risipa de sanse si te impinge mereu spre cel ales.

© wlfp

Madalina

In departare, o line rosiatica, prinsa intre doi nori albastrii ne aminteste ca exista un soare.

Sa ne oprim o clipa, sa o privim si sa ne bucuram ca o putem vedea.

Pentru cineva drag soarele nu mai straluceste de cateva zile, regrete tarziu caci nu i-am putut spune cat de mult a contat pentru mine.

Pestea ea pamantul, peste noi tristetea

Si nicicand cuvantul

Nu-i reda tineretea.

A plecat, e dusa

Si nu ne vom mai intalni,

Is atat de trista,

dar nu-i mai pot zambi.

O dragoste (1)

Ganduri

O clipa de neatentie si am pierdut cateva randuri despre EL, pe care le-am cautat mai apoi inebunita. Nu le gaseam si ma agitam cu gandul la ele, de fapt la el. Am sa mai scriu inca multe randuri de acum inainte despre el, insa fiecare bucatica e speciala, e partea unui intreg, e irepetabila si imposibil de inlocuit, caci gandurile mele pentru el, desi aceleasi mereu, capata de fiecare data alte forme de exprimare.

Dupa ce le-am gasit mi-am tras rasuflarea si am zambit victorioasa. Nu le-am citit, dar stiindu-le in siguranta mi-am putut continua cautarea. Cautarea lui.

Zambet

Asa e si cu el. In caut mereu, imi doresc sa-l vad, sa-l ating, sa fiu langa el. Dar fara sa indrasnesc sa-i spun ca inca mai simpt aceea atractie nebuna, fiorul rece si miscator din stomac. Il privesc doar si tac. El galant imi ia mana, o saruta si imi zambeste.

De data asta nu am scos nici macar un cuvant, nu u am avut puterea nici macar sa suspin, nu am indraznit nici macar sa-mi inclin capul intr-o parte. Am zambit insa, doar pentru el, un zambet larg construit cu buzele mele moi, cu obrajii rosii si ochii mari, deschisi si sclipitori.

Zambetul iubirii mele.

Revedere

Cand stiu ca trebuie sa-l intalnesc sunt fericita si euforica de dimineata. Mult prea bine dispusa, mult prea vesela pentru altii si mult prea indragostita de el pentru mine.

Gandurile imi sunt la chipul lui, la zambetul lui strengaresc, la ochii calzi si iscoditori, la mana lui atunci cand o va atinge pe a mea, la buzele lui, ce le lasa sau nu imprimate pe mana mea, la tot ce i-as putea spune, la tot ce mi-ar putea raspunde, la tacerea ce se v-a lasa intre noi si la galagia inimilor noastre.

Si toate gandurile acestea ma rascolesc de la primele raze ale diminetii. Pe urma le iau cu mine in timp ce ma imbrac, cand imi aleg cu o mana ganditoare si extrem de atenta hainele, cand imi pun cu delicatete si fermitate machiajul sau cand imi potrivesc cat mai sic bijuteriile.

Dintotdeauna

Din prima clipa am simptit ca il cunosc de-o viata. Nu mi-a fost niciodata strain sau necunoscut. L-am inteles intr-un fel anume si l-am simptit aproape in ganduri si cuvinte. Nu aveam cum sa-l judec sau sa-l contrazic, cand amandoi gandeam aproape la fel, cand amandoi simpteam aproape la fel.

Pe cat de ridicola e iubirea neimpartasita, pe atat de fireasca era legarea dintre noi.

Avea curaj. Avea dorinta. Si eu aveam nebunia zilelor fara de el, nerabdarea reintalnirii si nevoia de el.

Era greu de explicat altora, caci ei nu intelegeau, desi ne vedeau hipnotizati unul de altul, de fiecare daca cand ne intalneam.

Timpul

De unde era sa stiu atunci ca doar timpul iti poate arata marea iubire, prin el filtrandu-se adevaratele sentimente de cele inselatoare, ca un oceanul ce spala de maruntisuri plaja sa, lasand in urma doar scoicile mari si frumoase.

Ma uit in ochii mei printr-o oglinda si doua lacrimi mai ca se rostogolesc afara dintre pleoape. Sunt lacrimi de iubire pe care refuz sa le eliberez si le patrez ca amintire pentru el. Le tin cu mine, o amintire vie a momentelor noastre.

De-ar fi sa dau timpul inapoi, de as avea puterea sa ma duc spre mine insumi in trecut mi-as sopti ca el e acel, dupa care am sa suspin peste ani, ca toti ceilalti se vor dovedi niste desertaciuni, baloane de sapun frumos colorate ce se vor sparge la prima atingere.

Mi-as spune sa pretuiesc mai mult fiecare clipa petrecuta alaturi de el, fiecare sarut si zambet pe care mi-l v-a darui. M-as indemna sa lupt pentru iubirea ce pare imposibila dintre noi, sa incerc marea schimbare si poate, cumva timpul ne v-a da mai mult ragaz, sa-l petrecem impreuna.

A doua sansa

Ma gandesc tot mai des la el in ultimii ani, la serile tineretii mele in care imi povestea la lumina lunii despre viata, dragoste si destin.

Candva simpt ca vom primi o a doua sansa, o vom primi-o caci o meritam. Caci nu degeaba viata ne-a aratat ca cel de langa noi exista, ne-a lasat sa il simptim, sa il atingem si sa ii vorbim. Ca nu ne-a dat inutil clipe minunate, ore de zbucium si liniste, in care cuvintele si gesturile ni s-au potrivit perfect. Ca nu ne-a aratat fara de folos cine e acel ce ne face inima sa vibreze, logica sa scartaie si nerabdarea sa creasca.

ã wlfp

Alexa spune povesti

Un nou an, o noua provocare.

Dintotdeuna mi-a placut a spune povesti, despre oameni, animale sau obiecte. Povestile sunt pentru mine un fel de filme, putin mai artistice, mai dificile, ce cer privitorului o nota de imaginatie. Trimitand povesti la diferite concursuri si asteptand indelung si in zadar un feedback, and realizat ca cel mai mult ma intereseaza nu rezultatul concursului, ci un semn, ca cineva a citit povestea mea, ca are o impresie despre ea, o idee sau poate o identificare.

Am realizat ca nemurirea scriitorului nu sta in rasplata unui premiu, ci in cuvintele lui purtate de alte minti.

Am evitat sa-mi public povestile pe blog, de frica ca cineva sa nu mi-le fure, sa mi-le macelareasca intr-un plagiat fara culoare si fara suflet. Mai tarziu am realizat, ca nici un autor adevarat nu fura povesti si nu-si insuseste poezii, caci asta ar insemna o recunoastere a neputintei lui de scriitor.

Povestile sunt si vor ramane ale autorilor lor, caci se nasc din ei, si doar de ei pot fi modelate si remodelate.

Provocarea se numeste „Alexa spune povesti”, si sub aceasta eticheta voi incerca sa public in fiecare luna cate o poveste, a mea sau a altora, a oricui v-a dori sa-mi trimita una la wlfp_blog@yahoo.com.

Marea Finala

Azi in Polonia e o zi de cantece, veselie si daruire.

In fiecare an, in prima sau a doua duminica din ianuarie are loc “Marea Finala”, un eveniment caritabil de proportii nationale organizat de Wielka Orkiestra Świątecznej Pomocy (Marea Orchestra a Filantropiei Craciunului).

Pe strada, in centrele comerciale, in salile de spectacole sau alte locuri publice se tin concerte si licitatii, voluntarii strang bani, inamanand darnicilor inimioare. E un eveniment national, in care fiecare se implica, de la mic la mare, cu putin sau mult, in urma caruia se v-a cumpara aparatura medicala moderna cu care vor fi dotate spitalele pentru copii.